Cum și de ce m-am apucat de blogging

Prin 2010 când blogging-ul prinsese deja un avânt fantastic în România, eu mă plimbam pe Marea Mediterană, pe un vas de croazieră, muncind. Prin 2012 am început să cochetez cu ideea de a scrie undeva, așa că am lucrat la primul meu blog pe blogspot (încă mai există, am recitit câteva articole de acolo). Încă de atunci îmi plăcea să scriu despre dezvoltarea personală. Apoi, atracția pentru scris a dispărut exact cum a și apărut… Până prin 2018 când am început să scotocesc printre pasiunile mele și să caut răspunsul la întrebarea ”Ce-mi place cu adevărat să fac?”

Atunci eram deja mamă, simțeam că mai este și altceva pentru mine pe lângă a-mi crește și a mă ocupa de propriul copil. Răspunsul la întrebare a venit și mi-am cumpărat un domeniu pentru un alt blog (pe care l-am închis între timp). No, și ca orice om care-și face blog, le-am cerut părerea și sfatul unor mămici. Ele au fost sincere, dar mai pe ocolite, Anielo, blogging-ul nu e de tine. Atât mi-a trebuit! Și ce credeți că am făcut? M-am ambiționat să merg mai departe? Neah… asta nu-i de mine. AM ABANDONAT. Da. Simplu, nu? Adică simplu pentru mine că m-am întors în zona confortabilă din viața mea și mi-am văzut în continuare de viața de mamă. Și nu pentru că acele persoane ar fi fost de vină. Nici vorbă. Adevărul este că nici nu aveam încredere în calitățile mele de scriitoare. A venit așa, ca o confirmare. Ce-ți trebuie ție blog? Cine o să-ți citească rândurile? Vrei să fii ridicolă? Nu vă mai spun câte mi-au mai trecut prin cap.

Fotografie de Markus Winkler pe Pexels.com

Dar apoi, ne-am mutat în Olanda la sfârșitul lui 2018 și eu m-am apucat de fotografie. Am început niște cursuri de dezvoltare personală și am prins curaj. Am zis că nu am nimic de pierdut dacă încerc și apoi voi vedea ce va ieși. Mi-a revenit iar ideea unui blog în care să-mi expun fotografiile de prin călătorii. Și iată blogul! Acesta este, cel pe care-l citiți acum. E perfect? NU. Și nici nu vreau să fie. E interesant? Poate. Dar poate deveni mult mai interesant dacă aveți și am și eu răbdare cu mine. Pentru că nu poți fi bun la ceva din primele încercări. Nu poți fi la același nivel cu oameni care fac asta de ani de zile. Prin exercițiu și perseverență poți deveni mult mai bun. Și asta se aplică în orice domeniu, nu doar în blogging. Țineți minte asta:

Când începeți ceva nou, nu vă mai comparați cu alți oameni care fac de ani de zile ceea ce vreți să faceți.

Mai citiți o dată fraza de mai sus. Și ei au fost începători cândva. Au luat-o de la 0. Vă puteți inspira sau puteți învăța din experiența lor. Dați-vă timp, răbdare și acționați. Rezultatele vor apărea. Privind în urmă la articolele pe care le-am scris anul trecut, simt că am evoluat. Cu siguranță, la anul, voi simți la fel.

Daniel Coyle și Geoff Colvin spun, în urma studiilor făcute, că este nevoie de cel puțin 10 000 de ore de pregătire pentru a deveni performant într-un domeniu. Nu vă speriați. Nu vreau să vă demotivez, ci doar să vă arăt că succesul nu cade din cer stând pe canapea. Doar faceți ceva în acest sens. Și nu spun că cele 10 000 de ore (care înseamnă vreo 416 zile) sunt un adevăr universal valabil. Ideea este că nici nu ar trebui să credeți în rezultate rapide, peste noapte. Poveștile sunt povești, realitatea este alta.

Am făcut pauză de mai bine de jumătate de an de scris p-aici, asta pentru că am fost ocupată cu altceva și nu e vorba doar de lipsa de timp, ci și de prioritățile pe care mi le-am setat atunci. Am socializat mult mai mult ca de obicei și am citit cărți (cred că anul trecut am bătut recordul de cărți citite din toată viața mea). Probabil că mi-au lipsit și motivația și inspirația. A fost o pauză de relaxare (să ne înțelegem, e vorba de relaxare de la scris, că de mers la serviciu încă merg) și de regăsire.

Sunt conștientă că mai am multe de învățat (între noi fie vorba, deși știu ce înseamnă SEO, nu m-am lămurit exact cum se face și ce presupune). Sunt conștientă că uneori scriu banalități. Dar, știți ce? Poate despre asta este și viața, despre lucruri banale. Și nu sunt sigură că nu mă voi mai demoraliza niciodată. Sunt sigură doar de prezent. Fac ce-mi place și ce-mi aduce mulțumire.

Oamenii au impresia că nu sunt suficient de pregătiți pentru a face ceva și așteaptă să vină acel moment în care să simtă acest lucru. Timpul de așteptare se transformă astfel, într-un fel de frică de așteptare. Iar tot acest timp pierdut te distrage de la scopul inițial. Singurul medicament pentru rușine este acțiunea. Restul este pură teorie.

Cristi Grosaru – Tu ai iubi un om ca tine?

Sursă info: putereaacincea.ro

Sursă foto: pexels.ro