2020 a avut și părți pozitive

2020 a fost, cu siguranță, un an memorabil. Am avut parte și de multă pozitivitate și mult bine, cu toate că accentul a căzut pe boală, neajunsuri și pe teama de a socializa, astfel, prinzând un trend negativ. E de înțeles, având în vedere că unii oameni au pierdut persoane dragi sau nu au putut să le fie alături când au fost bolnave, în stare gravă. E dureros. Și mai dureros a fost că, la nivel mondial, zeci de milioane de oameni și-au pierdut sursa de venituri, ajungând în pragul sărăciei.

Această pandemie a scos și latura artistică din noi. Cel mai tare m-a emoționat, până la lacrimi, când italienii au început să cânte împreună pe balcoane. Unii oameni au apelat la umor, ca armă puternică, și ne-au delectat cu tot felul de situații amuzante rezultate din prea mult stat acasă. Creativitatea a înregistrat scoruri ridicate.

Cred că am avut suficient de mult timp încât să ne redefinim valorile, relațiile cu cei din jur, principiile noastre de viață și să ne resetăm prioritățile. Am văzut cât putem îndura să stăm închiși în case, cât putem rezista, unii dintre noi, dorului de cei dragi și până unde trasăm limita suportabilității.

Cu toate astea, am fost martori la renașterea florei și faunei. Nimeni nu se aștepta ca statul în case să aibă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Asta ne demonstrează, încă o dată, că noi, oamenii, suntem principalii răspunzători pentru distrugerea planetei.

Acest lucru a dat de gândit, din nou, unora dintre marile companii, căutând activ moduri sustenabile în producție. H&M a început investirea în reciclarea îmbrăcăminții, iar compania de beauty Lush produce cosmetice zero waste.

S-a dovedit, iarăși, că avionul este cel mai poluant mijloc de transport. Odată cu anularea zborurilor și cu închiderea fabricilor, ceea ce a stopat emisiile de carbon, am putut asista la îmbunătățirea calității aerului.

Totodată, electrificarea mijloacelor de transport crește de la un an la altul, în 2030 așteptându-se să ajungă la un procent de 12% global.

Deci, fie că credem sau nu, sănătatea noastră este intens determinată de sănătatea planetei. Oamenii de știință cred în teoria conform căreia pandemia a venit ca o consecință a distrugerii biodiversității. În ultimii 50 de ani, lumea a pierdut peste 60% din animalele sălbatice, în timp ce infectarea cu noi viruși a crescut de patru ori.

Pentru mine, 2020 a fost un an mai bun ca mulți alți ani din viața mea, poate nu la fel de reușit și plin de experiențe ca 2019, dar mult mai profund. Mi-am făcut curaj să iau decizii importante în plan personal și să mă pun pe primul loc. Am avut posibilitatea de a participa la ediția de Spring SuperBlog 2020, ediție în care am ajuns printre finaliști. Am citit pe nerăsuflate peste zece mii de pagini de literatură, biografii și dezvoltare personală. Am început să practic recunoștința și iertarea de sine. M-am conectat mult mai profund cu băiețelul meu. Din fericire, nu mi-am pierdut locul de muncă. Și, cel mai important, am descoperit că vreau să mă îngrijesc mai mult de această casă minunată, a tuturor, planeta. De câteva luni cumpăr produse fără plastic și prietenoase cu natura. Vreau să aprofundez și mai mult această modalitate de trai și să contribui la reducerea produselor din plastic inspirându-i și pe cei din jur. Cred că fiecare alegere spre această tendință contează, oricât de mică și nesemnificativă ni se va părea.

Sper din tot sufletul că și voi ați avut un dram de fericire în acest an atipic, că sunteți sănătoși, înconjurați de persoanele cele mai dragi și că ați rămas pozitivi în legătură cu viitorul.