Ieri, 9 noiembrie, am pornit toți trei la drum cu trenul spre Rotterdam cu scopul de a merge la vot. Cam două ore a durat călătoria. Din gara centrală am luat-o la pas prin oraș, bineînțeles cu gps-ul pornit al telefonului. Am admirat clădirile gigantice care fac notă discordantă de restul orașelor olandeze. Rotterdam este un oraș reconstruit, fiind distrus de bombardamentele din al doilea război mondial, deci și-a cam pierdut din farmecul tipic olandez. Chiar și așa, tot mai găsești câte-un canal peste care sunt construite mici poduri.
Ținta noastră, înainte de a vota, a fost să vedem Podul Erasmus. Ne-am luat și câteva oliebollen – gogoși tradiționale olandeze (cele cu stafide sunt delicioase) – să fie excursia mai aromată. Mititelul obosise deja la jumătatea drumului și a început să întrebe o dată pe minut „Mami, cât mai e până ajungem la votare?” Știți voi, cei cu copii mici.
Iată că am ajuns și pe celebrul pod care mai este numit și Lebăda, datorită formei sale. În bătaia vântului puternic, am privit de-a lungul râului Maas. Apoi am dat peste acest restaurant de forma unor mingi de fotbal.
Ei bine, gps-ul ne-a consumat bateriile telefoanelor. Am scos din calcul să intrăm într-un restaurant pentru asta. Deși eram aproape de secția de votare, nu cunoșteam traseul și nici pe unde să o mai luăm, știam doar denumirea străzii. Am întrebat un om despre strada respectivă, dar multe indicații nu ne-a dat. Ne-am învârtit sperând că vom întâlni vreun român, dar fără succes. Am văzut un loc de joacă și ne-am îndreptat acolo că poate dăm peste vreo mămică româncă? Nu, parcul era închis, era parte a unei școli. Apoi, hop! Văd pe o clădire denumirea străzii pe care o căutam. Ce să zic!? Norocul a dat peste noi sau pur și simplu m-am lăsat ghidată de instinct. Acum când mă gândesc nici nu știu cum de-am ajuns acolo fără gps. 🙂 Și bineînțeles, chiar în clădirea respectivă era și secția de votare. În secția de votare ne-au întâmpinat niște oameni amabili, binevoitori și am avut impresia că pe noi ne așteptau (ca și cum ar fi știut că ne pierduserăm). Cred că 2 minute am petrecut acolo, totul a fost simplu și rapid. Acolo, pe hol, am mai stat o oră să ne încărcăm telefoanele. Am privit cum veneau românii relaxați la vot și am simțit că de data asta am fost respectați și apreciați.
Mă bucur că am reușit să-mi exercit dreptul de a vota și să-mi fac datoria de cetățean român și european. Știu că votul meu contează. Și al tău la fel. Al vecinului, al prietenului, al colegei, al șefului, al tuturor.
La întoarcere am luat tramvaiul în direcția opusă gării și ne-a întârziat drumul înapoi spre casă, în Vlissingen. Chiar și așa, am avut ocazia să admirăm Rotterdamul noaptea, printre leduri și luminițe. La 21:30 am ajuns acasă.
Cândva, ți-a răsărit în minte un gând, acela că nu te mai regăsești în țara ta, că parcă nu e locul tău aici, că nu vrei să îți crești copiii acolo și vrei să pleci departe, nu contează unde, dar să pleci. Un subiect sensibil pentru mulți oameni. Bine, bine, dar apoi vin peste tine tot felul de temeri. Ce job voi avea? Cum mă vor trata cei de acolo? Cum se vor integra copiii? Cum ne vom descurca? Îmi voi face prieteni? Și multe alte întrebări care sunt perfect normale. Ia-le pe rând. Ești 100% sigur/ă că asta îți dorești cu ardoare? Sau e doar un gând spre care evadezi în momentele de tensiune? Gândește-te bine. Eu am știut că da, vreau să plec. Simplu, nu? E mai ușor să pleci decât să stai să lupți, așa-i? Cam așa ar spune haterii, dar asta-i altă discuție. Am făcut o listă cu avantaje și dezavantaje de ambele părți. Te sfătuiesc să le analizezi și să concluzionezi care sunt mai importante pentru tine. Nu vreau să te influențez să iei aceeași decizie ca a mea. Lista noastră de valori e diferită. Și sigur că și motivele diferă de la o persoană la alta. Văzut în ansamblu, acestea sunt:
Avantajele rămânerii în țară:
– Ai familia și prietenii aproape, viață socială intensă;
– Copiii cresc în prezența bunicilor;
– Ai un job la care nu ești nevoit să vorbești într-o limbă străină ție;
– Costurile traiului de zi cu zi sunt cu mult mai mici comparativ cu alte țări;
– Confortul propriului cămin.
Dezavantajele rămânerii în țară:
– Ești nevoit să schimbi mentalități;
– Te lupți cu birocrația instituțiilor;
– Sistemul de educație este învechit, 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, legile se schimbă des;
– Sistemul de sănătate este la pământ, riști să ieși cu alte infecții din spital;
– Infrastructură slab dezvoltată.
Avantajele plecatului din țară:
– Ai acces la autostrăzi, piste de biciclete și multe altele care-ți facilitează deplasarea;
– Copiii au parte de învățământ de calitate gratuit și integrați în societate;
– Adopți stilul lor de viață;
– Asigurarea de sănătate îți decontează între 80% și 100% din unele investigații medicale;
– Câștigurile financiare îți permit un nivel de trai ridicat.
Dezavantajele plecatului din țară:
– Îți schimbi domeniul de muncă;
– Te întâlnești cu bariere de limbaj;
– Viața socială este inexistentă, la început;
– Costurile traiului de zi cu zi sunt ridicate;
– Ești departe de familie și prieteni.
Desigur, unele avantaje sau dezavantaje se pot inversa, depinde de situația fiecărei persoane. Poți avea un nivel de trai ridicat oriunde, nu e nevoie să emigrezi și asta îți oferă posibilitatea să-ți înscrii copiii la școli private.
Oriunde te-ai afla și orice ai face, fie că vrei să pleci, fie că vrei să rămâi, doar atât îți mai spun: construiește o lume mai bună, mai responsabilă, mai implicată și mai curată pentru generațiile ce vor urma.
Tu ce motive personale ai ca să rămâi sau să pleci?
Știu că ziua de 26 mai a fost intens dezbătută și încă este, totuși, vreau să-mi fac cunoscută experiența.
Locuiesc în Olanda și cea mai apropiată secție de votare este undeva la 100 km depărtare. Sincer, recunosc, nu intenționam să pierd 5 ore cu trenul dus și întors, cu un copil de nici 4 ani după noi, plus cheltuielile aferente, așa că mi-am spus în sinea mea că nu merg la vot. Dar, sâmbătă, 25 mai, soțul mi-a spus că un coleg s-a oferit să ne ia în mașina lui spre a merge împreună la o secție de votare. Și uite așa am pornit duminică spre secția de votare din Eindhoven, pe la orele 14, deși planul inițial era să votăm în Anvers, Belgia. Am ajuns la secția de votare nr. 280 pe la 16:30 și ne-am îndreptat încrezători spre coada de 200 m. O doamnă ne-a sugerat că familiile cu copii mici au prioritate și nu e nevoie să mai așteptăm. M-am bucurat pentru noi, dar m-am întristat pentru fiecare om de la coadă. De ce să nu aibă toată lumea prioritate? Știu, e absurd, dar ei de ce nu au fost validați? Făcându-ne loc printre oameni (colegul soțului nu a vrut să ne însoțească, s-a așezat corect la rând) aproape că îmi venea să plâng văzând câți români vor să facă o diferență și câtă determinare au. Unii erau obosiți, frustrați, cu răbdarea sub limita inferioară, alții relaxați, împăcați cu situația. Dar absolut toți dornici să-și exprime opțiunile. Acum, la rece vorbind, care erau interesele celor care sunt plecați de ani de zile din țară și care nu se vor mai întoarce, probabil, niciodată? Îți spun eu care. Din iubire pentru țară, pentru prietenii rămași, pentru restul membrilor familiei să le fie lor mai bine, să aibă un trai mai bun, și-au pierdut o duminică întreagă și au făcut-o din toată inima pentru tine, cititor drag. Nu e acesta un gest ce merită toată prețuirea, toată stima? Eu mă înclin cu respect și sunt mândră că am văzut ce înseamnă dăruirea. Lecția pe care am învățat-o este aceasta: românii își întind mâinile la bine și la greu.
Și revenind la secția din Eindhoven, au votat doar 1200-1300 oameni, deși eu cred că au fost mai mult de 5000, unii s-au descurajat și au plecat. Îi mulțumesc fiecăruia pentru votul exprimat și mai ales, colegului soțului meu care nu a mai ajuns să voteze, dar am votat noi doi, eu și soțul, datorită lui.
