Când ești jos, poți doar să te ridici

daylight-environment-flora-999311

Pexels.com

Hai să vă spun o poveste, știu că vă place.

A fost odată un om care nu avea nici un vis. Se trezea în fiecare dimineață, făcea aceleași lucruri, mergea la serviciu, apoi venea acasă, deseori pornea televizorul sau citea, din când în când mai ieșea în oraș și cam atât. Și uite așa trecut-au anii peste omul nostru. Când ceva nu-i era conform planurilor sale, se simțea ca o victimă, dădea vina pe alții, nicidecum nu-și asuma răspunderea pentru eșecurile avute și problema era că abandona imediat și nu învăța nimic din toate astea.

Ce ați crede dacă v-aș spune că despre mine este vorba în rândurile de mai sus? Că așa am fost mulți ani la rând, trăind într-o vale a ignoranței? Probabil nu ați avea prea multe lucruri de bine de spus. Apoi, am avut o perioadă în care nu mă regăseam în nimic. Nu aveam energie și motivație, eram sătulă de viața fără rost pe care o duceam. Nu-i găseam esența, eram pierdută printre lucruri lipsite de importanță. Mi-ar plăcea să vă spun că viața de mamă m-a vindecat, dar din păcate atunci am atins apogeul decăderii. M-am trezit într-o lume pe care eu am creat-o și nu era deloc ce-mi doream cu adevărat. De departe, nici măcar nu știam ce-mi doream de la viață. Apoi, a urmat o pauză de reflectare, timp în care am început să fac sport, să-mi acord mai multă atenție mie, să mă pun pe primul loc. Și tare bine mi-a prins. Am aflat de programele de dezvoltare personală ale Danielei Nica și mi-am achiziționat cât pentru o viață întreagă. Nu o să încerc să te conving că și tu ai nevoie de dezvoltare personală, deși eu chiar cred că toți avem nevoie, dar vreau să îți spun că cea mai bună investiție pe care o poți face e în tine. Educă-te, nu te opri niciodată, citește, cizelează-te, examinează-te, ocupă-te de corpul tău, pune-ți propria sănătate pe primul loc înainte de toate, fii în competiție cu tine însuți. Și găsește-ți sensul vieții tale, caută prin sertare vechi pasiuni pe care le-ai dat uitării.

Viața aceasta pe care trebuie să o prețuim nespus, ne-a fost dată să o TRĂIM din plin, să ne punem pe primul loc visurile, talentele și pasiunile noastre, să avem grijă ce hrană oferim trupului și minții noastre, să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, să fim cea mai bună versiune a noastră.

Și, revenind la mine, dezvoltarea personală m-a ajutat și încă mă ajută mai mult ca un psiholog. Mi-am descoperit pasiuni, am dat frâu liber unor dorințe, am planuri de viitor și dau un sens vieții mele. Știu cât de ușor e să te pierzi în treburile de zi cu zi, când te împarți între casă și job, când timpul nu-ți rămâne nici pentru a-l petrece cu cei dragi. E dificil să găsești un echilibru. Și din păcate, nu am nicio rețetă magică, știu doar că nimic nu e imposibil. Dar, cu siguranță cheia e la tine. Și-mi doresc mult să îți găsești locul în această lume.

Există viață socială și ca expat

men and women standing infront of dining table
Fotografie de Lisa Fotios pe Pexels.com

Cum ar fi dacă v-aș spune că viața mea socială e mult mai intensă ca în România? Că aici, în Olanda, am găsit nu una, nu două, ci șase familii de români cu copii de vârstă apropiată băiețelului meu? Mai exact, am ajuns să ne petrecem weekend-urile împreună, la un grătar, să ieșim prin oraș sau în tot felul de spații destinate celor mici și să ne vedem seara în parcuri pentru copii. Sună bine, nu-i așa? Tocmai de acolo a început totul, în parc, acum în vacanță. Nu știam unul de celălalt și totuși, frecventam acel loc de recreere la ore diferite. Și uite că legea atracției a funcționat în cazul nostru. Toți aveam dorința de a întâlni și alte familii și când s-a întâmplat, păi au venit cu vârf și îndesat. Toată lumea-i încântată, mai ales copiii că au parteneri de joacă. Și asta nu e tot. Am ajuns să ne și ajutăm între noi, să fim acolo când cineva are nevoie. Uite că am mai spulberat și un mit, cum că, românii plecați în alte țări sunt răi și egoiști. Important este să găsiți lucruri pe care le aveți în comun, valori asemănătoare și să fiți pe aceeași lungime de undă. Nu este imposibil, să știți. Știu că una dintre temerile principale ale celor care vor să emigreze este că le va fi greu să-și facă prieteni. Începutul poate fi descurajant, dar sunt convinsă că nu veți fi singuri pentru mult timp. Și oamenii de alte naționalități sunt dornici de comunicare și socializare.

Românii de aici nu mai doresc să se întoarcă în țară, sau dacă vor, cu siguranță o vor face peste câțiva ani. Cu toate astea, ne implicăm în problemele României, chiar dacă suntem la distanță. Speranța la o viață mai bună este încă prezentă.

Nu știu experiența voastră legată de viața socială, dar aceasta e a mea. A noastră. A unui grup de români din Vlissingen.

Mi-ar face mare plăcere să împărtășiți cum este a voastră. 🙂 Cu cine v-ați împrietenit?