Două zile în Viena

Stau în fața laptop-ului și încerc să-mi găsesc cuvintele să vă povestesc despre city break-ul de la Viena. Și asta pentru că încă mai sunt în starea euforică de vacanță. Cred că o cunoașteți și voi, așa-i? Cu greu te ancorezi în rutina ta de dinaintea călătoriei. Spiritual, sunt încă în vacanță și-n plus m-am pricopsit și cu o durere în gât care-mi îngreunează logica și imaginația. Dar, gata cu scuzele! Să curgă cuvintele, zic.

Am petrecut în Viena 48 de ore (în afara celor care s-au scurs pe drumul dus – întors Eindhoven – Viena), consider eu, suficiente pentru a vedea obiectivele principale ale orașului. Dacă vrei să vizitezi și muzeele, poate ar fi utile încă 24 de ore. În orice zonă te-ai caza în Viena este ok pentru că ai la dispoziție mijloace de transport spre toate atracțiile turistice. Noi ne-am folosit numai de metrou și ne-am achiziționat un bilet valabil 48h, doar la metrou spre toate direcțiile, dar se găsesc carduri valabile pe toate mijloacele de transport și e mult mai avantajos și ieftin decât dacă ai cumpăra călătorii unice (o călătorie cu trenul sau metroul este 2.40 €/persoană, iar copiii până în 6 ani călătoresc gratuit). Acum, dacă sunteți cu mașina personală, nu știu să vă zic de costul parcărilor și alte amănunte.

Cazarea

Ne-am cazat la hotelul Ibis Budget Wien Sankt Marx pentru 3 nopți. În cameră, suficient de spațioasă pentru doi adulți și un copil, nu am avut niciun fel de dulap sau sertar în care să ne depozităm lucrurile, doar un cuier amărât. Deși am fost trei persoane, am primit două prosoape, o hârtie igienică pentru trei zile, două pahare. Cabina de duș era o adevărată pârtie alunecoasă de ski. În cele trei zile nu ne-a fost curățată camera. La micul dejun am găsit exact aceleași feluri de alimente în fiecare dimineață.

Prima zi

Treziți de la 5 am, pentru că al nostru băiat voia neapărat să mergem să luăm micul dejun care era disponibil începând cu 6:30 am, am pornit spre centrul orașului pe la 7:30. La ieșirea de la metrou, în centru, am dat peste Domul Sf. Ștefan, o construcție gotică datând din secolul al XII-lea. Se spune că orice turist care ajunge în Viena trebuie neapărat să viziteze această catedrală. În interior nu am petrecut mai mult de 10 minute, pentru că cel mic nu părea interesat, dar am citit că se poate vizita și tezaurul bisericii compus din relicve, cărți vechi, texte liturgice, veștminte.

Următoarea noastră țintă a fost Muzeul Madame Tussauds, dar până-n ora de deschidere am mai zăbovit pe străzile centrale, prin magazinele din zona de shopping și într-un parc pentru copii, lângă Prater.

Ca fapt divers, Viena nu este un oraș prietenos cu copiii, cel puțin, mie așa mi-a părut în timpul pe care l-am petrecut acolo. Oamenii păreau ușor deranjați de prezența copiilor, fie pe stradă, fie în metrou. Cu toate acestea ne-am bucurat de puținele zâmbete primite.

La intrare în Madame Tussauds care este localizat în Prater, ne-a întâmpinat Arnold Schwarzenegger, urmat de Leo Di Caprio. Toate personajele din interiorul muzeului păreau reale, așa că am petrecut o seară la Hollywood alături de Nicole Kidman, Will Smith, Robbie Williams, Angelina Jolie, am citit ce compunea Anne Frank, am întâlnit câțiva politicieni importanți ai lumii ca Angela Merkel, Barak Obama, am încercat să rezolv o ecuație de-a lui Einstein și multe altele pe care sper să le descoperiți și voi. Ce mai, de vis!

Pont: cumpărați bilete online de pe site-urile oficiale ale obiectivelor turistice pe care doriți să le vizitați. De cele mai multe ori beneficiați de reduceri substanțiale. Pe noi ne-au costat 2 bilete achiziționate online cu 30% mai puțin în comparație cu biletele achiziționate de la ghișeul muzeului.

Prima zi în Viena s-a încheiat vizitând târgul de Crăciun Prater (Piața Roții Uriașe) unde am mâncat gulaș în coajă de pâine, am băut vin fiert în căni de ceramică (am apreciat că vinul se vindea doar în astfel de căni ci nu în pahare de plastic sau carton) și am stat la coadă în frig pentru langoși cu usturoi, smântână și brânză. Cred că merită să vizitezi Viena iarna doar pentru târgurile de Crăciun, anul acesta fiind 20 la număr, și sigur îți va plăcea orașul.

A doua zi

Tot devreme ne-am trezit și am pornit spre primăria orașului. Cum nu se întâmpla nimic spectaculos am revenit la metrou și ne-am oprit în Cartierul Muzeelor. De acolo am luat-o la pas spre Curtea de la Viena. Am admirat, printre crizele de nerăbdare ale copilului, construcțiile habsburgice. Desigur, nu aș vrea să vă plictisesc cu tot felul de amănunte legate de istorie și arhitectură, dar dacă vă plac destinațiile care abundă în astfel de detalii, clar Viena va fi pe placul vostru. Inițial, ne făcusem planul să luăm masa la RollerCoaster Restaurant, un loc în care preparatele ajung la mese prin intermediul unui montagne russe, dar mai erau mese libere doar după o anumită oră care nu se potrivea cu dorința noastră. Așa că ne-am cumpărat wurstel (cârnați) cu pâine. Seara, ne-am reîntors în piața de Crăciun Prater unde ne-am încălzit iarăși cu un gulaș.

În concluzie, pot spune sincer că așteptările mele în legătură cu Viena au fost mult mai ridicate. Am rămas ușor dezamăgită de supraevaluarea acestei capitale europene. Deși abundă în tot felul de atracții, nu i-am găsit șarmul personal, nu am reușit să mă conectez cu vibe-ul vienez. Posibil să nu fi fost suficiente cele două zile. Cine știe, vreodată, poate o voi revizita, sigur voi încerca să o privesc cu alți ochi. Poate și un concert de muzică clasică?

Ponturi:

👉 Vizitați Viena fără copii mici;

👉 Achiziționați-vă bilete online pentru obiectivele turistice;

👉 Nu ratați pralinele cu marțipan Mozart. Le găsiți în zona centrală la magazinele cu suveniruri și la magazinul de napolitane Manner;

👉 Folosiți-vă de hărți/google maps, sunt șanse mici să dați, pe stradă, peste oameni care cunosc limba engleză.

Dragilor, lăsați-mi un comentariu mai jos dacă ați vizitat Viena. Mi-ar prinde bine să citesc câteva impresii de călătorie. 😉

Fotografii: arhiva personală.

Călătoria aceea în care e prezent sentimentul „tot ce-mi doresc e aici”

Aseară am făcut o plimbare prin Insulele Feroe. Virtual. M-am încărcat cu pozitivul mării, al peisajului, dar totuși, ceva îmi lipsea. Probabil briza, mirosul mării sau răcoarea serii? Ei, bine, sunt ingenioase ideile astea de turism care se mută în online, dar mie, nu mi se par trainice. Nu-ți sunt implicate toate simțurile, văz, auz, miros, tactil, gustul. Sunt implicate doar văzul și auzul.

Nu am putut mirosi locul, nu am putut să pășesc pe roci, nu am avut cum să gust din mâncarea tradițională. O experiență e incompletă dacă nu o trăiești cu toate simțurile, chiar și cu cel de-al șaselea, acela de percepție extrasenzorială.

Și după asta, aseară mi-am dat seama că nu-mi lipsește nimic (material și nici senzorial), că de fapt, societatea m-a vrut consumatoare de tot felul de lucruri și servicii doar să mă simt completă. Dar chiar și acum, cu toată această pandemie, mă simt completă. Am lângă mine pe cine trebuie (bine, probabil ar fi excelent dacă aș avea toată familia) și ce trebuie.

Nu-mi lipsesc călătoriile pentru că am cărți prin intermediul cărora pot călători în timp și spațiu, am atâtea  amintiri din călătoriile de anul trecut sau de oricând. Am mai mult timp să mă conectez cu natura (noi mai ieșim prin pădure sau pe malul mării păstrând distanța de ceilalți și stând retrași) pe care trebuie să o prețuiesc mai mult.

Nu mai merg la muncă momentan. Hotelul în care lucrez e aproape gol.

Ador călătoriile, deși mai sus am spus că nu-mi lipsesc. Zi de zi am parte de una alături de fiul meu. Într-o zi avem parte de călătoria răbdării, în alta spre lumea sportului, în altă zi facem călătorii prin bucătărie. 

Călătoria aceea în care e prezent sentimentul tot ce-mi doresc e aici, lângă mine, o fac zi de zi. Experiențele turistice mai pot aștepta.

Sursă foto: editare în Canva

Azi, mi-e dor

Azi mi s-a făcut dor. Dor de munți, de case românești risipite pe dealuri ca niște nori albi pe cer. Dor să stau și să admir peisajul viu colorat de copacii-n floare și de iarba verde. Să admir primăvara, anotimpul meu preferat, și să-i mulțumesc că a venit atât de frumoasă.
Dor să număr brazii și să mă pierd în numărat, dor de soarele jucăuș ascuns printre cireșii și merii înfloriți si parfumați.

Dor de cărări înguste de munte în care se aude doar clipocitul unui râu micuț.
Dor de locurile copilăriei în care nu-mi păsa când trece timpul, deși îmi doream să treacă mai repede și să ajung MARE. Cine știa că a fi mare vine cu responsabilități, griji și idealuri?

Dor de Sibiu, de farmecul unei plimbări prin pădurea Dumbrava sau prin Muzeul Satului printre casele mirosind a vechi, dar autentice. Dor de centru pășind cu o înghețată-n mână.
Dor de România rurală, de specificul ei tradițional, de aspectul ei rustic.

Povestea unei mașini curajoase

Este o zi senină și friguroasă de noiembrie. Avioane decolează și aterizează o dată la cinci minute pe aeroportul din Otopeni. În parcarea aeroportului este plin de surate de-ale mele. Unele mai vechi, altele mai noi, altele murdare, unele curate, unele mici, altele mari, cam din toate mărcile auzite și nemaiauzite. Eu sunt o mașină din anul 2000, cu vreo 500 000 de km parcurși prin cinci țări din Europa, două accidente minore, suficient de spațioasă pentru o familie formată din patru membri. Mai pe scurt, sunt un Peugeot 407 roșu. Am fost parcat lângă un Logan alb și lângă un Opel Astra vișiniu cu geamuri fumurii. Mă uit în jur și văd oameni grăbiți cu bagaje, oameni care se îmbrățișează și oameni care par furioși.

– Ce zi enervantă. Ce tot atâta forfotă? aud în stânga mea. Loganul vorbise.

– Eu abia aștept să mă odihnesc în garajul casei noastre. Aglomerația mă obosește, gălăgia mă indispune și încep să scot sunete ciudate. Simt că-mi pierd energia, zise Opelul. 

– Ai nevoie de gaz și de-o revizie pe cinste prietene, răspunse mașina albă.

– Oho, nu-mi vorbi de lucruri sfinte. Nu am mai avut parte de-un răsfăț de vreo trei ani de dinainte de Crăciun. Ce n-aș da acum să mă bucur de-o baie cu multă spumă la spălătoria din cartier.

Banner_Categorie_Mobile_Scuturi

– Ce vorbești? Nimic nu se compară cu un plin de ulei sintetic. Inima mea (motorul) cam scârțâie.

– Scuze că intervin, dar folosești un scut de motor? întreb eu curios.

– Nu, nici vorbă. Cu ce m-ar putea ajuta o astfel de piesă?

– Unele probleme tehnice se trag de la motor. Un scut de motor ți-l protejează de particulele de praf și de denivelările de pe asfalt.           

– Ehe, nu-mi spui nimic nou. Se aud prin târg tot felul de zvonuri și sincer să fiu, sunt cam sceptic. Dar poți să ne oferi mai multe detalii? Sunt curios. Tu îl folosești?

– O să vă povestesc o întâmplare recentă, de luna trecută.

Actualul meu șofer, un tânăr de 28 de ani – adică al patrulea om care mă deține de când sunt fabricat – s-a pregătit pentru un drum lung până în Grecia. Dar înainte de a pleca mi-a dat un strat nou de vopsea, m-a ceruit, mi-a înlocuit bucșele și rulmenții și m-a dotat cu câteva accesorii auto care ne-au ajutat și ne-au scos din bucluc. În ziua în care am plecat la drum din Sibiu s-a iscat o furtună, una cu ploaie torențială de a scăzut vizibilitatea până în 50 m. Șoseaua era cam goală, ce-i drept. Tânărul gonea cu 60 km/h. Copacii de pe margine păreau niște siluete și aveai impresia că sunt oameni. Picăturile de ploaie îmi mângâiau parbrizul. Eu mă uitam pierdut la cerul gri și la Oltul dezlănțuit. Pe sensul opus mai treceau, din când în când, câte-un Logan, Ford sau Volkswagen care mă salutau voioși.

Fac o pauză să-mi dreg glasul. În tot acest timp, pe lângă Loganul alb și Opelul vișiniu, mai sunt cu ochii ațintiți spre mine încă trei mașini, două din spatele meu și una din față. Toate mă privesc cu farurile aprinse și sunt atente la ce urmează să spun.

Și tot mergând noi așa, doi bărbați plini de noroi ne fac semn de pe marginea drumului. Încetinesc și apoi opresc.

– Am căzut de pe motocicletă într-o groapă cu noroi, zise primul gâfâind și un pic panicat. Suntem bine, doar că prietenul meu nu-și mai poate mișca piciorul stâng de durere. Cred că și l-a rupt.

Au pregătit repede atelele pentru picior și apoi cei doi s-au urcat pe bancheta din spate, așa plini de noroi. Noroc că eram echipat cu covorașele auto Peugeot și ulterior, am scăpat mai repede de mizerie.

– Accelerează băiete! mi-am spus. Hai, curaj. Și atunci am atins 100 km/h, apoi 110, 120 km. Și dintr-o dată poc, poc, s-a auzit. Și am simțit o zdruncinătură de am zis că ies de pe șosea. O, nu! Motorul. Frâneezzz. Și ce să vezi? O ditamai groapa îmi provocase pană la roata de pe stânga din spate. Având scutul de motor pentru Peugeot, baia de ulei rămăsese intactă.

– Băieți, îl văd pe tânărul meu apropiindu-se. Aveți grijă de voi. Atât vă mai spun. Am ieșit cu bine de acolo. Am avut și cric și roata de rezervă. Sper să înțelegeți că accesoriile ne ajută, de cele mai multe ori. Asta mă impresionează cel mai mult, cum ieși dintr-o situație folosindu-te de ele.

Am părăsit aeroportul lăsând celorlalte mașini câte-un flyer AutoGedal. Cred că le va fi util și sper să am ocazia să ascult și eu o poveste a uneia dintre ele.


Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sursa foto: Autogedal.ro



Primăvara, Spacer te trezește la viață

Draga mea prietenă,

Nu o să-și vină să crezi de unde îți scriu acum. Mirosul ierbii proaspăt cosite și cafeaua mea instant cu lapte sunt din paradisul verde. Mult mi-a luat până să mă hotărăsc asupra călătoriei mele, dar uite că am făcut-o și pe asta. Știi și tu cât de mult ai încercat să mă trimiți departe de stres și poluare și zău dacă mai țin minte de ce nu te-am ascultat. Sunt fericită, relaxată, odihnită și nu am timp să mă plictisesc. În momentul acesta stau întinsă pe o pajiște cu multe păpădii și flori de mușețel parfumate. Alături e un lac de un albastru atât de intens încât aparatul meu foto nu-l poate reda. Imaginează-ți că aici doar zumzetul albinelor te mai trezesc la realitate, atât de liniștit e.

Hai mai bine să-ți spun cum m-am pregătit eu de plecare. În urmă cu patru zile am dat peste rucsacul Spacer în dressingul meu. Da, e cel pe care mi l-ai comandat tu când te uitai la categoria de scaune gaming. Ei bine, l-am privit nostalgică și m-a cuprins o dorință nebună de drumeții. Nu am mai stat pe gânduri și l-am umplut cu cele necesare, printre care laptopul, o carte din literatura americană și o pereche de boxe Spacer. L-am așezat frumos în dreptul ușii, iar a doua zi dimineața, când să plec la serviciu, l-am văzut cum ședea privindu-mă și implorându-mă să nu-l las singur acolo. Ce era să fac? L-am luat cu mine la muncă. De la birou nu m-am mai întors acasă, ci m-am urcat într-un autocar cu destinația Valea Oltului. Îți vine să crezi? Locația exactă nu ți-o voi dezvălui, este micul meu secret. Am închiriat o cabană mică, minimalistă doar pentru mine.

boxa-bluetooth

În prima mea zi aici am stat, am citit, am admirat peisajul, iar am stat și am adormit pe pajiște visând cu ochii deschiși. În a doua zi am conectat boxele portabile la laptop și am dansat pe muzica mea preferată, făcându-mi și seria de exerciții. Uitasem cum e să te bucuri de libertatea de a te mișca în fel și chip. Și ca ziua să fie și mai interesantă și distractivă am folosit selfie stick-ul și m-am pozat în fiecare colțișor din această oază de liniște. Spre seară am deschis laptopul și am început să scriu tot ce-mi trecea prin minte. Oho, de când n-am mai scris eu ore-n șir. Noroc că luasem și Stand Spacer-ul pentru răcirea laptopului.

Nu-i exagerare când îți spun că nu știu dacă aș mai fi fost aici fără rucsacul tău. El este principalul vinovat pentru escapada mea în mijlocul naturii. Partea cea mai interesantă este că redescopăr multe dintre plăcerile vieții, văd obiectivele mele dintr-o sferă a minții mai prezentă și mai conștientă de mediul înconjurător.

Astăzi este a treia zi de răsfăț. Mă delectez cu o cafea și un fursec dulce cu fulgi de ciocolată gândindu-mă dacă să îți trimit această scrisoare într-un email sau să merg după timbre. Un oficiu poștal în zonă nu există, am întrebat deja, deci cred că îmi voi redeschide laptopul.

Draga mea, o să mai primești câte-o vorbă de la mine, dar prefer în scris în amintirea vremurilor în care abia așteptam să îți citesc scrisorile.

Cu mult drag,

a ta prietenă,

Aniela

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sursa foto: spacer.ro

Peripeții – Spre secția de votare din Rotterdam

Ieri, 9 noiembrie, am pornit toți trei la drum cu trenul spre Rotterdam cu scopul de a merge la vot. Cam două ore a durat călătoria. Din gara centrală am luat-o la pas prin oraș, bineînțeles cu gps-ul pornit al telefonului. Am admirat clădirile gigantice care fac notă discordantă de restul orașelor olandeze. Rotterdam este un oraș reconstruit, fiind distrus de bombardamentele din al doilea război mondial, deci și-a cam pierdut din farmecul tipic olandez. Chiar și așa, tot mai găsești câte-un canal peste care sunt construite mici poduri.

20191109_150945-01

Ținta noastră, înainte de a vota, a fost să vedem Podul Erasmus. Ne-am luat și câteva oliebollen – gogoși tradiționale olandeze (cele cu stafide sunt delicioase) – să fie excursia mai aromată. Mititelul obosise deja la jumătatea drumului și a început să întrebe o dată pe minut „Mami, cât mai e până ajungem la votare?” Știți voi, cei cu copii mici.

DSC_7731

DSC_7737

Iată că am ajuns și pe celebrul pod care mai este numit și Lebăda, datorită formei sale. În bătaia vântului puternic, am privit de-a lungul râului Maas. Apoi am dat peste acest restaurant de forma unor mingi de fotbal.

Ei bine, gps-ul ne-a consumat bateriile telefoanelor. Am scos din calcul să intrăm într-un restaurant pentru asta. Deși eram aproape de secția de votare, nu cunoșteam traseul și nici pe unde să o mai luăm, știam doar denumirea străzii. Am întrebat un om despre strada respectivă, dar multe indicații nu ne-a dat. Ne-am învârtit sperând că vom întâlni vreun român, dar fără succes. Am văzut un loc de joacă și ne-am îndreptat acolo că poate dăm peste vreo mămică româncă? Nu, parcul era închis, era parte a unei școli. Apoi, hop! Văd pe o clădire denumirea străzii pe care o căutam. Ce să zic!? Norocul a dat peste noi sau pur și simplu m-am lăsat ghidată de instinct. Acum când mă gândesc nici nu știu cum de-am ajuns acolo fără gps. 🙂 Și bineînțeles, chiar în clădirea respectivă era și secția de votare. În secția de votare ne-au întâmpinat niște oameni amabili, binevoitori și am avut impresia că pe noi ne așteptau (ca și cum ar fi știut că ne pierduserăm). Cred că 2 minute am petrecut acolo, totul a fost simplu și rapid. Acolo, pe hol, am mai stat o oră să ne încărcăm telefoanele. Am privit cum veneau românii relaxați la vot și am simțit că de data asta am fost respectați și apreciați.

Mă bucur că am reușit să-mi exercit dreptul de a vota și să-mi fac datoria de cetățean român și european. Știu că votul meu contează. Și al tău la fel. Al vecinului, al prietenului, al colegei, al șefului, al tuturor.

La întoarcere am luat tramvaiul în direcția opusă gării și ne-a întârziat drumul înapoi spre casă, în Vlissingen. Chiar și așa, am avut ocazia să admirăm Rotterdamul noaptea, printre leduri și luminițe. La 21:30 am ajuns acasă.

Doar atât vă mai spun: HAIDEȚI LA VOT!

DSC_7745-02

Fotografiile îmi aparțin.

 

 

 

Două superstaruri într-o Honda

Telefonul sună. Mă trezesc speriată crezând că e târziu și mă uit la ceas, dar e abia 05:00. Ochii mi se opresc asupra cheii de la noua Honda Civic Type R care stă lejer peste o revistă cu oferte Honda România. O iau, o pun în buzunarul gecii din cuier și mă îndrept spre baie, dar nu înainte de a aprinde radio-ul. Muzica mă binedispune și îmi dă energie. De afară se aud voci. E 05:30. Cobor. Lângă mașina mea așteaptă o doamnă cu un costum clasic negru, din tweed și jersey, încercând să-și așeze o pălărie în oglinda retrovizoare. Nu îmi dau seama cine e. Mă aude venind și își dă o dată cu mâna peste haine, încercând să le îndrepte. Se întoarce spre mine și-mi întinde mâna, țintindu-și privirea spre ținuta mea.

2SVR2017020INTERIORDASHBOARDKG-1140x500

– Gabrielle Bonheur Chanel, dar prietenii îmi spun Coco, adaugă cu un aer grav. Te aștept de o jumătate de oră. Nu te-a anunțat nimeni să vii în întâmpinarea mea?

– Coco Chhaneellll!? zic eu mirată și totodată stupefiată, uitând să mă prezint.

– Ai fost recomandată ca fiind cel mai bun pilot de la Nürburgring. Totuși, țin să te atenționez că nu în trening ar trebui să se îmbrace un pilot de Honda Type R. Haide, deschide această bijuterie și plimbă-mă. Nu accept un refuz. Vin tocmai din Elveția pentru acest concurs.

– Dar eu…

– Draga mea, du-mă la mon chéri Étienne Balsan. Vreau să-i arăt viitoarea mea achiziție.

Dar cine este acest Balsan? Și, mă mai pot împotrivi? La urma urmei, nu mă întâlnesc zi de zi cu Coco Chanel. Antrenamentul mai poate aștepta. Puțin. Și unei doamne stilate îi șade bine în mașina mea motorsport Type R.

2SVR2017025INTERIORBUCKETSEATKG-1140x500

– Exact cum mă așteptam. Interior impecabil. Îmi place tapițeria din velur roșu și stofă.

– Interiorul Hondei Type R Civic este construit din materiale tactile premium, adaug eu, iar volanul e acoperit cu piele.

– Pot să-l ating?

Nici nu apuc să-i răspund că se năpustește asupra volanului și asupra bordului mai ceva ca Smeagol când își vede my precious. Pipăie volanul și scoate sunete de zici că-i în extaz. Deschide sistemul audio și Honda Connect-ul.

– Eleganța e lumea mea. I-am spus și lui Balsan despre această minunăție confortabilă, dar crede că fabulez. Uite ce forme, ce culori. Trebuie să iau legătura cu designerii acestui model. Haide, pornește motorul, îți spun eu traseul.

– Pentru locație folosim sistemul de navigație. Care-i adresa?

După ce introduc adresa și pornesc motorul pe modul Comfort, începe să-mi spună cum a ajuns în Germania, despre peripețiile din aeroport și cum crede ea că noua Honda pilotată de mine va sparge recordul pe Nürburgring. Știe multe detalii tehnice despre mașină, surpinzător de multe.

– Ah, câtă emoție îmi transmite viteza. Du-mă pe pistă, mai bine. Lasă-l pe Balsan. Vreau să testez cum e să zbori cu 272 km/h. Trebuie să recunosc că-mi place adrenalina.

– Pe pistă? Adică unde mă antrenez eu?

Chérie, nu mai fi crispată, relaxează-te. Cine îți croiește hainele? Mai bine te programez în atelierul meu că e chiar absurd să conduci o astfel de mașină într-un asemenea hal, bombăne ea în timp ce scoate un metru de croitorie din buzunar de-mi măsoară mâneca și notează repede într-un carnețel plin de cifre și desene.

– Eu mă simt bine așa cum sunt. Și sinceră să fiu, asta e ultima mea grijă acum. Am un concurs de câștigat și am nevoie de antrenament.

– Ai nevoie de o nouă garderobă, chérie. Viteza cere rafinament și confort. Și trebuie să fii pregătită vestimentar pentru locul I.

Apoi, începe să fredoneze We are the champions a lui Queen, care se aude la radio. Cântăm împreună după care schimb modul de conducere din Comfort în Sport.

După două ture prin oraș mă convinge să-i predau locul meu de pilot. Ok, ce poate fi în neregulă? Schimbăm locurile, îmi pun centura și în 5 secunde accelerează de și uit că mașina e dotată cu tehnologii de siguranță Honda Sensing. Pălăria-i cade pe scaunul din spate, lăsând câteva fire de păr alb să-și facă de cap și o văd cum se îndreaptă spre circuitul pe care îmi fac eu antrenamentele.

– Consideră această zi ca parte din antrenamentul tău. Pune-ți un ruj roșu pe buze și ai să vezi că vei deveni invincibilă.

2SVR2017027COLOURSCHAMPIONSHIPWHITEKG

2SVR2017039OUTROKG.jpg

Acesta este un exercițiu de imaginație și cu siguranță Coco Chanel ar fi ales Honda Type R. Dar, știi, Honda Civic Type R este cât se poate de reală și nu cred că vrei să ratezi oferta Honda România în care găsești Honda Civic de vânzare.

logo-honda-romania_1567434073

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

Alegere de vară: Safari Park și Speelland în zona Brabant

DSC_6763-01

Ce faci în momentul în care afli că planul de vacanță s-a dus pe apa sâmbetei dintr-o neatenție sau, mai bine spus, pentru că nu ți-ai verificat email-urile? Ei bine, știu eu ce să faci. Mergi pentru o zi în Safari Park și/sau Speelland. Nu, nu vă trimit departe, ci chiar aici în Olanda există o asemenea grădină zoologică.

Așa am făcut noi luni. Tot cu trenul spre gara din Tilburg. Acolo, imediat la ieșirea din gară, am avut parte de-o surpriză. Era în desfășurare un eveniment dedicat oamenilor homosexuali, transexuali și bisexuali, Holly Pink Festival. În ritmul muzicii, defilare de costumații excentrice, dezinhibiții și multă voie bună. Prin Sfântul Roz, organizația arată că dragostea este universală și că ești liber să fii cine vrei să fii. Dar, să revin la scrierea despre Safari. Bun. Din autogară am luat autobuzul 143 (se poate și 142) și ne-a lăsat aproape de poarta de acces. Biletul de intrare costă 26 €/persoană și 22,5 € pentru copiii între 3 și 9 ani, dar aveți posibilitatea să vă achiziționați un abonament în schimbul sumei de 60 €. Sau dacă optați și pentru Speelland vă costă 27,5€/persoană. Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial. De la intrare puteți cere o hartă a parcului.

Parcul găzduiește 62 de specii de animale, preponderent din Africa. Ai posibilitatea să alegi între mers pe jos și să ajungi până în punctul în care poți vedea parcul de sus, Bussafari, Autosafari (intrarea este separată de restul parcului) și Bootsafari (mai exact, plimbare cu barca).

DSC_6749-02

Noi am ales să ne plimbăm pe aleile care te poartă printre animale. Leii stăteau tolaniți la umbră, când am trecut prin dreptul lor. Apoi, am mai văzut antilope, zebre, elefanți, girafe care păreau puțin speriate și stăteau în grupuri, pasărea flamingo. Din loc în loc, copiii au parte de trasee interesante de străbătut cum ar fi cățăratul și exersarea echilibrului. Vor fi fascinați și vor dori să facă un circuit de mai multe ori. Bineînțeles că sunt și mici spații de joacă special amenajate. Dacă vi se face foame și nu v-ați pregătit cu pachet de acasă, există minisnacks-uri, restaurante și chiar un butic de suveniruri. După o plimbare de aproape două ore, am făcut calea de întoarcere cu barca. Orarul de funcționare se găsește la intrare. Am așteptat vreo 20 de minute până ne-am îmbarcat, în fața noastră fiind în jur de 200 de oameni. Plimbarea pe râu a fost mult mai rapidă decât mă așteptam, adică mi s-a părut pe repede-nainte. Oricum, e o experiență unică. Din barcă am putut admira iacul tibetan, rinoceri, vaci africane, jaguari, hiene, suricate. Ce mi-a plăcut mult în Safari a fost că animalele au un spațiu generos în care conviețuiesc, nu se compară cu grădinile zoologice clasice. În plus, au și grajduri în care primesc mâncare și se pot adăposti în caz de furtună.

DSC_6770-01

Și dacă tot suntem în zonă, am zis să mergem și la Speelland că doar cumpărasem bilete care le includ pe ambele. Distanța dintre cele două este de 10-15 minute de mers pe jos, deci cu mașina scoateți mult mai puțin. Speelland este ca un water park, un loc cu plajă pe marginea unui lac, cu topogane cu apă sau în nisip. Și aici se găsesc tot felul de activități care cu siguranță nu-i vor plictisi pe pitici. Noi nu ne-am pregătit cu prosoape și costume de baie așa că l-am lăsat pe băiețelul nostru să se bălăcească în voie. Există o zonă în care apa are un metru adâncime, deci este ok pentru copii. Puteți alege zile diferite pentru cele două, dacă știți că aveți nevoie de mai mult timp. Cert este că în Safari ai nevoie de minim trei ore, la fel și în Speelland.

Înarmați-vă cu răbdare dacă mergeți cu copiii. Nu recomand să alegeți pentru asta o zi caniculară, va fi inconfortabil. Fiind perioada vacanței, mi s-a părut că au fost puțini oameni. Deci, mai bine mergeți într-o zi lucrătoare a săptămânii, dacă este posibil și dacă vă deranjează aglomerația.

Și un aspect pe care vreau să-l lămuresc, deși abia azi am realizat că l-am ignorat. Scrierile în care fac recomandări, ca cea de aici, nu sunt sponsorizate. Scriu pentru că-mi place să notez despre lucrurile și experiențele trăite. Tind să cred că mai există oameni care fac asta gratuit.

DSC_6725-01

DSC_6783-01

DSC_6844-01

Fotografii: Aniela Ciugureanu

La Grădina Botanică din Delft

DSC_6534-01-01

De când m-am întors din Leiden, mi-am propus ca următoarea vizită să fie în Delft. De data aceasta am ales să-l iau cu mine și pe băiețelul meu de aproape 4 ani, să avem o duminică petrecută doar noi doi, nu pentru că nu petrecem timp împreună, ci pentru că așa mi-am dorit eu. Delft se află între Rotterdam și Haga, devenit celebru datorită specificului olandez care s-a păstrat în centru, dar și datorită ceramicii albastre regale. Obiectivul nostru este să vizităm Grădina Botanică. În drum spre acest loc am admirat frumusețea canalelor și traiectoria lor. Aproape că aș spune că sunt în Leiden. Biletul de intrare costă 6 €/adult și 3 €/copil. Este o zi tematică: „Expediție în Africa”. Credeam că are legătură cu botanica africană, dar nicidecum. Veți afla în cele ce urmează. De cum am intrat ne-am îndreptat spre papagali. Lângă ei era un stup de albine cu tot felul de informații despre creșterea și îngrijirea lor. Atenția ne-a captat-o activitatea cu lut. De jur împrejurul celor două mese erau copii cu tot felul de obiecte, câteva ustensile pentru pisarea usturoiului, bețe pentru frigărui și bucăți mari de lut din care fiecare își tăia cât avea nevoie.

DSC_6546-01-01.jpeg

Modelarea cu lut stimulează creativitatea, textura lui moale permite oricăror mânuțe să se înfigă în el, fiind printre jocurile preferate ale copiilor. Majoritatea construcțiilor s-au încadrat în tematica „Expediție în Africa „. Fiul meu s-a îndrăgostit de presa de usturoi și de firicelele de lut care ieșeau prin găurele. După vreo 20 de minute ne-am continuat plimbarea printre speciile de plante și arbori. Țin să precizez că în această grădină botanică se fac tot felul de experimente și cercetări ale universităților din Delft și Utrecht, existând pentru prima dată în urmă cu 100 de ani. Are 2.5 hectare, fiind cel mai larg spațiu verde al orașului și găzduiește 16 familii de plante și una de gen, Lavandula. Aerul proaspăt din grădină mă face să mă simt mai sănătoasă. Cum piciul nu avea stare, am cam grăbit plimbarea. Ne-am oprit la un tobogan, apoi ne-am întors la activitatea cu lut. Am propus să mergem să mâncăm, dar nu înainte de a construi din bețe de trestie de zahăr un adăpost și o adevărată operă de artă din petale de trandafiri bătute cu ciocanul (peste o hârtie groasă se pun câteva petale, peste ele un servețel, apoi se bat cu un ciocan, iar culorile se imprimă pe hârtie). Ne-am luat la revedere de la grădină, sperând spre o dată viitoare și ne-am dus spre centrul orașului să mâncăm pizza la un restaurant. Pe drum am văzut o lebădă care se plimba suav pe apă și o caleașcă în stilul anilor 1900 ce plimba niște turiști. După ce am mâncat, am luat-o spre centrul orașului, loc care mi-a trezit amintiri, deși a fost pentru prima dată când am călcat aici. S-a vrut neapărat să facem o plimbare cu minifurgoneta și ce să vezi? Șoferul ne-a întrebat unde mergem și ne-a luat fără să plătim, deși eu i-am cerut să-mi spună de unde pot cumpăra un bilet, totuși el a insistat să ne ofere o călătorie gratis până la gară. Această faptă de apreciat ne-a încheiat cu bine ziua în Delft și ne-a lăsat cu gustul de a reveni curând.

DSC_6558-01

Fotografii: Aniela Ciugureanu

Ce mi-a plăcut în Leiden?

DSC_6231-01

Pe zi ce trece mă minunez tot mai mult de frumusețea Olandei. Țin să precizez că nu știam mai nimic despre această țară și nu-mi inspira mare lucru. Dar, mi se întâmplă, de multe ori, să greșesc și încep să văd anumite lucruri din altă perspectivă. De-o surpriză incredibilă am avut parte duminica trecută pe care am însemnat-o în calendar ca plimbare în romanticul oraș olandez, Leiden. Și nu regret. De fapt, regret că timpul a trecut uluitor de repede. Dar, așa se întâmplă când te dedici activităților interesante. Leiden este un oraș universitar, încă din 1575, azi, animat de mulțimea de studenți veniți din toate colțurile lumii. Universitatea este la fel de renumită ca Sorbona. Orașul este construit pe malurile vechiului Rin, numărând peste 28 km de canale și 88 de poduri. Canalele au fost în planul de construcție al orașului încă din secolul al XVII-lea, cel exterior având ca scop apărarea localității, iar cele interioare serveau în gestionarea apei, transport și dezvoltare. Este orașul natal al lui Rembrandt și al lui Armin van Buuren.

DSC_6220-01

Ce m-a determinat să merg în Leiden? Am dat din întâmplare peste un articol aici care mi-a stârnit curiozitatea legată de poemele pe ziduri și mi-am zis că neapărat să merg și eu să le văd. Dacă nu știai, am scos și eu o broșură cu poezii pe care o poți comanda de aici. Din gară, am pornit spre centrul orașului și aproape că nu-mi venea să mai plec de acolo. Centrul te acaparează cu frumusețea lui prin diversitatea podurilor, a morilor de vânt și a canalelor pe care mișunau zeci de bărci. Deci, pentru a admira casele vechi, o plimbare cu barca se impune și mai ales dacă sunteți cu copiii. Primul obiectiv a fost Muzeul de Etnografie (Volkenkunde), situat în apropierea Molen de Valk. Nu pot să descriu în cuvinte pacea și liniștea pe care le-am simțit în timpul în care am fost acolo. Poate datorită atmosferei calde, dată de proiecțiile fotografice de pe pereți, însoțite de sunete în surdină sau datorită mirosului proaspăt de obiecte vechi îmbinat cu acel miros pe care-l simți când intri într-un magazin cu genți și pantofi din piele? Cert este că acolo colecțiile impresionante te transpun în timp și te fac să-ți imaginezi cum trăiau oamenii în trecut. Mi-a trecut prin minte că noi chiar ne-am îndepărtat de natură foarte mult, aproape că o vedem ca pe-un dușman și ne plac mașinăriile, comoditatea dată de lucruri care se fac într-o clipită. În schimb, oamenii aceia încercau să o integreze în viața lor, era ca un aliat în procurarea hranei, a confecționării hainelor, uneltelor. Desigur, am evoluat, dar, eu simt natura ca o îmbrățișare caldă pe care ar fi bine dacă am prețui-o mai mult și ne-am dărui din timpul nostru venerând-o. Aici se găsesc colecții din Indonezia, Asia, Africa, America de Nord, Australia, China, Japonia și Coreea, Oceania. Deci, dacă vreți să vă petreceți două ore într-un mediu relaxant, inspirat și liniștitor, vă recomand acest muzeu. Și desigur, dacă vă plac muzeele. Intrarea costă 15 euro, pentru cei care nu au card de muzeu. Al doilea obiectiv a fost să caut poemele inscripționate pe pereții clădirilor. Am găsit șase, din cele 101, printre care și Sonetul XXX al lui Shakespeare și Pablo Neruda. Apoi, m-am plimbat pe lângă canale, urmărind traiectoria apelor cu bărci. Desigur, dacă nu m-aș fi grăbit să iau trenul pentru ajunge și la evenimentul dedicat zilei internaționale a iei din Aalsmeer, cu siguranță v-aș mai fi împărtășit din frumusețea acestui oraș. Las fotografiile mele să vorbească pentru mine.

DSC_6318-01

DSC_6323-01

DSC_6269-01

DSC_6344-01

Update:

Și pentru că pot afirma că Leiden și-a câștigat un loc în inima mea, revin cu completări. Plimbarea cu barca pe canale este de neratat. Este pe to do list. Am descoperit multe fațete ale orașului, secrete pe care de unul singur nu le vei afla. Fie că optezi pentru a merge cu barca în grup, fie individual, o să rămâi surprins/ă de măreția acestei așezări. Fiecare cotitură are o poveste, una de demult care spune cât de inventivi sunt oamenii. Vei afla despre istoria morilor de vânt, despre podurile vechi și noi, despre clădiri importante și multe amănunte semnificative de la căpitanul bărcii. Enjoy it!

 

 

Activități de făcut într-o călătorie

photo of person sitting on floor near train
Fotografie de Dids pe Pexels.com

 

Și iată-mă la drum. Merg spre Leiden cu trenul. Am hotărât să iau o pauză. Pauzele mă ajută când vreau să reflectez, să-mi fac ordine în gânduri și mă relaxează. Suntem plini de speranță când suntem activi și preocupați dar, există posibilitatea să ne umplem de splendoarea cerului, atunci când ne oprim din acțiuni și doar admirăm. — H.M. Tomlinson

Călătoria durează două ore și cred că este util pentru tine să împărtășesc ce fac în acest timp. Iată câteva idei pe care le poți prelua, în loc de a da scroll pe pagina de facebook. Bineînțeles că se pot adapta și călătoriilor alături de copii.

1. Scriu. Pe blog, în notițele de pe telefon sau în agendă totul merită notat, mai ales vreo idee trăznită.
2. Admir peisajul, florile, casele, animalele din ferme, mașinile care gonesc, orice este vizibil de la geamul trenului.
3. Citesc. Cu cititul nu-mi iese mereu pentru că am rău de mișcare, dar când simt că sunt ok, arunc o privire într-un ebook.
4. Ascult și vizionez filmulețe legate de domeniul dezvoltării personale.
5. Ascult muzică.
6. Pur și simplu stau. Îmi fac planuri, mă gândesc la ce aș putea face în următoarea perioadă și caut soluții pentru a acționa.

Tu ce faci în timpul unei călătorii lungi?

Călătorie cu trenul cu aburi din Goes

Trenul cu aburi este ceva ieșit din comun pentru copii, deci merită să faceți un drum spre Goes. Din Breda faceți 45 de minute, din Rotterdam o oră, din Vlissingen 20 de minute, iar din Middelburg 10 minute. Locul din care pornește este la 20 de minute de mers pe jos din gară. În luna iunie, exceptând 1 și 10, trenul cu aburi circulă doar duminica, în iulie și august, de duminică până joi. Pentru clasele I și a II-a se plătește 18 €/persoană pentru un bilet valabil o zi, iar la clasa a III-a, 12 €/persoană. Copiii până în 4 ani merg gratis, iar cei peste 4 ani plătesc 9 € la prima clasă sau 6 € la a III-a clasă. Desigur că tarifele se modifică dacă optați să mergeți doar o stație sau dacă luați bilete doar pentru dus. Diferența dintre clasa I, a II-a și a III-a o constituie banchetele, la primele fiind tapițate și la ultimele fiind din lemn, dar și faptul că la prima clasă sunt compartimentate. Din punctul meu de vedere nu se merită să plătești la clasa I/a II-a (noi așa ne-am luat), asta dacă nu te deranjează aglomerația. Traseul este următorul: Goes – Nisse – Kwadendamme – Hoedekenskerke – Baarland. Trenul cu aburi se oprește la Hoedekenskerke, iar de acolo se poate lua un autovagon Diesel care duce spre Baarland. Noi ne-am oprit la Hoedekenskerke. Acolo, chiar aproape de gară, este un parc cu diverse activități pentru copii, iar în incinta restaurantului este un magazin de suveniruri cu tot felul de trenulețe și un minimuzeu înfățișându-l pe faimosul Thomas alături de prietenii săi. Dacă vă opriți la Kwadendamme puteți merge la Tropical Zoo, cu reptile și fluturi și Dino Expo. Data viitoare vom coborî la Nisse, se pare că am ratat muzeul cu colecția de tractoare vechi.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că, în timpul călătoriei, oamenii costumați conform vremurilor de demult se plimbau prin vagoane și ne salutau. Și bineînțeles că am avut parte și de muzică la acordeon old style.

Sfatul meu e să alocați o zi întreagă acestei experiențe, deci să vă procurați bilete valabile o zi, dar la clasa a III-a și țineți cont de faptul că trenul pleacă din Goes la orele 11:00 sau 14:00.

DSC_5797-01

DSC_5853-01

DSC_5834-01

DSC_5858-01

Fotografiile îmi aparțin.