Despre îndrăgostire, iubire și atașament

Cine a spus că iubirea este cel mai înalt nivel de profunzime la care poate ajunge un om, a spus o mare vorbă. Dar uite, până să ajungem acolo, știm ce înseamnă a iubi? Veți spune că da. Desigur, dar de multe ori confundăm iubirea cu îndrăgostirea sau cu atracția sexuală. Sau poate suntem într-o formă de atașament pe care l-am trăit în copilărie. Sau poate că mai întâi așteptăm doar să fim iubiți și abia apoi să oferim iubire, ca un fel de troc.

Despre îndrăgostire

Când ne îndrăgostim, ne pierdem mințile, la propriu. Nu mai acționăm lucid. Suntem într-un sevraj de emoții pozitive, de euforie. Nu mai avem poftă de mâncare, nu mai dormim, nu ne mai concentrăm la activitățile noastre, gândurile ne sunt dominate numai de persoana de care ne îndrăgostim, vrem să fim doar alături de ea. Asta este perfect normal, spun psihologii. Tot ei afirmă că ce se petrece în corpul nostru atunci seamănă cu sevrajul datorat consumului de droguri. Aș adăuga și că sentimentul de acceptare și de reușită datorat faptului că cineva te place este foarte puternic. Te simți foarte bine în pielea ta. Ești încrezător, ai lumea la picioare, ești de succes.

Starea de îndrăgostire durează de la câteva ore la câteva zile. După ce ea trece, unii oameni își dau seama că, de fapt, nu au nimic în comun și se despart. Alții își doresc să descopere și mai mult persoana respectivă și continuă să construiască o relație bazată pe respect, încredere și în cele din urmă iubire. Dar mai sunt și acele cazuri, foarte multe din păcate, care, deși își dau seama că nimic nu-i apropie sau poate că-i apropie un atașament din copilărie, continuă să se agațe de o relație plină de tulburări, de nefericire, crezând astfel că vor face pe eroii, că vor vindeca traume, că vor reuși să schimbe partenerul după cum își doresc, așteptând să iasă învingători.

Cele două greșeli majore, consider eu, că le fac oamenii când se îndrăgostesc este că fie confundă dragostea cu atracția sexuală, fie iau decizii pripite care, mai târziu, le aduc suferință. Sfatul meu este să îți analizezi bine sentimentele, să nu te grăbești, să îți iei timpul necesar și să nu faci promisiuni pe care nu le poți îndeplini. Să te cunoști, să îți știi reacțiile în diverse împrejurări este un mare avantaj.

Despre atașamentul nesigur

Relația de atașament se formează încă din primul an de viață și va impacta relațiile de mai târziu ale viitorului adult. Dacă părinții și-au arătat mereu disponibilitatea și au fost prezenți să răspundă nevoilor bebelușului se formează o relație de atașament securizant. Mai târziu vom avea un adult cu stimă de sine ridicată, încrezător, care se acceptă și se iubește, care-i deschis și care poate oferi iubire. Dacă părinții nu satisfac în mod constant nevoile bebelușului și vor apărea din când în când, vor deruta copilul și acesta va ajunge să trăiască cu teama de abandon, de singurătate. Acesta nu-și va arăta temerile și își va inhiba emoțiile atât în joc cât și în relațiile cu cei din jur.

Mai târziu, adultul care a simțit abandonul în copilărie, va căuta în relațiile cu cei din jur să îi mulțumească, să le facă mereu pe plac de teama de a nu fi respins și de a nu rămâne singur. În relația cu persoana iubită va încerca să-i accepte orice deviere de comportament, orice greșeală fatală, de teama de a nu fi respins, îndepărtat și abandonat. Acestor persoane le va lipsi încrederea în sine și le va lipsi acel sentiment de împlinire față de propria persoană. Vor pune pe umerii celor din jur, nu-și vor asuma responsabilitatea legat de ceea ce simt și îi vor învinui pe ceilalți pentru toate emoțiile lor. Adică vor fi într-o permanentă dependență de ceea ce fac ceilalți raportat la persoana lor.

Încă ceva. Atașamentul diferă de iubire. Este o legătură emoțională de lungă durată cu o altă persoană, în care unul dintre indivizi este vulnerabil, iar celălalt este securizant, aduce confort, iar separarea de această persoană produce disconfort, supărare (sursa aici).

Din fericire, există șanse ca aceste persoane să-și câștige încrederea în sine și să iubească fără suferință, liber și fără compromisuri. Prin acțiune, făcând altceva, ieșind din acel normal anormal. Terapeuții ajută mult, dar mai ajută și dezvoltarea personală, propria conștientizare despre sine și cititul cărților de specialitate.

Despre iubire

Mă întrebam mai sus dacă știm ce înseamnă iubirea. În afara dragostei pe care o poartă o mamă copilului ei, care vine natural și fără nici un efort, pentru celelalte tipuri de iubire este nevoie de efort, de acțiune. Așa cum spune Erich Fromm în ”Arta de a iubi”, iubirea este o activitate, o artă pe care trebuie să o învățăm atât teoretic cât și practic, la fel cum învățăm arta de a trăi sau orice formă de activitate creativă. Tot el spune că deși toți oamenii își doresc să găsească iubirea, foarte mulți pleacă de la premise greșite în căutarea ei:

Prima ar fi că ei vor doar să se simtă iubiți, nu și a depune efortul de a-i iubi pe alții;

A doua este că văd iubirea ca pe un obiect și nu o aptitudine, adică e de-ajuns să găsești pe cineva care să te iubească și pe care să iubești;

A treia este confuzia dintre starea de îndrăgostire și menținerea unei stări permanente de iubire.

Erich Fromm ne aduce la cunoștință că în practicarea iubirii avem nevoie de disciplină, concentrare și răbdare. Iar condiția esențială este preocuparea majoră pentru a învăța arta de a iubi.

Spuneam mai sus că una dintre metodele prin care să ne câștigăm încrederea în sine în relațiile cu cei din jur este să și citim, printre altele. Dacă vă pasionează psihologia și dacă vă interesează să aflați mai multe detalii despre relațiile care eșuează, care sunt cauzele care stau la baza eșecului – care se trag tot din copilărie – care sunt tiparele unei relații de iubire distructivă și cum poți intra într-o relație de iubire deschis, încrezător, oferind și emanând dragoste, vă recomand cartea ”Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. Este pur și simplu revelatoare, chiar esențială atât pentru femeile care sunt în relații de iubire reușite cât și pentru femeile care trăiesc un coșmar.

În această carte vom insista asupra motivelor pentru care atâtea femei aflate în căutarea unui bărbat care să le iubească par să găsească, inevitabil, parteneri labili, lipsiți de sentimente. Vom analiza de asemenea și motivul pentru care, chiar și atunci când înțelegem că relația pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totuși atât de greu să îi punem capăt. Vom vedea cum o iubire normală devine exagerată atunci când, deși partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunța la el – ba chiar îl dorim și avem nevoie de el mai mult ca înainte. Vom ajunge să înțelegem cum nevoia de dragoste, dorința arzătoare de a iubi, dragostea însăși se transformă în dependență.” Aș adăuga că se potrivește la fel de bine și bărbaților, dar există și echivalentul în cartea ”Bărbați care nu pot iubi” de Steven Carter, Julia Sokol.

Femei care iubesc prea mult de Robin Norwood se găsește în stoc în următoarele librării online:

Elefant Libris Litera

Bărbați care nu pot iubi de Steven Carter, Julia Sokol se găsește în stoc aici:

Elefant Carturesti Libris

Sursă foto: Unsplash.

Particip la Spring SuperBlog 2021

Îmi place, uneori, ca lucrurile să se întâmple cum vreau eu. Din păcate, nu ies așa de fiecare dată. Dar e ok. În asta constă maturizarea noastră emoțională (care nu are legătură cu vârsta, de cele mai multe ori), în acceptarea ideii de a pierde și în a ideii că nu deții controlul asupra tuturor lucrurilor. Fie că dau de o situație incomodă în care nu știu cum să mă port sau fie că sentimentele mi-au fost rănite, spun asta celorlalți. Și o fac direct, fără diplomație. Nu pot să cosmetizez, să fac totul să pară mai puțin negru. Sunt tragică. Ori e albă, ori e neagră. Am încercat alte abordări, dar pe cuvânt că nu vreau să ajung să mă prefac de dragul artei. Asta ar însemna să fiu cine vor alții să fiu. De multe ori am jignit cu sinceritatea mea, deși nu acesta era rezultatul la care mă gândeam.

Acesta cred că este cel mai mare defect al meu: faptul că sunt prea directă. Și totuși, vreau să fac o schimbare în privința asta, vreau să-mi corectez apucăturile și să învăț de la specialiști în comunicare și diplomație sau de la oameni care au succes în domeniul comunicării, al scrierii creative. Deci, trebuie luate niște măsuri de urgență.

Particip la Spring SuperBlog 2021 pentru a-mi îmbunătăți tehnicile de comunicare

Cum există mai multe tipuri de comunicare, pe mine mă interesează cea verbală, adică cea bazată pe cuvântul vorbit sau scris. Primul pas l-am făcut. M-am înscris la un curs de comunicare eficientă care să mă ajute să transmit mesajul corect, într-o formă obiectivă, justă și cu rezultat pozitiv. Și nu este doar despre comunicarea în public. Asta este altceva. Este și despre cea în relațiile cu cei dragi. Al doilea pas este că mă înscriu la Spring SuperBlog 2021, fiind cea de-a 22-a ediție a proiectului. Am mai făcut pasul acesta în trecut, dar se pare că am fost împinsă de motive mult prea egoiste și bineînțeles, am și pierdut. Dar sunt ok cu asta. Acum, pe lângă motivele egoiste și ajustate din trecut, mai am unul nou: să-mi îmbunătățesc tehnicile de comunicare.

Poate te întrebi cum te poate ajuta un concurs de scriere creativă să îți îmbunătățești felul în care comunici. Garantat, te poate ajuta prin multe forme. Mai întâi, Claudia Pătrașcu, unul dintre organizatori, este un ideal pe care oricine vrea să-l atingă într-ale diplomației. Știe cum să împace pe toată lumea, știe să stingă un foc ce pare să se transforme într-un incendiu de proporții și ce-i mai important, știe să asculte. Un om care știe să asculte îți înțelege mai bine frământările. Și asta te poate inspira.

Apoi, brief-urile date în urma cărora se scriu articolele transmit niște mesaje, iar cu cât mesajele sunt mai clare și mai concise, cu atât rezultatul va fi mai satisfăcător, adică oamenii vor ști exact ce să urmărească și ce trebuie să puncteze în scrierile lor. În trecut, au fost câteva brief-uri formulate incert, cu loc de interpretări, iar de acolo au pornit și câteva discuții în contradictoriu. Deci, e foarte important să îți alegi cuvintele potrivite pentru a transmite mesajul dorit.

Ok. Poate te mai întrebi ce anume este SuperBlog. Ei, bine, în mare parte este un concurs adresat numai bloggerilor. Este o competiție de scriere creativă și un maraton al suspansului. Aceasta este a treia oară când mă înscriu. Primele două dăți au fost așa, de testare și pentru a mă lămuri exact care-i treaba. Și am căzut și în capcana de a scrie numai pentru competiție, când, de fapt, scopul blogului meu este altul. Nici acum nu am fost 100% convinsă că merită să mă înscriu pentru a nu mă abate din nou de la drum, dar nah, am zis că nu am nimic de pierdut dacă-mi mai încerc norocul. Riști și câștigi, așa-i? Adică, nu mă înțelegeți greșit. SuperBlog e un concurs la care trebuie musai să participi măcar o dată în viață dacă ești blogger.

De data asta nu mi-am setat așteptări. Fie ce-o fi. O să mă implic acolo unde simt că am ceva de spus și o voi face cu toată ființa mea. Mă voi strădui mai mult, mă voi corecta și voi fi mai îngăduitoare cu mine acolo unde voi eșua. Mă voi baza și pe spontaneitate (să nu spuneți nimănui, dar nu știu ce-mi veni, nu sunt deloc spontană). Inspirație să fie!

Dacă ești blogger și îți dorești să participi la SuperBlog 2021, accesează link-ul de înscriere, citește condițiile de participare și aruncă o privire pe lista de premii. Mult succes!

Maraton pentru Gafton sau despre puterea unei comunități

Evoluția se bazează pe comunitate și cooperare. – Bruce Lipton

Cred că v-ați întrebat și voi, uneori, încotro se îndreaptă omenirea, spre o prăpastie sau înspre mai bine, spre regres sau spre evoluție. Unele evenimente, întâmplări ne fac să afirmăm că nu mai există bunătate, că fiecare-și urmărește interesul propriu sau că nu ne mai pasă de bunăstarea altora. Ei bine, aveți dreptate. Poate că ne-am cam pierdut în multele tentații ale vieții de zi cu zi, alergăm după lucruri efemere, uneori suntem superficiali și egoiști, alteori nu le întindem mâna celor care au nevoie de noi.

Dar … există și multe alte situații și lucruri în care oamenii au demonstrat că încă mai există bunătate, solidaritate, compasiune, întrajutorare și altruism. Pentru că avem în noi o inimă și un suflet. Iar acestea tânjesc după fapte bune. Așa e în natura umană.

O FAPTĂ BUNĂ ESTE UN ACT INTENȚIONAT POZITIV CU O FINALITATE POZITIVĂ.

Și zilele astea, ceva extraordinar se întâmplă pe facebook, pe grupul Maraton pentru Gafton, ceva ce merită împărtășit cât mai multor oameni. Să vedeți cât de puternică este comunitatea din online. Vă dau acum mai multe detalii.

Daniel Gafton, un tânăr de 35 de ani din Galați, tată a doi băieți (unul dintre ei este de vârsta fiului meu), a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer, limfomul Burkitt. Vestea bună este că există tratament și o rată ridicată de vindecare. Tratamentul va fi de lungă durată și constă în chimioterapie și transplant de măduvă osoasă. Roxana, soția lui Daniel, spune că a primit o estimare a costului tratamentului, la aproximativ 240 000 de euro. O sumă imensă pentru mulți dintre noi. Așa că oamenii au început să se mobilizeze în strângerea sumei.

Impresionant este că în două săptămâni, pe grupul de care vă spuneam mai sus, s-au strâns deja 170 000 de euro. Dă-le oamenilor ocazia să creadă în ceva. Nu-i așa că oamenii ăștia sunt minunați? Nu-i așa că, uneori, rămâi fără cuvinte? Și cunosc acolo persoane care au făcut eforturi uriașe cu donații, acțiuni, evenimente și licitații. Și nu-i așa că o comunitate îți dă o putere atât de mare încât răstorni și munții? Ceea ce ne unește uneori este atingerea aceluiași obiectiv. Și avem un scop comun: SĂ ÎI OFERIM ACESTUI OM ȘANSA SPRE VINDECARE!

Ce-l face pe Dan atât de special? Ei bine, toată dăruirea și implicarea în toate acțiunile lui din trecut i se vor întoarce înmiit. Și chiar cred că este înzestrat cu o forță divină, răsunătoare.

Dan este cea mai echilibrată persoană pe care o cunosc. Fără excese, sport, odihnă, mâncat corect. Nimic din ce i se întâmplă nu are sens.” Roxana Gafton

Când vorbesc despre Dan nu pot vorbi dramatic. Dan e puternic, e vesel, e sarea și piperul oricărei întâlniri și nu avem voie să ni-l imaginăm altfel.”

”Aceasta licitatie este cu atat mai speciala si mai emotionanta pentru mine cu cat Daniel, la fel ca si Cristi, a luptat tot timpul pentru diverse cauze umanitare, ajutand zeci sau sute de persoane din Galati in a-si indeplini proiectele lor.”

Eu nu îl cunosc personal pe Daniel, dar aud numai lucruri bune despre el și mi-ar plăcea ca după finalizarea tratamentului să am ocazia să îi strâng mâna omului pentru care se mobilizează atâta lume din oraș.

Felicitări pentru mobilizare și solidaritatea de care dați dovada, e chiar impresionant. Nu îl cunosc personal pe Daniel, dar sunt sigur ca e un om bun, m-am interesat.”

Așa că dragi prieteni din blogosferă și nu numai, lansez o provocare la început de an:

DONEAZĂ PENTRU DANIEL GAFTON! (Click)

Mai sunt de strâns mai puțin de 100 000 de euro. Orice sumă donată contează, știți asta. Iar dacă sunteți strâmtorați financiar, nicio problemă. Un simplu share ajută enorm. Astfel vor afla și oameni care pot dona. Puțin cu puțin se face mult.

Fiți și voi parte din vindecarea lui Daniel. Haideți și voi alături de el și de alți 6 700 de oameni care fac tot posibilul să îi ofere șansa spre vindecare!


RO93INGB0000999907411686 – Gafton Roxana – cont în lei
RO67INGB0000999911040924 – Swift: INGBROBU -cont în euro – Gafton Roxana
(cu mențiunea alimentare cont sau donație).

Grup de facebook: Maraton pentru Gafton.

Pentru donații de oriunde din lume accesați Platforma GoFundMe sau trimiteți în contul PayPal la adresa roxanagafton2016@gmail.com.

Foto: Pencil Artelier

Cum mi-am petrecut eu vara și cum îți poți petrece Crăciunul și Anul Nou

Mici proiecte și câteva călătorii, printre care și o vacanță în România, aveam planificate pentru 2020, pe la începutul lui ianuarie. Apoi, totul s-a resetat cu începerea pandemiei, cum bine știți și voi.

Multe luni s-au scurs până am reînceput să scriu. Ce mi-am dorit a fost să fac o pauză de facebook și m-am oprit și din scris. Simțeam că nu mai vreau să împărtășesc cu nimeni, virtual vorbind, ce-mi trece prin minte și ce acțiuni am mai derulat. Iar pauza de facebook care a ținut în iulie și august a fost benefică pentru psihicul și starea mea de bine.

În iulie și august mi-am petrecut pe plajă o mare parte din timp, alături de mămici și copii. Vremea a fost de partea noastră, având în vedere că în Olanda temperatura medie, vara, este cuprinsă între 20-22 de grade. Ne-am bălăcit, ne-am jucat și ne-am plâns de căldura insuportabilă până seara, târziu.

Apoi, am mai fost și două weekend-uri plecată. Unul l-am petrecut la Efteling, cu ocazia zilei de naștere a copilului, altul în Leiden și Delft.

Ce vreau să vă spun este că nu contează prea mult pe unde am fost, cu cine sau ce am făcut, ci este faptul că m-am simțit vie, reală și autentică. Am simțit cum nu am mai simțit demult, bucuria și simplitatea vieții, în plină pandemie. Asta chiar m-a făcut să mă întreb serios dacă noi, oamenii, chiar ne bucurăm din suflet sau ne bucurăm doar să le arătăm celorlalți că ne bucurăm, adică mimăm, ne prefacem? Cred că fiecare își poate răspunde singur la întrebare.

Și mai cred că și sugestiile de mai jos  sunt utile pentru a ne petrece sărbătorile într-un mod diferit, dar plăcut, chiar și în formație restrânsă. 

1. Încearcă o zi fără facebook și alte rețele sociale.

Mi-am dat seama că avem o viață pe care o petrecem mult prea mult virtual și nu în realitatea ei. Ne interesează mai mult, pe facebook, unde și-a petrecut timpul colega dintr-a XII-a în loc să ieșim la o plimbare. Dar nu vreau ca aceste rânduri să fie ca o aruncare cu piatra. Facebook-ul e bun în măsura în care ne inspiră să devenim oameni mai buni sau când ne informează despre evenimente de care suntem interesați.

În loc de facebook, ce zici de un film, o carte sau un video call cu prietenii sau familia de departe?

2. Creează o nouă tradiție de Crăciun.

Inspirată de Olaf, care pleacă în căutarea unui tradiții de Crăciun, voi încerca să caut sau să creez și eu o nouă tradiție de Crăciun. Îndemnați-i pe copii să vină cu idei. Ei ne surprind mereu cu viziunea lor. Poate e cazul să renunțăm la cele care ne obosesc sau ne fac să pierdem mult timp. La ce tradiții vei renunța? Eu sigur voi renunța la a-mi petrece ajunul prin bucătărie. Cred că voi păstra tradiția de a merge la colindat.

3. Fă ceva ieșit din comun. Fii spontan.

E bine să planifici din timp anumite evenimente, dar acum îți poți permite să improvizezi, în măsura în care nu se trece peste restricțiile impuse de guvernul țării în care te afli.

Țin minte că am plecat într-o seară de la muncă, acum câțiva ani, pe la 11 noaptea direct la Păltiniș, hotărând pe drum destinația. A fost spontan, s-a lăsat cu râsete și cu o amintire plăcută.

Să nu uităm că sărbătorim și nașterea Mântuitorului și că putem crede în minuni. Îmi îndrept gândul spre cei aflați în suferință și confuzie. Credeți în voi și-n puterea voastră!

Zilele următoare să ne găsească sănătoși, voioși și recunoscători!

Sursă media: pexels.com

Despre ce aș putea scrie uneori, dar nu scriu

Din când în când, mai îmi vin în gând tot felul de subiecte de actualitate pe care le-aș putea stoarce pe blog și întoarce pe toate părțile, dar, totuși, nu o fac. Uneori chiar încep să scriu, dar apoi îmi pun niște întrebări la care tot eu îmi răspund. Cu ce ajută cititorii? Ce recomandări aș putea face? Cu ce informații rămân oamenii după ce au citit? Și constat că, de fapt, scriu pentru a-mi răspunde mie unei probleme sau frustrări și șterg tot. Și fac o pauză de scris de câteva zile sau chiar săptămâni pentru că simt că nu am ce împărtăși cititorilor.

Aș putea scrie despre cât de neempatici sunt oamenii (unii, nu toți), despre cât de multă neînțelegere există, chiar și printre oamenii de lângă noi, dar, totuși, nu scriu. Și asta pentru că nici eu nu sunt un exemplu de persoană înțelegătoare.

Aș putea scrie despre relații, despre problemele din cuplu. Oho, câte am de povestit, de vărsat amarul, țin cu mine o grămadă de frustrări și văd acest lucru și în relațiile celorlalți, dar, totuși, nu scriu. Nu am soluții pentru a îmbunătăți relațiile, în afara faptului în care decizi să te crești pe tine, să te dezvolți, dar dacă partenerul/a nu dorește același lucru, se creează o prăpastie mult mai adâncă.

Aș putea scrie despre cât de triști, apatici, fără poftă de viață sunt unii oameni, dar cu ce folos dacă nu le știu povestea, dacă nu îi pot ajuta să se bucure de viață? Cândva, am fost și eu așa și tot în mine am găsit puterea de a mă schimba.

Aș putea scrie despre unii părinți care încă își educă ai lor copii pedepsindu-i, umilindu-i și etichetându-i, dar, cine sunt eu să le judec stilul de parenting? La urma urmei și ei își iubesc copiii și știu cât de greu este să te dedici lor (nu vorbesc aici de cazuri de părinți violenți, inconștienți sau iresponsabili).

Aș putea scrie despre toate dezastrele din lume, războaie, boli, dar iarăși m-aș umple de multă energie negativă și în plus, dacă nu vin cu soluții bune pe care să le și adoptăm ar fi inutil.

Ok, Aniela, dar despre ce scrii? Probabil că vă întrebați. Așa cum am precizat mai sus, despre orice răspunde la întrebările: Cu ce ajută cititorii? Ce recomandări aș putea face? Cu ce informații rămân oamenii după ce au citit? Cred că așa ar trebui să procedăm și în conversațiile cu ceilalți. Să ne gândim de două, trei ori înainte să vorbim și chiar să ștergem propoziția în gând. Să ne întrebăm cu ce ajută ce spun, ce sfaturi aș putea oferi și cu ce rămâne celălalt din conversația noastră. Nu o să ne iasă de prima dată, dar exersând vom reuși să avem conversații de calitate.

Eu și tehnologia

Televizorul din sufragerie stă cu fața spre perete de parcă l-am pedepsit. Bietul de el, e ignorat total de când avem laptop-uri, smartphone-uri și tablete. Din când în când mai dau cu pămătuful peste el să-l curăț de praf. Asta e, cred că s-a obișnuit cu noul lui statut de piesă de muzeu. Nici despre aparatul de radio nu pot spune mai multe. Acum avem youtube, podcast-uri și tot felul de instrumente tehnologizate care ne fac viața mai ușoară și mai interesantă. Nu mai e ca acum douăzeci de ani când pierdeam vremea prin internet cafe-uri că pline mai erau de nici loc liber la computer nu găseai. Oare și voi erați fanii mIRC-ului, asl pls? Am avut parte de multe întâmplări haioase cu prietenele mele când ne propuneam întâlniri cu băieții de pe mIRC.

mouse-pad-25x21cm-03_110dpi-600x504.jpg

Acum, pe repede-nainte, azi ai tehnologia la tine acasă. Și nu numai acasă, ci și pe stradă, în tren, în autobuz, în mașină, chiar și pe bicicletă, la locul de muncă, în magazine, la semafor, oriunde. Nu mai e în vogă mIRC-ul, dar avem alte opțiuni mai performante. Nu îmi mai văd viața în lipsa tehnologiei. E parte din mine, mai ales smartphone-ul, un gadget de neînlocuit. Am tot felul de aplicații care mă ajută să păstrez legătura cu familia, cu alți oameni importanți, cu voi și cu grupul de români de aici, din Vlissingen. Pe soțul meu l-am cunoscut pe un site de socializare prin 2009. Și cunosc multe cupluri formate prin intermediul internetului.

Un alt gadget folositor pe care l-am primit de ziua mea sunt căștile mici fără fir ce se conectează prin bluetooth la smartphone, laptop, tabletă, etc. Sunt utile când fac sport, firele sunt incomode la alergat. Dar gadget-ul cel mai aducător de distracție este o miniboxă așezată în cabina de duș, cu conexiune bluetooth. Datorită ei defilăm cu talentele noastre muzicale, exersăm intens printre nori de spumă și miresme de flori. De l-ați vedea pe băiețelul meu de patru ani plin de gel și clăbuc, dansând și cântând. Terapie curată.

SP-GC-GR168_03-1-600x600

Revenind și la lucruri serioase, tehnologia poate fi dificilă mai ales când nu știi să o folosești. Noroc că există tot felul de accesorii și noroc cu Spacer care oferă spre vânzare tot felul de accesorii și instrumente printre care periferice PC, accesorii laptop, accesorii smartphone, cabluri și acumulatori, iar la categoria gaming cele mai populare sunt scaunele, de altfel, importante pentru o poziție corectă a corpului. Spacer a apărut tocmai din dorința de a facilita folosirea tehnologiei în condiții confortabile.

Voi cum vedeți tehnologia?

SPACER-Logo

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

O călătorie pe șase continente în 100 de zile

După cum știți, am călătorit prin multe locuri de la Marea Mediterană, din Europa și Africa de Nord, dar eu sătulă de călătorii nu voi fi cât voi trăi. Mai sunt multe lucruri interesante de aflat și de văzut, așa că am pe lista dorințelor o mare aventură: un proiect fotografic ce va cuprinde imagini de pe şase continente. Acest vis de-al meu a pornit de la dorința de a afla cât de intens trăiesc oamenii de pe alte meleaguri și cât de mult mi-ar putea schimba viziunea asupra lumii. În acest context, vorbele lui Mark Twain mi se potrivesc: Călătoria este fatala prejudecății, bigotismului și îngustimii minții, și, din această pricină, mulți din oamenii noștri au mare nevoie de ea. Viziunile largi, generoase, caritabile despre oameni și lucruri nu pot fi obținute vegetând într-un mic ungher al pământului toată viața.  

Și cum această mare aventură necesită organizare, voi alege să mă bazez pe recomandările și sugestiile din aceste circuite culturale Christian Tour și aceste circuite exotice Christian Tour.

8geiranger-fjord-norway-dreamstime-xl-15041953.jpg

Acum nu-mi dau seama cât de pregătită voi pleca, probabil îmi voi lua puține lucruri cu mine, dar sigur un jurnal de activități, impresii/un bloc de desen, aparatul de fotografiat, trepiedul și alte ustensile. Și cum îmi place să le fac pe toate în ritmul meu, fără să fiu deranjată, voi merge singură. Da, singură în aventura vieții mele.

Traseul pornește din Olanda spre Danemarca, apoi Norvegia, Finlanda, Rusia, Mongolia, China, India, Tanzania, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă, Peru și se termină în Mexic. Îmi plac destinațiile culturale, exotice, peisagistice, istorice împletite cu povești de demult. Iată ce cuprinde planul meu de călătorie:

2bastions-of-finnish-fortress-suomenlinna-helsinki-finland-shutterstock-1032479332.jpg

Locuri obligatorii de văzut:

• fiordurile norvegiene printre care Geiranger, fiind cel mai fotografiat fiord, aflându-se în apropierea orașului Ålesund;

• fortăreața Suomenlinna de lângă Helsinki;

• Sankt Petersburg și Moscova;

• Parcul Național Khogno Khan, Parcul Național Terelj și Rezervația Gun-Galuut din Mongolia;

• Marele zid chinezesc;

• Rishikesh, capitala mondială a yoga;

• Zanzibar;

• Cape Town și Drumul Vinului – Stellenbosch;

• satul hobbiților în Noua Zeelandă;

• Insula Incahuasi (Incawasi) pentru imaginile fantastice;

• Yukatan pentru cultura mayașilor.

15editorial-interior-of-green-dragon-inn-in-hobbiton-movie-set-matamata-new-zealand-shutterstock-735980035

Obiective turistice propuse:

• Muzeul van Gogh;

• castelul Frederiksborg, denumit și Versailles-ul Nordului, Muzeul Navelor Vikinge din Roskilde;

• Bulevardul Nevskii Prospect;

• Galeriile „Tretyakov” – cele mai renumite capodopere ale picturii rusești;

• Lhasa, centrul de reședință al lui Dalai Lama;

• Taj Mahal;

• sanctuarul istoric Machu Picchu.

Activități de neratat:

• atelier de pictură și minicroazieră pe canale în Amsterdam;

• plimbare cu metroul prin Moscova;

• yoga în Rishikesh – India;

• relaxare la spa în Zanzibar;

• croazieră pe Marine World în bariera de corali din Australia unde voi încerca scuba diving;

• să mănânc alături de localnici în Cancun și să cumpăr suveniruri din piața Manos Magicas;

• să dorm într-o iurtă în Mongolia.

Specialități gastronomice de gustat:

Souvas care sunt niște cubulețe de carne de ren afumată după o rețetă tradițională (va fi prima dată când voi mânca ren) și raggmunk, niște clătite de cartofi, carne de porc și merișoare sălbatice;

Cong You Bing – clătite tradiționale cu țipar si ceapă verde, Gui Hua Lian’ou – delicioase flori de lotus însiropate, și Beti Jiuniang, un vin din orez foarte aromat;

Khorkhog, friptură din carne de oaie sau vită preparată pe pietre încinse și servită cu orez și legume.

Nu sunt convinsă că îmi vor ajunge cele 100 de zile, dar entuziasmul de a-mi duce proiectul la bun sfârșit mă determină să sper ca momentul plecării să vină măcar în următorii cinci ani că altfel cine știe ce idei îmi mai vin.

china-tibet-un-tur-la-mare-inaltime-2020-702.jpg

Sursa și imagini: christiantour.ro

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

 

Sunt creativă când beau cafea

Dimineața este momentul meu preferat din zi pentru că o asociez cu un nou început, cu o nouă șansă de a face lucrurile diferit. Și pentru a-mi umple inima de și mai mult bine și gândurile de mai multă creativitate îmi pregătesc o cafea, una neagră, fără zahăr.

În zilele ploioase, când nu merg la serviciu, ador să stau pe canapea cu o ceașcă în mână și să privesc pe geam. Îmi vin idei despre ce aș mai putea întreprinde pentru pasiunile mele, fac tot felul de planuri, le notez sau chiar citesc din cărțile mele de dezvoltare personală. Este băutura peste care nu aș putea sări, exceptând apa. Și ce să mai spun de mirosul de boabe proaspăt râșnite? Chiar și unor nebăutori le trezește simțurile.

five-delicious-coffees-banner-l-1024x316

b95a61c7-54f3-40b9-8a90-1242b639d929._CR101464600_PT0_SX1464__-1024x420

Vremurile în care îmi beam cafeaua alături de prieteni au apus, acum distanța ne desparte. Pe atunci, cafeaua se întindea la vorbă, era dusă prin tot felul de stări, de la tristețe la bucurii și extaz, de la repetiții de dans la teme, de la iubire la indiferență. Ce, mai! Era omniprezentă în viețile noastre și dacă aș fi personalizat-o, ar fi purtat numele unui jurnal al unei tinere de douăzeci de ani.

Acum o beau singură, având în vedere că și soțul meu adoră cafeaua, rar se întâmplă să fiu în compania lui (avem obiceiuri și ritualuri diferite). Dar asta nu mă oprește să fiu cu gândul la cineva sau într-un loc anume. Deci, în acest context devin visătoare și ușor  melancolică.

Și totuși, m-ar bucura compania espressorului automat Philips cu LatteGo, sistemul de lapte cu cea mai rapidă curăţare în 15 secunde. Espressorul are o varietate de cafele și îi pot ajusta concentrația și aroma băuturii și cantitatea de cafea și de lapte. L-am găsit în magazinul online magNET.roSună bine, nu? Eu sigur voi vrea să-mi pregătesc un cappuccino cu spumă de lapte fină și cremoasă când mă apuc de scris. Mirosul și aroma îmi pun neuronii la treabă, așa că devin mai creativă, iar spuma de lapte îi dă un aspect asemănător cu spuma mării. Și să mai spun că afișajul tactil al espressorului este pe placul copiilor?

philips-2200-innowacyjny-system-lattego-1920x520-1024x277

Un espressor Philips de-aș avea,

Tare mult m-aș bucura

Să-mi prepar din boabe proaspete,

Să încep ritualul unei dimineți perfecte

Cu o cafea neagră plină de savoare

Și ziua va prinde și mai multă culoare,

Apoi să mă plimb pe alei

Cu un cappuccino însoțit de idei,

Iar trecătorii să privească 

Cum sorb eu din spuma generoasă.

magNET-Logo-500x500-300x300

Foto: magNET.ro

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

 

 

Low-cost, o soluție împotriva crizelor de furie?

Nu știu cum e la voi, dar eu când călătoresc cu avionul cu fiu’mio, vreau să am totul la îndemână, mai ales lucrurile lui. Și asta mă face să devin mult mai atentă și organizată cu obiectele și hainele pe care le iau în bagajul de mână. Nu mi-aș imagina până unde ar merge dacă i-aș spune că mașinuța cu care vrea să se joace în avion este în bagajul de cală. Ar fi în stare să scotocească toate încăperile sau poate ar avea un tantrum, cu toate explicațiile de rigoare, iar tu, pasager care iubești liniștea, nu cred că ți l-ai dori. 😀 Așa că previn asta alegând un bagaj de 55×40×20 și unul de 40×30 și toate cărțile și jucăriile sunt lângă noi pe durata zborului. Cred că o să arunc o privire și la trolere copii, special pentru el. Bine, bine, dar cine mă oprește să-mi iau un bagaj mai mare? În primul rând, în tariful de bază, ai inclus doar un bagaj de mână, pentru extra bagaje se plătește separat. În al doilea rând, se întâmplă ca băiatul meu să aibă nevoie la toaletă fix când intrăm în aeroport și ghici cine va căra toate bagajele la baie? Zic pentru că am pățit-o. Și am călătorit doar noi doi, fără soțul meu. Deci, pentru confortul meu și al celor cu care călătoresc, prefer cât mai puține bagaje. Nu-i chiar așa de complicat să aleg lucrurile importante de care am nevoie. Când am avut undă verde la bagaj de cală de 40 kg, ce credeți că am luat cu mine? Chestii inutile, pe premiza „să fie, dacă voi avea nevoie”?

troler-aero-hard-4-roti-rose-gold-girl-768x768

Și dacă tot am început cu low-cost, hai să vă mai spun încă un motiv pentru care aleg această variantă în detrimentul altor companii, pe lângă prețul mic. Au sandvișuri pe alese (contra cost, desigur). Știți cum e cu copiii? Vor fix ce mănâncă alți oameni, nu ce ai tu la pachet. Aleg mai degrabă copil fericit cu burtica plină, criză de nervi inexistentă. Nu zic că alte companii nu or avea de mâncare, Doamne ferește, dar mi s-a întâmplat să primesc un biscuite sau te miri ce mică atenție culinară pe un zbor de 2-3 ore. Și culmea e că nu mâncasem înainte știind că voi primi în avion.

Deci, trăiască biletele de avion low-cost. Bagaje puține, fără stres, fără nervi (nu zic că alte motive nu s-or găsi), mamă fericită, copil fericit.

40x20x25-Ryanair-1-1

Foto: travelkit.ro

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

Pentru tine, ființă dragă

„Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică.” Mircea Eliade 

Azi-dimineață m-au trezit câteva mângâieri și pupici. Erau de la fiul meu. Ce norocoasă sunt, mi-am zis. Suntem sănătoși, veseli, avem o casă în care locuim, avem ce pune pe masă. De multe ori uit aceste binecuvântări și îmi doresc mai mult. Nu e nimic în neregulă să îți dorești mai mult, e în firea omului să-și atingă potențialul. Dar cum ar fi dacă singurul lucru pe care ți-l dorești e să fii sănătos? Și nu pentru că nu ai avea alte lucruri la care să visezi, chiar ai un sac de dorințe, dar asta e foarte important pentru tine și cei din familia ta, pentru că într-o nefericită zi ai aflat că ai cancer. Zici „Nu mă las învinsă, lupt pentru copiii mei. Ei sunt motivul meu de forță, de a merge mai departe, de a muta și munții pentru a le fi alături la fiecare zi de naștere, în fiecare sărbătoare, în fiecare clipă a vieții lor.”

Pusesem la vânzare o geacă pentru gravide prin iarna anului 2016. Ea a venit la mine acasă să o probeze. Era foarte fericită că va avea un al doilea copil și că asta o va împlini. Fericirea ei era molipsitoare. Apoi, am revăzut-o în vara lui 2017, chiar înainte să nască. Aveam de luat niște cireșe de la cineva și ea s-a oferit să mi le aducă. Așa era ea, săritoare, așezată în primul rând al oamenilor pe care te poți bizui când ai nevoie de ajutor. Era îngrijorată că nu are cu cine să-și lase copiii în timp ce va merge la cursuri. Nu îmi mai amintesc ce i-am spus, dar acum regret nespus că nu am făcut mai mult. După naștere a venit verdictul crunt: cancer la sân. Având în vedere că era într-un stadiu incipient, șansele de vindecare sunt foarte mari. Și ea era atât de optimistă și încrezătoare încât ne-a transmis și nouă, celor din jur speranțe și pozitivitate. Apoi, după un an a aflat că și alte organe sunt afectate, iar acum în 2019 puterile i-au cedat. Ne-a părăsit. Credeți-mă că a fost un om excepțional, cum rar îți este dat să întâlnești. Cuvintele nu mai au forță să redea ce simt și uneori, creierul mi se blochează.

Rămân niște întrebări tragice la care nu găsesc răspuns: Pe cine vor mângâia acei copii când se trezesc dimineața? Cine le va spune o poveste de noapte bună? Cine va fi zâna bună? (Așa am auzit într-o poveste, că mamele sunt zânele bune ale copiilor.) 

Poți fii mândră de tine, draga mea, ai răspândit bunătate, optimism, pozitivitate, ți-ai trăit viața intens și cu semnificație cum MULȚI nu reușesc în optzeci de ani. Îmi pare enorm de rău că prețul pe care a trebuit să îl plătești a fost chiar propria-ți viață. Sunt tristă, mâhnită că nu ți-am spus asta când m-ai putut auzi, dar tu știi cât de minunată ai fost.

Ce am învățat de la olandezi

DSC_3397-01.jpeg

Foto: Aniela Ciugureanu

 

Ce urmează să citiți o să vi se pară banal, simplist, dar, totuși, nu e. Sunt cinci luni de când ne-am mutat din România în Olanda. Nu mi-am setat așteptări când am ajuns aici, mi-am spus că mai rău ca-n țară nu poate fi. Nu am venit cu prejudecăți legate de oameni sau locuri. În tot acest timp am avut ocazia să studiez ce-i face pe olandezi atât de diferiți față de noi, românii. Pe lângă nivelul ridicat de trai, nivelul educației și al civilizației, sunt câteva lucruri pe care oricine le poate adopta, indiferent unde locuiește. Iată ce am învățat:

1. Să zâmbesc oricând și oriunde. Pe stradă, 8 din 10 olandezi îmi zâmbesc, unii chiar mă salută. Așa că am început și eu să zâmbesc zi de zi, oricând și oriunde. E contagios și e la îndemâna tuturor și a ajuns să mi se pară normal.

2. Să mă relaxez. Da, cu siguranță, mai am de lucrat aici. Nu e vorba de relaxare privită ca odihnă, ci ca un stil de viață. Să iau toate situațiile negative cu care mă confrunt mai degajat și să nu fac o tragedie din asta, să trec mai ușor peste greșeli, să fiu mai blândă cu mine. Exact ca-n melodia „Relax, take it easy”.

3. Răbdarea. O să spui „Păi nu e nevoie să ajungi în Olanda să înveți să ai răbdare.” Pentru mine a fost nevoie. De felul meu îmi lipsea răbdarea, pentru că nu mi-am dat ocazia să mi-o educ, aici am făcut-o de dragul celor din jur, deși recunosc că uneori îmi mai pierd răbdarea cu băiețelul meu. Dar, cred că sunt pe drumul cel bun.

4. Respectul. Nu contează naționalitatea, orientarea sexuală, politică sau religioasă, locul de muncă, aici toți oamenii sunt respectați și egali.

5. Mișcare indiferent de vreme. Fie că-i vorba de nelipsita bicicletă, alergat sau mers pe jos, olandezii pun mare preț pe mișcare. Cu nutriția nu stau atât de bine. Chiar și așa, obezitatea e mult mai scăzută ca în multe alte țări europene.

După cum ați observat, am ales să mă concentrez pe latura pozitivă a traiului de aici. Desigur că sunt și lucruri care nu-mi plac sau cu care nu sunt de acord. Îmi place simplitatea de aici. Și, pentru cei mai curioși dintre voi, orașul e plin de familii formate dintr-un bărbat și o femeie. 🙂

 

 

Viața înseamnă și renunțări

full frame shot of eye
Fotografie de Vladislav Reshetnyak pe Pexels.com

 

Când eram însărcinată, habar nu aveam ce mă așteaptă după ce se va naște copilul. Credeam că unui copil trebuie să-i asiguri hrană, atenție și să îl îngrijești. Habar nu aveam că vine la pachet și cu renunțări, pe lângă altele. Primul lucru la care am renunțat a fost suplețea corpului meu. Nu mai e ca înainte de sarcină. În ciuda eforturilor mele, nu am reușit să revin la kg de dinainte de sarcină. Cred că încep să mă accept așa cum sunt, deși asta nu înseamnă că nu mai fac sport sau nu am grijă la dietă, pur și simplu îmi dau seama că nu pot duce o luptă interminabilă cu metabolismul meu. Al doilea lucru la care am renunțat a fost timpul meu. Da, timpul dedicat numai și numai mie, făcând orice activitate care-mi aducea o stare de bine și relaxare. Timp să fac ce vreau, fără să fiu deranjată. Apoi, am renunțat la somn. Privarea de somn mi-a adus stări de furie, anxietate, stres și îmbătrânire prematură și multe alte griji legate de mămicie.

În ciuda acestor fapte, am renunțat la a mai fi egoistă, la a mă considera buricul pământului sau că merit o statuie pentru că am devenit mamă (deși mie chiar îmi vine să construiesc câte una pentru fiecare mamă în semn de apreciere; totuși, o fac în inima mea). Mamele sunt acele ființe care renunță la visuri pentru a se dedica familiei. Cunosc o grămadă de astfel de persoane și uneori nu puteam să le înțeleg. Acum nu numai că le înțeleg, dar le și compătimesc pentru îngroparea propriilor dorințe, fie că asta au dorit, fie că au fost circumstanțe care au condus la această situație. În multe cazuri duce la nefericire, la o rătăcire prin viață fără a găsi scopul spre care tânjește sufletul. Printre altele, egoismul este și bun în măsura în care nu este o stare dominantă.

Am mai renunțat să demonstrez că am întotdeauna dreptate. Suntem diferiți și vedem același lucru din unghiuri diferite. Mi-a luat ani buni să înțeleg că dreptatea fiecărui om este adevărată. Am mai renunțat la limitări, convingeri și alte lucruri care mă țineau ancorată în trecut (cu siguranță voi scrie și despre asta). La un singur lucru nu am renunțat și anume la visul meu.

Tu la ce ai renunțat și ți-ai dat seama că te ajută să faci un pas înainte?