Ce este frustrarea?

Frustrarea vine din neputința de a schimba ceva legat de o situație neplăcută sau de o problemă, din prea multe sarcini și task-uri, din încercarea de a face lucrurile perfect și de a mulțumi pe toată lumea, din prea multe așteptări și dorințe neîmplinite și din multe limitări impuse. Ce este frustrarea, pe larg?

Mai întâi, vreau să vă spun ceva. Eu am fost o persoană frustrată, să știți. Am avut comportamentul unui om frustrat timp de 2-3 ani. Am fost o persoană furioasă, anxioasă, nervoasă și prost-dispusă, mult prea obosită, copleșită de o grămadă de lucruri pe care trebuia să le fac, de multe ori, neînțeleasă, judecată aspru de ceilalți și pusă la zid, dar și o persoană care, la rândul ei, îi judeca pe ceilalți. Nu mi-am dorit asta, dar cumva, s-a întâmplat. Mă bucur că nu am intrat în depresie. Am simțit cum pierd controlul asupra multor situații și asta mi-a adâncit și mai tare sentimentul de frustrare. Am simțit că nu mai sunt eu. Cred că nu ți-ai fi dorit să fii în preajma mea. Dar cui i-ar plăcea să fie în preajma unei persoane frustrate? Mie nu, sincer. Și acum înțeleg și de ce am fost respinsă de câteva persoane.

Când apare frustrarea?

Frustrarea și neliniștea provin din faptul că nu dați ascultare sufletului vostru. – Neale Donald Walsch

Apare zi de zi. La fiecare eșec, la fiecare vis neîmplinit, în fiecare situație pe care nu o putem controla sau în fiecare moment în care îi punem pe ceilalți pe primul loc, în detrimentul propriei persoane. Simți că toată lumea e împotriva ta și toată lumea vrea ceva de la tine. E un sentiment apăsător și distrugător. Ai multă furie, multă energie negativă, multă încărcătură inutilă și nu știi cum să scapi de toate astea. Refulezi. Apoi, faci iar ceva ce nu-ți aduce plăcere și satisfacție și se adună și mai multă frustrare. Așa ajunsesem eu. Îmi încețoșase rațiunea și îmi distrugea și fărâma de creativitate pe care o mai aveam. Nu aveam o direcție spre care să-mi îndrept viața, o pasiune, un hobby, un sens sau un vis de descoperit. Fiecare zi era la fel, fiecare lucru greșit sau nepotrivit îmi aducea și mai multă frustrare. Nu eram rezistentă și nici nu încercam să devin. Din frustrare s-a născut și vinovăția, în cazul meu.

La mine apărea des când, efectiv, nu-mi găseam timp să mă ocup și de altceva în afară de a avea grijă de copil și de casă. Mă simțeam prinsă de acest rol de mamă. De multe ori așteptam somnul copilului pentru a citi, a viziona un film, dar de cele mai multe ori, somnul lui de prânz era foarte scurt, cam 30-40 de minute. Apărea iar neputința. Aici se regăsesc multe proaspete mămici, sunt efectiv copleșite de grămada de activități casnice și de îngrijirea copilului. Apropo, ca o paranteză, un studiu recent spune că mamele muncesc într-o săptămână, în medie, 98 de ore, echivalentul a două joburi full-time + unul part-time. Gândiți-vă la asta.

Dacă e să ne raportăm la situația actuală, pandemia a fost cauza multor frustrări, la nivel mondial. Faptul că o situație de genul acesta, pe care nu am putut-o controla și care ne-a scos complet din rutinele noastre, ne-a determinat să ne reevaluăm valorile și prioritățile forțat, ci nu în ritmul nostru, a dus la inadaptare și la acumularea unei presiuni uriașe, mai ales în cazul celor care nu am exercițiul flexibilității și al deschiderii.

Comportamentul unui om frustrat

Semnalarea frustrării este bună. Faptul că e prezentă trage un semnal de alarmă și spune ceva despre momentul în care te afli. Doar că atunci nici nu realizezi că ești un om frustrat. În cazul meu, când îmi spunea cineva asta mă înfuriam, încercam să mă apăr că doar asta știam să fac cel mai bine. Și spuneam că i se pare, că sunt doar obosită sau multe alte motive cu care mă abăteam de la subiect. Sau mă puneam în postura de victimă. Cea care le face pe toate și în schimb, uite ce primește. Aveam impresia că mie mi se cuvine totul.

Faptul că simți că este ceva în neregulă este un lucru bun, corpul și mintea îți transmit semnale că nu ești ok, deci trebuie să iei atitudine. Dar felul în care iei atitudine și cum te manifești, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie într-un mod nociv, dăunător și nejustificabil. Cum am amintit mai sus se ajunge la furie, agresivitate, vorbe nepotrivite, ură, ranchiună, nerăbdare, insatisfacție, un dezechilibru cu sinele interior.

Eram într-o stare de tensiune interioară și asta a fost și cauza unor certuri și neînțelegeri nesfârșite cu partenerul de viață. Și astfel, dădeam vina pe el, el era motivul mâniei și al suferinței mele. Îmi lipsea liniștea interioară. Eram ca un zombie umblător. Îmi lipsea dedicarea, dragostea de viață.

Și sănătatea mi-a fost afectată. Aveam des migrene puternice care se soldau cu vomă. Mi-am găsit alinare în mâncare, în dulciuri, iar asta s-a văzut, căci am luat destule kilograme. Deci, eram cam distrusă, pe termen lung.

Gestionarea frustrării

Frustrarea duce la o rigiditate și la o închidere spre lucruri noi, spre descoperirea unor pasiuni. Tocmai că asta este soluția optimă pentru a o gestiona. A încerca lucruri noi și a te pune pe primul loc, a-ți da undă verde pentru a face lucruri care-ți plac. Printr-o minune, eu am început cu sportul. M-am înscris la o sală de fitness și am început să merg mai des la coafor și la cosmetică. Am început să am grijă de mine. Am început să urmez cursuri de dezvoltare personală, să citesc cărți de dezvoltare personală, să mă studiez mai mult și să mă controlez și mai mult. Am început să practic reziliența și să exersez răbdarea. Chiar și blogul acesta a venit, nu din frustrare, ci în momentul în care mă vindecam de frustrare. Mi-am redescoperit pasiunea pentru scris. Chiar și migrenele s-au rărit. Încerc să fiu mai disciplinată în legătură cu alimentația. Am exersat și toleranța față de ceilalți și am început să fiu mai îngăduitoare cu greșelile lor. Asta nu înseamnă că accept pe oricine în preajma mea. Nu mă înțelegeți greșit, nu spun din aroganță și nici nu mă consider superioară. Doar că sunt unii oameni cu care nu ai nimic în comun sau alții care sunt sugători de energie și te lasă fără vlagă. Prefer singurătatea, sincer. Acolo pot să fiu creativă și liberă.

Faceți-vă o analiză, puneți-vă pe stop activitățile și întrebați-vă. Ce mi se întâmplă? De ce mă simt atât de mizerabil? De ce nimic din ce fac nu-mi aduce satisfacție și mulțumire? De ce mă plictisește orice activitate? O introspecție ajută mereu. Eu am descoperit că nu am viața pe care mi-o doresc, că nu sunt omul care vreau să fiu, nu care vor alții să fiu. Nu eram în viața pe care vreau să o trăiesc. Sufletul meu tânjea după împlinire, recunoaștere, apreciere. O să vedeți că în interiorul vostru se ascund comori de care nu știați și care abia așteaptă să fie căutate. Scoateți-le la iveală. Noi, ceilalți avem nevoie de ele.

Sper ca experiența mea legată de gestionare să vă ajute. Sfatul meu este să acționați, să căutați, să fiți curioși, să descoperiți și lucruri cu care nu sunteți obișnuiți, să practicați un sport, chiar și 10-15 minute pe zi, să ascultați muzică de relaxare, să petreceți timp îmbunătățindu-vă. Puterea transformării este în mâinile noastre. Eu mi-am îmbunătățit viața semnificativ, cu pași mici. Nu mă opresc, continui. Cred că oricine poate face asta.

Transformarea este jocul meu preferat și din experiența mea, furia și frustrarea sunt rezultatele faptului că nu ai fost autentic undeva în viața ta sau cu cineva în viața ta. – Jason Mraz

Ce este fericirea?

Ce-i face pe oameni cu adevărat fericiți? De ce toată lumea caută să atingă fericirea? Chiar avem nevoie de fericire sau putem trăi fără ea?

Și eu, la fel ca și voi, mi-am pus aceste întrebări. Consider că fericirea nu pică din cer ca fulgii de nea. E necesar să muncim pentru ea, să facem niște alegeri și să ne asumăm responsabilități.

Fiecare om are propria viziune asupra fericirii. Putem vedea asta privind oamenii de lângă noi sau dând o căutare pe google unde găsim de la citate până la cărți stufoase de filozofie. Unii cred că dacă ești bogat ești fericit. Alții cred că dacă ești sănătos ești fericit. Cert e că fericirea nu este o formulă matematică. Și nu există răspuns corect sau greșit care-și propune să descrie fericirea. De fapt, greșit este modul în care ne raportăm la fericire. Pentru că unii își irosesc viața căutând-o în alți oameni, în lucruri, în haine, în experiențe și sfârșesc negăsind-o. Se uită doar la condițiile lor exterioare, ci nu în interiorul lor.

Fericirea nu-i despre cine-i mai frumos, mai inteligent, mai avut, mai știu eu cum. Fericirea este despre echilibrul dintre ceea ce ai și dorințele tale, între ceea ce ai realizat și între visurile tale. Fericirea o simți tu, vine autentică, nu se poate copia sau mima. E pur și simplu acolo. Știu câțiva oameni care au tot ce le trebuie, material vorbind, dar nu sunt fericiți pentru că nu sunt în armonie cu ei înșiși. Și nu-mi amintesc să fi cunoscut oameni săraci și fericiți. Or exista, eu nu am întâlnit. Dar, nu prea ai cum să fii fericit dacă nu ai cu ce cumpăra de mâncare sau cu ce să te îmbraci, adică îți lipsesc mijloacele prin care să-ți satisfaci nevoile de bază. Și nu vorbim de bunătate aici. Fericirea cuprinde bunătatea, dar uneori, bunătatea nu cuprinde și fericirea. De multe ori, am citit că doar săracii sunt buni, iar bogații sunt răi. Oare? Vorbesc de bogații aceia foarte bogați care fac donații de sume pe care nici nu suntem în stare să le scriem corect cifrele, bogații aceia care au tot felul de campanii umanitare și fundații și echipe de cercetare pentru calitatea vieții, bogații aceia care urmăresc doar să evolueze odată cu omenirea. De asta îmi plac mie biografiile celor faimoși și bogați, pentru că sunt multe învățăminte acolo. Dar stați, mă cam abat de la subiect.

Deci, chiar cred că fericirea este legată de împlinire și de felul în care alegem să ne trăim viața. Când suntem copii, aleg alții pentru noi, apoi, la vârsta maturității ne revine puterea de a lua propriile decizii.

Fericirea este o stare de mulțumire intensă și satisfacție deplină, ne explică DEX-ului.

Fericirea nu este ceva deja creat. Ea vine în urma propriilor tale acțiuni”, spune Dalai Lama.

‘Fericirea este alcătuită dintr-un șir de plăceri mărunte, consideră Charles Baudelaire.

Fotografie de Megan Markham pe Pexels.com

Alegi sau nu să fii fericit?

Sper că vă plac poveștile. Am să vă spun acum una.

O fată credea că de va găsi pe cineva care să o iubească și pe care să iubească, va fi fericită. Și a găsit. Și a fost fericită, dar curând și-au dat seama amândoi că le trebuie un apartament al lor să fie și mai fericiți. Și-au cumpărat unul cu două camere, în rate. Atunci au fost fericiți. Apoi, a început povara plății ratelor. Și-au mai luat un job part-time, pe lângă cel full-time pe care-l aveam amândoi. Nu mai aveau timp pentru ei, abia se mai vedeau câteva minute pe zi, erau foarte obosiți. Și-au luat o vacanță. Ea a rămas însărcinată. Au fost fericiți. Copilul s-a născut, iar odată cu el au apărut mai multe responsabilități. După o vreme, a mai apărut un alt copil în viața lor. Și atunci au fost tare fericiți. Și-au cumpărat o altă mașină mai mare pentru a încăpea cele două scaune pentru copii, pe bancheta din spate. Copiii creșteau, și în acest timp creștea și nevoia lor de intimitate. Așa că și-au vândut apartamentul și și-au luat o casă, la marginea orașului. După câțiva ani au simțit că relația lor nu mai funcționa. Au mers la un psihoterapeut.

Este o poveste inspirată din traiul nostru de zi cu zi, o poveste fără final pentru că vreau să vă pun pe gânduri. Ideea este că uităm, în goana asta nebună după bani, obiecte, lucruri materiale, să fim fericiți, să trăim din plin momentul. Credem că nu suntem îndeajuns de fericiți și că mereu există loc de și mai multă fericire. Nu e greșit să ne dorim mai multă fericire, dar s-ar putea să devenim foarte frustrați, apatici, morocănoși, nefericiți căutând fericirea. Un paradox, nu? Dar la întrebarea ești fericit? poți răspunde doar cu Da sau Nu. Nu există cale de mijloc.

Adevărata fericire constă în simplitate, după spusele lui Dominique Loreau. În lucrurile și prioritățile cu adevărat importante. Un gest, o faptă bună, o îmbrățișare, un pahar de vin, o plimbare, o carte sau un film, o întâlnire cu un prieten, mirosul unei flori, mirosul mării, o casă plină de luminozitate, mobilată cu strictul necesar.

Spuneți-vă că simplitatea nu înseamnă să scăpați de ceea ce iubiți, ci de ceea ce nu mai contribuie la fericirea dumneavoastră. – Dominique Loreau

Nu am o viață perfectă, nu sunt un om perfect, dar asta nu mă împiedică să fiu fericită. Poate îmi fac curaj, cândva, să vă spun mai multe despre viața mea personală și să vă convingeți că nu am multe motive de fericire… poate. Totuși, regăsesc fericirea în micile plăceri, într-o cafea băută în timp ce citesc câteva pagini dintr-un roman, în râsetele de bucurie ale copilului meu în timp ce ne jucăm, în timpul alocat scrierii sau într-o fotografie simplă a unui răsărit sau apus de soare. Fericită mă fac și reușitele mele și a celor din familie.

Să nu uităm, totuși, că viața nu este numai despre posesiuni și despre a avea cât mai mult, ci și despre a fi, a trăi și a simți. E necesar să ne asumăm și să îmbrățișăm greșelile și eșecurile pentru că altfel se strâng în sufletul nostru ca un gunoi și de îndată ce vom dori să fim fericiți, nu vom putea, gunoiul va începe să pută și să ne umbrească fericirea. Mai concret, să ne rezolvăm luptele interioare, să ne iertăm pentru trecut și să fim mai îngăduitori cu noi, cu greșelile pe care le facem. Suntem oameni, la urma urmei. Și toți merităm să fim fericiți. Cum? Asta depinde numai de noi.

Fericirea este un exercițiu fizic și mental pe care-l facem în fiecare clipă a vieții, o luptă continuă. – Dominique Loreau

Câteva cărți despre fericire:

Arta simplității de Dominique Loreau – o puteți găsi aici.

Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită de Francesc Miralles – o puteți găsi aici.

Curajul de a fi fericit. Ichiro Kishimi, Fumitake Koga

Fericirea îmi scapă printre degete, Agnes Martin-Lugand – se comandă de aici.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Agnes Martin-Lugand – se găsește aici sau aici.

Cartea fericirii – Nina Berberova

Cărți pentru copii:

Dani, o fetiță fericită. Vânătoarea de comori de Rose Lagercrantz, Eva Eriksson – o puteți procura de aici.

Pe tine ce te face fericit? de Alec Blanche – o găsiți aici.

Ce este fericirea. Nouă istorioare minunate pentru părinți, copii, bunici – o puteți achiziționa de aici.

Amintiri din copilărie și lecții de viață

Nu înțeleg mentalitatea celor care cred că doar copilăria este perioada în care acumulezi învățături, când, de fapt, atunci se pun bazele a ceea ce va urma de-a lungul vieții. E doar fundația unui proces lung de trăiri și alegeri. Atunci aflăm despre reguli, prietenie, ce-i corect și ce nu, ce-i bine și ce-i rău, despre societate, mediul înconjurător. Atunci ne dezmeticim și începem să ne dăm seama care-i treaba.

Eu cred în sintagma cât trăiești înveți. Și mai cred că cel ce se oprește din învățat se oprește și din a trăi. Unii oameni sunt convinși că au învățat cam tot ce era de învățat în școală când nici măcar despre asta nu e vorba pentru că se confundă des educația și creșterea personală cu acumularea de cunoștințe. Nu trebuie să fii o enciclopedie pentru a fi un om educat sau dornic de a-și îmbunătăți sinele. Desigur, sunt conectate într-o oarecare măsură. Dar sunt convinsă că toate experiențele, bune, rele, ne oferă lecții de viață valoroase din care putem trage învățăminte. Și dacă nu ești conștient de asta, nu te vei schimba. Chiar putem trage multe concluzii din acțiunile, eșecurile sau reușitele noastre sau ale altor oameni. Important este să fim conștienți de acestea și să luăm aminte.

Copilăria mai este și perioada în care suntem programați mental de cei care ne îngrijesc, dar și de cercul de prieteni, iar această programare vine la pachet și cu limitări de care ne este greu să scăpăm. Bine, nu mai vorbesc de abuzuri sau traume care, poate, nu se vindecă niciodată. De pedepse și umilințe a fost plină copilăria anilor ’80 – ’90. Eu am fost programată să dau vina pe alții, să fiu rasistă, să mă compar cu ceilalți, că bătaia e ruptă din rai, să fug când dau de greu, să nu ofer o a doua șansă sau să iert. Vă pot face o listă lungă cu limitările mele, dar nu văd rostul acesteia. Bănuiesc că și a voastră este la fel de lungă. Desigur, în acest articol îmi propun să subliniez, mai degrabă, experiențele care au avut un impact puternic asupra modelării caracterului meu. Și am selectat câteva dintre amintirile copilăriei mele, copilărie ce s-a încheiat pe la vreo 25 de ani.

Pot spune că am trăit copilăria din plin. Eram un copil cuminte, devreme acasă și nerăzvrătit, dar, prin anii ’80 -’90, toată distracția se întâmpla afară și acolo eram și eu. Iar acolo noi, copiii, am învățat unii de la alții principii de viață, reguli nescrise și cum să ieșim singuri din bucluc. Am făcut destule năzbâtii, dar așa, ca pentru o fată timidă și ca pentru o fată ce avea parte de multe interdicții din partea părinților.

Lecții de viață

Să nu furi.

Deși auzisem de nenumărate ori că furtul este un lucru grav, nu am ținut cont de regula să nu furi. Cred că aveam vreo 6-7 ani când ne jucam mai mulți copii în casa unei fete de vârsta mea, undeva în satul natal al tatălui meu. Fetița respectivă avea multe păpuși mici. Mie mi-au plăcut atât de mult încât am băgat una în buzunar și am plecat acasă. Nu m-am bucurat mult de ea că-n urma mea au și venit două fetițe și mi-au spus că m-au văzut ele când am pus păpușa-n buzunar, că sunt furăcioasă (vă mai amințiți cuvântul acesta?). În ziua aceea am plâns mult, dar atât de tare m-a durut reacția celorlalți încât nici nu mi-am mai dorit vreodată să fur. Și nici nu am mai făcut-o.

Regulile sunt reguli.

Absolut toate jocurile copilăriei – șapte țigle, elastic, de-a v-ați ascunselea, șotron, etc.- aveau reguli. Și nici în ruptul capului nu ne abăteam de la ele. Cine înșela era scos din joc. Nu făceam compromisuri.

Și astăzi tind spre respectarea regulilor și a legilor, chiar dacă nu sunt pe placul meu.

Să nu te răzbuni.

Într-o zi mama m-a trimis la cofetăria din cartier să cumpăr două prăjituri. La întoarcere, pe scară, o fată mai mare ca mine mi-a luat pachetul cu prăjituri, l-a aruncat jos și l-a strivit. În sufletul meu de copil asta a însemnat o adevărată tragedie. Am simțit ură, umilință și răutate. În plus, m-a mai certat și mama. Dar întâmplarea aceasta a rămas o vreme în mine ca o chestiune nerezolvată, adunasem ranchiună și ură, la rându-mi. Așa că, să mă eliberez de tensiune am găsit o fetiță mai mică pe care să mă răzbun trăgând-o de păr ori de câte ori o vedeam. După un timp mi-a trecut.

Fotografie de Mu00e1ximo pe Pexels.com

Să fii prieten cu omul cu care-ți face plăcere să vorbești.

V-am spus mai sus. Părinții nu-mi dădeau voie să mă joc chiar cu oricine, mai ales dacă li se părea lor că acel copil are pielea mai închisă la culoare, adică să-mi selectez prietenii din considerente rasiale. Eu nici nu am vrut să aud. Mi-am dat seama repede că-mi plac copiii cu care comunic deschis, despre orice, fără prejudecăți. Și am legat prietenii durabile, puține ce-i drept, dar sincere indiferent de culoarea pielii. Acum, trăiesc într-o țară în care există un mix multicultural și multietnic și asta-mi place la nebunie.

Să te compari cu ceilalți e dureros.

Cunoașteți vreun copil care, pe vremea aceea, să nu se fi comparat cu altul sau să nu fi fost comparat? Eu nu. Încă din clasa I, mi-a fost trimisă, de către învățătoare, lucrarea de nota 10 la matematică părinților colegului care luase 4. De ce? Probabil să se simtă prost. Încă de mică mi se spunea că prietena mea este mai frumoasă decât mine, că e mai slabă, că e mai sexy, etc. Acasă, când mergeam cu o notă proastă eram întrebată Dar X cât a luat? Aa, e mai bun. Apoi, când am crescut mi-am dorit să fi fost în locul altor persoane care păreau că au o viață împlinită.

Mi-aș dori să pot spune că nu mă mai compar cu alte persoane, dar, câteodată îmi vine greu să nu o fac. Mă lupt cu mine și uneori îmi demonstrez singură că sunt bine, mulțumită și fericită cu ce am.

Ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată.

De multe ori îl auzeam pe bunicul meu povestind despre război, dar niciodată nu i-am oferit credit. Nu i-am spus: Hai, bunicule, mai povestește-mi despre război. A fost prizonier în Rusia în al doilea război mondial, timp de doi ani, mânca biscuiți din buzunarele soldaților morți, a fost împușcat în palmă. Acestea sunt singurele detalii pe care le știu despre el din timpul războiului. Regret amarnic pentru că sunt sigură că avea să-mi povestească o grămadă din experiența aceasta, mai ales că al doilea război mondial e unul dintre subiectele mele preferate din istoria universală. Aveam 16 ani când a murit. Din păcate, nu m-am învățat minte și am mai pierdut oameni și clipe ce nu le mai pot recupera vreodată, asta din indiferență, lipsă de curiozitate și aroganță.

Nu-i trăda pe ceilalți.

Eram o mare pârâcioasă. Pentru a-mi salva pielea din bucluc ți-aș fi spus orice, aș fi dat în vileag pe oricine. Îmi vine în minte o întâmplare din liceu. Profa de franceză ne grupase pentru o temă câte 6 elevi și ne dăduse termen de câteva zile. Deși o știam îngăduitoare din fire, m-a întrebat într-o zi de ce grupul nostru nu și-a făcut încă tema. Eu, cred că v-ați dat seama, am aruncat vina pe celelalte colege că nu și-au făcut timp sau că nu au vrut, în timp ce eu vreau dar nu am cu cine. Nu mai știu cum m-am simțit după, dar știu că toată lumea a fost cam supărată. A fost o lecție de așa nu.

Într-o prietenie, e musai să fii prieten până la capăt.

Aveam puține prietene și încă le mai am. Asta pentru că eram directă și mult prea anostă. Dar, am legat o prietenie care și acum durează. Și eram all in. Nu mergea cu jumătăți de măsură. Am fost în cluburi împreună, ne beam cafeaua împreună, am plâns după băieți împreună, ne petreceam vacanțele împreună, ne mai certam, e drept, dar ideea este că ambele ne implicam în aceeași măsură. Nu-mi plac persoanele care îți sunt prieteni doar din interes, persoane care își petrec timpul cu tine doar pentru că nu au cu cine altcineva, nu pentru că te preferă pe tine. Dacă îți ofer din timpul meu pentru că vreau, mă aștept ca și tu să faci la fel, nu să invoci scuze la nesfârșit. Nu sunt roata de rezervă a nimănui.

După cum vedeți, o parte din copilăria mea a fost despre prejudecăți, indiferență, umilință, trădare, ranchiună, mediocritate și dacă mă credeți, sunt multe lucruri de care sunt mândră. De familia mea, de orașul în care m-am născut și copilărit, de toți copiii de atunci, de garsoniera noastră despre care am mai scris, de tot ceea ce m-a format. Cu toate astea am observat că trebuie să scap de anumite obiceiuri, apucături, copilării, supărări inutile. Să devin o versiune mai bună, să mă maturizez emoțional, să mă autodepășesc, să mă iert și să mă iubesc. Sunt încă în acest proces și nu cred că mă voi opri, mai ales că am acum o motivație puternică: copilul meu.

Spuneți-mi, care-i cea mai prețioasă amintire din copilăria voastră care s-a dovedit a fi o lecție de viață? Haideți să ne amintim împreună.

Ei mi-au dat rostul

Când am acceptat să scriu acest guest-post habar nu aveam de provocarea pe care aveam să o primesc. Eu, Mamă de 3, să vorbesc despre mine cea de dinainte de ei mi se pare greu. Înainte de ei parcă nu a fost niciodată. Parcă-s cu ei dintotdeauna.

Prin vene îmi curge de când mă știu un „ceva” ce nu mă lasă să fiu liniștită dacă stau, dacă nu am direcție, dacă nu mă frământ. Când mă gândesc la mine înainte de copii îmi amintesc că în toate vacanțele în care mergeam doream să fac cât mai multe. Rar, foarte rar stăteam o zi întreagă la plajă pe șezlong. Eram cu ochii pe ceas mai mereu de parcă întârziam undeva.  Râd câteodată de mine cea de atunci zicând că mă antrenam pentru cea de azi.

Însă, mă credeți sau nu, în sinea mea sunt mai relaxată acum cu trei copii față de atunci, înainte de ei. De ce? Ce s-a schimbat?

Vă zic eu imediat.

Acum am un scop, acum am un rost, un drum al meu dincolo de orice. Un sens. O direcție. Nu mai trebuie să demonstrez nimănui nimic. Cu acest dar minunat au venit copiii mei pentru mine! Ei m-au schimbat pe mine în raport cu … MINE. Înainte mă raportam la ce e bine, ce ar trebui să zic, să fac, ce ar zice X despre asta. De când cu ei, contează ce simt, cum simt, cum ne e bine fiecăruia dintre noi și între noi. Cu siguranță e și acum o luptă în a face lucruri, dar nu le mai fac în concurență cu nimeni, nici pentru a le demonstra cuiva, le fac cu alt gând.

Cu gândul să le creez lor amintiri dragi, cu gândul să mă poarte în inimă frumos, să simtă că se pot baza pe mine, că sunt în siguranță cu mine, că mă au aliat, că în mine pot găsi un confident, un bun ascultător și sfătuitor.

Iar toate astea le fac punându-mă inclusiv pe mine mult mai des pe primul loc decât o făceam înainte de ei.

Prima mea născută, Sofia, m-a găsit încă dornică să împac pe toată lumea cu toată lumea, să mulțumesc pe alții și să uit de mine adesea, să dau mai mult decât ar merita să o fac și să mă consum înzecit pentru asta. În timpul cât am stat acasă cu ea, am pierdut relații de prietenie.  Poate e mult spus prietenie acum, dar asta credeam eu că este atunci. Lecția pe care mi-a adus-o a fost că de când a apărut ea pe lume, ar trebui să nu mă mai simt singură oricât de multe relații s-ar sfârși în jurul meu. O am pe ea. Bucățică din mine. Bucuria mea de suflet!

A doua sarcină, cea cu Radu, mi-a adus dorința de a mă ocupa de plăcerile mele sufletești și mi-a dat curajul să nu îmi mai pun bariere singură. Așa am dat viață blogului și glasului meu. A fost ca o eliberare  să pot face asta. Mult timp înainte de Radu ba nu aveam curaj, ba nu aveam putere, ba nu știam de ce să o fac. El mi-a dăruit libertatea să o fac pur și simplu pentru că am plăcere de scris și drag de oameni. Numele ales pentru colțul meu de suflet a venit natural, firesc de parcă mă aştepta.

În cea de a treia sarcină, cea cu Andrei, am fost împinsă dincolo de limitele și convingerile pe care mi le pusesem: limita că formula de patru ne e suficient, convingerea că nu va trebui să mai trec printr-o perioadă de acomodare cu viața noastră de familie, cu corpul meu, cu schimbările ce au loc când în ecuație mai apare ceva. Credeam că am dat deja tot ce aveam de dat în materie de mamă de bebeluș şi că pot să închid totul în cufărul de amintiri. Iar azi încă am revelații și zic adesea: „Ce dar minunat am primit într-un an atât de încercat pentru toată lumea! Ce frumos că mi s-a dat și nu mi s-a luat ca să îmi înving limitele astea, să am încă o dată șansa de un timp de creștere a unui bebeluș și pe ceilalți doi pe lângă el.” Aș zice că am încă o dată șansa să revizuiesc și să cântăresc ce vreau și ce voi face pe viitor mai ales în perioada aceasta tulbure pe care o traversăm. Şi sigur nici nu ştiu tot ce mi-a adus încă.

De când îi am pe ei sunt mai organizată şi mai determinată în ce fac. Nu de puține ori am fost întrebată CUM reuşesc să scriu, să fac cele necesare în casă şi să mă păstrez pozitivă. Sau DE CE în timp ce adorm copiii, ascult în căşti seminarii/podcast-uri, mă documentez despre cele necesare mie sau citesc carți? De ce nu stau liniştită? Nu aş şti să zic de ce şi cum, pur şi simplu le fac. Am energie pentru toate astea şi reuşesc să le îmbin tocmai pentru că mă simt bine cu fiecare dintre ele. Copiii nu mi-au luat această energie, ci mi-au triplat-o.

Prin copiii mei respir, mă curăț, cresc, mă dezvolt. Mă imaginez tare tristă și frustrată când mă gândesc ce ar fi fost dacă nu i-aș fi avut. Alung gândul și mă consider norocoasă și cu rost.

Copiii mi-au dat rostul.

Martha Cinipa este autoarea articolului de mai sus. Nu știu cum face, dar scrie frumos și din inimă, cu sufletul pe tavă despre cei trei copii minunați ai săi. Sunt plăcut surprinsă de postările ei cu momente bune și mai puțin bune din viața de mamă. O puteți citi pe facebook pe Mama de 3 și cred că s-ar bucura de minune să-i vizitați locșorul unde își așterne gândurile: http://www.mamade3.ro.

Lista celor 101 de mici plăceri ale vieții

În această perioadă am citit două dintre cărțile lui Dominique Loreau, Arta simplității și Arta frugalității și a voluptății, și mi-au deschis o nouă perspectivă de a privi viața. Mi s-a părut interesant că la sfârșitul cărții Arta simplității, Dominique Loreau ne propune să facem o listă cu 1 000 de mici plăceri ale vieții. M-am lăsat inspirată de această idee și am zis să încep să scriu. Vedeți mai jos ce-a ieșit.

Deși m-am limitat la 101, am făcut această listă cu scopul de a ne destinde și de a vă aminti că cele mai mici plăceri ale vieții sunt gratuite, simple și nu implică nimic altceva. De fapt, implică o stare de bine și de fericire. Bineînțeles, lista se personalizează în funcție de preferințele voastre. Vă invit să o parcurgem împreună.

1.Să stai pe plajă fără să îți pese de trecerea timpului.

2. Să bei un pahar de vin roșu de calitate.

3. Să petreci câteva ore alături de prieteni savurând o mâncare simplă.

4. Să admiri un răsărit.

5. Să-ți privești bebelușul în timp ce doarme.

6. Să faci sex cu persoana de care te-ai îndrăgostit.

7. Să savurezi prăjitura preferată pe ascuns.

8. Să râzi fără să știi de ce.

9. Să scrii pe nisip.

10. Să asculți natura.

11. Să mergi desculț.

12. Să dormi până la ce oră vrei.

13. Să te uiți la nori și să vezi animale.

14. Să privești de la înălțime pământul.

15. Să adormi în brațele unei persoane dragi.

16. Să-ți cumperi un lucru pe care ți-l doreai de mult timp.

17. Să bei un pahar de șampanie la un eveniment.

18. Să termini un puzzle de câteva sute de piese.

19. Să admiri un apus de soare.

20. Să stai tolănit pe iarbă în curtea bunicilor.

Fotografie de Jonathan Petersson pe Pexels.com

21. Să-ți îmbrățișezi părinții.

22. Să pregătești o surpriză.

23. Să miroși floarea preferată.

24. Să adulmeci mirosul ierbii.

25. Să stai o zi întreagă fără să-ți pese de nimic.

26. Să bei o bere cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut demult.

27. Să simți aroma mâncării tale preferate.

28. Să-ți gătească mama orice când ți-e foame.

29. Să înjuri în gând pe cineva care chiar merită.

30. Să dormi într-o casă goală, dar fericit.

31. Să cânți în timp ce faci duș.

32. Să te relaxezi într-o saună.

33. Să primești o veste bună.

34. Să găsești în dulap ciocolată când ai poftă de dulce.

35. Să faci un om de zăpadă cu copiii tăi.

36. Să primești o invitație la un eveniment.

37. Să cânți fals și să-ți placă.

38. Să vorbești la telefon două ore și să crezi că ai vorbit cinci minute.

39. Să asculți mierla în pădure.

40. Să mănânci o roșie proaspătă culeasă de tine din grădină.

41. Să mănânci cu mâna cartofi prăjiți.

42. Să bei o cafea/bere pe malul mării.

43. Să culegi flori pe câmp.

44. Să zâmbești oricui.

45. Să săruți.

46. Să cuprinzi un copac bătrân cu ambele brațe.

47. Să înalți un zmeu.

48. Să citești ce vrei, când vrei și cât vrei.

49. Să aplauzi o piesă de teatru.

50. Să apreciezi munca altora, indiferent despre ce este vorba.

51. Să faci sex pe muzica preferată.

52. Să te plimbi pe malul unui râu.

Fotografie de ELEVATE pe Pexels.com

53. Să culegi cireșe și să le mănânci până nu mai poți.

54. Să faci un foc de tabără.

55. Să asculți melodia preferată de peste 10 ori la rând.

56. Să bați mingea toată ziua.

57. Să crezi în cine vrei sau în ce vrei.

58. Să găsești bani într-o haină de anul trecut.

59. Să vizionezi un film bun.

60. Să faci o baie cu multă spumă.

61. Să te cazezi într-un hotel.

62. Să fii lăudat.

63. Să te joci de-a v-ați ascunselea cu copiii.

64. Să te plimbi cu mașina.

65. Să simți răcoarea dimineții.

66. Să privești cum ninge.

67. Să asculți Ani de liceu – Stela Enache.

68. Să urci pe munte.

69. Să gătești pentru tine.

70. Să te pozezi pe un câmp cu lavandă.

71. Să găsești un loc nou de care nu știai în orașul tău.

72. Să vizionezi un desen animat din copilărie.

73. Să ai grijă de corpul tău.

74. Să încapi într-o pereche de blugi din liceu.

75. Să dormi într-un cort vara.

76. Să te plimbi cu barca.

77. Să trimiți o scrisoare scrisă de mână.

78. Să atingi cel mai bun scor la un joc video.

79. Să faci sex o zi întreagă.

Fotografie de Belle Co pe Pexels.com

80. Să vizionezi un film în aer liber.

81. Să participi la un festival.

82. Să faci baie în mare.

83. Să împodobești bradul cu familia ta.

84. Să dăruiești.

85. Să asculți colindători.

86. Să mergi la un concert dat de trupa ta preferată.

87. Să primești.

88. Să îmbraci haine de calitate.

89. Să fii primul într-o competiție.

90. Să petreci timp cu fratele tău/sora ta.

91. Să sărbătorești o reușită.

92. Să pleci în vacanță într-un loc de vis.

93. Să obții jobul pe care ți-l dorești.

94. Să mănânci orice fără să te îngrași.

95. Să cumperi o casă.

96. Să joci Monopoly cu prietenii.

97. Să stai iarna lângă o sobă sau un calorifer după ce ai venit de afară.

98. Să te acoperi noaptea cu o pilotă călduroasă.

99. Să câștigi ceva.

100. Să faci o faptă bună.

101. Să ieși seara în oraș.

Acum că ați parcurs lista, lăsați-mi un comentariu cu micile voastre plăceri. 🙂

Tânjești după succes? Mai bine dorește-ți echilibrul!

M-a provocat Aniela să scriu despre succes, ținând cont de faptul că am câștigat SuperBlog 2020, ediția de toamnă.

O temă cu adevărat provocatoare, deși miile de cărți scrise par să demonstreze contrariul, că de fapt succesul e ceva ce se poate atinge foarte ușor, începând cu a citi cartea respectivă și terminând cu aplicarea multiplelor sfaturi prețioase din ea. V-aș putea înșira și eu câteva titluri care mi-au marcat viața în mod pozitiv cum sunt: Inteligența emoțională de Daniel Goleman, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen Covey, Secretele succesului – D’ale Carnegie, Psihologia persuasiunii de Robert Cialdini. V-aș putea face un sumar al lecțiilor desprinse din aceste cărți, dar o să merg din nou pe calea autenticității care mă caracterizează și vă zic să împăturiți cuvântul succes și să îl înlocuiți cu: ECHILIBRU.

Dacă vă întrebați de ce vă cer să faceți acest lucru, vă dau trei motive:

1. Succesul este definit atât de diferit de fiecare dintre noi, încât nu mai știm ce este și ce nu este succes.

2. Succesul nu trăiește și nici nu se obține singur.

3. Echilibrul persistă chiar și atunci când aburii succesului s-au împrăștiat.

Legat de primul aspect, Dicționarul explicativ al limbii romane a găsit o variantă destul de bună pentru a defini succesul: “Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă”, dar tradusă pentru fiecare în parte, are conotații diferite. Pentru unii succesul se măsoară în mărimea contului din bancă, pentru alții succes este atunci când au pornit de la omul cu pizza la director general, pentru unii succesul se traduce în a avea o familie, pentru alții să fie un etalon în social media, șamd.

Fiecare dintre noi măsoară succesul prin raportare la trei aspecte: nevoi, efortul pe care îl depune ca să împlinească acele nevoi și recunoașterea socială. Cu cât mai mare efortul și cu cât mai mare aprecierea din partea celorlalți, cu atât mai mare succesul. In realitate însă ecuația este alta: ce pierzi ca să obții acel succes validat de toți?

Pentru omul care are milioane de euro în bancă, timpul dedicat jobului sau afacerilor este prioritatea maximă, iar relaxarea un cuvânt oarecum străin – a strâns, dar nu a ajuns nici după “n” ani în călătoria aceea exotică de o lună la care a visat toată viața. Pentru omul care a ajuns din livrator de pizza în director general, mai ales dacă a făcut-o în timp destul de scurt, de câțiva ani, sărind multe etape, asta înseamnă multe ore peste program, multe întâlniri cu prieteni amânate, multe relații create artificial, cât să servească scopului de a avansa în carieră. Pentru omul pentru care succes înseamnă să ai o familie, timpul pentru el însuși sau pentru alte nevoi personale s-a diminuat considerabil. Daca mai vorbim și de o femeie, este destul de probabil că avansarea pe scara ierarhică să fi rămas la stadiu de vis, unul neîmplinit.

Ca atare, când vedem pe cineva că are succes, înainte să aplaudăm reușita ne putem întreba la ce a renunțat sau ce a neglijat ca să ajungă acolo? Și mai ales, a meritat efortul?

Dacă înlocuim cuvântul succes cu echilibru, vedem că deja viața noastră este mai plină de sens și este mai puțin despre raportul câștig / pierdere. Când spui echilibru, înțelegi că nu pui în cui viața personală, ca să ajungi sus pe scara ierarhică, așa cum nu îți lași eul tău plin de vise, povești ce așteaptă să fie împlinite pentru a te vinde cu totul idealului familiei. Când spui echilibru înțelegi ca de fapt succesul este a avea câte puțin din fiecare și a te bucura la fel de mult decât dacă ai câștiga ceva în detrimentul pierderii altor lucruri. Oricum pierdem întotdeauna ceva când facem o alegere, dar măcar să nu ajungem să resimțim dezechilibru în urma alegerii. Când spui echilibru, înțelegi că viața este o suma de alegeri ce ne definesc și că succesul este doar o mica bucățică. Când spui echilibru înțelegi că succesul nu trăiește și nu se obține singur. Acea validare din partea tuturor este vârful icebergului, dar calota este compusă din muncă, din oameni potriviți la locul potrivit, dintr-un context favorabil, din resurse și viziune. Succesul nu este permanent, el este ca o mărgea care îți scapă printre degete, iar efectele lui pot fi devastatoare, mai ales dacă nu le gestionezi cum trebuie.

De aceea timingul pentru succes este foarte important. Dacă vine prea devreme în raport cu ceea ce poți și ce ești, e posibil să suporți consecințe extrem de neplăcute. Gândește-te de exemplu la Lindsay Lohan, copilul minune al cinematografiei hollywoodiene, care și-a început cariera la vârsta de trei ani și după nenumărate premii, a ajuns pe prima pagina a revistelor de scandal din Statele Unite pentru consum de droguri, iar cariera ei s-a terminat mult prea devreme. În schimb prin echilibru, succesul se definește fix cum este – o izbândă de o durată mai mare sau mai mică într-o anumită arie sau în mai multe arii de viață, din care îți iei energia, motivația necesare pentru alte vise de împlinit.

Cam așa am gestionat eu succesul de la SuperBlog, încercând să scot câteva învățăminte care să mă ajute și pe viitor cum sunt:

• arta de a-ți doza energia și nu de a te epuiza înainte de a finaliza ceva;

• perseverența de a duce la capăt un lucru și de a nu renunța după primul obstacol;

• arta de a alege lucrurile în care să investești timp, pasiune și efort și nu de a te arunca în toate, doar de dragul multi-taskingului.

Închei parafrazându-l pe Winston Churchill cu fraza lui memorabilă: “succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să-ți pierzi entuziasmul.”

Să aveți echilibrul în succesul pe care vi-l doriți!

Articolul a fost scris de Oana Pană, câștigătoarea ediției de toamnă a competiției SuperBlog 2020. Puteți arunca o privire pe blogul Oanei, inimadincuvinte.com și sunt convinsă că veți rămâne cu sufletul acolo.

Câteva idei din ”Arta subtilă a nepăsării”

Mi-am început anul cu un chef nebun de a scrie pe blog, chef care sper să mă țină cât mai mult. Și l-am mai început și cu o super carte, una care dărâmă multe mituri legate de dezvoltarea personală, Arta subtilă a nepăsării, de Mark Manson.

Mark Manson ne oferă sfaturi pentru o viață fericită, dar unele pe care nu le regăsim în alte cărți de dezvoltare personală. În carte nu este vorba despre nepăsare sau indiferență, ba din contră, ne îndeamnă să alegem lucrurile de care ne pasă cel mai mult în acord cu valorile noastre bune. O să vă dau câteva citate. ”Valori ca plăcerea, succesul material, a avea întotdeauna dreptate, a rămâne pozitiv sunt niște idealuri neinspirate. Unele dintre cele mai minunate momente dintr-o viață nu sunt plăcute, nu implică succes, nu implică a avea dreptate, nu implică a fi pozitiv.”

”Reclamele de la televizor vor să te facă să crezi că secretul unei vieți mai bune este un job drăguț, o mașină mai robustă, o prietenă mai frumoasă sau un jacuzzi cu piscină gonflabilă pentru copii. Lumea nu încetează să-ți spună că drumul către o viață mai bună înseamnă mai mult, mai mult, mai mult – cumpără mai mult, fii mai mult. Suntem bombardați încontinuu cu mesaje cum că ar trebui să ne pese de orice, oricând. Să ne pese de noul model de televizor. Să ne agităm pentru o vacanță mai reușită decât vacanța colegilor noștri. Neapărat să cumpărăm noile ornamente de grădină. Și noul model de băț pentru selfie. De ce? Bănuiesc că afacerile prosperă atunci când oamenilor le pasă de cât mai multe lucruri. Cu afacerile prospere nu e nimic în neregulă, problema e că să-ți pese de prea multe lucruri dăunează sănătății tale mentale. Ajungi să te atașezi exagerat de aspectele superficiale și false și să-ți dedici viața urmăririi unei iluzii de fericire și satisfacție. Cheia unei vieți bune nu este să îți pese de mai multe lucruri, ci de mai puține, adică de ce este adevărat, urgent și important.”

Alergarea după experiențele pozitive este ea însăși o experiență negativă, iar o experiență negativă devine una pozitivă. Asta mi s-a întâmplat de multe ori. Îmi amintesc că într-o zi, deși eram posomorâtă și tristă, am decis că o sesiune de shopping mă va face fericită. Dar articolele care-mi plăceau erau cu mult peste bugetul meu și toată sesiunea (adică uitat prin magazine) m-a adâncit și mai tare în tristețe. Nu am cumpărat nimic. Și am început să mă simt cea mai săracă și mai oropsită de pe planetă. Bineînțeles, a trecut mult timp de când nu mai cred în fericirea adusă de lucrurile materiale. Sau când m-a părăsit prietenul, acum vreo 13 ani, am simțit că lumea mi s-a prăbușit. Am perceput-o ca pe o experiență negativă. După un an, mi-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu-l iubisem, ci eram în acea relație din cauza unui atașament nesigur, din frica de a rămâne singură. Până la urmă, s-a dovedit o experiență pozitivă. Sau povestea mea cu garsoniera care o pot încadra tot în experiență pozitivă (o puteți citi aici).

În viziunea autorului, dezvoltarea personală nu este decât ”prioritizarea unor valori mai bune, selectarea unor lucruri mai bune de care să ne pese. Când îți pasă de lucruri mai adecvate ție, ai parte de probleme mai bune. Iar probleme mai bune înseamnă o viață mai bună”. Și îndoiala este bună pentru că ne ajută să evoluăm, să fim curioși.

Nu este deloc despre faptul că suntem excepționali, așa cum predică alți speakeri din domeniul self help, ba din contră, suntem chiar mediocri în multe domenii. Pentru a fi excepționali ne trebuie zeci de ani, mii de ore de muncă într-un domeniu. Și puțini oameni ajung excepționali într-un domeniu, dar sunt praf în celelalte. Vi-l pot da ca exemplu pe Tesla, a cărui autobiografie am citit-o. Omul era genial în electricitate, cu un IQ de 200, dar avea o viață personală asemănătoare cu a unui pustnic.

Secretul pentru o viață mai bună, pe lângă alegerea lucrurilor și valorilor de care să ne pese, este să ne redefinim identitatea într-un mod cât mai simplu și obișnuit: mamă, tată, soț, soție, student, prieten.

Poți deveni propria sursă de inspirație. Poți deveni propria sursă de motivație. Acțiunea e mereu la îndemână. Când singurul indicator al succesului este fă ceva – atunci și eșecul devine un pas înainte.”

Cartea aceasta este ca un duș cu apă rece după ce toată viața te-ai spălat doar cu apă caldă.

Arta subtilă a nepăsării poate fi comandată de pe Cărturești sau de pe Elefant.

Editare în Canva

Sursă foto: coltulcolectionarului.ro

2020 a avut și părți pozitive

2020 a fost, cu siguranță, un an memorabil. Am avut parte și de multă pozitivitate și mult bine, cu toate că accentul a căzut pe boală, neajunsuri și pe teama de a socializa, astfel, prinzând un trend negativ. E de înțeles, având în vedere că unii oameni au pierdut persoane dragi sau nu au putut să le fie alături când au fost bolnave, în stare gravă. E dureros. Și mai dureros a fost că, la nivel mondial, zeci de milioane de oameni și-au pierdut sursa de venituri, ajungând în pragul sărăciei.

Această pandemie a scos și latura artistică din noi. Cel mai tare m-a emoționat, până la lacrimi, când italienii au început să cânte împreună pe balcoane. Unii oameni au apelat la umor, ca armă puternică, și ne-au delectat cu tot felul de situații amuzante rezultate din prea mult stat acasă. Creativitatea a înregistrat scoruri ridicate.

Cred că am avut suficient de mult timp încât să ne redefinim valorile, relațiile cu cei din jur, principiile noastre de viață și să ne resetăm prioritățile. Am văzut cât putem îndura să stăm închiși în case, cât putem rezista, unii dintre noi, dorului de cei dragi și până unde trasăm limita suportabilității.

Cu toate astea, am fost martori la renașterea florei și faunei. Nimeni nu se aștepta ca statul în case să aibă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Asta ne demonstrează, încă o dată, că noi, oamenii, suntem principalii răspunzători pentru distrugerea planetei.

Acest lucru a dat de gândit, din nou, unora dintre marile companii, căutând activ moduri sustenabile în producție. H&M a început investirea în reciclarea îmbrăcăminții, iar compania de beauty Lush produce cosmetice zero waste.

S-a dovedit, iarăși, că avionul este cel mai poluant mijloc de transport. Odată cu anularea zborurilor și cu închiderea fabricilor, ceea ce a stopat emisiile de carbon, am putut asista la îmbunătățirea calității aerului.

Totodată, electrificarea mijloacelor de transport crește de la un an la altul, în 2030 așteptându-se să ajungă la un procent de 12% global.

Deci, fie că credem sau nu, sănătatea noastră este intens determinată de sănătatea planetei. Oamenii de știință cred în teoria conform căreia pandemia a venit ca o consecință a distrugerii biodiversității. În ultimii 50 de ani, lumea a pierdut peste 60% din animalele sălbatice, în timp ce infectarea cu noi viruși a crescut de patru ori.

Pentru mine, 2020 a fost un an mai bun ca mulți alți ani din viața mea, poate nu la fel de reușit și plin de experiențe ca 2019, dar mult mai profund. Mi-am făcut curaj să iau decizii importante în plan personal și să mă pun pe primul loc. Am avut posibilitatea de a participa la ediția de Spring SuperBlog 2020, ediție în care am ajuns printre finaliști. Am citit pe nerăsuflate peste zece mii de pagini de literatură, biografii și dezvoltare personală. Am început să practic recunoștința și iertarea de sine. M-am conectat mult mai profund cu băiețelul meu. Din fericire, nu mi-am pierdut locul de muncă. Și, cel mai important, am descoperit că vreau să mă îngrijesc mai mult de această casă minunată, a tuturor, planeta. De câteva luni cumpăr produse fără plastic și prietenoase cu natura. Vreau să aprofundez și mai mult această modalitate de trai și să contribui la reducerea produselor din plastic inspirându-i și pe cei din jur. Cred că fiecare alegere spre această tendință contează, oricât de mică și nesemnificativă ni se va părea.

Sper din tot sufletul că și voi ați avut un dram de fericire în acest an atipic, că sunteți sănătoși, înconjurați de persoanele cele mai dragi și că ați rămas pozitivi în legătură cu viitorul.

Visul tău te vrea cu totul

Dacă primul plan adoptat nu dă rezultatele scontate, înlocuiește-l cu altul, apoi cu altul, și așa mai departe, până când vei găsi un plan care DĂ REZULTATE.” – Napoleon Hill

Astăzi sunt bine, mai bine ca oricând, chiar dacă situația în care este întreaga omenire nu e roz deloc. Îmi îndrept gândurile spre un viitor mai bun, cu oameni mai toleranți, mai dornici să ajute. Deja văd că oamenii se îndreaptă spre o schimbare, una mult așteptată.

O să dau frâu liber visurilor mele. Cu unele am început încă de anul trecut (scrisul, fotografia și călătoriile). Iar un altul ar fi să îmi cumpăr o casă eficientă energetic cam în următorii doi-trei ani, așa. O astfel de locuință este o casă activă care este proiectată în așa fel încât, pe termen lung, să reducă la minim consumul de energie neregenerabilă și să economisească resurse. Comparativ cu o casă normală, o casă activă este prietenoasă cu mediul și nu determină emisii în apă, aer sau sol. În momentul de față încerc să mă familiarizez cu anumite noțiuni, răsfoind un dicționar de arhitectură. Cred că o să mă ajute în elaborarea unui plan, unul cât mai personal care să se potrivească cu activitățile din viața mea.

După cum spuneam, totul începe cu un plan care e făcut după ce îți vine o idee sau după ce ajungi la anumite conștientizări. În cazul meu totul a venit treptat și intenționat, nu m-am mai lăsat în voia hazardului. O să vă spun mai jos cum am ajuns să am un blog și cum m-am apucat de fotografie și nu întâmplător sau pentru că e la modă.

Nu demult, cam în urmă cu doi ani, eram într-o perioadă de frecvență joasă, de victimizare și lamentare, de învinuire a celorlalți pentru toate eșecurile și dezamăgirile mele. Deși devenisem mamă, totuși, simțeam că-mi lipsește ceva. Știi, golul acela pe care nu ți-l poate umple o persoană ( și nu am așteptat niciodată asta)? În cele din urmă, se dovedește a fi un strigăt din interior care-ți spune că poți fi și ești mai mult de atât. Spiritul meu urla că nu mă folosesc de potențialul meu, deși atunci nu puteam să zic exact ce mi se întâmplă.

Am început, timid, cu orele de exerciții fizice, dând atenție mai multă corpului meu. Dar tot nu era suficient. Întâmplător am participat la un seminar gratuit de dezvoltare personală ce a avut loc în orașul în care locuiam. Acela a fost momentul în care viața mea a luat o turnură fantastică. Nu, nu am câștigat la LOTO și nici nu am primit vreo moștenire de sute de mii de dolari. Mi-am dat seama, începând de atunci, că am dorințe și visuri. Că trebuie să-mi găsesc scopul acela despre care se tot vorbește. Și nu, nu am primit iluzii. De fapt, am primit un alt mod de a gândi, de a vedea lumea. Și dacă crezi că poți deveni pe zi ce trece o versiune mai bună a ta, felicitări! Ehe, e mult de muncă. Nu-i Hocus, Pocus! și gata transformarea. Durează toată viața. Îți dai seama? Ai o viață întreagă să visezi și să acționezi, să perseverezi în direcția visului tău.

sigla-AIA-2016-1024x523

E trist că mulți oameni nici măcar nu au un vis. UN VIS. Orice. O DORINȚĂ. Trăiesc în ignoranță. Poate că le este mai bine așa. Poate. Sau alții, pur și simplu, nu vor să vadă dincolo de ceața de dinaintea ochilor. Le este confortabil așa. Le este teamă de nou. Le este teamă să viseze. Se tem de suferința care poate urma dacă visul nu este atins. Îi înțeleg și pe ei, pe de-o parte. Dar să nu uităm că omenirea a evoluat tocmai pentru că anumiți oameni au visat, și-au imaginat și și-au urmat scopurile. Nu intenționez să judec pe nimeni așa că mai departe va fi despre mine.

NU mai vreau să fac parte din categoria oamenilor care nu-și urmează visurile. Mult prea mult timp a trecut până să mă exprim. Timpul rămas până la sfârșitul vieții mele vreau să-l petrec în cel mai creativ mod.

Fotografia

Eram mutată în Olanda (prefer să folosesc vechiul nume) de vreo două luni, eram pe faleză, admiram marea. Dintr-o mașină a ieșit o domnișoară care a început să facă poze. Eu stăteam pe bancă și o admiram în tăcere, gândindu-mă la mine, gândindu-mă că și mie îmi place fotografia. Fotografia e acolo, o dorință în mine pe care am tot negat-o, amânat-o, ignorat-o. Și mi-am zis „Ia, stai puțin! Pe mine cine mă oprește să fiu fotograf, unul profesionist? ” Și, în zilele ce-au urmat, mi-am comandat o cameră foto DSLR, am început cursuri online, am început să exersez. În colajul de mai sus găsiți fotografii făcute în prima lună de practică. Apoi, am început să îmi planific, să scriu planul pentru fiecare lună, dar și în avans, pe trei ani. Mi-am oferit claritate, mi-am oferit un punct de reper și mi-am promis să fiu blândă cu mine și răbdătoare, fiind conștientă că nu pot deveni peste noapte un profesionist, ci pas cu pas.

Blogul

Îmi place să scriu, să inspir oamenii să dea sens vieții lor. Blogul a venit ca o completare a fotografiei. Ideea mi-a venit pe parcurs, am notat-o, am analizat-o și i-am dat curs. Și deși, nu o să mă credeți, este tot o dorință negată în trecut (scriam poezii în adolescență). Probabil că dacă nu aș fi notat tot ce-mi trecea prin minte, mai întâi în jurnal, acum nu aș fi scris aceste rânduri.

În legătură cu scrisul, visul meu este să scriu o carte/mai multe. Scriind pe blog, îmi dezvolt creativitatea, imaginația și mă redescopăr, practic, exersez scrierea.

Cum îți îndeplinești un vis

Acționează în direcția lui. Fii consecvent. Planifică, trăiește intenționat. Lasă-te ghidat de profesioniști în domeniu. Fii flexibil. Fii dispus să îți schimbi planul, dar nu și visul. Nu renunța. Vezi oportunități care să te ajute în îndeplinirea visurilor.

Eu încă muncesc la visul meu (care este unul măreț) nu atât cât mi-aș dori, deși recunosc că uneori îmi vine greu să ies din zona de confort, dar nu-l abandonez. Acum simt că mi-am umplut acel gol interior. Știu că viața mea a căpătat mai mult sens odată cu aceste descoperiri.

Acum, revenind la visul legat de casa energetică cu consum aproape zero, vreau doar atât să vă mai spun. Dacă și pe voi vă interesează acest tip de casă, AIA Proiect contribuie la îndeplinirea visului, a dorințelor voastre, având la bază valori ca onestitatea, curajul, integritatea, respectul.

Visul tău te vrea cu totul. Vrea timpul tău, banii tăi, energia ta, zice Paul Martinelli, unul dintre mentorii în domeniul dezvoltării personale pe care eu îi urmăresc. Deci, ești dispus să plătești prețul pentru visul tău?

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.
Sursă foto: arhiva personală și aia-proiect.ro

Cum ar fi dacă ai trăi într-o garsonieră?

Fă rai din ce ai, spune o vorbă înțeleaptă, adică apreciază, fii recunoscător și bucură-te de tot ce există în viața ta. Pornind de la această afirmație, am să vă împărtășesc o parte din povestea copilăriei mele. Nu este ușor, dar sper să vă pot determina să priviți oamenii dincolo de aparențele și circumstanțele exterioare și să vedeți cât de ușor este să ne sabotăm propriile vieți cu niște convingeri greșite.

Puțini știu despre mine că toată copilăria mea mi-am petrecut-o într-o garsonieră alături de părinți și de fratele meu. Acest lucru mi-a limitat mult acțiunile și comportamentul prin faptul că trăiam cu impresia că oamenii mă vor pune la colț, nu mă vor accepta când vor afla unde locuiesc și adevărul este că nici nu-mi plăcea să primesc priviri pline de compasiune. Credeam că e cool doar să locuiești într-un apartament cu camera ta personală. Așa că eram foarte atentă cui îi destăinuiam detalii despre locuința mea, atât de atentă încât am dat cu piciorul unor posibile relații cu oameni care-mi plăceau la nebunie.

Atunci îmi blamam părinții pentru că nu au reușit să cumpere o locuință mai spațioasă când, de fapt, ei se zbăteau să aibă ce să ne pună pe masă, să ne îmbrace și să avem bani pentru școală. Nu practicam exercițiul recunoștinței. Când ești nerecunoscător crezi că ești cel mai oropsit de pe planetă și credeți-mă, nu duceam lipsă de imaginație în această privință. Și trăiam în această constrângere, într-o continuă comparație cu ceilalți care aveau mai mult din punct de vedere material și mă afundam și mai tare în limitarea mea. Stima mea de sine era jos, foarte jos. Credeam că doar cei bogați au dreptul la fericire. Eu eram, din start, condamnată la nefericire. Lucrurile acestea se petreceau doar în mintea mea, să fie clar. Vedeam numai partea negativă din a locui într-o garsonieră. Nu aveam cum să-mi chem prietenele acasă, în camera care era camera tuturor (deși au existat câteva prietene care m-au vizitat frecvent), nu aveam intimitate, nu aveam ceva al meu cu care să mă mândresc, să dau muzica la maxim, să umblu în chiloți, etc. A fost nevoie de cenzură. Nu puteam fi eu însămi pentru că cineva era deranjat. Și cred că toți patru nu am putut fi noi înșiși, constrânși de spațiul limitat. Dar, totuși, asta ne-a împins să ne respectăm spațiul și nevoia de intimitate pe care o simțea fiecare din noi. Ne-a împins să fim mai ordonați, să păstrăm casa curată, să ne cunoaștem tabieturile.

La o analiză mai profundă, lucrurile au stat altfel decât am crezut. Am legat puține prietenii, dar autentice și trainice, pe viață pot spune. Am început să miros oamenii superficiali prin prisma lăcomiei pentru bani și să mă feresc de ei. M-am acceptat cu lipsurile materiale și am învățat ce înseamnă toleranța. Am început să aleg din categoria de experiențe dezvoltare personală, ateliere, workshop-uri, cursuri. Investitia în propria persoană merită toți banii și nu mă voi opri din a mă dezvolta personal.

Tot ceea ce am trăit în garsoniera de la etajul 4 a fost pentru mine o lecție de viață care m-a ajutat mai târziu să mă redefinesc, să îmi cunosc barierele și să constat că nu ceea ce ai (material vorbind) te caracterizează, ci e mai important cine ești, ce faci pentru semenii tăi și ce fel de persoană alegi să fii. Sper din suflet să alegi și tu creșterea personală și cu siguranță furnizorul tău de experiențe îți poate veni în întâmpinare pe noul drum. Așa că fă rai din ce ai și fii o persoană mai bună și mai înțeleaptă ca ieri.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: pexels și experimentează.ro.

Cea mai bună zi obișnuită a ta

Mulți oameni, printre care și eu, iau fiecare zi ca pe un dat normal, fără planuri, fără visuri, fără un target anume. Se trezesc dimineața, unii poate insuficient de odihniți, își încep ziua dintr-o stare vibrațională joasă, cu energie puțină și fără vlagă. De obicei, nu ne dăm timp să ne ascultăm gândurile (bine, nu chiar toate gândurile care ne trec prin minte sunt bune). La sfârșitul fiecărei zile știm cum ne-a mers, cum ne-am simțit, cum am fi vrut să fi fost o anumită situație, cât timp am petrecut cu cei dragi, ce nu a funcționat bine, etc.

Cum ar fi dacă ți-ai imagina (exercițiu propus de Paul Martinelli) cea mai bună zi obișnuită a ta? Nu trebuie să se întâmple ceva neobișnuit sau care să te scoată din rutina ta zilnică, ci o zi ca oricare alta alături de familia, prietenii sau colegii tăi. Hai să ne-o imaginăm împreună.

Când te-ai trezi dimineața, la ce oră ar fi și lângă cine? Cine ți-ar pregăti cafeaua? Tu sau altcineva? Ce gust ar avea? Mie mi-ar plăcea să stau la fereastra sufrageriei mele și să sorb din ea, de preferat să fie caldă, și să mai citesc câteva pagini sau să mai răsfoiesc internetul. Ok. Să mergem mai departe.

Ce haine ți-ai alege pentru acea zi? Dar pentru copii? Ce parfum ai alege? Ce ai vrea să mănânci la micul dejun? Cu cine vei ieși pe ușă? Eu prefer fructele dimineața, sunt alimente ușoare, dulci și pline de vitamine.

Continuă punându-ți tot felul de întrebări, dacă îți este la îndemână și îți place, poți răspunde prin a nota pe hârtie, o poți face sub formă de poveste. Acum, poate te întrebi la ce îți poate folosi un astfel de exercițiu de imaginație. Ei bine, uite 3 motive pentru care să începi vizualizându-te în cea mai bună zi obișnuită a ta:

1. Vei afla lucruri interesante despre tine, unele pe care le știai deja sau le bănuiai, altele de care nici nu aveai habar, dar stăteau ascunse acolo în subconștientul tău. Ce îți place, spre ce merge energia și focusul tău, ce ar trebui să ajustezi ar fi câteva dintre punctele pe care le-ai atinge. În cazul meu, de multe ori mă surprindeam gândindu-mă la vorbele anumitei persoane și asta îmi consuma din energie.

2. Îți setezi obiectivele chiar dacă nu asta urmăreai și nu te lași la voia întâmplării, în genul fie ce-o fi. Ia-o ca pe un ghid. Și încă ceva. Imaginându-ți ziua îți vin și idei în legătură cu o anumită situație căreia nu-i găseai rezolvare.

3. Imaginația este o componentă a creativității. Nu are limite, orice este posibil, orice poate deveni fantastic, cât și real. Aici nu fac referire la a-ți imagina o lume paralelă în care să evadezi de realitatea care nu te satisface, asta-i cu totul altceva, ci la imaginație ca la o fântână de energie, planuri, idei.

Datorită imaginației omenirea a evoluat. Totul a existat mai întâi în imaginația cuiva, apoi a luat contur și în formă fizică. Deci, produsul final al imaginației este un proiect, o imagine nouă, o idee. Inventatori, artiști, scriitori, etc., toți s-au folosit de imaginație ca de un instrument foarte important. E la îndemâna tuturor.

În încheiere, pe lângă acest exercițiu care, dacă ți s-a părut util, îl poți share-ui și altor persoane, te las să reflectezi asupra acestui citat de-al lui Einstein:

„Imaginația este mai importantă decât cunoștințele.”

Sursa foto: pexels.com

Sursă informații aici.