11 lucruri simple și de bun simț pe care le-am învățat de la olandezi

Viața de emigrant în Olanda îmi oferă satisfacții și beneficii la care visam de multă vreme. Au trecut mai bine de doi ani de când ne-am mutat în sud-vestul Olandei și vreau să vin cu o completare la articolul pe care l-am scris în 2019, pe același subiect.

Dacă întrebi 10 români despre viața în Olanda în 2021, vei avea 10 răspunsuri diferite pentru că fiecare a venit aici cu un alt motiv și fiecare își evaluează experiența de aici prin prisma situațiilor prin care a trecut. Știți vorba aceea ”Dacă nu ești fericit unde ești, mută-te! Nu ești copac!”? Simt că mă reprezintă. Desigur, fericirea vine din interior, dar nu cred că rezistă într-un mediu în care ceilalți nu sunt fericiți. Cred că un măr putrezit poate strica o întreagă recoltă și mai cred și că o rază de soare poate alunga orice nor. Chiar mă simt recunoscătoare pentru că am ajuns aici.

Plec de la premiza că sunteți conștienți că nici o țară din lume nu este perfectă și că nici o țară din lume nu își poate mulțumi toți cetățenii. Dar este indicat ca un procent foarte mare de locuitori să fie mulțumiți și fericiți. Conform ultimului raport în care s-a înregistrat gradul de fericire, la nivel mondial, Olanda ocupă locul al șaselea, înaintea ei clasându-se Norvegia, Islanda, Elveția, Danemarca, Finlanda ocupând primul loc, iar după Olanda urmează Suedia, Noua Zeelandă, Austria și Luxemburg. România ocupă locul 48, înregistrând o creștere semnificativă față de anii trecuți.

Delft – Olanda
Fotografie din arhiva mea personală.

Acum să trec la subiect. Ce am învățat de la olandezi? Destul de multe lucruri simple și normale încât să merite împărtășite și adoptate de oricine, de oriunde.

1. Bicicleta este un mijloc de transport esențial și de nelipsit din orice casă.

Spre rușinea mea, nici acum nu am învățat să merg pe bicicletă (mai sunt oameni ca mine? 🙂 ). Aici e ceva normal să pui accent pe mișcare. Am rămas stupefiată când, pe vremea în care încă aveau loc evenimente în centrul orașului, parcările erau arhipline de biciclete și mopede.

2. Zâmbește.

Tot timpul. Poți face ziua mai bună cuiva. Zâmbetul e molipsitor și nu te costă nimic să-l oferi unui trecător. În amintesc și acum foarte bine o întâmplare, deși nu are legătură cu Olanda. Eram în anul I de facultate, în Sibiu. Într-o dimineață, pe când mă îndreptam spre clădirea în care se țineau cursurile, un om mi-a spus, din senin: Zâmbește, domnișoară! Uite ce zi frumoasă! Deci, ce te oprește să nu afișezi un zâmbet altora sau chiar să le dai un ”Bună ziua!”?

Poate că veți spune că e mai ușor să zâmbești când ai bani și ai de toate. Posibil, deși aici viața e mult mai scumpă ca-n România. Un lucru e sigur: sunt câteva politici guvernamentale care-și propun să-i ajute pe oameni să fie fericiți. Totuși, a zâmbi și a fi fericit cu ce ai face parte din identitatea olandezilor.

Vlissingen
Fotografie din arhiva mea personală.

3. Folosirea mijloacelor de transport în comun nu este un semn al sărăciei.

Oricine, indiferent de job sau de statut social, călătorește cu trenul, tramvaiul, metroul sau autobuzul, asta pentru că se poate folosi acel timp în favoarea ta dormind, citind, socializând, privind pe geam sau pur și simplu muncind pe laptop. În plus, e mai comod așa.

4. Ai greșit, îți ceri scuze.

Simplu. Sorry este pe buzele tuturor. Nu este un tic verbal deloc, ci mai degrabă o formă de politețe și de bună creștere. Nu-mi pare a fi o formă abuzivă de a încerca să placi tuturor, ci mai degrabă o formă de a urmări să alunge tensiunea.

5. Nu e o tragedie dacă vara sunt 17 grade.

Se spune că nu există vreme rea, ci doar haine nepotrivite. Aici plouă mai mult ca-n România, dar mai puțin ca-n Marea Britanie. O să fiți uimiți când olandezii, pe cod portocaliu de furtună (vorbesc de rafale de vânt care depășesc 100 km/oră) ies să se plimbe, să admire valurile sau vă spun că iubesc vântul.

Leiden – Olanda
Fotografie din arhiva mea personală.

6. Mariajul este despre relații și parteneriate.

E mult mai importantă relația pe care o dezvolți cu cel de lângă tine, decât o nuntă cu lăutari și 300 de persoane. Mai este cunoscut și parteneriatul civil, un fel de concubinaj oficial recunoscut.

7. Cina se ia la ora 6 seara.

Nu am aflat încă de unde vine această regulă, dar cert e că e o regulă nescrisă și foarte respectată. Ora 6 ar face bine să te găsească cinând.

8. Mâncatul în oraș înseamnă o porție de cartofi prăjiți.

Nu restaurante fancy sau terase simandicoase, nu feluri de mâncare pompoase, ci o porție de cartofi prăjiți sau hering cu ceapă este tot ce ai nevoie într-o pauză de masă de la muncă sau la o ieșire cu prietenii ori familia. A nu se interpreta că nu se mănâncă și altceva. 🙂

9. E loc pentru toată lumea, indiferent de naționalitate, etnie sau religie.

Olandezii sunt recunoscuți pentru deschiderea și toleranța lor față de alte nații. Vorbesc la modul general, căci specific veți găsi și oameni cu prejudecăți legate de anumite popoare. Există și discriminare, ce-i drept, dar zic într-o proporție mult mai mică față de Spania, Italia, Franța sau Marea Britanie.

10. Tu ești unicul responsabil de ceea ce ți se întâmplă.

Nu guvernul, nu altcineva e de vină pentru nefericirea ta. Tu ești propriul creator al vieții tale. Asumă-ți responsabilitatea pentru eșecurile sau dezamăgirile tale și mergi mai departe.

11. În organizare stă secretul unei vieți simple și cumpătate.

Olandezii pun totul pe hârtie, în email-uri, în tabele tocmai pentru a avea control asupra cheltuielilor și veniturilor. Nu cumpără abuziv lucruri de care nu au neapărat nevoie. Poate și de-asta veți vedea aici mulți oameni îmbrăcați modest. Îmbrăcămintea trece la lucruri neesențiale.

Sunt curioasă ce lucruri și obiceiuri bune și sănătoase ați preluat de pe unde sunteți, chiar și din orașul în care locuiți în România. Am în plan să scriu, cândva, și despre ce am învățat din țara noastră. Obiceiuri sănătoase și oameni care inspiră găsim peste tot. Important este să fim conștienți de prezenta acestora și să le aplicăm în viața noastră doar dacă sunt în acord cu valorile noastre.

Efteling – Olanda
Sursa: arhiva mea personală.

Cărțile de ficțiune care m-au făcut ceea ce sunt: un cititor-povestitor

Bună, eu sunt Diana și de când mă știu am fost întotdeauna fascinată de cărți. Nici nu știam să citesc, dar universurile ascunse între copertele cărților din bibliotecă mă atrăgeau de parcă erau vreun magnet, iar eu eram făcută din metal. Eu le răsfoiam pe toate fără să înțeleg prea multe. Știam doar că acolo sunt povești fie pentru mine cea de atunci, fie pentru oamenii mari. Îmi era de ajuns.

Apoi am crescut. Am învățat să citesc și, cumva, biblioteca alor mei îmi rămăsese mică (cel puțin în cărți pentru vârsta mea). Așa mi-am făcut fișă la biblioteca din oraș și am deschis o ușă spre o altă lume. Prima carte pe care am împrumutat-o de acolo a fost Călătoriile lui Gulliver.

Apoi a urmat prima cartea care m-a impresionat cu adevărat: Heidi, fetița munților. Nu știu, a avut cartea aceea ceva. M-am regăsit în ea cum nu mă regăsisem în niciuna până atunci. M-a vrăjit efectiv. Au urmat altele și fiecare a avut ceva ce a rămas în mine. Sunt, cumva suma cărților citite – indiferent dacă vorbim de Heidi, de Cireșarii lui Constantin Chiriță, cărțile lui Coelho, ale lui Paler sau Elif Shafak.

Oh, au fost multe cărți. Aș putea să vă scriu despre ele la infinit. Dar, mai bine vă scriu despre cele care au contat: cele care m-au format pe mine – cititorul și cele care m-au inspirat pe mine – scriitorul. Căci da, am și eu, în sfârșit, ficțiunea mea publicată nu doar ficțiunea mea de pe blog.

Cărțile mele de căpătâi

Pe lista cărților mele „de căpătâi” se înscriu cărți de toate felurile, scrise în toate stilurile. O să vi le scriu în ordinea în care îmi vin în minte, nu în vreuna anume.

Viața pe un peron a lui Paler am citit-o pe final de liceu. În perioada aceea Facebook-ul abunda de citate din cărțile sale. Ele au fost magnetul, recunosc. Dar, nu mă așteptam ca o carte să-mi decojească sufletul precum o ceapă și să-mi atingă miezul. Nu mi se mai întâmplase. Romanul lui Octavian Paler mi-a influențat și îmi influențează filosofia personală. Unii îl au pe Osho. Eu îl am pe Paler, poate de aceea și celelalte cărți scrise de acest autor mi-au mers la suflet.

Domnul Ibrahim și florile din CoranPe când eram o operă de artă și Visătoarea din Ostende  – două romane și un volum de proză scurtă aparținând lui Eric Emmanuel Schmitt ce m-au înduioșat teribil și totodată m-au pus pe gânduri. Nu puteau să nu fie pe listă. Cărțile astea se citesc extrem de repede, dar prin subiectele tratate nu sunt deloc frivole, sunt exact contrariul.

Hoții de frumusețe a lui Pascal Bruckner mi-a părut de la prima pagină o capodoperă, deși totuși stranie, un pic violentă. Dar, chiar și așa, e una dintre cărțile pe care le recomand întotdeauna și una dintre inspirațiile mele scriitoricești. Minuțiozitatea lui Bruckner, pasiunea bolnăvicioasă pentru frumusețe și tinerețe veșnică sunt delicioase!

La fel pot spune și despre alte două cărți:

·      Acolo unde femeile sunt regi de Christie Watson – o carte plină de suflet, dar tulburătoare prin subiect: ce se întâmplă când iubirea unei mame e toxică?

·      Înainte să adorm de S.J. Watson – un thriller, cred că primul pe care l-am citit, ce nu poate fi lăsat din mână. Visul meu e să scriu așa o carte, poate nu thriller, dar care să fie imposibil de lăsat.

Și, evident, lista nu ar fi completă fără Elif Shafak – idolul meu absolut. Am început cu Bastarda IstanbululuiCele patruzeci de legi ale iubirii și am continuat cu… tot! Tot ce iese din mâna ei e magic. Aș recunoaște textele ei dintr-o mie pentru că au un miros aparte: condimentat și dulce, oriental, sublim. Însă, mai presus de toate cărțile ei, stă Lapte negru – o carte despre feminitate, creație și cum o scriitoare de succes își poate împăca aspirațiile profesionale cu statutul de mamă (sau nu…). E fix cartea ce mă definește în acest moment al vieții mele.

În loc de încheiere

Și o să închei aici, nu vreau să devin obositoare. V-am spus, pot enumera cărți până mâine. Nu v-am scris, totuși, prea multe despre aceste cărți. Asta pentru că vreau să vă provoc: căutați-le, citiți-le și apoi vedeți dacă și vouă v-au atins sufletul.

Dar, evident, nu pot încheia  fără a vă mai recomanda o carte: antologia Nuanțe de piper și ciocolată apărută la editura Siono. Aici mă veți găsi și pe mine printre pagini.

Și, gata… până aici mi-a fost. Vă mulțumesc vouă și Anielei pentru că m-ați citit și suportat! Pe mine mă găsiți pe cele două bloguri spre care am tot presărat link-uri aici: De-ale Dianei și Illusion’s Street. Însă, mai nou, mă găsiți și pe canalul meu de YouTube unde vorbesc despre cărți, blogging și lifestyle.

Cum putem înlocui plasticul din casa noastră?

Faptul că lumea e invadată de plastic nu mai e un secret de mult timp. Se fac campanii de informare și educare, campanii de colectare și de igienizare. Sunt și o groază de petiții. Guvernele adoptă tot felul de politici în legătură cu reciclarea plasticului, sortarea deșeurilor și caută moduri sustenabile. Și totuși, muntele de plastic crește de la an la an. De ce? Pentru că plasticul este foarte ieftin, iar fabricile de producție, de cele mai multe ori, urmăresc doar profitul.

Cu toate că oamenii au început să aleagă mai conștient, supermarketurile sunt pline cu plastic mai mult ca niciodată. Uitați-vă atent la următoarea vizită în supermarket. Eu asta am făcut zilele trecute și pur și simplu m-am îngrozit. Treceam pe lângă rafturi setată pe pilot automat și nu observam cât de mult plastic există la vânzare.

Conform Greenpeace, peste 90% din producția de plastic nu se reciclează. O mare parte ajunge în mări și oceane, punând în pericol viața marină. Multora nu ne pasă de vietățile mărilor și al oceanelor, dar ar trebui să ne pese de acum încolo, pentru că distrugerea lor înseamnă și ruperea lanțului trofic, iar asta va avea efecte dezastroase pentru omenire. Și dac-ar fi numai atât, dar s-au găsit microparticule de plastic și în aer, în placentă, de stomacul animalelor nici nu mai pomenesc. Ce mai? Plasticul este poluant. Unii oameni de știință pun chiar și apariția Coronavirusului pe seama distrugerii biodiversității, iar asta are mare legătură cu poluarea și schimbarea climatică.

Dacă în 1950 se produceau 2 milioane de tone de plastic, în 2017 s-a ajuns la o producție de 8,3 miliarde de tone, iar până în 2050 se estimează că se va ajunge la 34 de miliarde de tone de plastic. Enorm. Da, știu. Asta ni se oferă. Și noi, vrem nu vrem, îl cumpărăm, fie din rațiuni financiare ori din comoditate.

Sursa: greenpeace.org

Ce putem face?

Să aruncăm tot ce putem? Să înlocuim cu materiale naturale?

Nu știu dacă este soluția optimă. La urma urmei, plasticul este un material rezistent și des folosit pentru calitățile lui.

Se caută soluții la nivel mondial. Momentan, zic să ne axăm pe niște pași mici pe care-i putem face, realistic. Pentru că una este să cumperi un tomberon din plastic pe care-l folosești ani de zile, alta e să folosești zi de zi saci de unică folosință pentru colectarea gunoiului. Vedeți voi, cam aici e marea problemă: ambalajele de unică folosință.

Și ca să caut răspuns la problema ambalajelor de unică folosință, de vreo cinci săptămâni, în fiecare vineri, postez pe pagina mea de facebook variante de produse care înlocuiesc cu succes plasticul.

Iată câteva idei practice pentru înlocuirea plasticului:

– căutați să cumpărați detergent pentru rufe la cutie de carton și pentru curățenia casei unul cu utilizare universală, în loc de 3-4 bidoane cu utilizare specifică.

– puteți înlocui bidoanele de șampon, balsam, gel de duș cu săpunurile solide. Nu vă speriați, nu ne întoarcem pe vremea bunicilor. Săpunurile pe care eu le folosesc sunt 100% din ingrediente naturale, fără parabeni, hidratează și au o aromă discretă.

– puteți înlocui periuțele de dinți, platourile, cutiuțele de depozitare cu produse din bambus sau din sticlă. Dau un aspect îngrijit casei.

– hainele din poliester și elasten cu îmbrăcăminte din materiale naturale ca lâna merinos, cașmirul, inul, mătasea, bumbacul.

– toate pungile, sacii, sacoșele de unică folosință cu variante durabile: sacoșe din bumbac, folii alimentare cu ceară de albine.

– cănile, paharele, paiele și sticlele de unică folosință cu variante din sticlă, porțelan, metal.

– sisteme de depozitare din plastic cu cele din lemn. Lemnul arată mai elegant și dă casei o atmosferă primitoare.

Să fim un exemplu pentru comunitate.

Cam în orice domeniu putem fi un model pentru cei din jur. De ce nu am fi un exemplu și prin încercarea noastră de a reduce plasticul? Să începem cu familia noastră, copiilor să le explicăm mai multe despre plastic și reciclare, cu prietenii – să le arătăm că există produse calitative fără plastic și din ingrediente prietenoase cu natura și cu casa în care locuim.

Sursa: plasticsoupfoundation.org

Să ne abținem de la plastic, să adoptăm o dietă.

Îmi este util? Am neapărat nevoie de acest produs? Îl pot refolosi? Dacă răspunsul este Da la toate întrebările atunci îl cumpărăm. Și ca să simplificăm și cumpărăturile, vin cu o idee. Cum ar fi dacă într-o zi a săptămânii am ține dietă, să fie fără achiziții care conțin plastic, indiferent despre ce este vorba? Exact ca în dietele alimentare. Mie îmi surâde ideea. Încercați și voi. Spuneți dacă ați reușit.

Știu că nu e ușor. Dar, cum am spus și mai sus, să începem cu pași mici. Să găsim cele mai bune variante pentru noi și pentru planetă. Să reducem plasticul. Să înlocuim plasticul. Să ne informăm din surse sigure. Să le oferim generațiilor următoare o lume mai curată și mai sănătoasă. Să fie aceasta cea mai prețioasă moștenire pe care o putem lăsa.

Un robot eco mobil proiectat pentru a purifica apa oceanelor.
Sursa: plasticsoupfoundation.org

Maraton pentru Gafton sau despre puterea unei comunități

Evoluția se bazează pe comunitate și cooperare. – Bruce Lipton

Cred că v-ați întrebat și voi, uneori, încotro se îndreaptă omenirea, spre o prăpastie sau înspre mai bine, spre regres sau spre evoluție. Unele evenimente, întâmplări ne fac să afirmăm că nu mai există bunătate, că fiecare-și urmărește interesul propriu sau că nu ne mai pasă de bunăstarea altora. Ei bine, aveți dreptate. Poate că ne-am cam pierdut în multele tentații ale vieții de zi cu zi, alergăm după lucruri efemere, uneori suntem superficiali și egoiști, alteori nu le întindem mâna celor care au nevoie de noi.

Dar … există și multe alte situații și lucruri în care oamenii au demonstrat că încă mai există bunătate, solidaritate, compasiune, întrajutorare și altruism. Pentru că avem în noi o inimă și un suflet. Iar acestea tânjesc după fapte bune. Așa e în natura umană.

O FAPTĂ BUNĂ ESTE UN ACT INTENȚIONAT POZITIV CU O FINALITATE POZITIVĂ.

Și zilele astea, ceva extraordinar se întâmplă pe facebook, pe grupul Maraton pentru Gafton, ceva ce merită împărtășit cât mai multor oameni. Să vedeți cât de puternică este comunitatea din online. Vă dau acum mai multe detalii.

Daniel Gafton, un tânăr de 35 de ani din Galați, tată a doi băieți (unul dintre ei este de vârsta fiului meu), a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer, limfomul Burkitt. Vestea bună este că există tratament și o rată ridicată de vindecare. Tratamentul va fi de lungă durată și constă în chimioterapie și transplant de măduvă osoasă. Roxana, soția lui Daniel, spune că a primit o estimare a costului tratamentului, la aproximativ 240 000 de euro. O sumă imensă pentru mulți dintre noi. Așa că oamenii au început să se mobilizeze în strângerea sumei.

Impresionant este că în două săptămâni, pe grupul de care vă spuneam mai sus, s-au strâns deja 170 000 de euro. Dă-le oamenilor ocazia să creadă în ceva. Nu-i așa că oamenii ăștia sunt minunați? Nu-i așa că, uneori, rămâi fără cuvinte? Și cunosc acolo persoane care au făcut eforturi uriașe cu donații, acțiuni, evenimente și licitații. Și nu-i așa că o comunitate îți dă o putere atât de mare încât răstorni și munții? Ceea ce ne unește uneori este atingerea aceluiași obiectiv. Și avem un scop comun: SĂ ÎI OFERIM ACESTUI OM ȘANSA SPRE VINDECARE!

Ce-l face pe Dan atât de special? Ei bine, toată dăruirea și implicarea în toate acțiunile lui din trecut i se vor întoarce înmiit. Și chiar cred că este înzestrat cu o forță divină, răsunătoare.

Dan este cea mai echilibrată persoană pe care o cunosc. Fără excese, sport, odihnă, mâncat corect. Nimic din ce i se întâmplă nu are sens.” Roxana Gafton

Când vorbesc despre Dan nu pot vorbi dramatic. Dan e puternic, e vesel, e sarea și piperul oricărei întâlniri și nu avem voie să ni-l imaginăm altfel.”

”Aceasta licitatie este cu atat mai speciala si mai emotionanta pentru mine cu cat Daniel, la fel ca si Cristi, a luptat tot timpul pentru diverse cauze umanitare, ajutand zeci sau sute de persoane din Galati in a-si indeplini proiectele lor.”

Eu nu îl cunosc personal pe Daniel, dar aud numai lucruri bune despre el și mi-ar plăcea ca după finalizarea tratamentului să am ocazia să îi strâng mâna omului pentru care se mobilizează atâta lume din oraș.

Felicitări pentru mobilizare și solidaritatea de care dați dovada, e chiar impresionant. Nu îl cunosc personal pe Daniel, dar sunt sigur ca e un om bun, m-am interesat.”

Așa că dragi prieteni din blogosferă și nu numai, lansez o provocare la început de an:

DONEAZĂ PENTRU DANIEL GAFTON! (Click)

Mai sunt de strâns mai puțin de 100 000 de euro. Orice sumă donată contează, știți asta. Iar dacă sunteți strâmtorați financiar, nicio problemă. Un simplu share ajută enorm. Astfel vor afla și oameni care pot dona. Puțin cu puțin se face mult.

Fiți și voi parte din vindecarea lui Daniel. Haideți și voi alături de el și de alți 6 700 de oameni care fac tot posibilul să îi ofere șansa spre vindecare!


RO93INGB0000999907411686 – Gafton Roxana – cont în lei
RO67INGB0000999911040924 – Swift: INGBROBU -cont în euro – Gafton Roxana
(cu mențiunea alimentare cont sau donație).

Grup de facebook: Maraton pentru Gafton.

Pentru donații de oriunde din lume accesați Platforma GoFundMe sau trimiteți în contul PayPal la adresa roxanagafton2016@gmail.com.

Foto: Pencil Artelier

Mananci ca sa traiesti sau traiesti ca sa mananci? Oameni carora nu le place mancarea!

Ati auzit de expresia traiesti ca sa mananci? Cei slabi, cu metabolismul bun, o folosesc in mod peiorativ la adresa celor grasi, care au marele defect de a savura mancarurile pline de calorii. Mananci ca sa traiesti, asa cica ar fi corect. Cine spune asta? In mod evident, acei oameni carora nu le place mancarea.

Nu stiu cum sa va explic, dar de astfel de oameni eu zic ca ar trebui sa ne ferim cu totii.

Sa ne intelegem: NU judec gusturile culinare ale oamenilor. Unuia ii place carnea de vita, altuia cea de porc, altul vrea carne de pui, altul adora mielul. Nici macar daca NU iti place carnea deloc, din motive religioase ori de etica, nu te judec. Pot intelege de ce pizza ta preferata este quattro formaggi. Si a mea este (ma rog, printre preferatele mele).

Pot intelege si de ce nu-ti place pizza. Pot intelege si de ce tii cura de slabire. Da, si eu ar trebui sa tin.

Pot intelege de ce nu-ti place shaorma.

Pot intelege de ce nu-ti plac micii, de ce nu mananci ceafa, de ce nu mananci coaste.

Pot intelege de ce prefer piureul in dauna cartofilor prajiti.

Pot intelege, de asemenea, de ce nu iti place ciorba de burta. Pot intelege, la limita, si de ce nu vrei ciorba, de ce nu-ti place nici macar un sortiment de ciorba ori de supa.

Pot intelege de ce nu-ti place frisca, de ce nu-ti place ciocolata ori de ce nu-ti plac de niciun fel deserturile. Poti manca bine, copios, fara sa ai felul 3 in meniu.

Ce nu pot intelege, insa, NICIODATA, dar NICIODATA este cum sa nu iti placa MANCAREA la modul GENERAL?! Sunt unii oameni carora nu le place nici macar un fel de mancare. Ei mananca doar pentru ca le cere stomacul. Pentru ei cartoful, varza, conopida, broccoli-ul ori sfecla sunt fix tot aia.

Nu-mi dau seama daca ei au o problema medicala legata de gust, daca pur si simplu nu disting gusturile, ori au o problema psihologica.

Sunt persoane semi-defecte, care nu apreciaza mancarurile, dar apreciaza deserturile. Mananca atat cat simt ca e nevoie sa se sature, urmand ca apoi sa savureze desertul. Macar atat, as zice.

Problema mea cu acesti oameni carora nu le place mancarea este alta: ei ne sunt dati ca exemplu POZITIV. Eu, pentru a slabi, ar trebui sa fiu ca ei. Sa ma robotizez. Sa devin imun la orice miros si gust de mancare buna. Ceea ce, in mod evident, nu pot. Si e bine ca nu pot.

Eu sunt Emil Calinescu si, pentru ca imi place mancarea, detin un blog de mancare; de asemenea, imi plac si cartile, filmele, teatrul si fotbalul. Link-urile sunt, evident, catre blogurile aferente acelor domenii. Numarul total al blogurilor propria este de 11, insa pe restul trebuie sa le descoperiti singuri.

In final, va intreb pe voi: cunoasteti oameni carora nu le place mancarea? De care parte a baricadei sunteti: mancati ca sa traiti sau traiti ca sa mancati? Si, nu in ultimul rand, ce parere aveti despre cei care gandesc total diferit de voi in ceea ce priveste mancarea?

Ps: Mi se sopteste ca acum mult timp un restaurant din SUA se lauda ca are cea mai ieftina mancare lipsita de gust. Cumva, a reusit sa atraga niste oameni. Doar ca acestia nu au confirmat sloganul lor, ci il contraziceau: este ieftina, dar este surprinzator de buna. Deci nu era oameni carora nu le place mancarea.

Cum și de ce m-am apucat de blogging

Prin 2010 când blogging-ul prinsese deja un avânt fantastic în România, eu mă plimbam pe Marea Mediterană, pe un vas de croazieră, muncind. Prin 2012 am început să cochetez cu ideea de a scrie undeva, așa că am lucrat la primul meu blog pe blogspot (încă mai există, am recitit câteva articole de acolo). Încă de atunci îmi plăcea să scriu despre dezvoltarea personală. Apoi, atracția pentru scris a dispărut exact cum a și apărut… Până prin 2018 când am început să scotocesc printre pasiunile mele și să caut răspunsul la întrebarea ”Ce-mi place cu adevărat să fac?”

Atunci eram deja mamă, simțeam că mai este și altceva pentru mine pe lângă a-mi crește și a mă ocupa de propriul copil. Răspunsul la întrebare a venit și mi-am cumpărat un domeniu pentru un alt blog (pe care l-am închis între timp). No, și ca orice om care-și face blog, le-am cerut părerea și sfatul unor mămici. Ele au fost sincere, dar mai pe ocolite, Anielo, blogging-ul nu e de tine. Atât mi-a trebuit! Și ce credeți că am făcut? M-am ambiționat să merg mai departe? Neah… asta nu-i de mine. AM ABANDONAT. Da. Simplu, nu? Adică simplu pentru mine că m-am întors în zona confortabilă din viața mea și mi-am văzut în continuare de viața de mamă. Și nu pentru că acele persoane ar fi fost de vină. Nici vorbă. Adevărul este că nici nu aveam încredere în calitățile mele de scriitoare. A venit așa, ca o confirmare. Ce-ți trebuie ție blog? Cine o să-ți citească rândurile? Vrei să fii ridicolă? Nu vă mai spun câte mi-au mai trecut prin cap.

Fotografie de Markus Winkler pe Pexels.com

Dar apoi, ne-am mutat în Olanda la sfârșitul lui 2018 și eu m-am apucat de fotografie. Am început niște cursuri de dezvoltare personală și am prins curaj. Am zis că nu am nimic de pierdut dacă încerc și apoi voi vedea ce va ieși. Mi-a revenit iar ideea unui blog în care să-mi expun fotografiile de prin călătorii. Și iată blogul! Acesta este, cel pe care-l citiți acum. E perfect? NU. Și nici nu vreau să fie. E interesant? Poate. Dar poate deveni mult mai interesant dacă aveți și am și eu răbdare cu mine. Pentru că nu poți fi bun la ceva din primele încercări. Nu poți fi la același nivel cu oameni care fac asta de ani de zile. Prin exercițiu și perseverență poți deveni mult mai bun. Și asta se aplică în orice domeniu, nu doar în blogging. Țineți minte asta:

Când începeți ceva nou, nu vă mai comparați cu alți oameni care fac de ani de zile ceea ce vreți să faceți.

Mai citiți o dată fraza de mai sus. Și ei au fost începători cândva. Au luat-o de la 0. Vă puteți inspira sau puteți învăța din experiența lor. Dați-vă timp, răbdare și acționați. Rezultatele vor apărea. Privind în urmă la articolele pe care le-am scris anul trecut, simt că am evoluat. Cu siguranță, la anul, voi simți la fel.

Daniel Coyle și Geoff Colvin spun, în urma studiilor făcute, că este nevoie de cel puțin 10 000 de ore de pregătire pentru a deveni performant într-un domeniu. Nu vă speriați. Nu vreau să vă demotivez, ci doar să vă arăt că succesul nu cade din cer stând pe canapea. Doar faceți ceva în acest sens. Și nu spun că cele 10 000 de ore (care înseamnă vreo 416 zile) sunt un adevăr universal valabil. Ideea este că nici nu ar trebui să credeți în rezultate rapide, peste noapte. Poveștile sunt povești, realitatea este alta.

Am făcut pauză de mai bine de jumătate de an de scris p-aici, asta pentru că am fost ocupată cu altceva și nu e vorba doar de lipsa de timp, ci și de prioritățile pe care mi le-am setat atunci. Am socializat mult mai mult ca de obicei și am citit cărți (cred că anul trecut am bătut recordul de cărți citite din toată viața mea). Probabil că mi-au lipsit și motivația și inspirația. A fost o pauză de relaxare (să ne înțelegem, e vorba de relaxare de la scris, că de mers la serviciu încă merg) și de regăsire.

Sunt conștientă că mai am multe de învățat (între noi fie vorba, deși știu ce înseamnă SEO, nu m-am lămurit exact cum se face și ce presupune). Sunt conștientă că uneori scriu banalități. Dar, știți ce? Poate despre asta este și viața, despre lucruri banale. Și nu sunt sigură că nu mă voi mai demoraliza niciodată. Sunt sigură doar de prezent. Fac ce-mi place și ce-mi aduce mulțumire.

Oamenii au impresia că nu sunt suficient de pregătiți pentru a face ceva și așteaptă să vină acel moment în care să simtă acest lucru. Timpul de așteptare se transformă astfel, într-un fel de frică de așteptare. Iar tot acest timp pierdut te distrage de la scopul inițial. Singurul medicament pentru rușine este acțiunea. Restul este pură teorie.

Cristi Grosaru – Tu ai iubi un om ca tine?

Sursă info: putereaacincea.ro

Sursă foto: pexels.ro

Câteva idei din ”Arta subtilă a nepăsării”

Mi-am început anul cu un chef nebun de a scrie pe blog, chef care sper să mă țină cât mai mult. Și l-am mai început și cu o super carte, una care dărâmă multe mituri legate de dezvoltarea personală, Arta subtilă a nepăsării, de Mark Manson.

Mark Manson ne oferă sfaturi pentru o viață fericită, dar unele pe care nu le regăsim în alte cărți de dezvoltare personală. În carte nu este vorba despre nepăsare sau indiferență, ba din contră, ne îndeamnă să alegem lucrurile de care ne pasă cel mai mult în acord cu valorile noastre bune. O să vă dau câteva citate. ”Valori ca plăcerea, succesul material, a avea întotdeauna dreptate, a rămâne pozitiv sunt niște idealuri neinspirate. Unele dintre cele mai minunate momente dintr-o viață nu sunt plăcute, nu implică succes, nu implică a avea dreptate, nu implică a fi pozitiv.”

”Reclamele de la televizor vor să te facă să crezi că secretul unei vieți mai bune este un job drăguț, o mașină mai robustă, o prietenă mai frumoasă sau un jacuzzi cu piscină gonflabilă pentru copii. Lumea nu încetează să-ți spună că drumul către o viață mai bună înseamnă mai mult, mai mult, mai mult – cumpără mai mult, fii mai mult. Suntem bombardați încontinuu cu mesaje cum că ar trebui să ne pese de orice, oricând. Să ne pese de noul model de televizor. Să ne agităm pentru o vacanță mai reușită decât vacanța colegilor noștri. Neapărat să cumpărăm noile ornamente de grădină. Și noul model de băț pentru selfie. De ce? Bănuiesc că afacerile prosperă atunci când oamenilor le pasă de cât mai multe lucruri. Cu afacerile prospere nu e nimic în neregulă, problema e că să-ți pese de prea multe lucruri dăunează sănătății tale mentale. Ajungi să te atașezi exagerat de aspectele superficiale și false și să-ți dedici viața urmăririi unei iluzii de fericire și satisfacție. Cheia unei vieți bune nu este să îți pese de mai multe lucruri, ci de mai puține, adică de ce este adevărat, urgent și important.”

Alergarea după experiențele pozitive este ea însăși o experiență negativă, iar o experiență negativă devine una pozitivă. Asta mi s-a întâmplat de multe ori. Îmi amintesc că într-o zi, deși eram posomorâtă și tristă, am decis că o sesiune de shopping mă va face fericită. Dar articolele care-mi plăceau erau cu mult peste bugetul meu și toată sesiunea (adică uitat prin magazine) m-a adâncit și mai tare în tristețe. Nu am cumpărat nimic. Și am început să mă simt cea mai săracă și mai oropsită de pe planetă. Bineînțeles, a trecut mult timp de când nu mai cred în fericirea adusă de lucrurile materiale. Sau când m-a părăsit prietenul, acum vreo 13 ani, am simțit că lumea mi s-a prăbușit. Am perceput-o ca pe o experiență negativă. După un an, mi-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu-l iubisem, ci eram în acea relație din cauza unui atașament nesigur, din frica de a rămâne singură. Până la urmă, s-a dovedit o experiență pozitivă. Sau povestea mea cu garsoniera care o pot încadra tot în experiență pozitivă (o puteți citi aici).

În viziunea autorului, dezvoltarea personală nu este decât ”prioritizarea unor valori mai bune, selectarea unor lucruri mai bune de care să ne pese. Când îți pasă de lucruri mai adecvate ție, ai parte de probleme mai bune. Iar probleme mai bune înseamnă o viață mai bună”. Și îndoiala este bună pentru că ne ajută să evoluăm, să fim curioși.

Nu este deloc despre faptul că suntem excepționali, așa cum predică alți speakeri din domeniul self help, ba din contră, suntem chiar mediocri în multe domenii. Pentru a fi excepționali ne trebuie zeci de ani, mii de ore de muncă într-un domeniu. Și puțini oameni ajung excepționali într-un domeniu, dar sunt praf în celelalte. Vi-l pot da ca exemplu pe Tesla, a cărui autobiografie am citit-o. Omul era genial în electricitate, cu un IQ de 200, dar avea o viață personală asemănătoare cu a unui pustnic.

Secretul pentru o viață mai bună, pe lângă alegerea lucrurilor și valorilor de care să ne pese, este să ne redefinim identitatea într-un mod cât mai simplu și obișnuit: mamă, tată, soț, soție, student, prieten.

Poți deveni propria sursă de inspirație. Poți deveni propria sursă de motivație. Acțiunea e mereu la îndemână. Când singurul indicator al succesului este fă ceva – atunci și eșecul devine un pas înainte.”

Cartea aceasta este ca un duș cu apă rece după ce toată viața te-ai spălat doar cu apă caldă.

Arta subtilă a nepăsării poate fi comandată de pe Cărturești sau de pe Elefant.

Editare în Canva

Sursă foto: coltulcolectionarului.ro

Revelion fără Matthew McConaughey

N-am fost niciodată înfrigurată la gândul că vine Revelionul și trebuie să îl plănuiesc în amănunt, ca să fiu sigură că trec în noul an distrată la maxim.

Nu mi-am dorit să mă sui pe mese de bucurie c-a mai trecut un an și eu și toată lumea de pe lângă mine îmbătrânim. Mai ales că, de câțiva ani, de când oglinda mi-a devenit inamic 😂, că îmi dezvăluie obraznic șanțurile de la ochi și începuturile de gușă, sunt atentă și sufăr în sufletul meu rămas tânăr la fiecare zi care trece și mă duce frumos spre baston.

Deci nu-i motiv de sărbătoare, dom’ne. Bine, v-am mai zis eu cum e cu petrecerile la mine. Că nu-s de comitet și sparg orice party pe val cu nevoile mele de somn în pijamalele pufoase. Ce bine-a mai fost c-am dat peste un om care nu pune nici el prea mare preț pe revelion, ci pe Crăciun. Pe care l-am petrecut tot timpul cu familia extinsă. N-a trebuit să fac frumos în anii ăștia de relație (5 jumate de căsnicie), să pun pe mine toate ornamentele și să mor de somn cu ruju’ la gură la trecerea dintre ani.

În ultimii trei ani am petrecut Revelionul doar noi: mama, tata și copilul. Anul ăsta, pentru că Andrei a trebuit să plece pentru 2 luni și n-am putut fi împreună nici de Crăciun, nici de Revelion, am stat doar eu cu Matei. Am gătit cât pentru 3 (stați liniștiți, nu mai e nici urmă de mâncare, m-am ocupat personal 😂), am dansat pe Săniuța fuge și pe coloana sonoră de la Spiderman, am jucat domino cu piesele de Rumy și ne-a ținut companie Nick jr. La 00.00 am ieșit pe balcon să vedem artificiile și să urlăm în văzduhuri La mulți ani!, ne-am pupat și-mbrățișat cu declarații de dragoste pe viață, așa cum numai între o mamă și-un fiu de 5 ani jumătate pot exista și pe la 01.30 ne-am culcat cu rutina clasică : 2 povești citite și 4 pe dinafară.

Înainte de miezul nopții am sunat pe toată lumea (bunici, prieteni, rude) să urăm An Nou cu sănătate!. L-am epuizat pe micuț în așa hal că după 00.00 mi-a zis clar: eu nu mai zic nimănui la mulți ani, că m-am plictisit. Chiar și când a sorcovit, a doua zi, a zis la final, scurt „la anu’…”

Acum… Ce mi-ar fi plăcut mie să fac de Revelion… Păi, în afară de a fi pe-o insulă, la soare, cu Matthew McConaughey la dispoziție care să-mi facă vânt (în apă 😂) cu o frunză de palmier și să-mi aducă cocktailuri fără alcool la fiecare 5 minute, aș fi vrut să fim toți 3. Că m-a-ncercat tristețea și mi-am înghițit-o să n-o simtă copilul.

Mai important decât noaptea asta e ce-o să facem noi în anul ăsta nou și plin de necunoscut. Cât o să facem, cum, dar mai ales cum o să ne simțim.

La mulți și fără urme de-mbătrânire ani!

Aceste rânduri au fost scrise de Mirela Cretan, autoarea blogului Gălăgie’n Cap – Verzi și uscate.

2020 a avut și părți pozitive

2020 a fost, cu siguranță, un an memorabil. Am avut parte și de multă pozitivitate și mult bine, cu toate că accentul a căzut pe boală, neajunsuri și pe teama de a socializa, astfel, prinzând un trend negativ. E de înțeles, având în vedere că unii oameni au pierdut persoane dragi sau nu au putut să le fie alături când au fost bolnave, în stare gravă. E dureros. Și mai dureros a fost că, la nivel mondial, zeci de milioane de oameni și-au pierdut sursa de venituri, ajungând în pragul sărăciei.

Această pandemie a scos și latura artistică din noi. Cel mai tare m-a emoționat, până la lacrimi, când italienii au început să cânte împreună pe balcoane. Unii oameni au apelat la umor, ca armă puternică, și ne-au delectat cu tot felul de situații amuzante rezultate din prea mult stat acasă. Creativitatea a înregistrat scoruri ridicate.

Cred că am avut suficient de mult timp încât să ne redefinim valorile, relațiile cu cei din jur, principiile noastre de viață și să ne resetăm prioritățile. Am văzut cât putem îndura să stăm închiși în case, cât putem rezista, unii dintre noi, dorului de cei dragi și până unde trasăm limita suportabilității.

Cu toate astea, am fost martori la renașterea florei și faunei. Nimeni nu se aștepta ca statul în case să aibă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Asta ne demonstrează, încă o dată, că noi, oamenii, suntem principalii răspunzători pentru distrugerea planetei.

Acest lucru a dat de gândit, din nou, unora dintre marile companii, căutând activ moduri sustenabile în producție. H&M a început investirea în reciclarea îmbrăcăminții, iar compania de beauty Lush produce cosmetice zero waste.

S-a dovedit, iarăși, că avionul este cel mai poluant mijloc de transport. Odată cu anularea zborurilor și cu închiderea fabricilor, ceea ce a stopat emisiile de carbon, am putut asista la îmbunătățirea calității aerului.

Totodată, electrificarea mijloacelor de transport crește de la un an la altul, în 2030 așteptându-se să ajungă la un procent de 12% global.

Deci, fie că credem sau nu, sănătatea noastră este intens determinată de sănătatea planetei. Oamenii de știință cred în teoria conform căreia pandemia a venit ca o consecință a distrugerii biodiversității. În ultimii 50 de ani, lumea a pierdut peste 60% din animalele sălbatice, în timp ce infectarea cu noi viruși a crescut de patru ori.

Pentru mine, 2020 a fost un an mai bun ca mulți alți ani din viața mea, poate nu la fel de reușit și plin de experiențe ca 2019, dar mult mai profund. Mi-am făcut curaj să iau decizii importante în plan personal și să mă pun pe primul loc. Am avut posibilitatea de a participa la ediția de Spring SuperBlog 2020, ediție în care am ajuns printre finaliști. Am citit pe nerăsuflate peste zece mii de pagini de literatură, biografii și dezvoltare personală. Am început să practic recunoștința și iertarea de sine. M-am conectat mult mai profund cu băiețelul meu. Din fericire, nu mi-am pierdut locul de muncă. Și, cel mai important, am descoperit că vreau să mă îngrijesc mai mult de această casă minunată, a tuturor, planeta. De câteva luni cumpăr produse fără plastic și prietenoase cu natura. Vreau să aprofundez și mai mult această modalitate de trai și să contribui la reducerea produselor din plastic inspirându-i și pe cei din jur. Cred că fiecare alegere spre această tendință contează, oricât de mică și nesemnificativă ni se va părea.

Sper din tot sufletul că și voi ați avut un dram de fericire în acest an atipic, că sunteți sănătoși, înconjurați de persoanele cele mai dragi și că ați rămas pozitivi în legătură cu viitorul.

Cum mi-am petrecut eu vara și cum îți poți petrece Crăciunul și Anul Nou

Mici proiecte și câteva călătorii, printre care și o vacanță în România, aveam planificate pentru 2020, pe la începutul lui ianuarie. Apoi, totul s-a resetat cu începerea pandemiei, cum bine știți și voi.

Multe luni s-au scurs până am reînceput să scriu. Ce mi-am dorit a fost să fac o pauză de facebook și m-am oprit și din scris. Simțeam că nu mai vreau să împărtășesc cu nimeni, virtual vorbind, ce-mi trece prin minte și ce acțiuni am mai derulat. Iar pauza de facebook care a ținut în iulie și august a fost benefică pentru psihicul și starea mea de bine.

În iulie și august mi-am petrecut pe plajă o mare parte din timp, alături de mămici și copii. Vremea a fost de partea noastră, având în vedere că în Olanda temperatura medie, vara, este cuprinsă între 20-22 de grade. Ne-am bălăcit, ne-am jucat și ne-am plâns de căldura insuportabilă până seara, târziu.

Apoi, am mai fost și două weekend-uri plecată. Unul l-am petrecut la Efteling, cu ocazia zilei de naștere a copilului, altul în Leiden și Delft.

Ce vreau să vă spun este că nu contează prea mult pe unde am fost, cu cine sau ce am făcut, ci este faptul că m-am simțit vie, reală și autentică. Am simțit cum nu am mai simțit demult, bucuria și simplitatea vieții, în plină pandemie. Asta chiar m-a făcut să mă întreb serios dacă noi, oamenii, chiar ne bucurăm din suflet sau ne bucurăm doar să le arătăm celorlalți că ne bucurăm, adică mimăm, ne prefacem? Cred că fiecare își poate răspunde singur la întrebare.

Și mai cred că și sugestiile de mai jos  sunt utile pentru a ne petrece sărbătorile într-un mod diferit, dar plăcut, chiar și în formație restrânsă. 

1. Încearcă o zi fără facebook și alte rețele sociale.

Mi-am dat seama că avem o viață pe care o petrecem mult prea mult virtual și nu în realitatea ei. Ne interesează mai mult, pe facebook, unde și-a petrecut timpul colega dintr-a XII-a în loc să ieșim la o plimbare. Dar nu vreau ca aceste rânduri să fie ca o aruncare cu piatra. Facebook-ul e bun în măsura în care ne inspiră să devenim oameni mai buni sau când ne informează despre evenimente de care suntem interesați.

În loc de facebook, ce zici de un film, o carte sau un video call cu prietenii sau familia de departe?

2. Creează o nouă tradiție de Crăciun.

Inspirată de Olaf, care pleacă în căutarea unui tradiții de Crăciun, voi încerca să caut sau să creez și eu o nouă tradiție de Crăciun. Îndemnați-i pe copii să vină cu idei. Ei ne surprind mereu cu viziunea lor. Poate e cazul să renunțăm la cele care ne obosesc sau ne fac să pierdem mult timp. La ce tradiții vei renunța? Eu sigur voi renunța la a-mi petrece ajunul prin bucătărie. Cred că voi păstra tradiția de a merge la colindat.

3. Fă ceva ieșit din comun. Fii spontan.

E bine să planifici din timp anumite evenimente, dar acum îți poți permite să improvizezi, în măsura în care nu se trece peste restricțiile impuse de guvernul țării în care te afli.

Țin minte că am plecat într-o seară de la muncă, acum câțiva ani, pe la 11 noaptea direct la Păltiniș, hotărând pe drum destinația. A fost spontan, s-a lăsat cu râsete și cu o amintire plăcută.

Să nu uităm că sărbătorim și nașterea Mântuitorului și că putem crede în minuni. Îmi îndrept gândul spre cei aflați în suferință și confuzie. Credeți în voi și-n puterea voastră!

Zilele următoare să ne găsească sănătoși, voioși și recunoscători!

Sursă media: pexels.com

5 motive pentru care să îți cumperi singură cadourile, măcar din când în când

Uneori, căutăm împlinirea în lucrurile sau oamenii din jurul nostru. Lucrurile ne satisfac anumite nevoi, ceea ce e perfect normal. Devine anormal când cumpărăm în neștire, abuziv, diverse articole sau lucruri de care nu avem absolută nevoie, crezând că doar așa ne creștem stima de sine. S-au scris nenumărate cărți pe această temă (o recomand pe Dominique Loreau).

Dar nu despre asta este vorba în rândurile de mai jos. Mai bine să vorbim despre cadouri, nu? Și mă adresez, mai mult, persoanelor care se pun pe ultimul loc, uitând cât de importante sunt.

Înainte de a-ți prezenta motivele pentru care e recomandat de psihologi să te pui pe primul loc, să îți cumperi câte-un cadou, vreau să clarificăm un lucru. Asta nu înseamnă că de acum încolo vei refuza toate cadourile sau nu îi vei mai lăsa pe cei apropiați să te surprindă. Că până la urmă nu e numai despre a primi, ci și despre a dărui. Iar când dăruim ne crește inima de bucurie, eu așa simt.

1. Știi exact ce îți dorești și când.

Cine te cunoaște mai bine dacă nu tu însăți? Tu îți știi cele mai aprige dorințe. Fie că ai pus ochii pe o bluză, fie o carte, un parfum sau un ruj, ai o cerință clară. Și când cerința se aliniază cu starea ta de spirit ai și găsit momentul potrivit de a acționa. Asta am făcut de curând când mi-am comandat niște super ochelari de soare cu o reducere uimitoare, ochelari pe care mi-i doream de foarte mult timp.

2. Cu cât ai mai puține așteptări de la ceilalți, cu atât mai bine.

Aceasta cu așteptările este dureroasă. Și este și mai dureroasă când credem că dorințele ne sunt ghicite de ceilalți și ne comportăm ca și cum le-am comunicat. Așa că hai, mai bine, să ne îndreptăm așteptările spre noi înșine, să încercăm să nu depindem în totalitate de ceilalți și să ne surprindem cu mici bucurii. Spre exemplu, acum nu mai aștept de la nimeni să-mi dăruiască flori. Mi le ofer ori de câte ori am ocazia. Să cumperi flori proaspete pentru tine însăți e magic și e un semn de iubire de sine. Desigur, accept oricând flori în dar.

3. Te prețuiești.

Fie că ai muncit în anul acesta din greu, fie ai stat acasă cu copiii și ai trecut printr-o multitudine de stări, un lucru e clar. Ai făcut o treabă grozavă. Ești minunată, unică, specială, cu bune și cu rele. Și cred că meriți din plin acel lucru la care tânjești. Și nu spun doar așa, vorbe goale, dar, uneori tu ești cea mai importantă persoană din mediul tău. Fii tu pe primul loc, măcar de câteva ori pe an.

4. Nu va mai trebui să pretinzi că îți place darul.

De câteva ori, am fost pusă în postura de a mă preface la vederea cadoului. Oricât încercam să mă conving că omul respectiv și-a consumat din timp, și-a dat interesul, tot nu rezona cu așteptările mele. O dată am primit de ziua mea o față de masă. Opss! (Nu am nimic cu fețele de masă, de altfel sunt oricând binevenite, dar în contextul potrivit). Și nu am vrut să stric bucuria persoanei care mi-a dăruit-o așa că mi-am mascat dezamăgirea. Nu știu dacă s-a prins sau nu, dar urăsc situațiile astea în care trebuie să mă prefac. Prefer să fiu sinceră (dar, uneori, situația cere altceva). Mi-am dat seama cât de puțin mă cunoștea, deși eu credeam că știe ce-mi doresc. Că tot vorbisem de așteptări mai sus.

5. Depinzi doar de bugetul tău personal.


Nu ai un buget personal? Ar trebui să îl ai. Nu vorbesc de bugetul familiei, bugetul copiilor, etc. Ci unul doar pentru tine. Fie că dispui de 10, 20 de lei sau 400, 500 de lei, ce-i pentru tine, pentru tine să fie. Acum, nu vreau să crezi că te îndemn să ascunzi sau să-i minți pe ceilalți membri ai familiei în legătură cu banii. Nici vorbă! Eu am o pușculiță în care economisesc pentru experiențe costisitoare.

Și până la urmă contează mai puțin dacă vom primi sau nu lucruri de pe lista noastră. Contează bucuria celui care dăruiește, contează să rămânem sănătoși și de sărbători și după ele și contează să prețuim momentele alături de cei dragi. Să fim recunoscători. Și cu cei dragi alături poți verifica ofertele și promoțiile care rulează în această perioadă.

Tu ce crezi despre asta? Ce ți-ai oferit ultima dată?

Două zile în Viena

Stau în fața laptop-ului și încerc să-mi găsesc cuvintele să vă povestesc despre city break-ul de la Viena. Și asta pentru că încă mai sunt în starea euforică de vacanță. Cred că o cunoașteți și voi, așa-i? Cu greu te ancorezi în rutina ta de dinaintea călătoriei. Spiritual, sunt încă în vacanță și-n plus m-am pricopsit și cu o durere în gât care-mi îngreunează logica și imaginația. Dar, gata cu scuzele! Să curgă cuvintele, zic.

Am petrecut în Viena 48 de ore (în afara celor care s-au scurs pe drumul dus – întors Eindhoven – Viena), consider eu, suficiente pentru a vedea obiectivele principale ale orașului. Dacă vrei să vizitezi și muzeele, poate ar fi utile încă 24 de ore. În orice zonă te-ai caza în Viena este ok pentru că ai la dispoziție mijloace de transport spre toate atracțiile turistice. Noi ne-am folosit numai de metrou și ne-am achiziționat un bilet valabil 48h, doar la metrou spre toate direcțiile, dar se găsesc carduri valabile pe toate mijloacele de transport și e mult mai avantajos și ieftin decât dacă ai cumpăra călătorii unice (o călătorie cu trenul sau metroul este 2.40 €/persoană, iar copiii până în 6 ani călătoresc gratuit). Acum, dacă sunteți cu mașina personală, nu știu să vă zic de costul parcărilor și alte amănunte.

Cazarea

Ne-am cazat la hotelul Ibis Budget Wien Sankt Marx pentru 3 nopți. În cameră, suficient de spațioasă pentru doi adulți și un copil, nu am avut niciun fel de dulap sau sertar în care să ne depozităm lucrurile, doar un cuier amărât. Deși am fost trei persoane, am primit două prosoape, o hârtie igienică pentru trei zile, două pahare. Cabina de duș era o adevărată pârtie alunecoasă de ski. În cele trei zile nu ne-a fost curățată camera. La micul dejun am găsit exact aceleași feluri de alimente în fiecare dimineață.

Prima zi

Treziți de la 5 am, pentru că al nostru băiat voia neapărat să mergem să luăm micul dejun care era disponibil începând cu 6:30 am, am pornit spre centrul orașului pe la 7:30. La ieșirea de la metrou, în centru, am dat peste Domul Sf. Ștefan, o construcție gotică datând din secolul al XII-lea. Se spune că orice turist care ajunge în Viena trebuie neapărat să viziteze această catedrală. În interior nu am petrecut mai mult de 10 minute, pentru că cel mic nu părea interesat, dar am citit că se poate vizita și tezaurul bisericii compus din relicve, cărți vechi, texte liturgice, veștminte.

Următoarea noastră țintă a fost Muzeul Madame Tussauds, dar până-n ora de deschidere am mai zăbovit pe străzile centrale, prin magazinele din zona de shopping și într-un parc pentru copii, lângă Prater.

Ca fapt divers, Viena nu este un oraș prietenos cu copiii, cel puțin, mie așa mi-a părut în timpul pe care l-am petrecut acolo. Oamenii păreau ușor deranjați de prezența copiilor, fie pe stradă, fie în metrou. Cu toate acestea ne-am bucurat de puținele zâmbete primite.

La intrare în Madame Tussauds care este localizat în Prater, ne-a întâmpinat Arnold Schwarzenegger, urmat de Leo Di Caprio. Toate personajele din interiorul muzeului păreau reale, așa că am petrecut o seară la Hollywood alături de Nicole Kidman, Will Smith, Robbie Williams, Angelina Jolie, am citit ce compunea Anne Frank, am întâlnit câțiva politicieni importanți ai lumii ca Angela Merkel, Barak Obama, am încercat să rezolv o ecuație de-a lui Einstein și multe altele pe care sper să le descoperiți și voi. Ce mai, de vis!

Pont: cumpărați bilete online de pe site-urile oficiale ale obiectivelor turistice pe care doriți să le vizitați. De cele mai multe ori beneficiați de reduceri substanțiale. Pe noi ne-au costat 2 bilete achiziționate online cu 30% mai puțin în comparație cu biletele achiziționate de la ghișeul muzeului.

Prima zi în Viena s-a încheiat vizitând târgul de Crăciun Prater (Piața Roții Uriașe) unde am mâncat gulaș în coajă de pâine, am băut vin fiert în căni de ceramică (am apreciat că vinul se vindea doar în astfel de căni ci nu în pahare de plastic sau carton) și am stat la coadă în frig pentru langoși cu usturoi, smântână și brânză. Cred că merită să vizitezi Viena iarna doar pentru târgurile de Crăciun, anul acesta fiind 20 la număr, și sigur îți va plăcea orașul.

A doua zi

Tot devreme ne-am trezit și am pornit spre primăria orașului. Cum nu se întâmpla nimic spectaculos am revenit la metrou și ne-am oprit în Cartierul Muzeelor. De acolo am luat-o la pas spre Curtea de la Viena. Am admirat, printre crizele de nerăbdare ale copilului, construcțiile habsburgice. Desigur, nu aș vrea să vă plictisesc cu tot felul de amănunte legate de istorie și arhitectură, dar dacă vă plac destinațiile care abundă în astfel de detalii, clar Viena va fi pe placul vostru. Inițial, ne făcusem planul să luăm masa la RollerCoaster Restaurant, un loc în care preparatele ajung la mese prin intermediul unui montagne russe, dar mai erau mese libere doar după o anumită oră care nu se potrivea cu dorința noastră. Așa că ne-am cumpărat wurstel (cârnați) cu pâine. Seara, ne-am reîntors în piața de Crăciun Prater unde ne-am încălzit iarăși cu un gulaș.

În concluzie, pot spune sincer că așteptările mele în legătură cu Viena au fost mult mai ridicate. Am rămas ușor dezamăgită de supraevaluarea acestei capitale europene. Deși abundă în tot felul de atracții, nu i-am găsit șarmul personal, nu am reușit să mă conectez cu vibe-ul vienez. Posibil să nu fi fost suficiente cele două zile. Cine știe, vreodată, poate o voi revizita, sigur voi încerca să o privesc cu alți ochi. Poate și un concert de muzică clasică?

Ponturi:

👉 Vizitați Viena fără copii mici;

👉 Achiziționați-vă bilete online pentru obiectivele turistice;

👉 Nu ratați pralinele cu marțipan Mozart. Le găsiți în zona centrală la magazinele cu suveniruri și la magazinul de napolitane Manner;

👉 Folosiți-vă de hărți/google maps, sunt șanse mici să dați, pe stradă, peste oameni care cunosc limba engleză.

Dragilor, lăsați-mi un comentariu mai jos dacă ați vizitat Viena. Mi-ar prinde bine să citesc câteva impresii de călătorie. 😉

Fotografii: arhiva personală.