Cărțile de ficțiune care m-au făcut ceea ce sunt: un cititor-povestitor

Bună, eu sunt Diana și de când mă știu am fost întotdeauna fascinată de cărți. Nici nu știam să citesc, dar universurile ascunse între copertele cărților din bibliotecă mă atrăgeau de parcă erau vreun magnet, iar eu eram făcută din metal. Eu le răsfoiam pe toate fără să înțeleg prea multe. Știam doar că acolo sunt povești fie pentru mine cea de atunci, fie pentru oamenii mari. Îmi era de ajuns.

Apoi am crescut. Am învățat să citesc și, cumva, biblioteca alor mei îmi rămăsese mică (cel puțin în cărți pentru vârsta mea). Așa mi-am făcut fișă la biblioteca din oraș și am deschis o ușă spre o altă lume. Prima carte pe care am împrumutat-o de acolo a fost Călătoriile lui Gulliver.

Apoi a urmat prima cartea care m-a impresionat cu adevărat: Heidi, fetița munților. Nu știu, a avut cartea aceea ceva. M-am regăsit în ea cum nu mă regăsisem în niciuna până atunci. M-a vrăjit efectiv. Au urmat altele și fiecare a avut ceva ce a rămas în mine. Sunt, cumva suma cărților citite – indiferent dacă vorbim de Heidi, de Cireșarii lui Constantin Chiriță, cărțile lui Coelho, ale lui Paler sau Elif Shafak.

Oh, au fost multe cărți. Aș putea să vă scriu despre ele la infinit. Dar, mai bine vă scriu despre cele care au contat: cele care m-au format pe mine – cititorul și cele care m-au inspirat pe mine – scriitorul. Căci da, am și eu, în sfârșit, ficțiunea mea publicată nu doar ficțiunea mea de pe blog.

Cărțile mele de căpătâi

Pe lista cărților mele „de căpătâi” se înscriu cărți de toate felurile, scrise în toate stilurile. O să vi le scriu în ordinea în care îmi vin în minte, nu în vreuna anume.

Viața pe un peron a lui Paler am citit-o pe final de liceu. În perioada aceea Facebook-ul abunda de citate din cărțile sale. Ele au fost magnetul, recunosc. Dar, nu mă așteptam ca o carte să-mi decojească sufletul precum o ceapă și să-mi atingă miezul. Nu mi se mai întâmplase. Romanul lui Octavian Paler mi-a influențat și îmi influențează filosofia personală. Unii îl au pe Osho. Eu îl am pe Paler, poate de aceea și celelalte cărți scrise de acest autor mi-au mers la suflet.

Domnul Ibrahim și florile din CoranPe când eram o operă de artă și Visătoarea din Ostende  – două romane și un volum de proză scurtă aparținând lui Eric Emmanuel Schmitt ce m-au înduioșat teribil și totodată m-au pus pe gânduri. Nu puteau să nu fie pe listă. Cărțile astea se citesc extrem de repede, dar prin subiectele tratate nu sunt deloc frivole, sunt exact contrariul.

Hoții de frumusețe a lui Pascal Bruckner mi-a părut de la prima pagină o capodoperă, deși totuși stranie, un pic violentă. Dar, chiar și așa, e una dintre cărțile pe care le recomand întotdeauna și una dintre inspirațiile mele scriitoricești. Minuțiozitatea lui Bruckner, pasiunea bolnăvicioasă pentru frumusețe și tinerețe veșnică sunt delicioase!

La fel pot spune și despre alte două cărți:

·      Acolo unde femeile sunt regi de Christie Watson – o carte plină de suflet, dar tulburătoare prin subiect: ce se întâmplă când iubirea unei mame e toxică?

·      Înainte să adorm de S.J. Watson – un thriller, cred că primul pe care l-am citit, ce nu poate fi lăsat din mână. Visul meu e să scriu așa o carte, poate nu thriller, dar care să fie imposibil de lăsat.

Și, evident, lista nu ar fi completă fără Elif Shafak – idolul meu absolut. Am început cu Bastarda IstanbululuiCele patruzeci de legi ale iubirii și am continuat cu… tot! Tot ce iese din mâna ei e magic. Aș recunoaște textele ei dintr-o mie pentru că au un miros aparte: condimentat și dulce, oriental, sublim. Însă, mai presus de toate cărțile ei, stă Lapte negru – o carte despre feminitate, creație și cum o scriitoare de succes își poate împăca aspirațiile profesionale cu statutul de mamă (sau nu…). E fix cartea ce mă definește în acest moment al vieții mele.

În loc de încheiere

Și o să închei aici, nu vreau să devin obositoare. V-am spus, pot enumera cărți până mâine. Nu v-am scris, totuși, prea multe despre aceste cărți. Asta pentru că vreau să vă provoc: căutați-le, citiți-le și apoi vedeți dacă și vouă v-au atins sufletul.

Dar, evident, nu pot încheia  fără a vă mai recomanda o carte: antologia Nuanțe de piper și ciocolată apărută la editura Siono. Aici mă veți găsi și pe mine printre pagini.

Și, gata… până aici mi-a fost. Vă mulțumesc vouă și Anielei pentru că m-ați citit și suportat! Pe mine mă găsiți pe cele două bloguri spre care am tot presărat link-uri aici: De-ale Dianei și Illusion’s Street. Însă, mai nou, mă găsiți și pe canalul meu de YouTube unde vorbesc despre cărți, blogging și lifestyle.