Cum și de ce m-am apucat de blogging

Prin 2010 când blogging-ul prinsese deja un avânt fantastic în România, eu mă plimbam pe Marea Mediterană, pe un vas de croazieră, muncind. Prin 2012 am început să cochetez cu ideea de a scrie undeva, așa că am lucrat la primul meu blog pe blogspot (încă mai există, am recitit câteva articole de acolo). Încă de atunci îmi plăcea să scriu despre dezvoltarea personală. Apoi, atracția pentru scris a dispărut exact cum a și apărut… Până prin 2018 când am început să scotocesc printre pasiunile mele și să caut răspunsul la întrebarea ”Ce-mi place cu adevărat să fac?”

Atunci eram deja mamă, simțeam că mai este și altceva pentru mine pe lângă a-mi crește și a mă ocupa de propriul copil. Răspunsul la întrebare a venit și mi-am cumpărat un domeniu pentru un alt blog (pe care l-am închis între timp). No, și ca orice om care-și face blog, le-am cerut părerea și sfatul unor mămici. Ele au fost sincere, dar mai pe ocolite, Anielo, blogging-ul nu e de tine. Atât mi-a trebuit! Și ce credeți că am făcut? M-am ambiționat să merg mai departe? Neah… asta nu-i de mine. AM ABANDONAT. Da. Simplu, nu? Adică simplu pentru mine că m-am întors în zona confortabilă din viața mea și mi-am văzut în continuare de viața de mamă. Și nu pentru că acele persoane ar fi fost de vină. Nici vorbă. Adevărul este că nici nu aveam încredere în calitățile mele de scriitoare. A venit așa, ca o confirmare. Ce-ți trebuie ție blog? Cine o să-ți citească rândurile? Vrei să fii ridicolă? Nu vă mai spun câte mi-au mai trecut prin cap.

Fotografie de Markus Winkler pe Pexels.com

Dar apoi, ne-am mutat în Olanda la sfârșitul lui 2018 și eu m-am apucat de fotografie. Am început niște cursuri de dezvoltare personală și am prins curaj. Am zis că nu am nimic de pierdut dacă încerc și apoi voi vedea ce va ieși. Mi-a revenit iar ideea unui blog în care să-mi expun fotografiile de prin călătorii. Și iată blogul! Acesta este, cel pe care-l citiți acum. E perfect? NU. Și nici nu vreau să fie. E interesant? Poate. Dar poate deveni mult mai interesant dacă aveți și am și eu răbdare cu mine. Pentru că nu poți fi bun la ceva din primele încercări. Nu poți fi la același nivel cu oameni care fac asta de ani de zile. Prin exercițiu și perseverență poți deveni mult mai bun. Și asta se aplică în orice domeniu, nu doar în blogging. Țineți minte asta:

Când începeți ceva nou, nu vă mai comparați cu alți oameni care fac de ani de zile ceea ce vreți să faceți.

Mai citiți o dată fraza de mai sus. Și ei au fost începători cândva. Au luat-o de la 0. Vă puteți inspira sau puteți învăța din experiența lor. Dați-vă timp, răbdare și acționați. Rezultatele vor apărea. Privind în urmă la articolele pe care le-am scris anul trecut, simt că am evoluat. Cu siguranță, la anul, voi simți la fel.

Daniel Coyle și Geoff Colvin spun, în urma studiilor făcute, că este nevoie de cel puțin 10 000 de ore de pregătire pentru a deveni performant într-un domeniu. Nu vă speriați. Nu vreau să vă demotivez, ci doar să vă arăt că succesul nu cade din cer stând pe canapea. Doar faceți ceva în acest sens. Și nu spun că cele 10 000 de ore (care înseamnă vreo 416 zile) sunt un adevăr universal valabil. Ideea este că nici nu ar trebui să credeți în rezultate rapide, peste noapte. Poveștile sunt povești, realitatea este alta.

Am făcut pauză de mai bine de jumătate de an de scris p-aici, asta pentru că am fost ocupată cu altceva și nu e vorba doar de lipsa de timp, ci și de prioritățile pe care mi le-am setat atunci. Am socializat mult mai mult ca de obicei și am citit cărți (cred că anul trecut am bătut recordul de cărți citite din toată viața mea). Probabil că mi-au lipsit și motivația și inspirația. A fost o pauză de relaxare (să ne înțelegem, e vorba de relaxare de la scris, că de mers la serviciu încă merg) și de regăsire.

Sunt conștientă că mai am multe de învățat (între noi fie vorba, deși știu ce înseamnă SEO, nu m-am lămurit exact cum se face și ce presupune). Sunt conștientă că uneori scriu banalități. Dar, știți ce? Poate despre asta este și viața, despre lucruri banale. Și nu sunt sigură că nu mă voi mai demoraliza niciodată. Sunt sigură doar de prezent. Fac ce-mi place și ce-mi aduce mulțumire.

Oamenii au impresia că nu sunt suficient de pregătiți pentru a face ceva și așteaptă să vină acel moment în care să simtă acest lucru. Timpul de așteptare se transformă astfel, într-un fel de frică de așteptare. Iar tot acest timp pierdut te distrage de la scopul inițial. Singurul medicament pentru rușine este acțiunea. Restul este pură teorie.

Cristi Grosaru – Tu ai iubi un om ca tine?

Sursă info: putereaacincea.ro

Sursă foto: pexels.ro

Câteva idei din ”Arta subtilă a nepăsării”

Mi-am început anul cu un chef nebun de a scrie pe blog, chef care sper să mă țină cât mai mult. Și l-am mai început și cu o super carte, una care dărâmă multe mituri legate de dezvoltarea personală, Arta subtilă a nepăsării, de Mark Manson.

Mark Manson ne oferă sfaturi pentru o viață fericită, dar unele pe care nu le regăsim în alte cărți de dezvoltare personală. În carte nu este vorba despre nepăsare sau indiferență, ba din contră, ne îndeamnă să alegem lucrurile de care ne pasă cel mai mult în acord cu valorile noastre bune. O să vă dau câteva citate. ”Valori ca plăcerea, succesul material, a avea întotdeauna dreptate, a rămâne pozitiv sunt niște idealuri neinspirate. Unele dintre cele mai minunate momente dintr-o viață nu sunt plăcute, nu implică succes, nu implică a avea dreptate, nu implică a fi pozitiv.”

”Reclamele de la televizor vor să te facă să crezi că secretul unei vieți mai bune este un job drăguț, o mașină mai robustă, o prietenă mai frumoasă sau un jacuzzi cu piscină gonflabilă pentru copii. Lumea nu încetează să-ți spună că drumul către o viață mai bună înseamnă mai mult, mai mult, mai mult – cumpără mai mult, fii mai mult. Suntem bombardați încontinuu cu mesaje cum că ar trebui să ne pese de orice, oricând. Să ne pese de noul model de televizor. Să ne agităm pentru o vacanță mai reușită decât vacanța colegilor noștri. Neapărat să cumpărăm noile ornamente de grădină. Și noul model de băț pentru selfie. De ce? Bănuiesc că afacerile prosperă atunci când oamenilor le pasă de cât mai multe lucruri. Cu afacerile prospere nu e nimic în neregulă, problema e că să-ți pese de prea multe lucruri dăunează sănătății tale mentale. Ajungi să te atașezi exagerat de aspectele superficiale și false și să-ți dedici viața urmăririi unei iluzii de fericire și satisfacție. Cheia unei vieți bune nu este să îți pese de mai multe lucruri, ci de mai puține, adică de ce este adevărat, urgent și important.”

Alergarea după experiențele pozitive este ea însăși o experiență negativă, iar o experiență negativă devine una pozitivă. Asta mi s-a întâmplat de multe ori. Îmi amintesc că într-o zi, deși eram posomorâtă și tristă, am decis că o sesiune de shopping mă va face fericită. Dar articolele care-mi plăceau erau cu mult peste bugetul meu și toată sesiunea (adică uitat prin magazine) m-a adâncit și mai tare în tristețe. Nu am cumpărat nimic. Și am început să mă simt cea mai săracă și mai oropsită de pe planetă. Bineînțeles, a trecut mult timp de când nu mai cred în fericirea adusă de lucrurile materiale. Sau când m-a părăsit prietenul, acum vreo 13 ani, am simțit că lumea mi s-a prăbușit. Am perceput-o ca pe o experiență negativă. După un an, mi-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu-l iubisem, ci eram în acea relație din cauza unui atașament nesigur, din frica de a rămâne singură. Până la urmă, s-a dovedit o experiență pozitivă. Sau povestea mea cu garsoniera care o pot încadra tot în experiență pozitivă (o puteți citi aici).

În viziunea autorului, dezvoltarea personală nu este decât ”prioritizarea unor valori mai bune, selectarea unor lucruri mai bune de care să ne pese. Când îți pasă de lucruri mai adecvate ție, ai parte de probleme mai bune. Iar probleme mai bune înseamnă o viață mai bună”. Și îndoiala este bună pentru că ne ajută să evoluăm, să fim curioși.

Nu este deloc despre faptul că suntem excepționali, așa cum predică alți speakeri din domeniul self help, ba din contră, suntem chiar mediocri în multe domenii. Pentru a fi excepționali ne trebuie zeci de ani, mii de ore de muncă într-un domeniu. Și puțini oameni ajung excepționali într-un domeniu, dar sunt praf în celelalte. Vi-l pot da ca exemplu pe Tesla, a cărui autobiografie am citit-o. Omul era genial în electricitate, cu un IQ de 200, dar avea o viață personală asemănătoare cu a unui pustnic.

Secretul pentru o viață mai bună, pe lângă alegerea lucrurilor și valorilor de care să ne pese, este să ne redefinim identitatea într-un mod cât mai simplu și obișnuit: mamă, tată, soț, soție, student, prieten.

Poți deveni propria sursă de inspirație. Poți deveni propria sursă de motivație. Acțiunea e mereu la îndemână. Când singurul indicator al succesului este fă ceva – atunci și eșecul devine un pas înainte.”

Cartea aceasta este ca un duș cu apă rece după ce toată viața te-ai spălat doar cu apă caldă.

Arta subtilă a nepăsării poate fi comandată de pe Cărturești sau de pe Elefant.

Editare în Canva

Sursă foto: coltulcolectionarului.ro

Revelion fără Matthew McConaughey

N-am fost niciodată înfrigurată la gândul că vine Revelionul și trebuie să îl plănuiesc în amănunt, ca să fiu sigură că trec în noul an distrată la maxim.

Nu mi-am dorit să mă sui pe mese de bucurie c-a mai trecut un an și eu și toată lumea de pe lângă mine îmbătrânim. Mai ales că, de câțiva ani, de când oglinda mi-a devenit inamic 😂, că îmi dezvăluie obraznic șanțurile de la ochi și începuturile de gușă, sunt atentă și sufăr în sufletul meu rămas tânăr la fiecare zi care trece și mă duce frumos spre baston.

Deci nu-i motiv de sărbătoare, dom’ne. Bine, v-am mai zis eu cum e cu petrecerile la mine. Că nu-s de comitet și sparg orice party pe val cu nevoile mele de somn în pijamalele pufoase. Ce bine-a mai fost c-am dat peste un om care nu pune nici el prea mare preț pe revelion, ci pe Crăciun. Pe care l-am petrecut tot timpul cu familia extinsă. N-a trebuit să fac frumos în anii ăștia de relație (5 jumate de căsnicie), să pun pe mine toate ornamentele și să mor de somn cu ruju’ la gură la trecerea dintre ani.

În ultimii trei ani am petrecut Revelionul doar noi: mama, tata și copilul. Anul ăsta, pentru că Andrei a trebuit să plece pentru 2 luni și n-am putut fi împreună nici de Crăciun, nici de Revelion, am stat doar eu cu Matei. Am gătit cât pentru 3 (stați liniștiți, nu mai e nici urmă de mâncare, m-am ocupat personal 😂), am dansat pe Săniuța fuge și pe coloana sonoră de la Spiderman, am jucat domino cu piesele de Rumy și ne-a ținut companie Nick jr. La 00.00 am ieșit pe balcon să vedem artificiile și să urlăm în văzduhuri La mulți ani!, ne-am pupat și-mbrățișat cu declarații de dragoste pe viață, așa cum numai între o mamă și-un fiu de 5 ani jumătate pot exista și pe la 01.30 ne-am culcat cu rutina clasică : 2 povești citite și 4 pe dinafară.

Înainte de miezul nopții am sunat pe toată lumea (bunici, prieteni, rude) să urăm An Nou cu sănătate!. L-am epuizat pe micuț în așa hal că după 00.00 mi-a zis clar: eu nu mai zic nimănui la mulți ani, că m-am plictisit. Chiar și când a sorcovit, a doua zi, a zis la final, scurt „la anu’…”

Acum… Ce mi-ar fi plăcut mie să fac de Revelion… Păi, în afară de a fi pe-o insulă, la soare, cu Matthew McConaughey la dispoziție care să-mi facă vânt (în apă 😂) cu o frunză de palmier și să-mi aducă cocktailuri fără alcool la fiecare 5 minute, aș fi vrut să fim toți 3. Că m-a-ncercat tristețea și mi-am înghițit-o să n-o simtă copilul.

Mai important decât noaptea asta e ce-o să facem noi în anul ăsta nou și plin de necunoscut. Cât o să facem, cum, dar mai ales cum o să ne simțim.

La mulți și fără urme de-mbătrânire ani!

Aceste rânduri au fost scrise de Mirela Cretan, autoarea blogului Gălăgie’n Cap – Verzi și uscate.

2020 a avut și părți pozitive

2020 a fost, cu siguranță, un an memorabil. Am avut parte și de multă pozitivitate și mult bine, cu toate că accentul a căzut pe boală, neajunsuri și pe teama de a socializa, astfel, prinzând un trend negativ. E de înțeles, având în vedere că unii oameni au pierdut persoane dragi sau nu au putut să le fie alături când au fost bolnave, în stare gravă. E dureros. Și mai dureros a fost că, la nivel mondial, zeci de milioane de oameni și-au pierdut sursa de venituri, ajungând în pragul sărăciei.

Această pandemie a scos și latura artistică din noi. Cel mai tare m-a emoționat, până la lacrimi, când italienii au început să cânte împreună pe balcoane. Unii oameni au apelat la umor, ca armă puternică, și ne-au delectat cu tot felul de situații amuzante rezultate din prea mult stat acasă. Creativitatea a înregistrat scoruri ridicate.

Cred că am avut suficient de mult timp încât să ne redefinim valorile, relațiile cu cei din jur, principiile noastre de viață și să ne resetăm prioritățile. Am văzut cât putem îndura să stăm închiși în case, cât putem rezista, unii dintre noi, dorului de cei dragi și până unde trasăm limita suportabilității.

Cu toate astea, am fost martori la renașterea florei și faunei. Nimeni nu se aștepta ca statul în case să aibă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Asta ne demonstrează, încă o dată, că noi, oamenii, suntem principalii răspunzători pentru distrugerea planetei.

Acest lucru a dat de gândit, din nou, unora dintre marile companii, căutând activ moduri sustenabile în producție. H&M a început investirea în reciclarea îmbrăcăminții, iar compania de beauty Lush produce cosmetice zero waste.

S-a dovedit, iarăși, că avionul este cel mai poluant mijloc de transport. Odată cu anularea zborurilor și cu închiderea fabricilor, ceea ce a stopat emisiile de carbon, am putut asista la îmbunătățirea calității aerului.

Totodată, electrificarea mijloacelor de transport crește de la un an la altul, în 2030 așteptându-se să ajungă la un procent de 12% global.

Deci, fie că credem sau nu, sănătatea noastră este intens determinată de sănătatea planetei. Oamenii de știință cred în teoria conform căreia pandemia a venit ca o consecință a distrugerii biodiversității. În ultimii 50 de ani, lumea a pierdut peste 60% din animalele sălbatice, în timp ce infectarea cu noi viruși a crescut de patru ori.

Pentru mine, 2020 a fost un an mai bun ca mulți alți ani din viața mea, poate nu la fel de reușit și plin de experiențe ca 2019, dar mult mai profund. Mi-am făcut curaj să iau decizii importante în plan personal și să mă pun pe primul loc. Am avut posibilitatea de a participa la ediția de Spring SuperBlog 2020, ediție în care am ajuns printre finaliști. Am citit pe nerăsuflate peste zece mii de pagini de literatură, biografii și dezvoltare personală. Am început să practic recunoștința și iertarea de sine. M-am conectat mult mai profund cu băiețelul meu. Din fericire, nu mi-am pierdut locul de muncă. Și, cel mai important, am descoperit că vreau să mă îngrijesc mai mult de această casă minunată, a tuturor, planeta. De câteva luni cumpăr produse fără plastic și prietenoase cu natura. Vreau să aprofundez și mai mult această modalitate de trai și să contribui la reducerea produselor din plastic inspirându-i și pe cei din jur. Cred că fiecare alegere spre această tendință contează, oricât de mică și nesemnificativă ni se va părea.

Sper din tot sufletul că și voi ați avut un dram de fericire în acest an atipic, că sunteți sănătoși, înconjurați de persoanele cele mai dragi și că ați rămas pozitivi în legătură cu viitorul.

Cum mi-am petrecut eu vara și cum îți poți petrece Crăciunul și Anul Nou

Mici proiecte și câteva călătorii, printre care și o vacanță în România, aveam planificate pentru 2020, pe la începutul lui ianuarie. Apoi, totul s-a resetat cu începerea pandemiei, cum bine știți și voi.

Multe luni s-au scurs până am reînceput să scriu. Ce mi-am dorit a fost să fac o pauză de facebook și m-am oprit și din scris. Simțeam că nu mai vreau să împărtășesc cu nimeni, virtual vorbind, ce-mi trece prin minte și ce acțiuni am mai derulat. Iar pauza de facebook care a ținut în iulie și august a fost benefică pentru psihicul și starea mea de bine.

În iulie și august mi-am petrecut pe plajă o mare parte din timp, alături de mămici și copii. Vremea a fost de partea noastră, având în vedere că în Olanda temperatura medie, vara, este cuprinsă între 20-22 de grade. Ne-am bălăcit, ne-am jucat și ne-am plâns de căldura insuportabilă până seara, târziu.

Apoi, am mai fost și două weekend-uri plecată. Unul l-am petrecut la Efteling, cu ocazia zilei de naștere a copilului, altul în Leiden și Delft.

Ce vreau să vă spun este că nu contează prea mult pe unde am fost, cu cine sau ce am făcut, ci este faptul că m-am simțit vie, reală și autentică. Am simțit cum nu am mai simțit demult, bucuria și simplitatea vieții, în plină pandemie. Asta chiar m-a făcut să mă întreb serios dacă noi, oamenii, chiar ne bucurăm din suflet sau ne bucurăm doar să le arătăm celorlalți că ne bucurăm, adică mimăm, ne prefacem? Cred că fiecare își poate răspunde singur la întrebare.

Și mai cred că și sugestiile de mai jos  sunt utile pentru a ne petrece sărbătorile într-un mod diferit, dar plăcut, chiar și în formație restrânsă. 

1. Încearcă o zi fără facebook și alte rețele sociale.

Mi-am dat seama că avem o viață pe care o petrecem mult prea mult virtual și nu în realitatea ei. Ne interesează mai mult, pe facebook, unde și-a petrecut timpul colega dintr-a XII-a în loc să ieșim la o plimbare. Dar nu vreau ca aceste rânduri să fie ca o aruncare cu piatra. Facebook-ul e bun în măsura în care ne inspiră să devenim oameni mai buni sau când ne informează despre evenimente de care suntem interesați.

În loc de facebook, ce zici de un film, o carte sau un video call cu prietenii sau familia de departe?

2. Creează o nouă tradiție de Crăciun.

Inspirată de Olaf, care pleacă în căutarea unui tradiții de Crăciun, voi încerca să caut sau să creez și eu o nouă tradiție de Crăciun. Îndemnați-i pe copii să vină cu idei. Ei ne surprind mereu cu viziunea lor. Poate e cazul să renunțăm la cele care ne obosesc sau ne fac să pierdem mult timp. La ce tradiții vei renunța? Eu sigur voi renunța la a-mi petrece ajunul prin bucătărie. Cred că voi păstra tradiția de a merge la colindat.

3. Fă ceva ieșit din comun. Fii spontan.

E bine să planifici din timp anumite evenimente, dar acum îți poți permite să improvizezi, în măsura în care nu se trece peste restricțiile impuse de guvernul țării în care te afli.

Țin minte că am plecat într-o seară de la muncă, acum câțiva ani, pe la 11 noaptea direct la Păltiniș, hotărând pe drum destinația. A fost spontan, s-a lăsat cu râsete și cu o amintire plăcută.

Să nu uităm că sărbătorim și nașterea Mântuitorului și că putem crede în minuni. Îmi îndrept gândul spre cei aflați în suferință și confuzie. Credeți în voi și-n puterea voastră!

Zilele următoare să ne găsească sănătoși, voioși și recunoscători!

Sursă media: pexels.com

5 motive pentru care să îți cumperi singură cadourile, măcar din când în când

Uneori, căutăm împlinirea în lucrurile sau oamenii din jurul nostru. Lucrurile ne satisfac anumite nevoi, ceea ce e perfect normal. Devine anormal când cumpărăm în neștire, abuziv, diverse articole sau lucruri de care nu avem absolută nevoie, crezând că doar așa ne creștem stima de sine. S-au scris nenumărate cărți pe această temă (o recomand pe Dominique Loreau).

Dar nu despre asta este vorba în rândurile de mai jos. Mai bine să vorbim despre cadouri, nu? Și mă adresez, mai mult, persoanelor care se pun pe ultimul loc, uitând cât de importante sunt.

Înainte de a-ți prezenta motivele pentru care e recomandat de psihologi să te pui pe primul loc, să îți cumperi câte-un cadou, vreau să clarificăm un lucru. Asta nu înseamnă că de acum încolo vei refuza toate cadourile sau nu îi vei mai lăsa pe cei apropiați să te surprindă. Că până la urmă nu e numai despre a primi, ci și despre a dărui. Iar când dăruim ne crește inima de bucurie, eu așa simt.

1. Știi exact ce îți dorești și când.

Cine te cunoaște mai bine dacă nu tu însăți? Tu îți știi cele mai aprige dorințe. Fie că ai pus ochii pe o bluză, fie o carte, un parfum sau un ruj, ai o cerință clară. Și când cerința se aliniază cu starea ta de spirit ai și găsit momentul potrivit de a acționa. Asta am făcut de curând când mi-am comandat niște super ochelari de soare cu o reducere uimitoare, ochelari pe care mi-i doream de foarte mult timp.

2. Cu cât ai mai puține așteptări de la ceilalți, cu atât mai bine.

Aceasta cu așteptările este dureroasă. Și este și mai dureroasă când credem că dorințele ne sunt ghicite de ceilalți și ne comportăm ca și cum le-am comunicat. Așa că hai, mai bine, să ne îndreptăm așteptările spre noi înșine, să încercăm să nu depindem în totalitate de ceilalți și să ne surprindem cu mici bucurii. Spre exemplu, acum nu mai aștept de la nimeni să-mi dăruiască flori. Mi le ofer ori de câte ori am ocazia. Să cumperi flori proaspete pentru tine însăți e magic și e un semn de iubire de sine. Desigur, accept oricând flori în dar.

3. Te prețuiești.

Fie că ai muncit în anul acesta din greu, fie ai stat acasă cu copiii și ai trecut printr-o multitudine de stări, un lucru e clar. Ai făcut o treabă grozavă. Ești minunată, unică, specială, cu bune și cu rele. Și cred că meriți din plin acel lucru la care tânjești. Și nu spun doar așa, vorbe goale, dar, uneori tu ești cea mai importantă persoană din mediul tău. Fii tu pe primul loc, măcar de câteva ori pe an.

4. Nu va mai trebui să pretinzi că îți place darul.

De câteva ori, am fost pusă în postura de a mă preface la vederea cadoului. Oricât încercam să mă conving că omul respectiv și-a consumat din timp, și-a dat interesul, tot nu rezona cu așteptările mele. O dată am primit de ziua mea o față de masă. Opss! (Nu am nimic cu fețele de masă, de altfel sunt oricând binevenite, dar în contextul potrivit). Și nu am vrut să stric bucuria persoanei care mi-a dăruit-o așa că mi-am mascat dezamăgirea. Nu știu dacă s-a prins sau nu, dar urăsc situațiile astea în care trebuie să mă prefac. Prefer să fiu sinceră (dar, uneori, situația cere altceva). Mi-am dat seama cât de puțin mă cunoștea, deși eu credeam că știe ce-mi doresc. Că tot vorbisem de așteptări mai sus.

5. Depinzi doar de bugetul tău personal.


Nu ai un buget personal? Ar trebui să îl ai. Nu vorbesc de bugetul familiei, bugetul copiilor, etc. Ci unul doar pentru tine. Fie că dispui de 10, 20 de lei sau 400, 500 de lei, ce-i pentru tine, pentru tine să fie. Acum, nu vreau să crezi că te îndemn să ascunzi sau să-i minți pe ceilalți membri ai familiei în legătură cu banii. Nici vorbă! Eu am o pușculiță în care economisesc pentru experiențe costisitoare.

Și până la urmă contează mai puțin dacă vom primi sau nu lucruri de pe lista noastră. Contează bucuria celui care dăruiește, contează să rămânem sănătoși și de sărbători și după ele și contează să prețuim momentele alături de cei dragi. Să fim recunoscători. Și cu cei dragi alături poți verifica ofertele și promoțiile care rulează în această perioadă.

Tu ce crezi despre asta? Ce ți-ai oferit ultima dată?

Două zile în Viena

Stau în fața laptop-ului și încerc să-mi găsesc cuvintele să vă povestesc despre city break-ul de la Viena. Și asta pentru că încă mai sunt în starea euforică de vacanță. Cred că o cunoașteți și voi, așa-i? Cu greu te ancorezi în rutina ta de dinaintea călătoriei. Spiritual, sunt încă în vacanță și-n plus m-am pricopsit și cu o durere în gât care-mi îngreunează logica și imaginația. Dar, gata cu scuzele! Să curgă cuvintele, zic.

Am petrecut în Viena 48 de ore (în afara celor care s-au scurs pe drumul dus – întors Eindhoven – Viena), consider eu, suficiente pentru a vedea obiectivele principale ale orașului. Dacă vrei să vizitezi și muzeele, poate ar fi utile încă 24 de ore. În orice zonă te-ai caza în Viena este ok pentru că ai la dispoziție mijloace de transport spre toate atracțiile turistice. Noi ne-am folosit numai de metrou și ne-am achiziționat un bilet valabil 48h, doar la metrou spre toate direcțiile, dar se găsesc carduri valabile pe toate mijloacele de transport și e mult mai avantajos și ieftin decât dacă ai cumpăra călătorii unice (o călătorie cu trenul sau metroul este 2.40 €/persoană, iar copiii până în 6 ani călătoresc gratuit). Acum, dacă sunteți cu mașina personală, nu știu să vă zic de costul parcărilor și alte amănunte.

Cazarea

Ne-am cazat la hotelul Ibis Budget Wien Sankt Marx pentru 3 nopți. În cameră, suficient de spațioasă pentru doi adulți și un copil, nu am avut niciun fel de dulap sau sertar în care să ne depozităm lucrurile, doar un cuier amărât. Deși am fost trei persoane, am primit două prosoape, o hârtie igienică pentru trei zile, două pahare. Cabina de duș era o adevărată pârtie alunecoasă de ski. În cele trei zile nu ne-a fost curățată camera. La micul dejun am găsit exact aceleași feluri de alimente în fiecare dimineață.

Prima zi

Treziți de la 5 am, pentru că al nostru băiat voia neapărat să mergem să luăm micul dejun care era disponibil începând cu 6:30 am, am pornit spre centrul orașului pe la 7:30. La ieșirea de la metrou, în centru, am dat peste Domul Sf. Ștefan, o construcție gotică datând din secolul al XII-lea. Se spune că orice turist care ajunge în Viena trebuie neapărat să viziteze această catedrală. În interior nu am petrecut mai mult de 10 minute, pentru că cel mic nu părea interesat, dar am citit că se poate vizita și tezaurul bisericii compus din relicve, cărți vechi, texte liturgice, veștminte.

Următoarea noastră țintă a fost Muzeul Madame Tussauds, dar până-n ora de deschidere am mai zăbovit pe străzile centrale, prin magazinele din zona de shopping și într-un parc pentru copii, lângă Prater.

Ca fapt divers, Viena nu este un oraș prietenos cu copiii, cel puțin, mie așa mi-a părut în timpul pe care l-am petrecut acolo. Oamenii păreau ușor deranjați de prezența copiilor, fie pe stradă, fie în metrou. Cu toate acestea ne-am bucurat de puținele zâmbete primite.

La intrare în Madame Tussauds care este localizat în Prater, ne-a întâmpinat Arnold Schwarzenegger, urmat de Leo Di Caprio. Toate personajele din interiorul muzeului păreau reale, așa că am petrecut o seară la Hollywood alături de Nicole Kidman, Will Smith, Robbie Williams, Angelina Jolie, am citit ce compunea Anne Frank, am întâlnit câțiva politicieni importanți ai lumii ca Angela Merkel, Barak Obama, am încercat să rezolv o ecuație de-a lui Einstein și multe altele pe care sper să le descoperiți și voi. Ce mai, de vis!

Pont: cumpărați bilete online de pe site-urile oficiale ale obiectivelor turistice pe care doriți să le vizitați. De cele mai multe ori beneficiați de reduceri substanțiale. Pe noi ne-au costat 2 bilete achiziționate online cu 30% mai puțin în comparație cu biletele achiziționate de la ghișeul muzeului.

Prima zi în Viena s-a încheiat vizitând târgul de Crăciun Prater (Piața Roții Uriașe) unde am mâncat gulaș în coajă de pâine, am băut vin fiert în căni de ceramică (am apreciat că vinul se vindea doar în astfel de căni ci nu în pahare de plastic sau carton) și am stat la coadă în frig pentru langoși cu usturoi, smântână și brânză. Cred că merită să vizitezi Viena iarna doar pentru târgurile de Crăciun, anul acesta fiind 20 la număr, și sigur îți va plăcea orașul.

A doua zi

Tot devreme ne-am trezit și am pornit spre primăria orașului. Cum nu se întâmpla nimic spectaculos am revenit la metrou și ne-am oprit în Cartierul Muzeelor. De acolo am luat-o la pas spre Curtea de la Viena. Am admirat, printre crizele de nerăbdare ale copilului, construcțiile habsburgice. Desigur, nu aș vrea să vă plictisesc cu tot felul de amănunte legate de istorie și arhitectură, dar dacă vă plac destinațiile care abundă în astfel de detalii, clar Viena va fi pe placul vostru. Inițial, ne făcusem planul să luăm masa la RollerCoaster Restaurant, un loc în care preparatele ajung la mese prin intermediul unui montagne russe, dar mai erau mese libere doar după o anumită oră care nu se potrivea cu dorința noastră. Așa că ne-am cumpărat wurstel (cârnați) cu pâine. Seara, ne-am reîntors în piața de Crăciun Prater unde ne-am încălzit iarăși cu un gulaș.

În concluzie, pot spune sincer că așteptările mele în legătură cu Viena au fost mult mai ridicate. Am rămas ușor dezamăgită de supraevaluarea acestei capitale europene. Deși abundă în tot felul de atracții, nu i-am găsit șarmul personal, nu am reușit să mă conectez cu vibe-ul vienez. Posibil să nu fi fost suficiente cele două zile. Cine știe, vreodată, poate o voi revizita, sigur voi încerca să o privesc cu alți ochi. Poate și un concert de muzică clasică?

Ponturi:

👉 Vizitați Viena fără copii mici;

👉 Achiziționați-vă bilete online pentru obiectivele turistice;

👉 Nu ratați pralinele cu marțipan Mozart. Le găsiți în zona centrală la magazinele cu suveniruri și la magazinul de napolitane Manner;

👉 Folosiți-vă de hărți/google maps, sunt șanse mici să dați, pe stradă, peste oameni care cunosc limba engleză.

Dragilor, lăsați-mi un comentariu mai jos dacă ați vizitat Viena. Mi-ar prinde bine să citesc câteva impresii de călătorie. 😉

Fotografii: arhiva personală.

La final de luna mai

Știți acele momente când ești bine, tu cu tine, când ești ocupat cu viața reală (a se citi, nu ai timp de pierdut pe rețelele sociale), când te împarți între casă și muncă, între familie și prieteni și îți este atât de bine în această rutină plăcută și relaxantă, de nici nu vrei să schimbi nimic?

Da, sigur știți despre ce vorbesc. Cam asta mi se întâmplă încă de la începutul pandemiei. Și VREAU să recunosc, chiar aveam nevoie de asta. Aveam nevoie și mai mult de fiul meu, de o conectare profundă. Cred că la starea asta de mulțumire au contribuit și activitățile pe care am ales să le fac.

În martie și aprilie mi-am antrenat creativitatea pentru concursul de blogging, ediția Spring SuperBlog 2020. Am scris la toate probele și sunt mândră de mine, mai ales că a fost perioada în care se discuta numai despre Coronavirus. Pentru mine a fost ca o gură proaspătă de aer de munte. A fost revigorant să îmi păstrez mintea antrenată într-o competiție.

Descopăr oamenii din jurul meu, oameni cu care părea că nu am nimic în comun, când, de fapt, nu numai că avem multe lucruri în comun, dar avem și pasiuni care ne apropie și mai mult. Și asta îmi întărește și mai mult convingerea de a nu judeca un om după aparențe.

Descopăr orașul în care locuim. Deși ne-am mutat aici de peste 18 luni și deși este un oraș relativ mic, se pare că sunt multe locușoare de care nu știam înainte. De exemplu, am dat peste o mică fermă care se poate vizita (bucuria celor mici).

Citesc clasicii literaturii române și nu numai. Când? Păi timpul dedicat facebook-ului îl dedic cititului și atât. Simplu, nu? Citesc cât pot, ce-i drept. O surpriză frumoasă mi-a oferit-o Cella Serghi cu al ei roman autobiografic, Pe firul de păianjen al memoriei.

Mă bucur de viață, sunt mai recunoscătoare. Sună a clișeu, dar simt că tot ce e în jurul meu îmi aparține, adică natura, cerul, marea. Accept să le împart și cu restul lumii și promit să fiu în preajma lor până spre 100 de ani.

Și că tot a venit vara, vă urez să vă bucurați de ea, să vă petreceți timpul cum și cu cine doriți în locul în care vă îndeamnă inima.

Foto: arhiva personală.

Călătoria aceea în care e prezent sentimentul „tot ce-mi doresc e aici”

Aseară am făcut o plimbare prin Insulele Feroe. Virtual. M-am încărcat cu pozitivul mării, al peisajului, dar totuși, ceva îmi lipsea. Probabil briza, mirosul mării sau răcoarea serii? Ei, bine, sunt ingenioase ideile astea de turism care se mută în online, dar mie, nu mi se par trainice. Nu-ți sunt implicate toate simțurile, văz, auz, miros, tactil, gustul. Sunt implicate doar văzul și auzul.

Nu am putut mirosi locul, nu am putut să pășesc pe roci, nu am avut cum să gust din mâncarea tradițională. O experiență e incompletă dacă nu o trăiești cu toate simțurile, chiar și cu cel de-al șaselea, acela de percepție extrasenzorială.

Și după asta, aseară mi-am dat seama că nu-mi lipsește nimic (material și nici senzorial), că de fapt, societatea m-a vrut consumatoare de tot felul de lucruri și servicii doar să mă simt completă. Dar chiar și acum, cu toată această pandemie, mă simt completă. Am lângă mine pe cine trebuie (bine, probabil ar fi excelent dacă aș avea toată familia) și ce trebuie.

Nu-mi lipsesc călătoriile pentru că am cărți prin intermediul cărora pot călători în timp și spațiu, am atâtea  amintiri din călătoriile de anul trecut sau de oricând. Am mai mult timp să mă conectez cu natura (noi mai ieșim prin pădure sau pe malul mării păstrând distanța de ceilalți și stând retrași) pe care trebuie să o prețuiesc mai mult.

Nu mai merg la muncă momentan. Hotelul în care lucrez e aproape gol.

Ador călătoriile, deși mai sus am spus că nu-mi lipsesc. Zi de zi am parte de una alături de fiul meu. Într-o zi avem parte de călătoria răbdării, în alta spre lumea sportului, în altă zi facem călătorii prin bucătărie. 

Călătoria aceea în care e prezent sentimentul tot ce-mi doresc e aici, lângă mine, o fac zi de zi. Experiențele turistice mai pot aștepta.

Sursă foto: editare în Canva

Cum să faci să nu gătești zi de zi

Deunăzi, mi-a apărut în news feed, un video cu un comediant foarte apreciat și urmărit de peste un milion de oameni. Bineînțeles, i-am dat play. Se făcea că îl sunase un prieten să îi confirme dacă mai vine sau nu la nunta lui. Cum adică nuntă în condițiile de față? Băiatul avea deja planul bine stabilit. Se va ține nunta prin video call. Fiecare invitat își va comanda acasă mâncare și băutură de unde va dori. Darul nu se va mai pune în plic, ci se va trimite prin transfer bancar.

Comică situația, ce-i drept. Dar, de acolo până la realitate nu-i decât un pas. Deja am văzut aniversări sărbătorite pe skype. Oamenii sunt inventivi, se adaptează și ar face orice să mențină legătura cu familia și prietenii chiar și de la distanță, mai ales în momentele speciale.

Fie că te-ai gândit sau nu la o astfel de întâlnire virtuală cu prietenii, sigur te gândești și la mâncare. Dar de unde comanzi mâncare bună, delicioasă și proaspătă? Mie îmi place restaurantul Pasaj din Sibiu. Pe lângă faptul că e amplasat într-o zonă plină de istorie (deși acum nu mai contează locația, dar vă spun să știți pe viitor), anul acesta au pregătit un meniu divin (da, cu vin) cu produse locale și din regiune pentru masa de Paști, cu livrare la domiciliu. Deci, sprijină și producătorii locali. Miel, drob, ouă roșii, vin, cozonac sunt printre preparatele pe care le veți găsi în meniu. Păcat că sunt departe, la peste 2000 de km că zău că n-aș mai fi petrecut nici măcar un minut în bucătărie.

Un studiu arată că ne petrecem, în medie, într-un an, peste 700 de ore în bucătărie gătind, preparând cafeaua sau ceai sau spălând vasele. Echivalează cu un sfert din viață. Deci, nu mai pierde atât de mult timp în bucătărie. Bine, dacă îți place să gătești, nu e timp pierdut, e timp de calitate, un mod de a te relaxa. Iar cu situația actuală, mai că-ți vine să te tot retragi în bucătărie să mai pregătești câte ceva.

Dar mai ia o pauză. Poți comanda la restaurantul Pasaj dacă ești în Sibiu sau poți intra pe platforma Lokofood.ro care-și propune să sprijine restaurantele din proximitate, să susțină industria HoReCa și să faciliteze accesul spre livrarea mâncărurilor preferate.

Cred că e mult mai simplu să cauți pe un singur site mâncarea ta preferată în loc să accesezi 5 site-uri, de exemplu. Economișești timp de căutare și îți dublezi șansele de a găsi ce poftești.

Lokofood te încurajează să stai acasă, să ai grijă de tine, să nu te expui riscului de a te îmbolnăvi pierzând timpul prin magazinele alimentare și să dai o șansă restaurantului de lângă tine.

Și încă ceva. Alături de restaurantul Red Angus, Lokofood s-a alăturat campaniei „Împreună, împotriva Covid”, susținând cadrele medicale în această luptă. Și tu poți ajuta cu un meniu zilnic pe care-l poți achiziționa, pentru medici, de pe platformă. De livrare se ocupă restaurantul.

#SuntemAlăturiDeTine


Sursă foto: Lokofood.ro și pexels.com.
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Azi, mi-e dor

Azi mi s-a făcut dor. Dor de munți, de case românești risipite pe dealuri ca niște nori albi pe cer. Dor să stau și să admir peisajul viu colorat de copacii-n floare și de iarba verde. Să admir primăvara, anotimpul meu preferat, și să-i mulțumesc că a venit atât de frumoasă.
Dor să număr brazii și să mă pierd în numărat, dor de soarele jucăuș ascuns printre cireșii și merii înfloriți si parfumați.

Dor de cărări înguste de munte în care se aude doar clipocitul unui râu micuț.
Dor de locurile copilăriei în care nu-mi păsa când trece timpul, deși îmi doream să treacă mai repede și să ajung MARE. Cine știa că a fi mare vine cu responsabilități, griji și idealuri?

Dor de Sibiu, de farmecul unei plimbări prin pădurea Dumbrava sau prin Muzeul Satului printre casele mirosind a vechi, dar autentice. Dor de centru pășind cu o înghețată-n mână.
Dor de România rurală, de specificul ei tradițional, de aspectul ei rustic.

Mobilitate gratuită pentru ONG-urile implicate în lupta împotriva Coronavirusului

Astăzi am fost într-o pădure mică pentru relaxare și pentru doza de soare. Am făcut sport, am stat întinsă pe iarbă și am privit cerul senin, copacii înfloriți, floricelele, am ascultat păsărelele și am urmărit bondarii. Am simțit recunoștință. M-am bucurat de această ieșire. Încă avem dreptul la plimbări aici unde locuiesc, bineînțeles, respectând regulile de distanțare socială și cele de igienă.

Pentru o clipă m-am gândit și la cei care stau în casă de săptămâni întregi. Ce n-ar da să aibă și ei un astfel de privilegiu. M-am gândit la copiii fără familie și la bătrânii neputincioși, dar și la medicii sau asistentele care nu s-au mai întors acasă de ceva vreme. Mă înclin în fața lor, în fața tuturor celor care nu au rămas indiferenți și egoiști. Mă înclin în fața bunătății, a mărinimiei, în fața grijii și a dragostei pentru cel de lângă tine. Asta face diferența. Și cred că acești oameni își descoperă scopul și sensul vieții.

Chiar de curând am aflat despre campania „Vă ajutăm din Timișoara” a fundației United Way România care-și propune să ajute bătrânii de peste 65 de ani să se aprovizioneze prin intermediul voluntarilor. Voluntarii merg la cumpărături pe baza listei întocmite de bătrâni și apoi le livrează la domiciliu. Și ca ei mai sunt multe ONG-uri, fundații, organizații și oameni simpli care își pun la dispoziție resursele și timpul pentru a ajuta.


Știu și o companie cu renume, Autonom se numește (despre care am mai scris aici) care oferă spre închiriere gratuit mașini din flota proprie din toată țara, timp de 3 luni (cu posibilitatea de prelungire) pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului. Ce ziceți de asta?


A veni cu o astfel de inițiativă într-o lume în care este încurajat consumerismul și nu minimalismul, în care profitul primează și nu calitatea serviciilor, se traduce prin a arăta că e mai important binele comun, al tuturor.  Eu le propun motto-ul „Permite-mi să te ajut să fii bine ca eu să mă dezvolt în continuare.”

Așadar, dacă doriți să duceți binele mai departe aveți nevoie doar de voință și implicare. Posibil și de-o mașină pe care o puteți închiria sunând la numărul de telefon +40747277610 sau trimițând un email la help@autonom.ro. Nu vă faceți griji în privința curățirii mașinilor. Fiecare dintre ele este dezinfectată și igienizată, apoi lăsată în parcare pentru neutralizare timp de 24 de ore.

Într-o lume în care poți fi orice, fii bun.


Sursă foto și info: autonom.ro
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.