Trebuie sau nu?

fuck yeah
Fotografie de Kaboompics .com pe Pexels.com

 

Aproape toată viața mea de până acum am făcut ce trebuie, puține lucruri le-am făcut pentru că am vrut. Societatea îți pune o etichetă de când te naști, familia are grijă să ți-o întipărească adânc în minte. Cu toții știm că stereotipurile de gen aduc anumite atribuții oricărei părți pentru că așa trebuie. În copilărie, am fost învățată să gătesc, să fac curățenie, dar doar eu, nu și fratele meu, pentru că așa trebuie.  Nu, nimic nu trebuie dacă asta nu-ți aduce împlinire. Dacă ești femeie NU TREBUIE să fii gospodină sau menajeră, dacă ești bărbat, NU TREBUIE să fii mecanic auto. (Nu am nimic cu aceste ocupații, le facem la nevoie, vreau doar să subliniez că ni se impun automat fără să ne întrebe nimeni dacă sunt ceea ce ne dorim să facem pentru tot restul vieții, neavând înclinație spre ele). Tu decizi ce anume te definește. Nu e nevoie să urmezi turma dacă simți că locul tău nu e acolo. De exemplu, când am hotărât că e momentul să-mi reiau pasiunea pentru scris, nu m-am gândit ce trebuie să scriu sau că trebuie să scriu în anumite zile. Scriu când simt și despre ce simt și-mi place să-mi fac publice gândurile. Și nimic nu mă forțează să scriu altceva decât ce-mi doresc.

Toți avem visuri pe care le dăm deoparte în detrimentul a ceea ce trebuie. Ajungem la 30-40 de ani, mult prea devreme, ancorați în propria viață, apatici, plini de resentimente, lipsiți de entuziasm doar pentru că am făcut ce trebuie, ci nu ce ne-am dorit cu ardoare. Rămânem într-un job care nu ne aduce nicio satisfacție pentru că așa trebuie, în relații care nu ne împlinesc de teamă de a rămâne singuri și pentru că trebuie să avem alături pe cineva, indiferent cine. Unii oameni nu știu că există și alt mod de a trăi decât cel în care trebuie le dictează fiecare pas. Rămân prinși acolo, fără să-și dea șansa să aducă visul la realitate. Eu am fost acolo și nu mai vreau să fiu. Am pariat pe viitorul meu. A nu se înțelege că nu sunt de acord cu „trebuie”. Voi mai face lucruri care trebuie în direcția scopului meu și pentru că vreau să le fac. Voi mai face lucruri care trebuie dacă vor aduce împlinire altor oameni. Dar nu voi mai lăsa pe nimeni să-mi dicteze ce trebuie să fac.

 

Construiește-ți drumul

DSC_4786-02

Foto: Aniela Ciugureanu

 

De multe ori mă întreb ce s-ar fi întâmplat în călătoria mea dacă aș fi ales altă facultate, alt job sau alt oraș în care să trăiesc și de fiecare dată ajung la același răspuns. Toate aceste alegeri mi-au adus în cale experiențe, situații, oameni care mi-au arătat că am fost în locul potrivit la momentul potrivit. Atunci nu credeam asta. Eram convinsă că nu pot lupta împotriva sorții. Că fiecare are un drum al său deja dat, gata construit și gata de urmat, adică tot ce îți este oferit tu trebuie să iei fără să opui rezistență. Aceasta era o limitare aflată în subconștientul meu și ieșea la iveală fix atunci când nu voiam să părăsesc zona de confort, mai exact, când trebuia să iau o decizie. Până la urmă, decizia era luată cu greu și cu scuza că „așa îmi este scris”. Atât era conștientizarea. Mi-a luat mai bine de 25 de ani din viață să ajung la concluzia că eu sunt propriul constructor al propriului drum și că eu sunt cea care oferă timp, momente, valori vieții. De puțin timp am început să-mi reconstruiesc drumul și am pus mâna pe creion pentru a-l proiecta. Desigur, arată ca al unui începător, dar am găsit motivația pentru a-l continua până la sfârșitul vieții. Motivația este că vreau să ofer și celor din jur din experiențele mele, să le fiu de folos.

Al tău cum este? Nisipos, pietruit sau astfaltat? Indiferent cum ar fi, convinge-te că tu te ocupi de el, de la tine pleacă planul construcției și tu coordonezi lucrările. Ia-ți ajutoare care vor să fie alături de tine, cu care împărtășești aceleași principii și pentru care să fii recunoscător. Fii alături și de mine, abonează-te la acest blog.