Evoluția stilului meu vestimentar

Când eram în anii de liceu și facultate, aveam obiceiul de a împrumuta haine de la o prietenă și bineînțeles, ea de la mine: bluze, fuste, botine (să mă fi văzut iarna patinând cu ditamai tocurile cui), accesorii, tot ce doream. Când una dintre noi își cumpăra un top, era musai să facem cu rândul la purtat în club. Ziceți că nu ați făcut și voi așa? Nu pot afirma că aveam un stil bine definit, ca orice licean sau student, bugetul dedicat vestimentației era aproape inexistent și cumpăram lucruri ieftine. Da, ieftine, din materiale sintetice, de proastă calitate, care se decolorează la prima spălare. Știu că părerile sunt împărțite și că unele persoane cred că poți avea un stil bine definit și cu haine ieftine și nu dezaprob, chiar poți. Din păcate, nu eram dornică să răsfoiesc reviste de modă (vorbesc de perioada 1999 – 2007), să vizionez emisiuni de fashion pentru a mă informa în legătură cu acest aspect. Pur și simplu, nu era în aria mea de interese. Atunci nu prea știam eu ce înseamnă să porți in, cânepă, mătase, lână sau cașmir și nici nu eram educată în privința aprecierii unei material de calitate, natural. Târziu am aflat cât de respectat și iubit se simte corpul meu în astfel de materiale, de pe grupurile de mămici. Și l-am molipsit și pe soțul meu cu hainele de lână.

Și dacă e să mă gândesc la ce anume mi-a influențat stilul vestimentar, veți afla în cele ce urmează. De la stilul ieftin să fie, că nu am bani, cel de care vă vorbeam mai sus, am trecut la stilul femeii măritate. Știți cum e ăla? Ești foarte atentă la hainele pe care le cumperi (ai salariu, îți permiți) și pe care le selectezi pentru job, pentru piață, pentru ieșirile cu prietenii, că doar acum ești doamnă și nu-ți permiți să ieși din casă îmbrăcată în orice și neasortată. Dacă ești o doamnă sau un domn, pe Answear găsești articole 100% originale, le probezi la tine acasă în fața oglinzii și păstrezi ce se potrivește stilului tău. Simplu, nu?

full_img_1930939

Ce credeți că a urmat? Am născut și am trecut pe mommy style. Nu știu dacă e vreo mamă care să nu-l cunoască. Stai în pijamale toată ziua, ieși afară îmbrăcată în orice articol (curat să fie și care să te mai cuprindă), nu-ți mai pasă de culori, ba chiar ești mai mereu cu ochii prin magazine după adidași damă să poți alerga în voie după copil. Atunci am aflat și de hainele din materiale naturale.

large_img_2076739

Acum am trecut la stilul e cazul să mă îmbrac și eu ca pe site-uri, dar aleg în continuare hainele și încălțămintea de damă confortabile, stilul casual. Pe Answear găsești orice articol potrivit oricărui stil, deci am sursă de shopping și inspirație. Să nu ziceți că nu v-am zis și vouă. 😉

În etapele de mai sus, o influență majoră au avut-o și anumite persoane pe care le-am întâlnit și de la care m-am lăsat inspirată. Deci, toate aceste perioade și-au lăsat amprenta asupra stilului meu vestimentar. Acum apreciez varietatea online, informația și ușurința cu care pot comanda articole de îmbrăcăminte sau încălțăminte de pe site-uri cu branduri de top.

answear5-768x648

F19_SOREL_GROUP_03_134_RT_RGB-768x512
Sursă imagini: Answear.ro

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

Talismanul din poveste

Bijuterie, un cuvânt melodios, răsunător, impunător și seducător. Are o poveste interesantă în spate, fie a celui care o confecționează, fie a celui care o poartă. Și când spun asta, vorbesc de bijuteriile cu tradiție, cu simboluri și care ies în evidență prin forma lor sofisticată și măiestria cu care sunt prelucrate, cum sunt cele de la Venda. De altfel, și cele handmade merită menționate căci sunt rezultatele unor mâini dibace și atente la detalii și elemente.

Dacă mă întrebi pe mine, mie îmi plac bijuteriile din argint, cu pietre prețioase sau semiprețioase și ador să le port la evenimente, în mod special, pentru eleganță, pentru că mă simt mai frumoasă și pentru că mă pun într-o aură strălucitoare. Dar, accesoriile pe care le port zilnic sunt verigheta și niște cercei handmade sau din argint care sunt de nelipsit. Destul de clasic, aș zice.

hot-selling-925-sterling-silver-lapis-lazuli

Și dacă tot am deschis subiectul cu bijuteriile, cum ar fi dacă aș crea o bijuterie ce-ar reprezenta o poveste, povestea Anielei? Cred că ar ieși un talisman uriaș, din argint, unul plin de semnificație și valoare, exact ca viața pe care mi-o doresc. Totuși, m-aș rezuma la cele mai importante valori din lumea mea. Iată ce aș vrea să inscripționez pe talisman:

💎Aș pune Sibiul, orașul în care m-am născut, am crescut, mi-am făcut prieteni, am hoinărit, am râs, am plâns, m-am maturizat, cel pe care l-am lăsat în urmă pentru un nou drum într-un alt oraș al țării și apoi pentru o altă țară, orașul care-mi lipsește enorm, mai ales mirosul din pub-urile în care  Cum talismanele sunt mici și nu ar fi suficient spațiu să-l cuprindă pe tot, aș alege S-ul din cuvântul Sibiu.

💎 Următorul subiect valoros pentru mine este familia. Toți membrii sunt importanți, dar iarăși sunt nevoită să aleg, așa că va fi tot un S, inițiala numelui fiului meu.

💎 Apoi aș grava o inimă cu ametist verde și acvamarin. O inimă care să cuprindă dragostea pentru viață, pentru oameni și pentru ce am menționat mai sus. Iar cele două alegeri sunt pentru că albastru este culoarea cerului reflectat în mare. Ador sunetul mării și vibrația simțită, iar verde pentru că îmi place mirosul ierbii proaspăt cosite și natura înfrunzită.

💎 Cred că și pasiunea pentru scris, călătorii și fotografie, aș reprezenta-o prin textul Crede în tine! deoarece doar cu încredere în forțele proprii le pot dobândi și-mi pot duce pasiunile mai departe.

Deci, cum vi se pare? Și recapitulând, voi avea un talisman din argint cu un S care să-mi amintească de Sibiu, de fiul meu și de scris, S pe care aleg să-l inscripționez cu textul Crede în tine! și o inimă de ametist verde și acvamarin care să simbolizeze iubirea ce-o răspândim în lume.

picture_73_

Sunt curioasă dacă aveți o bijuterie cu o poveste în spate și vă îndemn să o împărtășiți cu mine sau cu cititorii voștri, dacă sunteți bloggeri. Curaj!

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

Imaginile de mai sus aparțin site-ului Venda Jewelry și sunt cu titlu de prezentare.

Bună, ce faci?

Am computerul pregătit pentru SuperBlog 2019. Privesc ghinda ce mi-a dat-o fiul meu aseară și tocmai am început să scriu pentru o nouă probă. Îmi amintesc că pusesem niște ouă la fiert. Sar ca arsă, dar ibricul și ouăle sunt maronii, apa secase de câteva minute și-n loc de ouă fierte, au ieșit prăjite.

Eu, gospodina lu’ pește, ce mă fac acum? Frigiderul e gol, goluț, naked. Și peste o oră va trebui să iau copilul de la școală și să-l hrănesc. N-am decât să mă îmbrac și să merg la supermarket. Asta e, nu e prima dată când abandonez articolul. Pe drum îmi fac mental o listă de cumpărături și mă gândesc la subiectul din competiție. Ajunsă acolo, în fața supermarketului văd un birou colorat în roșu în jurul căruia roiau câțiva oameni.

COLOP-group-7

E-MARK-120-1024x683

Pe birou era un dispozitiv electronic de forma unui mouse, dar care imprima text pe hârtie. Un domn ne prezintă produsul și aflu astfel că se numește E-mark și că permite crearea și modificarea amprentelor proprii prin intermediul unei aplicații instalate pe smartphone, tabletă, laptop sau PC. Devine interesant. Colop e-mark e simplu de folosit. Se conectează prin wifi sau usb la unul dintre dispozitive, apoi fie se utilizează șabloanele prestabilite, fie se creează amprenta proprie, urmând să fie trimisă comanda și apoi se glisează și gata. Ni se mai spune și că produsul a fost premiat într-o competiție de design, Red Dot Award 2019, cu o Mențiune Onorabilă pentru nivelul de inovație, funcționalitate, calitate, longevitate și ergonomicitate. Aș mai vrea să rămân să ascult prezentarea, ba chiar vreau să-l și probez, însă timpul trece așa că nu mai pot lăsa cumpărăturile să aștepte.

Tot drumul înapoi spre casă m-am gândit la e-mark. Mi-ar fi util un astfel de aparat pentru că aș personaliza fotografiile clienților mei. Le-aș imprima pe dosul pozelor un text de mulțumire. Nu mai zic că și cărțile pe care le dăruiesc ar arăta mult mai însuflețite și colorate cu un mesaj marca Colop e-mark. Cu o asemenea ștampilă electronică voi impresiona destinatarul. Cum să fac să-l am și de unde-l pot achiziționa?

20191018_130108

Pun cumpărăturile în frigider. Verific ceasul. Mai sunt cincisprezece minute până la ora de ieșire. Zic să continui cu scrisul, măcar de două, trei fraze e timp. Stai, pe tastatură e ceva, un bilet. Pe el scrie „Bună, ce faci?” Ceeeeee? Și pare a fi scris de e-mark. Nu, zău. Dar lângă tastatură chiar este un dispozitiv. Cum de nu l-am văzut imediat? Și ce crezi că e? Bingo! Un e-mark alb. Îl ridic și sub el găsesc un bilet. „Ți-am comandat un cadou de pe Colop. Sper să-ți fie util.” Uraaa! Cum e posibil? Dumnezeule, chiar funcționează legea atracției. Mă uit în cutie pentru specificațiile tehnice. Verific cartușul de cerneală tricolor și iau o felicitare să-l probez.

Biiiip, biiiip, biiiiip. Deschid ochii buimacă și nu-mi dau seama ce se întâmplă. Telefonul sună. Răspund. E învățătoarea băiatului, mă așteaptă să-l iau de la școală. Caut e-mark-ul, dar nu-i nicăieri. Of, a fost doar un vis. Ce păcat! Părea atât de real.

Și despre ce credeți că-mi povestește al meu băiat? Despre un dispozitiv cu amprente proprii sau prestabilite. Și aici am terminat eu articolul că urmează să verific secțiunea Puncte de Vânzare pentru a găsi cel mai apropiat revânzator de e-mark.

COLOP-group-49-1

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.