Sunt cameristă

person folding white bath towels
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Hello, hello! Nu am plecat nicăieri, ci doar prin viață prinsă. Mi-am găsit un job part time la un hotel cu o priveliște superbă pe malul mării. Sunt cameristă. Da, fac curat în camere, schimb lenjeriile de pat, șterg praful, aspir. Mai, mai că a început să-mi placă. Nu e un job la care visează mulți oameni, nici eu nu am visat la asta, dar e un job decent, onest. Tu vii doar cu cheful de muncă. Lucrez în jur de 20 h/săptămână și e perfect pentru că timpul îmi ajunge și pentru hobby-urile mele și pentru fiul meu. Exact ce mi-am dorit. Colegele mele sunt din Indonezia, Spania, Republica Dominicană, Afganistan și Olanda. Fiecare dintre ele are o poveste de viață interesantă și sunt curioasă să le ascult. Până aici nimic ieșit din comun, nu? Păi partea interesantă este că nu renunț la visurile mele, ci doar am mai găsit o portiță deschisă pe drumul meu și am zis să mă folosesc de ea. Nu înțeleg de ce aveam aversiune față de un asemenea job, cum îmi spuneam că eu merit ceva mai bun. Cine definește ce e mai bun sau mai rău? Societatea te privește ca un om inferior în funcție de jobul pe care-l ai, dar știi ce? Fuck it! Nu îmi mai pasă. Aici, oamenii se respectă și te respectă pentru munca ta și pentru ceea ce ești. Nimeni nu se poziționează pe o treaptă superioară. Cel puțin, nu încă. Nu am întâlnit așa ceva.

Aceasta a fost alegerea mea din ultima perioadă. Desigur, sunt multe alte jocuri disponibile, dar mai întâi, trebuie să învăț neerlandeză. Și apropo, pentru cei cu gânduri de emigrare, vă spun ceva. Datorită Brexitului, multe companii au luat decizia de a-și muta activitatea în Olanda. E oficial. So, are you in?

Există viață socială și ca expat

men and women standing infront of dining table
Fotografie de Lisa Fotios pe Pexels.com

Cum ar fi dacă v-aș spune că viața mea socială e mult mai intensă ca în România? Că aici, în Olanda, am găsit nu una, nu două, ci șase familii de români cu copii de vârstă apropiată băiețelului meu? Mai exact, am ajuns să ne petrecem weekend-urile împreună, la un grătar, să ieșim prin oraș sau în tot felul de spații destinate celor mici și să ne vedem seara în parcuri pentru copii. Sună bine, nu-i așa? Tocmai de acolo a început totul, în parc, acum în vacanță. Nu știam unul de celălalt și totuși, frecventam acel loc de recreere la ore diferite. Și uite că legea atracției a funcționat în cazul nostru. Toți aveam dorința de a întâlni și alte familii și când s-a întâmplat, păi au venit cu vârf și îndesat. Toată lumea-i încântată, mai ales copiii că au parteneri de joacă. Și asta nu e tot. Am ajuns să ne și ajutăm între noi, să fim acolo când cineva are nevoie. Uite că am mai spulberat și un mit, cum că, românii plecați în alte țări sunt răi și egoiști. Important este să găsiți lucruri pe care le aveți în comun, valori asemănătoare și să fiți pe aceeași lungime de undă. Nu este imposibil, să știți. Știu că una dintre temerile principale ale celor care vor să emigreze este că le va fi greu să-și facă prieteni. Începutul poate fi descurajant, dar sunt convinsă că nu veți fi singuri pentru mult timp. Și oamenii de alte naționalități sunt dornici de comunicare și socializare.

Românii de aici nu mai doresc să se întoarcă în țară, sau dacă vor, cu siguranță o vor face peste câțiva ani. Cu toate astea, ne implicăm în problemele României, chiar dacă suntem la distanță. Speranța la o viață mai bună este încă prezentă.

Nu știu experiența voastră legată de viața socială, dar aceasta e a mea. A noastră. A unui grup de români din Vlissingen.

Mi-ar face mare plăcere să împărtășiți cum este a voastră. 🙂 Cu cine v-ați împrietenit?