În lumea mea e loc pentru de toate

Îmi plac oamenii perseverenți, cei care au visuri și scopuri bine definite și fac pași înspre a le îndeplini. Și tocmai de-asta mi-ar plăcea să fiu ca ei. Să scriu mai des, să nu mai găsesc motive și scuze pentru a amâna. Pentru că asta am făcut în ultima perioadă, am cam ocolit scrisul și ce-i mai important, nici măcar nu am răspuns la întrebările pe care mi le-au adresat cititorii paginii mele de Facebook și bloggerii. Deh, asta sunt eu. 😀 Știți doar, până la urmă e vorba de priorități.

Când ai descoperit scrisul?

Am început să scriu timid poezii pe la 16 ani, în liceu. Trimiteam la concursuri sau scriam email-uri unui amic. Dar apoi am abandonat și l-am redescoperit în 2018, deși abia în 2019 am început să îi acord o mai mare atenție și să-l fac parte din viața mea. De atunci, mă simt incompletă când las să treacă timpul fără să scriu. Scrisul este o parte din mine ce nu o pot exprima verbal.

Ce te motivează? Cine te inspiră?

Să fiu sinceră până la capăt, nimic nu mă motivează, uneori. Privesc oamenii din jurul meu și mă pierd în mulțime. Sunt și eu un om ca toți ceilalți și îmi place să fac parte din această anonimitate. Alteori găsesc motivația în mine, în dorința de a-mi urma propriul drum. De cele mai multe ori, fiul meu este cel care mă ține-n priză. Pentru el caut să fiu un exemplu, un model de persoană perseverentă, care are curaj să înfrunte greutățile vieții și care-și urmează visurile. Nu reușesc mereu, dar continui să încerc.

Oamenii mă inspiră zi de zi prin felul lor de a fi, prin ceea ce fac sau cu unicitatea lor. În natură mai caut surse de inspirație, mai ales că acolo se găsesc cele mai frumoase forme, culori, priveliști… să nu mai spun de parfumul ei.

Cum povestești olandezilor despre România? Ce le spui sau ce le arăți? Eu le-am adus pufuleți.

Foarte tare, îmi place ideea cu pufuleții. Una peste alta, puțini oameni mă întreabă despre România. Mă mai trezesc eu, din când în când, vorbind despre ea. Și de rău, și de bine. Le spun despre corupție, despre birocrație, despre educație, dar mă mândresc cu frumusețea întinderilor verzi, a munților și orașelor pitorești. Și le mai zic că acolo sunt oamenii cei mai dragi mie.

Te-ai întoarce definitiv în România? De ce da, de ce nu?

O întrebare sensibilă, cu un răspuns greu de dat. România este țara mea de suflet, țara care m-a format, țara în care mi-am pus sufletul pe tavă și sunt foarte multe lucruri pentru care îi sunt recunoscătoare. Momentan, drumurile noastre se despart. Mie îmi este bine aici, ei îi este bine fără mine. Voi reveni cu drag, dacă va exista vreun moment în care să simt asta și sper să mă primească cu brațele deschise.

Ai un vis neîmplinit încă? Care e acela? Care este pasiunea ta secretă?

Cum am mai fi dacă nu am avea capacitatea de a visa? Am un sac de visuri neîmplinite. Din când în când, mai deschid sacul să văd la care să mai lucrez, mai scot câte unul sau mai adaug un altul. Cele mai multe visuri ale mele se leagă de experiențe, călătorii (încă nu am ajuns în Machu Pichu), de partea spirituală, de propria dezvoltare și creștere, și bineînțeles, sper ca într-o zi să scriu și să public un roman, cu succes la public. A, era să uit. Și să iubesc și să fiu iubită cu ardoare.

Pasiunea mea secretă (care nu mai e secretă) e pictura. Nu e chiar o pasiune, mai degrabă, o plăcere. Îmi place să pictez și o fac uneori, dar nimic ieșit din comun, nimic fabulos sau extraordinar. Sunt doar o mare amatoare de dat cu pensula pe hârtie. Am participat și la câteva workshop-uri, așa, pentru a încerca și altceva. În ultimul timp, am lăsat-o deoparte, poate și datorită restricțiilor Coronavirus.

Pe cine admiri? Ce apreciezi cel mai mult la un om?

O să sune narcisist, dar mă admir pe mine, mai întâi. 😉 Și bineînțeles, cred că fiecare om are o latură ce se cere admirată. Apreciez modul în care un om gândește, dacă este inteligent, ce face diferit față de alți oameni. Apreciez oamenii curați și îngrijiți, oamenii calzi și deschiși, oamenii în preajma cărora pot fi eu însămi, fără măști, cu tot cu imperfecțiunile mele.

Ce te face fericită? Ce crezi că înseamnă fericirea?

Fericirea este o alegere, asta cred. De obicei, încerc să nu leg fericirea de ceva anume sau de cineva, dar recunosc că lucrurile mărunte mă fac fericită: o dimineață însorită, o cafea, o apreciere, un compliment, zâmbetele, faptul că știu că familia mea este bine și sănătoasă, câte-o nouă achiziție în materie de modă sau un nou parfum (am o slăbiciune pentru parfumuri).

Ai vreun film pe care l-ai văzut de multe ori și tot nu te saturi să-l vezi?

Da. Multe. „The english pacient” („Pacientul englez”) și câteva serii: „Game of Thrones”, „The Tudors”, „Rome”.

Ai vrea să trăiești departe de societate și zgomotul ei sau îți place așa?

Probabil că mi-ar plăcea să am o casă într-un copac cu vedere spre munți, dar momentan sunt ok în societate.

Exceptând locul/țara în care ești acum unde ai mai putea locui? De ce?

Hm, nu m-am gândit la asta. Acum locuiesc în Olanda. Probabil mi-ar surâde Norvegia, dar nu prea mă împac cu frigul. 😁

Ce faci când ”îți vine să-ți iei câmpii”?

Îmi vine să arunc cu lucruri. 😁

Care este cea mai de preț calitate a ta? Crezi că ai și o non calitate?

Cea mai de preț calitate a mea este sinceritatea care, uneori, devine și un defect. Unii oameni preferă minciuna, iar pentru mine, este inadmisibil să mint sau să fiu mințită.

Care este obiectul de care nu poți să te desparți?

Coco Chanel spunea: „O femeie fără parfum, este o femeie fără viitor.” Cred că de parfumuri nu aș putea să mă despart. 😊😁😉