Azi, mi-e dor

Azi mi s-a făcut dor. Dor de munți, de case românești risipite pe dealuri ca niște nori albi pe cer. Dor să stau și să admir peisajul viu colorat de copacii-n floare și de iarba verde. Să admir primăvara, anotimpul meu preferat, și să-i mulțumesc că a venit atât de frumoasă.
Dor să număr brazii și să mă pierd în numărat, dor de soarele jucăuș ascuns printre cireșii și merii înfloriți si parfumați.

Dor de cărări înguste de munte în care se aude doar clipocitul unui râu micuț.
Dor de locurile copilăriei în care nu-mi păsa când trece timpul, deși îmi doream să treacă mai repede și să ajung MARE. Cine știa că a fi mare vine cu responsabilități, griji și idealuri?

Dor de Sibiu, de farmecul unei plimbări prin pădurea Dumbrava sau prin Muzeul Satului printre casele mirosind a vechi, dar autentice. Dor de centru pășind cu o înghețată-n mână.
Dor de România rurală, de specificul ei tradițional, de aspectul ei rustic.