Cum ar fi dacă ai trăi într-o garsonieră?

Fă rai din ce ai, spune o vorbă înțeleaptă, adică apreciază, fii recunoscător și bucură-te de tot ce există în viața ta. Pornind de la această afirmație, am să vă împărtășesc o parte din povestea copilăriei mele. Nu este ușor, dar sper să vă pot determina să priviți oamenii dincolo de aparențele și circumstanțele exterioare și să vedeți cât de ușor este să ne sabotăm propriile vieți cu niște convingeri greșite.

Puțini știu despre mine că toată copilăria mea mi-am petrecut-o într-o garsonieră alături de părinți și de fratele meu. Acest lucru mi-a limitat mult acțiunile și comportamentul prin faptul că trăiam cu impresia că oamenii mă vor pune la colț, nu mă vor accepta când vor afla unde locuiesc și adevărul este că nici nu-mi plăcea să primesc priviri pline de compasiune. Credeam că e cool doar să locuiești într-un apartament cu camera ta personală. Așa că eram foarte atentă cui îi destăinuiam detalii despre locuința mea, atât de atentă încât am dat cu piciorul unor posibile relații cu oameni care-mi plăceau la nebunie.

Atunci îmi blamam părinții pentru că nu au reușit să cumpere o locuință mai spațioasă când, de fapt, ei se zbăteau să aibă ce să ne pună pe masă, să ne îmbrace și să avem bani pentru școală. Nu practicam exercițiul recunoștinței. Când ești nerecunoscător crezi că ești cel mai oropsit de pe planetă și credeți-mă, nu duceam lipsă de imaginație în această privință. Și trăiam în această constrângere, într-o continuă comparație cu ceilalți care aveau mai mult din punct de vedere material și mă afundam și mai tare în limitarea mea. Stima mea de sine era jos, foarte jos. Credeam că doar cei bogați au dreptul la fericire. Eu eram, din start, condamnată la nefericire. Lucrurile acestea se petreceau doar în mintea mea, să fie clar. Vedeam numai partea negativă din a locui într-o garsonieră. Nu aveam cum să-mi chem prietenele acasă, în camera care era camera tuturor (deși au existat câteva prietene care m-au vizitat frecvent), nu aveam intimitate, nu aveam ceva al meu cu care să mă mândresc, să dau muzica la maxim, să umblu în chiloți, etc. A fost nevoie de cenzură. Nu puteam fi eu însămi pentru că cineva era deranjat. Și cred că toți patru nu am putut fi noi înșiși, constrânși de spațiul limitat. Dar, totuși, asta ne-a împins să ne respectăm spațiul și nevoia de intimitate pe care o simțea fiecare din noi. Ne-a împins să fim mai ordonați, să păstrăm casa curată, să ne cunoaștem tabieturile.

La o analiză mai profundă, lucrurile au stat altfel decât am crezut. Am legat puține prietenii, dar autentice și trainice, pe viață pot spune. Am început să miros oamenii superficiali prin prisma lăcomiei pentru bani și să mă feresc de ei. M-am acceptat cu lipsurile materiale și am învățat ce înseamnă toleranța. Am început să aleg din categoria de experiențe dezvoltare personală, ateliere, workshop-uri, cursuri. Investitia în propria persoană merită toți banii și nu mă voi opri din a mă dezvolta personal.

Tot ceea ce am trăit în garsoniera de la etajul 4 a fost pentru mine o lecție de viață care m-a ajutat mai târziu să mă redefinesc, să îmi cunosc barierele și să constat că nu ceea ce ai (material vorbind) te caracterizează, ci e mai important cine ești, ce faci pentru semenii tăi și ce fel de persoană alegi să fii. Sper din suflet să alegi și tu creșterea personală și cu siguranță furnizorul tău de experiențe îți poate veni în întâmpinare pe noul drum. Așa că fă rai din ce ai și fii o persoană mai bună și mai înțeleaptă ca ieri.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: pexels și experimentează.ro.

Doamna cu voal care mi-a schimbat percepția asupra modei și nu numai

Toamna se numără culorile. Câteva, nu toate. Galben, portocaliu, bej, maro, roșu, vișiniu, kaki, negru. De la fereastra sufrageriei, eu și băiețelul meu stăm și privim cerul, norii, strada, mașinile, trecătorii. El are o înclinație spre mașini, eu spre trecători. El enumeră mărcile văzute, pe mine mă pun pe gânduri combinațiile de culori și originalitatea cu care își asortează unii oameni hainele. Oare v-am zis că anul trecut, pe vremea asta, m-am înscris la un curs online de consultant vestimentar? Nu m-a ținut mult pentru că mi-am dat seama că a fost doar un moft de moment și nu m-am vizualizat făcând așa ceva pe termen lung. Tot privind, parcă aștept o apariție care să mă facă să vibrez, să strig, să se tipărească în mintea mea ca în ziua aceea…

Trebuie neapărat să împărtășesc cu voi ce s-a întâmplat în ziua aceea, ceva ce, cred eu, mă va bântui mult timp de acum încolo. Pe când mă îndreptam spre școala băiețelului meu, a apărut EA (acum mă simt de parcă aș fi un adolescent povestind despre cum s-a îndrăgostit): o doamnă într-o salopetă animal print, cu decolteu, asortată cu o geantă și botine cu toc, cu ochelari de soare care se așezau perfect peste machiajul natural, iar pe cap un voal maroniu. Venea din direcția opusă zâmbind încrezătoare și răspândind un miros dulce de parfum. Pesemne vă imaginați că ar fi mers direct spre o mașină luxoasă din care ar fi apărut un domn într-un palton și jeanși, dar… STOP! Nu, nu, pur și simplu, a trecut pe lângă mine și eu o priveam tâmp, cu admirație. Mai, mai că-mi venea să o opresc și să o iau la întrebări. Atunci, în mine, a avut loc o schimbare, o scânteie s-a aprins.

Moda nu este despre ce vrei să arăți lumii, ci despre ceea ce simți că ești. Cred că am auzit asta de n ori și am și trăit-o pe pielea mea. Totuși, la ea era ceva carismatic.

women s orange and multicolored dress
Fotografie de Renato Abati pe Pexels.com

woman wearing floral dress
Fotografie de Renato Abati pe Pexels.com

Și știți ce am văzut diferit la ea în comparație cu alte persoane care sunt în pas cu moda? Atitudinea ei încrezătoare de a se simți bine cu alegerile ei, ce mai, o persoană învingătoare. Faptul că a schimbat niște credințe de-ale mele despre modă și despre anumite femei a contat și cred că e influencerul meu anonim preferat. 

Iată ce mi-a adus bun această banală întâlnire:

  1. Am urât dintotdeauna hainele animal print și știți de ce? În copilăria mea apăruseră acele pături cu astfel de printuri care mă trimiteau cu gândul spre kitsch. Și asociam animal print-ul cu sărăcia. Acum sunt convinsă că astfel de haine pot fi de o eleganță aparte și că dacă le porți în combinația potrivită, s-ar putea să-i și inspiri pe cei din jur. A fost o tendință pe care nu am înțeles-o niciodată, dar acum mă declar ușor tentată să o încerc.
  2. Indiferent de religie, poți purta orice. Le-am compătimit pe femeile din valul islamic, crezând că sunt limitate în ale modei, dar limitele sunt doar în minte. Cât trăiești înveți, chiar și despre modă și ar fi păcat să mă opresc aici. Văd carouri, jeanși și botine, stilul clasic pe care și eu l-am adoptat. Și bineînțeles că și rochițele în A line fac furori printre musulmane. 

Când voi fi mare, vreau să fiu ca EA, să fac alegeri inspiraționale, să mă reprezinte fiecare bucățică de material și să și transmit acest lucru. Îmi pare rău că nu am fotografiat-o, dar cu cât încerc să îmi amintesc mai multe detalii, cu atât mai vie rămâne imaginea ei.

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.