Când ești jos, poți doar să te ridici

daylight-environment-flora-999311

Pexels.com

Hai să vă spun o poveste, știu că vă place.

A fost odată un om care nu avea nici un vis. Se trezea în fiecare dimineață, făcea aceleași lucruri, mergea la serviciu, apoi venea acasă, deseori pornea televizorul sau citea, din când în când mai ieșea în oraș și cam atât. Și uite așa trecut-au anii peste omul nostru. Când ceva nu-i era conform planurilor sale, se simțea ca o victimă, dădea vina pe alții, nicidecum nu-și asuma răspunderea pentru eșecurile avute și problema era că abandona imediat și nu învăța nimic din toate astea.

Ce ați crede dacă v-aș spune că despre mine este vorba în rândurile de mai sus? Că așa am fost mulți ani la rând, trăind într-o vale a ignoranței? Probabil nu ați avea prea multe lucruri de bine de spus. Apoi, am avut o perioadă în care nu mă regăseam în nimic. Nu aveam energie și motivație, eram sătulă de viața fără rost pe care o duceam. Nu-i găseam esența, eram pierdută printre lucruri lipsite de importanță. Mi-ar plăcea să vă spun că viața de mamă m-a vindecat, dar din păcate atunci am atins apogeul decăderii. M-am trezit într-o lume pe care eu am creat-o și nu era deloc ce-mi doream cu adevărat. De departe, nici măcar nu știam ce-mi doream de la viață. Apoi, a urmat o pauză de reflectare, timp în care am început să fac sport, să-mi acord mai multă atenție mie, să mă pun pe primul loc. Și tare bine mi-a prins. Am aflat de programele de dezvoltare personală ale Danielei Nica și mi-am achiziționat cât pentru o viață întreagă. Nu o să încerc să te conving că și tu ai nevoie de dezvoltare personală, deși eu chiar cred că toți avem nevoie, dar vreau să îți spun că cea mai bună investiție pe care o poți face e în tine. Educă-te, nu te opri niciodată, citește, cizelează-te, examinează-te, ocupă-te de corpul tău, pune-ți propria sănătate pe primul loc înainte de toate, fii în competiție cu tine însuți. Și găsește-ți sensul vieții tale, caută prin sertare vechi pasiuni pe care le-ai dat uitării.

Viața aceasta pe care trebuie să o prețuim nespus, ne-a fost dată să o TRĂIM din plin, să ne punem pe primul loc visurile, talentele și pasiunile noastre, să avem grijă ce hrană oferim trupului și minții noastre, să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, să fim cea mai bună versiune a noastră.

Și, revenind la mine, dezvoltarea personală m-a ajutat și încă mă ajută mai mult ca un psiholog. Mi-am descoperit pasiuni, am dat frâu liber unor dorințe, am planuri de viitor și dau un sens vieții mele. Știu cât de ușor e să te pierzi în treburile de zi cu zi, când te împarți între casă și job, când timpul nu-ți rămâne nici pentru a-l petrece cu cei dragi. E dificil să găsești un echilibru. Și din păcate, nu am nicio rețetă magică, știu doar că nimic nu e imposibil. Dar, cu siguranță cheia e la tine. Și-mi doresc mult să îți găsești locul în această lume.

Sunt cameristă

person folding white bath towels
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Hello, hello! Nu am plecat nicăieri, ci doar prin viață prinsă. Mi-am găsit un job part time la un hotel cu o priveliște superbă pe malul mării. Sunt cameristă. Da, fac curat în camere, schimb lenjeriile de pat, șterg praful, aspir. Mai, mai că a început să-mi placă. Nu e un job la care visează mulți oameni, nici eu nu am visat la asta, dar e un job decent, onest. Tu vii doar cu cheful de muncă. Lucrez în jur de 20 h/săptămână și e perfect pentru că timpul îmi ajunge și pentru hobby-urile mele și pentru fiul meu. Exact ce mi-am dorit. Colegele mele sunt din Indonezia, Spania, Republica Dominicană, Afganistan și Olanda. Fiecare dintre ele are o poveste de viață interesantă și sunt curioasă să le ascult. Până aici nimic ieșit din comun, nu? Păi partea interesantă este că nu renunț la visurile mele, ci doar am mai găsit o portiță deschisă pe drumul meu și am zis să mă folosesc de ea. Nu înțeleg de ce aveam aversiune față de un asemenea job, cum îmi spuneam că eu merit ceva mai bun. Cine definește ce e mai bun sau mai rău? Societatea te privește ca un om inferior în funcție de jobul pe care-l ai, dar știi ce? Fuck it! Nu îmi mai pasă. Aici, oamenii se respectă și te respectă pentru munca ta și pentru ceea ce ești. Nimeni nu se poziționează pe o treaptă superioară. Cel puțin, nu încă. Nu am întâlnit așa ceva.

Aceasta a fost alegerea mea din ultima perioadă. Desigur, sunt multe alte jocuri disponibile, dar mai întâi, trebuie să învăț neerlandeză. Și apropo, pentru cei cu gânduri de emigrare, vă spun ceva. Datorită Brexitului, multe companii au luat decizia de a-și muta activitatea în Olanda. E oficial. So, are you in?

Avantaje și dezavantaje. Pleci sau rămâi?

silhouette of person in airport
Fotografie de Skitterphoto pe Pexels.com

Cândva, ți-a răsărit în minte un gând, acela că nu te mai regăsești în țara ta, că parcă nu e locul tău aici, că nu vrei să îți crești copiii acolo și vrei să pleci departe, nu contează unde, dar să pleci. Un subiect sensibil pentru mulți oameni. Bine, bine, dar apoi vin peste tine tot felul de temeri. Ce job voi avea? Cum mă vor trata cei de acolo? Cum se vor integra copiii? Cum ne vom descurca? Îmi voi face prieteni? Și multe alte întrebări care sunt perfect normale. Ia-le pe rând. Ești 100% sigur/ă că asta îți dorești cu ardoare? Sau e doar un gând spre care evadezi în momentele de tensiune? Gândește-te bine. Eu am știut că da, vreau să plec. Simplu, nu? E mai ușor să pleci decât să stai să lupți, așa-i? Cam așa ar spune haterii, dar asta-i altă discuție. Am făcut o listă cu avantaje și dezavantaje de ambele părți. Te sfătuiesc să le analizezi și să concluzionezi care sunt mai importante pentru tine. Nu vreau să te influențez să iei aceeași decizie ca a mea. Lista noastră de valori e diferită. Și sigur că și motivele diferă de la o persoană la alta. Văzut în ansamblu, acestea sunt:

Avantajele rămânerii în țară:

– Ai familia și prietenii aproape, viață socială intensă;

– Copiii cresc în prezența bunicilor;

– Ai un job la care nu ești nevoit să vorbești într-o limbă străină ție;

– Costurile traiului de zi cu zi sunt cu mult mai mici comparativ cu alte țări;

– Confortul propriului cămin.

Dezavantajele rămânerii în țară:

– Ești nevoit să schimbi mentalități;

– Te lupți cu birocrația instituțiilor;

– Sistemul de educație este învechit, 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, legile se schimbă des;

– Sistemul de sănătate este la pământ, riști să ieși cu alte infecții din spital;

– Infrastructură slab dezvoltată.

Avantajele plecatului din țară:

– Ai acces la autostrăzi, piste de biciclete și multe altele care-ți facilitează deplasarea;

– Copiii au parte de învățământ de calitate gratuit și integrați în societate;

– Adopți stilul lor de viață;

– Asigurarea de sănătate îți decontează între 80% și 100% din unele investigații medicale;

– Câștigurile financiare îți permit un nivel de trai ridicat.

Dezavantajele plecatului din țară:

– Îți schimbi domeniul de muncă;

– Te întâlnești cu bariere de limbaj;

– Viața socială este inexistentă, la început;

– Costurile traiului de zi cu zi sunt ridicate;

– Ești departe de familie și prieteni.

Desigur, unele avantaje sau dezavantaje se pot inversa, depinde de situația fiecărei persoane. Poți avea un nivel de trai ridicat oriunde, nu e nevoie să emigrezi și asta îți oferă posibilitatea să-ți înscrii copiii la școli private.

Oriunde te-ai afla și orice ai face, fie că vrei să pleci, fie că vrei să rămâi, doar atât îți mai spun: construiește o lume mai bună, mai responsabilă, mai implicată și mai curată pentru generațiile ce vor urma.

Tu ce motive personale ai ca să rămâi sau să pleci?

 

Sebastian împlinește 4 ani. La mulți ani!

Sunt o persoană care nu e înnebunită după copii. Întotdeauna i-am considerat gălăgioși și sugători de energie. Nu o să mă prefac că le doresc compania non stop. Dar un lucru știu sigur acum. Nu-mi mai pot imagina viața fără băiețelul meu. Este ca și cum a existat dintotdeauna.

În ziua în care am aflat că sunt însărcinată, am știut că va fi băiat. Sau cel puțin, asta mi-am dorit.

Azi se fac 4 ani de când l-am născut, de când i-am dat primul pupic. După un travaliu de 48h, am ajuns pe masa de operație pentru cezariană de urgență. Multe luni m-am învinuit și nu m-am acceptat pentru faptul că nu l-am născut vaginal. Ce prostie! Chiar contează cum a venit pe lume omulețul acesta cu păr negru și des, sănătos și puternic? Acum, privind în urmă, îmi dau seama că m-am lăsat manipulată de mulți oameni în legătură cu nașterea și alăptarea. Fiecare e expert în pielea altuia. Mămici dragi, faceți cum simțiți și cum vă este confortabil. Oricum, nu vreau să fie despre mine, ci despre el.

Îmi place să-l privesc când doarme pentru că atunci am timp să îi studiez fiecare trăsătură, fiecare parte a feței și a corpului, cum s-ar zice, să-l scanez. Îmi place să dormim împreună (facem asta de când s-a născut și nu sunt pregătită să nu-l mai știu în patul nostru). Îmi place să-l miros, să-l îmbrățișez, să-i spun că îl iubesc oricând și oricum.

Ești perfect așa cum ești, nu aș schimba nimic în tine și simt fericire că îți sunt mamă. Tu crești, eu îmbătrânesc. Încep să mă împac cu ideea. În fiecare zi îmi arăți că merită să devin un om mai bun, să mă schimb de dragul tău. Puiule, tu mă înveți cât de minunat poate fi să trăiesc intens, să redescoper bucurii din lucruri mărunte, să privesc avioanele pe cer fără să-mi pese de clipa următoare, să alergăm unul după altul nestingheriți.

La mulți ani, Sebastian! ❤

Cum e să fii angajat pe un vas de croazieră

Aici, pe vas, nu ai zile libere deloc. Ești la muncă 7/7 zile, programul fiind între 3h-12h de lucru/zi, depinde de câte ore se stă în port. O zi ideală este cea în care vasul rămânea în port de dimineața de la 8 până seara la 8, una foarte obositoare este când muncești de la 9 am până la 12 pm, cu o oră pauză.

FB_IMG_1562847632700-01

O relatare de acum 10 ani.

Eu, la 25 de ani. Iulie, 2010, 5 am. Sunt în aeroportul Henri Coandă pentru prima dată și nu știu ce anume am de făcut, dar până la urmă mă dumiresc încotro să o iau. Mă așez la coadă, privesc oamenii. Par relaxați în comparație cu mine. Nu mi-e teamă de zborul cu avionul, dar mi-e teamă de necunoscut sau poate că sunt curioasă să văd cum e. Cum este acolo. Acolo, pe vasul de croazieră.

În avion, în zbor spre Munchen, mă simt rău. Am rău de mișcare și în plus, nici nu am dormit azi-noapte. Asta accentuează starea de rău. Aeroportul din Munchen e imens. Bineînțeles că mă rătăcesc. Cum să te rătăcești într-un aeroport? Funny, nu?Mai am 4h la dispoziție până la următorul zbor care-i spre Marsilia. De acolo urmează să mă îmbarc pe vapor. Stau lângă poarta de îmbarcare și aproape că ațipesc, ținându-mi geanta strâns în brațe, nu cumva să rămân fără ea. Da, atâtea povești cu furturi m-au îngrozit. În sfârșit vine ora îmbarcării. De data aceasta sunt ok. Admir norii care-s ca un munte de zăpadă sau bezele sau frișcă sau ceva alb în  întinderea albastră.

În aeroportul internațional din Marsilia mă așteaptă cineva cu o pancartă cu numele meu. Mă îndrept spre ea, iau bagajele și urcăm în mașină. Pe drum nu scot nici o vorbă, nu vreau să fiu ridicolă. Of, câte am pierdut crezând că sunt sau par ridicolă. Nu faceți ca mine. Ajunsă în port, un sentiment de dezamăgire mă cuprinde. Eu credeam că este ca-n filme (râd acum). Vasul este ancorat într-o zonă industrială a orașului, nicidecum highlights & co și este vechi, ruginit pe alocuri, chiar uzat, dar e lung, are 300 m și 11 etaje. Dacă se scufundă?, mă gândesc.

Trec peste lucrurile organizatorice privind primirea personalului. Sunt cazată într-o cameră alături de alte două fete și mi se spune că diseară, la 6 pm, sunt așteptată la muncă, în Duty Free. Deja la muncă? Îmi vine să le spun că eu în ultimele 24h nu am dormit un minut, dar mai bine tac. Până la urmă, sunt doar forță de muncă. Fac cunoștință cu colegii mei. Sunt din România, Ucraina, Egipt, Mauriția. Pe unii dintre ei nu-i înțeleg deloc când vorbesc în engleză, au accente diferite.

Prima mea zi lucrătoare este oribilă. Marea este agitată, vaporul se mișcă, eu super obosită și amețită, am rău de mare, totul este nou pentru mine, aproape că nu înțeleg nimic din ce mi se întâmplă. Șefa mă lasă în cabină 30 de minute să mă odihnesc. În sfârșit, se face ora închiderii, 12 pm. Am încheiat prima zi cu multe semne de întrebare. A doua zi ne găsește ancorați în Palma de Mallorca și niște povești de groază ajung și pe la urechile mele.

Prima poveste era despre un om găsit în mare în apropiere de Ibiza, decapitat. Prietenul uneia dintre colegele de cameră mi-a arătat fimarea cu omul care plutea. Oare de ce m-am uitat? A doua era despre vasul pe care eram, despre cum a fost lovit de un val uriaș în provă, geamurile s-au spart, apa a pătruns, subsolul fiind inundat, s-a pornit și un incendiu la subsol, doi oameni au murit. E clar. Am nimerit în locul potrivit. 😁 Poveștile le-am uitat după prima lună de muncă.

Aici, pe vas, nu ai zile libere deloc. Ești la muncă 7/7 zile, programul fiind între 3h-12h de lucru/zi, depinde de câte ore se stă în port. Politica de funcționare a magazinelor Duty Free este ca ele să fie închise în timpul acostării în port. Deci, o zi ideală este cea în care vasul rămânea în port de dimineața de la 8 până seara la 8, una foarte obositoare este când muncești de la 9 am până la 12 pm, cu o oră pauză. Munca în Duty Free este complexă. În unele porturi primim marfă, e nevoie să numărăm produsele, să cărăm cutii grele. O dată la 3 luni (sper că-mi amintesc bine) se face inventar și petrecem ore bune numărând produse (de obicei, din orele care se presupune că ar fi fost libere). În magazin, ești responsabil de igienizarea acestuia, pe lângă a vinde. E nevoie să știi date tehnice despre ceasuri, aparate foto, notele de vârf ale parfumurilor și multe altele. Poate fi copleșitor pentru cineva ca mine care nu știe nimic despre ele. Învăț de la 0, deși uneori mă simt penibil când greșesc, mai ales că feedback-ul primit nu este încurajator. Primele trei luni au trecut cât ai clipi.

Mă bucuram de toate ocaziile în care puteam ieși să vizitez orașe ca Barcelona, Marsilia, Genova, Napoli, Casablanca, Ibiza, Palma de Mallorca, Malaga, Cadiz, Lisabona, Valletta, Ajaccio, Tunis, Alicante, destinații de vacanță din Grecia: Santorini, Rodos, Mykonos, Patmos, Syros, Salonic, Creta și multe altele pe care nu mi le amintesc acum.

FB_IMG_1562847590994-01

Doar deschideți harta Mării Mediterane și uitați-vă la principalele repere. Mâncarea era, de cele mai multe ori, jalnică, predominând orezul fiert, carnea de miel și legumele fierte, fără gust. Eram responsabilă de curățarea camerei în care locuiam, de spălarea hainelor, exceptând uniforma care o puteam duce la spălătorie, dar cum nu-mi plăcea mirosul detergentului de acolo, preferam să mi-o igienizez singură.

Marea este agitată, în unele zile. Sufăr de rău de mare, deși lumea nu prea mă ia în serios. Îmi amintesc când am fost la cabinetul medical să-mi facă o injecție pentru asta, nici 5 minute libere nu mi s-au acordat pentru relaxarea mușchiului și  locul în care m-au înțepat s-a vindecat în câțiva ani (și nu exagerez). Uneori, iau pastile pentru rău de mare, dar mai mult mă obosesc și mă simt adormită, dar tot nu-mi trece starea de amețeală.

Facilitățile ca angajat pe vas erau:

• 20% discount în magazinele Duty Free;

• Petrecerea angajaților o dată pe lună care se ținea la ultimul etaj, pe lângă piscină;

• Puteam participa gratuit în excursiile organizate pentru turiști. Eu am bifat astfel piramidele, Pompei, Efes;

• ne era permis să ieșim în porturi. Eu ba la shopping, ba vizită la muzee, ba plimbări prin oraș. 

Desigur, aceasta este partea cea mai interesantă și atrăgătoare a jobului pe un vas de croazieră, călătoriile și experiențele. E minunat să vezi apusul în Mykonos și răsăritul în Santorini. Îmi amintesc când am fost în Civitavecchia și eu, alături de trei colege, am hotărât să mergem la Roma cu trenul, distanța fiind de 80 km. Am avut o zi memorabilă, la întoarcere era să pierdem vaporul, am ajuns în ultimul moment. Trei zile nu ni s-a permis să părăsim vasul, dar am văzut Roma și asta e tot ce contează.

Coșmarul oricărui angajat sunt drill-urile. Când îți era lumea mai dragă noi toți eram solicitați să ne prezentăm la exercițiile prevăzute pentru situațiile de urgență, la care participa însuși căpitanul. Și prezența este obligatorie.

Acum, despre nedreptățile care mi s-au făcut mie sau altora nu voi scrie. Nu știu și cealaltă parte a versiunii și prefer să nu deschid subiectul. Nici despre destrăbălările celor de acolo, furturi, relații, etc. Nu sunt în măsură să fac asta. Desigur, am punctat cele mai importante fapte prin care am trecut și nu am intrat în detalii care nu-și au rostul. Îi înțeleg pe cei care muncesc pe vas de ani de zile (bineînțeles, cu pauze între contracte) și nu dau semne că ar vrea să renunțe. E vorba de alegeri și decizii. Așa că orice ai face, dacă asta îți aduce împlinire și simți că viața ta are sens, continuă.

Ce am învățat din această experiență:

• Eu sunt singura responsabilă pentru propriile greșeli;

• Oamenii sunt cele mai interesante enciclopedii;

• Călătoriile te îmbogățesc spiritual;

Fiecare loc are o poveste pe care ai face bine să o știi. 

FB_IMG_1562853287662-01