5 motive pentru care să îți cumperi singură cadourile, măcar din când în când

Uneori, căutăm împlinirea în lucrurile sau oamenii din jurul nostru. Lucrurile ne satisfac anumite nevoi, ceea ce e perfect normal. Devine anormal când cumpărăm în neștire, abuziv, diverse articole sau lucruri de care nu avem absolută nevoie, crezând că doar așa ne creștem stima de sine. S-au scris nenumărate cărți pe această temă (o recomand pe Dominique Loreau).

Dar nu despre asta este vorba în rândurile de mai jos. Mai bine să vorbim despre cadouri, nu? Și mă adresez, mai mult, persoanelor care se pun pe ultimul loc, uitând cât de importante sunt.

Înainte de a-ți prezenta motivele pentru care e recomandat de psihologi să te pui pe primul loc, să îți cumperi câte-un cadou, vreau să clarificăm un lucru. Asta nu înseamnă că de acum încolo vei refuza toate cadourile sau nu îi vei mai lăsa pe cei apropiați să te surprindă. Că până la urmă nu e numai despre a primi, ci și despre a dărui. Iar când dăruim ne crește inima de bucurie, eu așa simt.

1. Știi exact ce îți dorești și când.

Cine te cunoaște mai bine dacă nu tu însăți? Tu îți știi cele mai aprige dorințe. Fie că ai pus ochii pe o bluză, fie o carte, un parfum sau un ruj, ai o cerință clară. Și când cerința se aliniază cu starea ta de spirit ai și găsit momentul potrivit de a acționa. Asta am făcut de curând când mi-am comandat niște super ochelari de soare cu o reducere uimitoare, ochelari pe care mi-i doream de foarte mult timp.

2. Cu cât ai mai puține așteptări de la ceilalți, cu atât mai bine.

Aceasta cu așteptările este dureroasă. Și este și mai dureroasă când credem că dorințele ne sunt ghicite de ceilalți și ne comportăm ca și cum le-am comunicat. Așa că hai, mai bine, să ne îndreptăm așteptările spre noi înșine, să încercăm să nu depindem în totalitate de ceilalți și să ne surprindem cu mici bucurii. Spre exemplu, acum nu mai aștept de la nimeni să-mi dăruiască flori. Mi le ofer ori de câte ori am ocazia. Să cumperi flori proaspete pentru tine însăți e magic și e un semn de iubire de sine. Desigur, accept oricând flori în dar.

3. Te prețuiești.

Fie că ai muncit în anul acesta din greu, fie ai stat acasă cu copiii și ai trecut printr-o multitudine de stări, un lucru e clar. Ai făcut o treabă grozavă. Ești minunată, unică, specială, cu bune și cu rele. Și cred că meriți din plin acel lucru la care tânjești. Și nu spun doar așa, vorbe goale, dar, uneori tu ești cea mai importantă persoană din mediul tău. Fii tu pe primul loc, măcar de câteva ori pe an.

4. Nu va mai trebui să pretinzi că îți place darul.

De câteva ori, am fost pusă în postura de a mă preface la vederea cadoului. Oricât încercam să mă conving că omul respectiv și-a consumat din timp, și-a dat interesul, tot nu rezona cu așteptările mele. O dată am primit de ziua mea o față de masă. Opss! (Nu am nimic cu fețele de masă, de altfel sunt oricând binevenite, dar în contextul potrivit). Și nu am vrut să stric bucuria persoanei care mi-a dăruit-o așa că mi-am mascat dezamăgirea. Nu știu dacă s-a prins sau nu, dar urăsc situațiile astea în care trebuie să mă prefac. Prefer să fiu sinceră (dar, uneori, situația cere altceva). Mi-am dat seama cât de puțin mă cunoștea, deși eu credeam că știe ce-mi doresc. Că tot vorbisem de așteptări mai sus.

5. Depinzi doar de bugetul tău personal.


Nu ai un buget personal? Ar trebui să îl ai. Nu vorbesc de bugetul familiei, bugetul copiilor, etc. Ci unul doar pentru tine. Fie că dispui de 10, 20 de lei sau 400, 500 de lei, ce-i pentru tine, pentru tine să fie. Acum, nu vreau să crezi că te îndemn să ascunzi sau să-i minți pe ceilalți membri ai familiei în legătură cu banii. Nici vorbă! Eu am o pușculiță în care economisesc pentru experiențe costisitoare.

Și până la urmă contează mai puțin dacă vom primi sau nu lucruri de pe lista noastră. Contează bucuria celui care dăruiește, contează să rămânem sănătoși și de sărbători și după ele și contează să prețuim momentele alături de cei dragi. Să fim recunoscători. Și cu cei dragi alături poți verifica ofertele și promoțiile care rulează în această perioadă.

Tu ce crezi despre asta? Ce ți-ai oferit ultima dată?

Călătoria aceea în care e prezent sentimentul „tot ce-mi doresc e aici”

Aseară am făcut o plimbare prin Insulele Feroe. Virtual. M-am încărcat cu pozitivul mării, al peisajului, dar totuși, ceva îmi lipsea. Probabil briza, mirosul mării sau răcoarea serii? Ei, bine, sunt ingenioase ideile astea de turism care se mută în online, dar mie, nu mi se par trainice. Nu-ți sunt implicate toate simțurile, văz, auz, miros, tactil, gustul. Sunt implicate doar văzul și auzul.

Nu am putut mirosi locul, nu am putut să pășesc pe roci, nu am avut cum să gust din mâncarea tradițională. O experiență e incompletă dacă nu o trăiești cu toate simțurile, chiar și cu cel de-al șaselea, acela de percepție extrasenzorială.

Și după asta, aseară mi-am dat seama că nu-mi lipsește nimic (material și nici senzorial), că de fapt, societatea m-a vrut consumatoare de tot felul de lucruri și servicii doar să mă simt completă. Dar chiar și acum, cu toată această pandemie, mă simt completă. Am lângă mine pe cine trebuie (bine, probabil ar fi excelent dacă aș avea toată familia) și ce trebuie.

Nu-mi lipsesc călătoriile pentru că am cărți prin intermediul cărora pot călători în timp și spațiu, am atâtea  amintiri din călătoriile de anul trecut sau de oricând. Am mai mult timp să mă conectez cu natura (noi mai ieșim prin pădure sau pe malul mării păstrând distanța de ceilalți și stând retrași) pe care trebuie să o prețuiesc mai mult.

Nu mai merg la muncă momentan. Hotelul în care lucrez e aproape gol.

Ador călătoriile, deși mai sus am spus că nu-mi lipsesc. Zi de zi am parte de una alături de fiul meu. Într-o zi avem parte de călătoria răbdării, în alta spre lumea sportului, în altă zi facem călătorii prin bucătărie. 

Călătoria aceea în care e prezent sentimentul tot ce-mi doresc e aici, lângă mine, o fac zi de zi. Experiențele turistice mai pot aștepta.

Sursă foto: editare în Canva

Visul tău te vrea cu totul

Dacă primul plan adoptat nu dă rezultatele scontate, înlocuiește-l cu altul, apoi cu altul, și așa mai departe, până când vei găsi un plan care DĂ REZULTATE.” – Napoleon Hill

Astăzi sunt bine, mai bine ca oricând, chiar dacă situația în care este întreaga omenire nu e roz deloc. Îmi îndrept gândurile spre un viitor mai bun, cu oameni mai toleranți, mai dornici să ajute. Deja văd că oamenii se îndreaptă spre o schimbare, una mult așteptată.

O să dau frâu liber visurilor mele. Cu unele am început încă de anul trecut (scrisul, fotografia și călătoriile). Iar un altul ar fi să îmi cumpăr o casă eficientă energetic cam în următorii doi-trei ani, așa. O astfel de locuință este o casă activă care este proiectată în așa fel încât, pe termen lung, să reducă la minim consumul de energie neregenerabilă și să economisească resurse. Comparativ cu o casă normală, o casă activă este prietenoasă cu mediul și nu determină emisii în apă, aer sau sol. În momentul de față încerc să mă familiarizez cu anumite noțiuni, răsfoind un dicționar de arhitectură. Cred că o să mă ajute în elaborarea unui plan, unul cât mai personal care să se potrivească cu activitățile din viața mea.

După cum spuneam, totul începe cu un plan care e făcut după ce îți vine o idee sau după ce ajungi la anumite conștientizări. În cazul meu totul a venit treptat și intenționat, nu m-am mai lăsat în voia hazardului. O să vă spun mai jos cum am ajuns să am un blog și cum m-am apucat de fotografie și nu întâmplător sau pentru că e la modă.

Nu demult, cam în urmă cu doi ani, eram într-o perioadă de frecvență joasă, de victimizare și lamentare, de învinuire a celorlalți pentru toate eșecurile și dezamăgirile mele. Deși devenisem mamă, totuși, simțeam că-mi lipsește ceva. Știi, golul acela pe care nu ți-l poate umple o persoană ( și nu am așteptat niciodată asta)? În cele din urmă, se dovedește a fi un strigăt din interior care-ți spune că poți fi și ești mai mult de atât. Spiritul meu urla că nu mă folosesc de potențialul meu, deși atunci nu puteam să zic exact ce mi se întâmplă.

Am început, timid, cu orele de exerciții fizice, dând atenție mai multă corpului meu. Dar tot nu era suficient. Întâmplător am participat la un seminar gratuit de dezvoltare personală ce a avut loc în orașul în care locuiam. Acela a fost momentul în care viața mea a luat o turnură fantastică. Nu, nu am câștigat la LOTO și nici nu am primit vreo moștenire de sute de mii de dolari. Mi-am dat seama, începând de atunci, că am dorințe și visuri. Că trebuie să-mi găsesc scopul acela despre care se tot vorbește. Și nu, nu am primit iluzii. De fapt, am primit un alt mod de a gândi, de a vedea lumea. Și dacă crezi că poți deveni pe zi ce trece o versiune mai bună a ta, felicitări! Ehe, e mult de muncă. Nu-i Hocus, Pocus! și gata transformarea. Durează toată viața. Îți dai seama? Ai o viață întreagă să visezi și să acționezi, să perseverezi în direcția visului tău.

sigla-AIA-2016-1024x523

E trist că mulți oameni nici măcar nu au un vis. UN VIS. Orice. O DORINȚĂ. Trăiesc în ignoranță. Poate că le este mai bine așa. Poate. Sau alții, pur și simplu, nu vor să vadă dincolo de ceața de dinaintea ochilor. Le este confortabil așa. Le este teamă de nou. Le este teamă să viseze. Se tem de suferința care poate urma dacă visul nu este atins. Îi înțeleg și pe ei, pe de-o parte. Dar să nu uităm că omenirea a evoluat tocmai pentru că anumiți oameni au visat, și-au imaginat și și-au urmat scopurile. Nu intenționez să judec pe nimeni așa că mai departe va fi despre mine.

NU mai vreau să fac parte din categoria oamenilor care nu-și urmează visurile. Mult prea mult timp a trecut până să mă exprim. Timpul rămas până la sfârșitul vieții mele vreau să-l petrec în cel mai creativ mod.

Fotografia

Eram mutată în Olanda (prefer să folosesc vechiul nume) de vreo două luni, eram pe faleză, admiram marea. Dintr-o mașină a ieșit o domnișoară care a început să facă poze. Eu stăteam pe bancă și o admiram în tăcere, gândindu-mă la mine, gândindu-mă că și mie îmi place fotografia. Fotografia e acolo, o dorință în mine pe care am tot negat-o, amânat-o, ignorat-o. Și mi-am zis „Ia, stai puțin! Pe mine cine mă oprește să fiu fotograf, unul profesionist? ” Și, în zilele ce-au urmat, mi-am comandat o cameră foto DSLR, am început cursuri online, am început să exersez. În colajul de mai sus găsiți fotografii făcute în prima lună de practică. Apoi, am început să îmi planific, să scriu planul pentru fiecare lună, dar și în avans, pe trei ani. Mi-am oferit claritate, mi-am oferit un punct de reper și mi-am promis să fiu blândă cu mine și răbdătoare, fiind conștientă că nu pot deveni peste noapte un profesionist, ci pas cu pas.

Blogul

Îmi place să scriu, să inspir oamenii să dea sens vieții lor. Blogul a venit ca o completare a fotografiei. Ideea mi-a venit pe parcurs, am notat-o, am analizat-o și i-am dat curs. Și deși, nu o să mă credeți, este tot o dorință negată în trecut (scriam poezii în adolescență). Probabil că dacă nu aș fi notat tot ce-mi trecea prin minte, mai întâi în jurnal, acum nu aș fi scris aceste rânduri.

În legătură cu scrisul, visul meu este să scriu o carte/mai multe. Scriind pe blog, îmi dezvolt creativitatea, imaginația și mă redescopăr, practic, exersez scrierea.

Cum îți îndeplinești un vis

Acționează în direcția lui. Fii consecvent. Planifică, trăiește intenționat. Lasă-te ghidat de profesioniști în domeniu. Fii flexibil. Fii dispus să îți schimbi planul, dar nu și visul. Nu renunța. Vezi oportunități care să te ajute în îndeplinirea visurilor.

Eu încă muncesc la visul meu (care este unul măreț) nu atât cât mi-aș dori, deși recunosc că uneori îmi vine greu să ies din zona de confort, dar nu-l abandonez. Acum simt că mi-am umplut acel gol interior. Știu că viața mea a căpătat mai mult sens odată cu aceste descoperiri.

Acum, revenind la visul legat de casa energetică cu consum aproape zero, vreau doar atât să vă mai spun. Dacă și pe voi vă interesează acest tip de casă, AIA Proiect contribuie la îndeplinirea visului, a dorințelor voastre, având la bază valori ca onestitatea, curajul, integritatea, respectul.

Visul tău te vrea cu totul. Vrea timpul tău, banii tăi, energia ta, zice Paul Martinelli, unul dintre mentorii în domeniul dezvoltării personale pe care eu îi urmăresc. Deci, ești dispus să plătești prețul pentru visul tău?

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.
Sursă foto: arhiva personală și aia-proiect.ro

Cum ar fi dacă ai trăi într-o garsonieră?

Fă rai din ce ai, spune o vorbă înțeleaptă, adică apreciază, fii recunoscător și bucură-te de tot ce există în viața ta. Pornind de la această afirmație, am să vă împărtășesc o parte din povestea copilăriei mele. Nu este ușor, dar sper să vă pot determina să priviți oamenii dincolo de aparențele și circumstanțele exterioare și să vedeți cât de ușor este să ne sabotăm propriile vieți cu niște convingeri greșite.

Puțini știu despre mine că toată copilăria mea mi-am petrecut-o într-o garsonieră alături de părinți și de fratele meu. Acest lucru mi-a limitat mult acțiunile și comportamentul prin faptul că trăiam cu impresia că oamenii mă vor pune la colț, nu mă vor accepta când vor afla unde locuiesc și adevărul este că nici nu-mi plăcea să primesc priviri pline de compasiune. Credeam că e cool doar să locuiești într-un apartament cu camera ta personală. Așa că eram foarte atentă cui îi destăinuiam detalii despre locuința mea, atât de atentă încât am dat cu piciorul unor posibile relații cu oameni care-mi plăceau la nebunie.

Atunci îmi blamam părinții pentru că nu au reușit să cumpere o locuință mai spațioasă când, de fapt, ei se zbăteau să aibă ce să ne pună pe masă, să ne îmbrace și să avem bani pentru școală. Nu practicam exercițiul recunoștinței. Când ești nerecunoscător crezi că ești cel mai oropsit de pe planetă și credeți-mă, nu duceam lipsă de imaginație în această privință. Și trăiam în această constrângere, într-o continuă comparație cu ceilalți care aveau mai mult din punct de vedere material și mă afundam și mai tare în limitarea mea. Stima mea de sine era jos, foarte jos. Credeam că doar cei bogați au dreptul la fericire. Eu eram, din start, condamnată la nefericire. Lucrurile acestea se petreceau doar în mintea mea, să fie clar. Vedeam numai partea negativă din a locui într-o garsonieră. Nu aveam cum să-mi chem prietenele acasă, în camera care era camera tuturor (deși au existat câteva prietene care m-au vizitat frecvent), nu aveam intimitate, nu aveam ceva al meu cu care să mă mândresc, să dau muzica la maxim, să umblu în chiloți, etc. A fost nevoie de cenzură. Nu puteam fi eu însămi pentru că cineva era deranjat. Și cred că toți patru nu am putut fi noi înșiși, constrânși de spațiul limitat. Dar, totuși, asta ne-a împins să ne respectăm spațiul și nevoia de intimitate pe care o simțea fiecare din noi. Ne-a împins să fim mai ordonați, să păstrăm casa curată, să ne cunoaștem tabieturile.

La o analiză mai profundă, lucrurile au stat altfel decât am crezut. Am legat puține prietenii, dar autentice și trainice, pe viață pot spune. Am început să miros oamenii superficiali prin prisma lăcomiei pentru bani și să mă feresc de ei. M-am acceptat cu lipsurile materiale și am învățat ce înseamnă toleranța. Am început să aleg din categoria de experiențe dezvoltare personală, ateliere, workshop-uri, cursuri. Investitia în propria persoană merită toți banii și nu mă voi opri din a mă dezvolta personal.

Tot ceea ce am trăit în garsoniera de la etajul 4 a fost pentru mine o lecție de viață care m-a ajutat mai târziu să mă redefinesc, să îmi cunosc barierele și să constat că nu ceea ce ai (material vorbind) te caracterizează, ci e mai important cine ești, ce faci pentru semenii tăi și ce fel de persoană alegi să fii. Sper din suflet să alegi și tu creșterea personală și cu siguranță furnizorul tău de experiențe îți poate veni în întâmpinare pe noul drum. Așa că fă rai din ce ai și fii o persoană mai bună și mai înțeleaptă ca ieri.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: pexels și experimentează.ro.