Timpul de pe ceas

Ia uitați, dragilor, ce mai fac eu zilele astea! M-am reapucat de sport, așa, forțată de împrejurări și de situația actuală prin care trece întreaga omenire. De ce zic că m-am reapucat? Pentru că până în vara trecută, timp de 2 ani am tot făcut exerciții fizice la o sală de fitness, în casă sau prin parc. Apoi m-am angajat și am zic că mișcarea pe care o fac la muncă e mai mult decât suficientă (vă amintesc că sunt cameristă). Dar, de unde! Adevărul e că era o scuză de care mă agățam să mă mint singură, singuratică și să amân.M-am mai reapucat pentru că aveam nevoie de mișcare – kilogramele au reapărut fără sport- și pentru că sunt în căutarea unor activități sportive pe care să le fac cu al meu copil de aproape 5 ani. Avem în program alergare, sărituri, dans, de-a v-ați ascunselea. Sport, sport și iar sport. Dimineața, la prânz și seara (fie vorba între noi, cred că și-n somn ar vrea). Dacă ar fi după mine, aș citi toată ziua, m-aș uita la filme – oare sunt singura care nu a apucat să vadă nici măcar un film în această perioadă? Ne adaptăm, facem și altceva. Unul dintre cele mai distractive momente e jocul de-a hoțul și polițistul.

Ascundem un smartwatch, nu înainte de a seta alarma să sune peste câteva minute. Unul dintre noi e hoțul, de obicei băiatul meu, iar unul e polițistul. Hoțul găsește ceasul, alarma începe să sune, iar polițistul aleargă să prindă hoțul.


Da, se lasă cu distracție, garantat. Nu credeam că voi folosi un ceas inteligent în astfel de activitate. Să nu mai zic că mititelul meu cunoaște comanda pentru muzică. Păi, să vină și muzica! Și dansul! Yupi!

Dacă tot am început să vă zic de smartwatch, să continui. Soțul meu l-a achiziționat în iarna trecută. Afișajul digital ce permite verificarea orei, a datei, a conectivității, a temperaturii de afară e atrăgător datorită look-ului high-tech. E tare încântat de funcțiile lui. E conectat cu smartphone-ul, deci primește notificări, sms-uri, apeluri, emailuri, gestionează apelurile, are starea vremii, accesează muzica preferată, navigație GPS și are și pedometru (numără pașii). Acum îmi dau seama de ce nu are nevoie de telefon, uneori.Dar cel mai și cel mai tare mi se pare funcția de avertizare, o dată pe oră, când nu face mișcare, când petrece mult timp pe scaun, acasă ori la birou. A, încă ceva interesant. Îmi amintesc în decembrie, când zburam spre Viena, ceasul ne indica altitudinea avionului. Cât de tare, nu?
Acum știu că am o comoară pe care nu o prețuiesc la adevărata ei valoare. Fiți atenți! O să se lase cu ceartă. Acum suntem 3 pe un singur smartwatch. Presimt că o să arunc o privire la categoria de ceasuri damă curând.Găsesc eu o soluție să profit de ceas și de funcțiile lui. O să mă folosesc de el la un antrenament Tabata. Am spațiu suficient în sufragerie. Tabata este un antrenament de intensitate mare, cu intervale, denumit și HIIT. O să-l folosesc la cronometrarea intervalelor, la înregistrarea caloriilor consumate, măsurarea ritmului cardiac. O să-mi spună și când să beau apă, când nivelul de hidratare e scăzut.

Și cum petrecem mai mult timp acasă, mai am o idee pe care vreau să o pun în aplicare, folosindu-ne tot de smartwatch, eu și fiul meu. Căutarea de comori (diverse decupaje în formă de tot felul de bijuterii sau chiar monede). O să cronometrăm în cât timp am găsit comoara, câte calorii am pierdut căutând-o și cât de lung a fost traseul. O să îmbinăm explorarea cu tehnologia.


Hai cu sportul și cu voia bună! Menține-te activ și sănătos.

Sursă foto și informații: watchshop.ro
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Casa visurilor mele e tot acolo

Se face că prin 2012 găsisem casa visurilor mele pe internet, una albă, cu mansardă și garaj pe care am printat-o pe hârtie în vreo trei exemplare și le-am lipit prin dulapuri. Și o tot priveam sperând ca acea casă să pice din cer. Ei bine, nu s-a întâmplat nimic. Casa a rămas tot pe hârtie, iar eu aproape că mi-am schimbat preferințele în legătură cu această dorință și adevărul e că nici nu mai constituie o prioritate pentru mine.

 

Prioritate nu-i, dar tot a rămas pe lista mea de dorințe că nah, visez și eu ca tot omul. Doar că acum visez la o cabană, ca-n filmele americane, undeva prin Mărginimea Sibiului sau în zona montană de lângă Sibiu. Și să aibă și curte și grădină, neapărat.

 

Chiar dacă sunteți sau nu curioși despre cum va arăta, eu tot o să vă spun. De când locuiesc în Țările de Jos, am devenit inspirată de arhitectura caselor din cărămidă și de tip duplex și asta m-a determinat să-mi regândesc proiectul casei de vis. Cabana mea va fi o locuință de tip economic construită din lemn și cărămidă, pentru un aspect mai rustic, dar și durabil și va avea ferestre imense rotunde pentru o vedere largă spre curte și spre peisajul montan. Pe acoperiș vor fi montate panouri solare pentru un consum cât mai redus de energie. Curtea va fi plină cu verdeață și copaci, dar înconjurată de un discret pavaj și piatră decorativă. 

 

 

 

garden walkway view

Fotografie de Jonas Ferlin pe Pexels

 

Va fi pe două nivele, parter și etajul 1. La parter vor fi bucătăria, sufrageria și o toaletă de serviciu, iar la etaj trei dormitoare cu balcon, fiecare având câte-o baie proprie. Tot aici va fi o cameră de recreere cu vedere spre munți și multe spații de depozitare, peste tot, chiar și sub scară. La partea de interior nu m-am gândit în detaliu, dar știu că până acolo am mai multe provocări de întâmpinat.

Prima provocare

Să economisesc bani sau să câștig la loto. Pentru o casă/cabană e nevoie de multe resurse financiare, cred că nu mai e necesar să amintesc. Și sunt convinsă că trebuie multă organizare și disciplină financiară, calități pe care, fie vorba între noi, nu le dețin. Bine, bine, să nu-mi mai caut scuze. 

A doua provocare

Am nevoie să mă gândesc la un plan de acțiune. Cred că primul pas l-am făcut deja, știu cum vreau să arate casa visurilor mele. Apoi să hotărăsc unde anume va fi construită. Unde voi cumpăra teren, în Mărginimea Sibiului sau la poalele muntelui?

A treia provocare

Cu cine colaborez pentru a-mi duce proiectul la bun sfârșit? Ei bine, asta nu mai e chiar o provocare pentru că am răspunsul. Cu Vindem-Ieftin, construiești sau renovezi oriunde vrei. Imi asigură orice tip de materiale de contrucții online și cu ei nici măcar nu voi pierde timpul, resursele și energia alergând prin depozite căci au deja un consultant dedicat care să-mi ofere sfaturi și soluții. 

broker-online-materiale-de-constructii-2-min7920195055408470367.jpg

În concluzie, casa visurilor mele este tot acolo, adică în imaginația mea și sper ca într-un viitor îndepărtat să se manifeste în forma ei  fizică. Sunt curioasă cum arată casa visurilor tale.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020. Sursă foto: vindem-ieftin.ro și pexels.    

O casă reamenajată îți aduce inspirație garantată

Trecuse iarna și odată cu iarna, trecuseră și cele șase luni în care-și dădu un ultimatum să termine romanul. Romanul era mai important decât renovarea propriei case chiar dacă se săturase de mobila veche de douăzeci de ani, de tapetul dezlipit de pe pereți, de bucătăria cu aspect de cămară și cu veșnicul miros de ars. Dar primavara bătea la ușă și romanul încă nu avea nici măcar o intrigă, iar apartamentul arăta ca după o bombă explodată, deși era curat și ordonat.

În seara aceasta își desfăcu punga cu floricele de porumb și le puse în tigaie, apoi se așeză la birou și începu să scrie. După zece minute o izbi mirosul puternic de ars și fugi repede la bucătărie. Floricelele de porumb se arseseră, iar mirosul își făcu de cap prin toată casa. Uitase să pornească hota. De fapt, uitase că nu mai era funcțională. Își puse mâinile pe față și începu să râdă zgomotos. Luase o hotărâre. Așteptase mult prea mult să aibă inspirație pentru roman, așteptase cu reamenajarea casei. Asta-i tot ce făcuse, și totuși, nu făcuse nimic așteptând. Avea să renoveze apartamentul. Apartamentul era situat la ultimul etaj al unui bloc cu zece etaje și avea o suprafață de 70 mp.

A doua zi în tramvai, în drum spre muncă, gândurile îi fură întrerupte de o conversație dintre un bărbat și o femeie. Auzi frânturi din dialogul lor.

– Bucătăria e de vis. E ca-n reviste, vecine, zicea femeia cu o expresie de mulțumire pe chip.

– Dar până la urmă și-au cumpărat acea chiuvetă cu capac din sticlă?

– Da. Și pe lângă asta și-au montat și un robinet 3 în 1 ce dă apă fierbinte, apă rece și apă rece filtrată. Tot de la Franke, bineînțeles.

Îi stârniră curiozitatea în legătură cu Franke. Nu știa mare lucru despre această companie, doar că este cel mai mare producător de chiuvete de bucătărie din întreaga lume. Răsfoi pagina de internet și dădu peste valorile companiei Franke. Parcă fuseseră scrise pentru ea.

A te concentra pe ceea ce este esențial.

Zilele următoare fu ocupată cu donarea mobilierului vechi unui centru de reciclare. Prima cameră reamenajată fu dormitorul. Îl păstră cât mai simplu și aerisit doar cu un pat din lemn vopsit în alb, două noptiere și o lampă de citit. Renunță la draperii. Voia să fie cât mai luminos.

A găsi cea mai bună soluție apelând la idei și curaj.

Continuă cu holul unde îi veni ideea de a incorpora pe jumătatea peretelui o tablă de scris din sticlă neagră pe care să-și aștearnă bucuriile și dezamăgirile din ziua în curs. Și de ce nu, oricine o vizita putea să-i lase acolo câteva cuvinte. Restul casei avea să fie văruită în alb și din loc în loc pe pereți imprimate fragmente din câteva romane ale literaturii române și câteva citate motivaționale.

A-ți atinge prin tenacitate obiectivul.

În timp ce apartamentul ei căpăta o nouă înfățișare în stilul unei romanciere, și ideile pentru intriga romanului veneau buluc și luau contur. Pentru ca bucătăria să fie mai spațioasă renunță la peretele care o separa de balcon. Nu am menționat până acum, dar din balconul ei puteai zări centrul orașului animat de turiști așa că i s-a părut locul ideal pentru a așeza masa cu cele șase scaune.

A-ți aduce cu entuziasm și pasiune contribuția la succesul comun.

Pentru bucătărie nu făcu rabat la calitate. Își achiziționase o hotă Franke echipată cu un senzor de detectare a calității aerului, un cuptor Franke dotat cu o tehnologie care elimină necesitatea preîncălzirii cuptorului și reducerea timpului de gătit cu până la 20% și o chiuvetă Crystal Line prevăzută cu un capac din sticlă integrat. Toate acestea prinseră forma unei insule. 

Colțul ei de scris îl mută lângă geamul din sufragerie, dar își păstrase vechiul birou gri în formă de U.

A-ți dezvolta personalitatea și a-i încuraja pe ceilalți.

Toate acestea i-au adus liniște, calm și multă inspirație pentru roman. Își privea noua bucătărie în tonuri de gri și kaki și simțea eleganța, simplitatea și armonia dintre toate lucrurile și obiectele.

Franke nu numai că i-a dotat bucătăria, dar a și adus claritate în viața ei.

Sursă imagini și documentație: frankemagazinonline.ro.

Notă: personajele amintite mai sus sunt fictive. Franke și produsele menționate sunt reale și le puteți găsi pe website-ul de mai sus.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.