Ei mi-au dat rostul

Când am acceptat să scriu acest guest-post habar nu aveam de provocarea pe care aveam să o primesc. Eu, Mamă de 3, să vorbesc despre mine cea de dinainte de ei mi se pare greu. Înainte de ei parcă nu a fost niciodată. Parcă-s cu ei dintotdeauna.

Prin vene îmi curge de când mă știu un „ceva” ce nu mă lasă să fiu liniștită dacă stau, dacă nu am direcție, dacă nu mă frământ. Când mă gândesc la mine înainte de copii îmi amintesc că în toate vacanțele în care mergeam doream să fac cât mai multe. Rar, foarte rar stăteam o zi întreagă la plajă pe șezlong. Eram cu ochii pe ceas mai mereu de parcă întârziam undeva.  Râd câteodată de mine cea de atunci zicând că mă antrenam pentru cea de azi.

Însă, mă credeți sau nu, în sinea mea sunt mai relaxată acum cu trei copii față de atunci, înainte de ei. De ce? Ce s-a schimbat?

Vă zic eu imediat.

Acum am un scop, acum am un rost, un drum al meu dincolo de orice. Un sens. O direcție. Nu mai trebuie să demonstrez nimănui nimic. Cu acest dar minunat au venit copiii mei pentru mine! Ei m-au schimbat pe mine în raport cu … MINE. Înainte mă raportam la ce e bine, ce ar trebui să zic, să fac, ce ar zice X despre asta. De când cu ei, contează ce simt, cum simt, cum ne e bine fiecăruia dintre noi și între noi. Cu siguranță e și acum o luptă în a face lucruri, dar nu le mai fac în concurență cu nimeni, nici pentru a le demonstra cuiva, le fac cu alt gând.

Cu gândul să le creez lor amintiri dragi, cu gândul să mă poarte în inimă frumos, să simtă că se pot baza pe mine, că sunt în siguranță cu mine, că mă au aliat, că în mine pot găsi un confident, un bun ascultător și sfătuitor.

Iar toate astea le fac punându-mă inclusiv pe mine mult mai des pe primul loc decât o făceam înainte de ei.

Prima mea născută, Sofia, m-a găsit încă dornică să împac pe toată lumea cu toată lumea, să mulțumesc pe alții și să uit de mine adesea, să dau mai mult decât ar merita să o fac și să mă consum înzecit pentru asta. În timpul cât am stat acasă cu ea, am pierdut relații de prietenie.  Poate e mult spus prietenie acum, dar asta credeam eu că este atunci. Lecția pe care mi-a adus-o a fost că de când a apărut ea pe lume, ar trebui să nu mă mai simt singură oricât de multe relații s-ar sfârși în jurul meu. O am pe ea. Bucățică din mine. Bucuria mea de suflet!

A doua sarcină, cea cu Radu, mi-a adus dorința de a mă ocupa de plăcerile mele sufletești și mi-a dat curajul să nu îmi mai pun bariere singură. Așa am dat viață blogului și glasului meu. A fost ca o eliberare  să pot face asta. Mult timp înainte de Radu ba nu aveam curaj, ba nu aveam putere, ba nu știam de ce să o fac. El mi-a dăruit libertatea să o fac pur și simplu pentru că am plăcere de scris și drag de oameni. Numele ales pentru colțul meu de suflet a venit natural, firesc de parcă mă aştepta.

În cea de a treia sarcină, cea cu Andrei, am fost împinsă dincolo de limitele și convingerile pe care mi le pusesem: limita că formula de patru ne e suficient, convingerea că nu va trebui să mai trec printr-o perioadă de acomodare cu viața noastră de familie, cu corpul meu, cu schimbările ce au loc când în ecuație mai apare ceva. Credeam că am dat deja tot ce aveam de dat în materie de mamă de bebeluș şi că pot să închid totul în cufărul de amintiri. Iar azi încă am revelații și zic adesea: „Ce dar minunat am primit într-un an atât de încercat pentru toată lumea! Ce frumos că mi s-a dat și nu mi s-a luat ca să îmi înving limitele astea, să am încă o dată șansa de un timp de creștere a unui bebeluș și pe ceilalți doi pe lângă el.” Aș zice că am încă o dată șansa să revizuiesc și să cântăresc ce vreau și ce voi face pe viitor mai ales în perioada aceasta tulbure pe care o traversăm. Şi sigur nici nu ştiu tot ce mi-a adus încă.

De când îi am pe ei sunt mai organizată şi mai determinată în ce fac. Nu de puține ori am fost întrebată CUM reuşesc să scriu, să fac cele necesare în casă şi să mă păstrez pozitivă. Sau DE CE în timp ce adorm copiii, ascult în căşti seminarii/podcast-uri, mă documentez despre cele necesare mie sau citesc carți? De ce nu stau liniştită? Nu aş şti să zic de ce şi cum, pur şi simplu le fac. Am energie pentru toate astea şi reuşesc să le îmbin tocmai pentru că mă simt bine cu fiecare dintre ele. Copiii nu mi-au luat această energie, ci mi-au triplat-o.

Prin copiii mei respir, mă curăț, cresc, mă dezvolt. Mă imaginez tare tristă și frustrată când mă gândesc ce ar fi fost dacă nu i-aș fi avut. Alung gândul și mă consider norocoasă și cu rost.

Copiii mi-au dat rostul.

Martha Cinipa este autoarea articolului de mai sus. Nu știu cum face, dar scrie frumos și din inimă, cu sufletul pe tavă despre cei trei copii minunați ai săi. Sunt plăcut surprinsă de postările ei cu momente bune și mai puțin bune din viața de mamă. O puteți citi pe facebook pe Mama de 3 și cred că s-ar bucura de minune să-i vizitați locșorul unde își așterne gândurile: http://www.mamade3.ro.

Timpul de pe ceas

Ia uitați, dragilor, ce mai fac eu zilele astea! M-am reapucat de sport, așa, forțată de împrejurări și de situația actuală prin care trece întreaga omenire. De ce zic că m-am reapucat? Pentru că până în vara trecută, timp de 2 ani am tot făcut exerciții fizice la o sală de fitness, în casă sau prin parc. Apoi m-am angajat și am zic că mișcarea pe care o fac la muncă e mai mult decât suficientă (vă amintesc că sunt cameristă). Dar, de unde! Adevărul e că era o scuză de care mă agățam să mă mint singură, singuratică și să amân.M-am mai reapucat pentru că aveam nevoie de mișcare – kilogramele au reapărut fără sport- și pentru că sunt în căutarea unor activități sportive pe care să le fac cu al meu copil de aproape 5 ani. Avem în program alergare, sărituri, dans, de-a v-ați ascunselea. Sport, sport și iar sport. Dimineața, la prânz și seara (fie vorba între noi, cred că și-n somn ar vrea). Dacă ar fi după mine, aș citi toată ziua, m-aș uita la filme – oare sunt singura care nu a apucat să vadă nici măcar un film în această perioadă? Ne adaptăm, facem și altceva. Unul dintre cele mai distractive momente e jocul de-a hoțul și polițistul.

Ascundem un smartwatch, nu înainte de a seta alarma să sune peste câteva minute. Unul dintre noi e hoțul, de obicei băiatul meu, iar unul e polițistul. Hoțul găsește ceasul, alarma începe să sune, iar polițistul aleargă să prindă hoțul.


Da, se lasă cu distracție, garantat. Nu credeam că voi folosi un ceas inteligent în astfel de activitate. Să nu mai zic că mititelul meu cunoaște comanda pentru muzică. Păi, să vină și muzica! Și dansul! Yupi!

Dacă tot am început să vă zic de smartwatch, să continui. Soțul meu l-a achiziționat în iarna trecută. Afișajul digital ce permite verificarea orei, a datei, a conectivității, a temperaturii de afară e atrăgător datorită look-ului high-tech. E tare încântat de funcțiile lui. E conectat cu smartphone-ul, deci primește notificări, sms-uri, apeluri, emailuri, gestionează apelurile, are starea vremii, accesează muzica preferată, navigație GPS și are și pedometru (numără pașii). Acum îmi dau seama de ce nu are nevoie de telefon, uneori.Dar cel mai și cel mai tare mi se pare funcția de avertizare, o dată pe oră, când nu face mișcare, când petrece mult timp pe scaun, acasă ori la birou. A, încă ceva interesant. Îmi amintesc în decembrie, când zburam spre Viena, ceasul ne indica altitudinea avionului. Cât de tare, nu?
Acum știu că am o comoară pe care nu o prețuiesc la adevărata ei valoare. Fiți atenți! O să se lase cu ceartă. Acum suntem 3 pe un singur smartwatch. Presimt că o să arunc o privire la categoria de ceasuri damă curând.Găsesc eu o soluție să profit de ceas și de funcțiile lui. O să mă folosesc de el la un antrenament Tabata. Am spațiu suficient în sufragerie. Tabata este un antrenament de intensitate mare, cu intervale, denumit și HIIT. O să-l folosesc la cronometrarea intervalelor, la înregistrarea caloriilor consumate, măsurarea ritmului cardiac. O să-mi spună și când să beau apă, când nivelul de hidratare e scăzut.

Și cum petrecem mai mult timp acasă, mai am o idee pe care vreau să o pun în aplicare, folosindu-ne tot de smartwatch, eu și fiul meu. Căutarea de comori (diverse decupaje în formă de tot felul de bijuterii sau chiar monede). O să cronometrăm în cât timp am găsit comoara, câte calorii am pierdut căutând-o și cât de lung a fost traseul. O să îmbinăm explorarea cu tehnologia.


Hai cu sportul și cu voia bună! Menține-te activ și sănătos.

Sursă foto și informații: watchshop.ro
Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sebastian împlinește 4 ani. La mulți ani!

Sunt o persoană care nu e înnebunită după copii. Întotdeauna i-am considerat gălăgioși și sugători de energie. Nu o să mă prefac că le doresc compania non stop. Dar un lucru știu sigur acum. Nu-mi mai pot imagina viața fără băiețelul meu. Este ca și cum a existat dintotdeauna.

În ziua în care am aflat că sunt însărcinată, am știut că va fi băiat. Sau cel puțin, asta mi-am dorit.

Azi se fac 4 ani de când l-am născut, de când i-am dat primul pupic. După un travaliu de 48h, am ajuns pe masa de operație pentru cezariană de urgență. Multe luni m-am învinuit și nu m-am acceptat pentru faptul că nu l-am născut vaginal. Ce prostie! Chiar contează cum a venit pe lume omulețul acesta cu păr negru și des, sănătos și puternic? Acum, privind în urmă, îmi dau seama că m-am lăsat manipulată de mulți oameni în legătură cu nașterea și alăptarea. Fiecare e expert în pielea altuia. Mămici dragi, faceți cum simțiți și cum vă este confortabil. Oricum, nu vreau să fie despre mine, ci despre el.

Îmi place să-l privesc când doarme pentru că atunci am timp să îi studiez fiecare trăsătură, fiecare parte a feței și a corpului, cum s-ar zice, să-l scanez. Îmi place să dormim împreună (facem asta de când s-a născut și nu sunt pregătită să nu-l mai știu în patul nostru). Îmi place să-l miros, să-l îmbrățișez, să-i spun că îl iubesc oricând și oricum.

Ești perfect așa cum ești, nu aș schimba nimic în tine și simt fericire că îți sunt mamă. Tu crești, eu îmbătrânesc. Încep să mă împac cu ideea. În fiecare zi îmi arăți că merită să devin un om mai bun, să mă schimb de dragul tău. Puiule, tu mă înveți cât de minunat poate fi să trăiesc intens, să redescoper bucurii din lucruri mărunte, să privesc avioanele pe cer fără să-mi pese de clipa următoare, să alergăm unul după altul nestingheriți.

La mulți ani, Sebastian! ❤

Fii mai bun pentru copilul tău

CSC_3330-01

Foto: Aniela Ciugureanu

 

Oameni buni, vouă vă place să fiți mințiți, umiliți, injosiți și să nu vi se acorde atenție când aveți ceva de spus? Bănuiesc că răspunsul este nu. Atunci de ce faceți asta cu copiii voștri? Se presupune că am evoluat, că lucrurile nu mai stau ca acum 30-40 de ani, dar în mentalitatea multor părinți tineri, de vârsta mea, nu văd nicio schimbare. Desigur că sunt și părinți de la care avem ce învăța, dar procentul este foarte mic. În continuare dau de părinți autoritari, posesivi, inflexibili, care cred că dețin adevărul absolut, genul acela de oameni care vor să aibă controlul asupra tuturor, fără să se gândească și la nevoile emoționale ale copiilor. Sau mai sunt acei părinți foarte empatici cu proprii copii, dar foarte dușmănoși cu alții (aici intrăm în altă discuție). Desigur că impunerea unor limite este necesară, dar fac referire la altceva. Puterea exemplului primează.

Internetul e plin de articole de parenting. Eu nu consider că sunt expertă, nici pe departe și nici nu vreau să arăt cu degetul. Și eu fac multe greșeli în relația cu al meu băiețel, de unele nu sunt mândră deloc. Dar un lucru știu sigur. Nu îl voi minți, înjosi și umili pe cel pe care-l iubesc (că doar din iubire îi procreăm). O să mă asigur că știe în fiecare zi cât de minunat și iubit este și voi încerca să fiu un om mai bun pentru el. Nu-i ușor, dar merită fiecare efort. Vreau ca al meu copil să ajungă un adult cu stimă de sine ridicată, să aibă încredere în potențialul lui și să aducă multe zâmbete celor din jur. Și pentru asta îl las pe el să ia decizii, să aleagă, să facă activități care nu-l pun în pericol, să fie util, să stârnească râsete.

Am început procesul de a fi un om mai bun. Nu am încercat încă terapia, pentru moment simt că nu m-ar ajuta. Dar, m-am înscris într-un program de dezvoltare personală care mă ajută să văd și laturile frumoase și nefolosite din mine. Investind timp pentru a mă cunoaște mai bine, încep să învăț și ce să repar și sunt mult mai atentă la ce mesaje îi transmit copilului prin faptele și vorbele mele.

Poate nu ești un părinte ca cei descriși de mine sau chiar dacă ești, vreau să cred că și tu ai ales sau alegi să fii un om mai bun pentru copilul tău sau pentru tine. Faci o treabă minunată! Continuă!