Aici, pe vas, nu ai zile libere deloc. Ești la muncă 7/7 zile, programul fiind între 3h-12h de lucru/zi, depinde de câte ore se stă în port.O zi ideală este cea în care vasul rămânea în port de dimineața de la 8 până seara la 8, una foarte obositoare este când muncești de la 9 am până la 12 pm, cu o oră pauză.
O relatare de acum 10 ani.
Eu, la 25 de ani. Iulie, 2010, 5 am. Sunt în aeroportul Henri Coandă pentru prima dată și nu știu ce anume am de făcut, dar până la urmă mă dumiresc încotro să o iau. Mă așez la coadă, privesc oamenii. Par relaxați în comparație cu mine. Nu mi-e teamă de zborul cu avionul, dar mi-e teamă de necunoscut sau poate că sunt curioasă să văd cum e. Cum este acolo. Acolo, pe vasul de croazieră.
În avion, în zbor spre Munchen, mă simt rău. Am rău de mișcare și în plus, nici nu am dormit azi-noapte. Asta accentuează starea de rău. Aeroportul din Munchen e imens. Bineînțeles că mă rătăcesc. Cum să te rătăcești într-un aeroport? Funny, nu?Mai am 4h la dispoziție până la următorul zbor care-i spre Marsilia. De acolo urmează să mă îmbarc pe vapor. Stau lângă poarta de îmbarcare și aproape că ațipesc, ținându-mi geanta strâns în brațe, nu cumva să rămân fără ea. Da, atâtea povești cu furturi m-au îngrozit. În sfârșit vine ora îmbarcării. De data aceasta sunt ok. Admir norii care-s ca un munte de zăpadă sau bezele sau frișcă sau ceva alb în întinderea albastră.
În aeroportul internațional din Marsilia mă așteaptă cineva cu o pancartă cu numele meu. Mă îndrept spre ea, iau bagajele și urcăm în mașină. Pe drum nu scot nici o vorbă, nu vreau să fiu ridicolă. Of, câte am pierdut crezând că sunt sau par ridicolă. Nu faceți ca mine. Ajunsă în port, un sentiment de dezamăgire mă cuprinde. Eu credeam că este ca-n filme (râd acum). Vasul este ancorat într-o zonă industrială a orașului, nicidecum highlights & co și este vechi, ruginit pe alocuri, chiar uzat, dar e lung, are 300 m și 11 etaje. Dacă se scufundă?, mă gândesc.
Trec peste lucrurile organizatorice privind primirea personalului. Sunt cazată într-o cameră alături de alte două fete și mi se spune că diseară, la 6 pm, sunt așteptată la muncă, în Duty Free. Deja la muncă? Îmi vine să le spun că eu în ultimele 24h nu am dormit un minut, dar mai bine tac. Până la urmă, sunt doar forță de muncă. Fac cunoștință cu colegii mei. Sunt din România, Ucraina, Egipt, Mauriția. Pe unii dintre ei nu-i înțeleg deloc când vorbesc în engleză, au accente diferite.
Prima mea zi lucrătoare este oribilă. Marea este agitată, vaporul se mișcă, eu super obosită și amețită, am rău de mare, totul este nou pentru mine, aproape că nu înțeleg nimic din ce mi se întâmplă. Șefa mă lasă în cabină 30 de minute să mă odihnesc. În sfârșit, se face ora închiderii, 12 pm. Am încheiat prima zi cu multe semne de întrebare. A doua zi ne găsește ancorați în Palma de Mallorca și niște povești de groază ajung și pe la urechile mele.
Prima poveste era despre un om găsit în mare în apropiere de Ibiza, decapitat. Prietenul uneia dintre colegele de cameră mi-a arătat fimarea cu omul care plutea. Oare de ce m-am uitat? A doua era despre vasul pe care eram, despre cum a fost lovit de un val uriaș în provă, geamurile s-au spart, apa a pătruns, subsolul fiind inundat, s-a pornit și un incendiu la subsol, doi oameni au murit. E clar. Am nimerit în locul potrivit. 😁 Poveștile le-am uitat după prima lună de muncă.
Aici, pe vas, nu ai zile libere deloc. Ești la muncă 7/7 zile, programul fiind între 3h-12h de lucru/zi, depinde de câte ore se stă în port. Politica de funcționare a magazinelor Duty Free este ca ele să fie închise în timpul acostării în port. Deci, o zi ideală este cea în care vasul rămânea în port de dimineața de la 8 până seara la 8, una foarte obositoare este când muncești de la 9 am până la 12 pm, cu o oră pauză. Munca în Duty Free este complexă. În unele porturi primim marfă, e nevoie să numărăm produsele, să cărăm cutii grele. O dată la 3 luni (sper că-mi amintesc bine) se face inventar și petrecem ore bune numărând produse (de obicei, din orele care se presupune că ar fi fost libere). În magazin, ești responsabil de igienizarea acestuia, pe lângă a vinde. E nevoie să știi date tehnice despre ceasuri, aparate foto, notele de vârf ale parfumurilor și multe altele. Poate fi copleșitor pentru cineva ca mine care nu știe nimic despre ele. Învăț de la 0, deși uneori mă simt penibil când greșesc, mai ales că feedback-ul primit nu este încurajator. Primele trei luni au trecut cât ai clipi.
Mă bucuram de toate ocaziile în care puteam ieși să vizitez orașe ca Barcelona, Marsilia, Genova, Napoli, Casablanca, Ibiza, Palma de Mallorca, Malaga, Cadiz, Lisabona, Valletta, Ajaccio, Tunis, Alicante, destinații de vacanță din Grecia: Santorini, Rodos, Mykonos, Patmos, Syros, Salonic, Creta și multe altele pe care nu mi le amintesc acum.
Doar deschideți harta Mării Mediterane și uitați-vă la principalele repere. Mâncarea era, de cele mai multe ori, jalnică, predominând orezul fiert, carnea de miel și legumele fierte, fără gust. Eram responsabilă de curățarea camerei în care locuiam, de spălarea hainelor, exceptând uniforma care o puteam duce la spălătorie, dar cum nu-mi plăcea mirosul detergentului de acolo, preferam să mi-o igienizez singură.
Marea este agitată, în unele zile. Sufăr de rău de mare, deși lumea nu prea mă ia în serios. Îmi amintesc când am fost la cabinetul medical să-mi facă o injecție pentru asta, nici 5 minute libere nu mi s-au acordat pentru relaxarea mușchiului și locul în care m-au înțepat s-a vindecat în câțiva ani (și nu exagerez). Uneori, iau pastile pentru rău de mare, dar mai mult mă obosesc și mă simt adormită, dar tot nu-mi trece starea de amețeală.
Facilitățile ca angajat pe vas erau:
• 20% discount în magazinele Duty Free;
• Petrecerea angajaților o dată pe lună care se ținea la ultimul etaj, pe lângă piscină;
• Puteam participa gratuit în excursiile organizate pentru turiști. Eu am bifat astfel piramidele, Pompei, Efes;
• ne era permis să ieșim în porturi. Eu ba la shopping, ba vizită la muzee, ba plimbări prin oraș.
Desigur, aceasta este partea cea mai interesantă și atrăgătoare a jobului pe un vas de croazieră, călătoriile și experiențele. E minunat să vezi apusul în Mykonos și răsăritul în Santorini. Îmi amintesc când am fost în Civitavecchia și eu, alături de trei colege, am hotărât să mergem la Roma cu trenul, distanța fiind de 80 km. Am avut o zi memorabilă, la întoarcere era să pierdem vaporul, am ajuns în ultimul moment. Trei zile nu ni s-a permis să părăsim vasul, dar am văzut Roma și asta e tot ce contează.
Coșmarul oricărui angajat sunt drill-urile. Când îți era lumea mai dragă noi toți eram solicitați să ne prezentăm la exercițiile prevăzute pentru situațiile de urgență, la care participa însuși căpitanul. Și prezența este obligatorie.
Acum, despre nedreptățile care mi s-au făcut mie sau altora nu voi scrie. Nu știu și cealaltă parte a versiunii și prefer să nu deschid subiectul. Nici despre destrăbălările celor de acolo, furturi, relații, etc. Nu sunt în măsură să fac asta. Desigur, am punctat cele mai importante fapte prin care am trecut și nu am intrat în detalii care nu-și au rostul. Îi înțeleg pe cei care muncesc pe vas de ani de zile (bineînțeles, cu pauze între contracte) și nu dau semne că ar vrea să renunțe. E vorba de alegeri și decizii. Așa că orice ai face, dacă asta îți aduce împlinire și simți că viața ta are sens, continuă.
Ce am învățat din această experiență:
• Eu sunt singura responsabilă pentru propriile greșeli;
• Oamenii sunt cele mai interesante enciclopedii;
• Călătoriile te îmbogățesc spiritual;
• Fiecare loc are o poveste pe care ai face bine să o știi.
