Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu!

Continui seria de guest post-uri cu Ana Maria Haller, blogger pasionat de carte, călătorii, spiritualitate, ea însăși cu un suflet frumos și deschis.

Acesta a fost răspunsul pe care i l-am dat Anielei la întrebarea: Dacă te-ai întâlni cu tine pe stradă, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ai vrea să ți le spui?

În nebunia vieții de zi cu zi uităm să ne oprim, să ne „tragem sufletul”. Să ne oprim să vedem frumosul și minunea din jurul nostru. Agitația ne transformă în niște versiuni deformate ale ființei noastre. Suntem mereu pregătiți pentru a da replica, mereu pregătiți de ceartă, pregătiți pentru a riposta. Avem mereu impresia că noi știm ceea ce este bine, că suntem cei mai frumoși, cei mai deștepți, cei mai cei!

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu.

Ia o pauză!

Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu mine când aș fi copil, să mă iau în brațe și să-i vorbesc frumos acelui pui de om. Să-i spun să nu-și piardă încrederea orice s-ar întâmpla. Să-i spun că uneori viața este nedreaptă, însă schimbarea cursului nu înseamnă ceva neapărat rău. Că unele rele vin doar pentru a ne face să progresăm. Că nu trebuie să-i răspunzi celuilalt așa cum îți răspunde el. Că o răutate nu trebuie să te afecteze atât de mult încât să renunți la visul tău. Dumnezeu ne trimite mereu numai îngeri. (Conversații cu Dumnezeu – Neale Donald Walsh)

Aș vrea ca acest copil să-și păstreze puritatea sufletului mereu, să fie bucuros de fiecare zi care îi este dată și să fie recunoscător pentru că este sănătos, voios, fericit, și să răspândească și asupra celor din jurul lui fericire. Aș vrea să înțeleagă că atunci când cineva este răutăcios la adresa lui este pentru că el însuși are o problemă cu sine, că se simte hărțuit și neapreciat de părinți, de colegi, de oamenii din jurul lui.

Fii lumina pentru ceilalți

Mi-ar plăcea să fie lumina din viața celorlalți, dar să nu uite de sine. Să nu uite că trebuie să aibă grijă de el însuși, de sănătatea lui și de ceea ce-i place lui mai mult să facă. Să nu dea tot de la el pentru că există șansa să nu mai rămână cu nimic. Să lase loc în inima lui pentru toată lumea, dar să păstreze doar acele lucruri valoroase în sufletul lui.

Să-și iubească părinții, sora și bunicii, însă să-și dea voie să mai și greșească uneori. Să fii copilul perfect poate fi obositor pentru orice. Să nu se judece prea dur pentru deciziile pe care le ia, pentru că acelea sunt cele mai bune soluții la momentul respectiv. E normal să greșești, oricine este pasibil de greșeală. Oamenii perfectibili sunt cei mai nefericiți. De ce? Pentru că atunci când tinzi spre perfecțiune ești dur cu tine, te obosești și te judeci dur pentru nereușite.

Ești unic

Să nu uite că nu este ca X sau că Y, și că Dumnezeu l-a făcut unic și l-a trimis cu un scop pe acest pământ. Să-și caute menirea în ceea ce-i place și face cu drag. Să fie bun și să arate compasiune și nu milă. Compasiunea vine din înțelegere și din sentimentele tale nobile. Mila vine din frică și din aroganță.

Scopul nu este să fii mai bun decât ceilalți, scopul tău este să fii mai bun decât ai fost ieri.

Să nu-ți fie frică sau să-ți fie doar atât cât să nu-ți pui viața în pericol. Dumnezeu este mereu cu tine și în tine. Dă-ți timp să te rogi, să meditezi și să-i simți prezența cu fiecare adiere de vânt, cu fiecare rază de soare, cu fiecare frunză căzută. El este acolo și te veghează.

Nu încerca să-ți faci dreptate singur!

Nu încerca să-ți faci dreptate singur! Chiar dacă ți s-a făcut o nedreptate, încearcă mijloace prin care să nu-i răspunzi adversarului tău cu aceeași monedă. Karma este cea care îi va da înapoi ceea ce ți-a făcut ție cândva. Cum te tratează oamenii este karma lor, cum îi tratezi tu pe ei este karma ta. Ți se va da cu măsura cu care tu ai măsurat. Oprește-te dacă consideri că faci ceva rău! Ai această abilitate de a-ți da seama când ceva este rău. Sufletul tău, din experiențele anterioare, o știe.

„Când îți este frică, roagă-te. Când simți că îți pierzi credința, roagă-te. Când obosești și nu mai vrei să înaintezi, roagă-te. Când iubești, când ți-e dor, când te doare… roagă-te. Dumnezeu e singurul care ascultă ce inima spune și tot El îi poate șterge lacrimile.”

Ioana Sirghei

Nu toți oamenii vor să fie salvați. Nu este doar jobul tău de a schimba lumea sau mentalități. Pe unii îi poți ajuta doar dându-le dragostea ta, mai mult decât atât nu poți face. Nu te pierde pe tine ajutându-i pe ei. Scopul tău pe acest pământ nu este doar ajutorul unei persoane, ci a tuturor care-și doresc acest lucru. Fii iubire și dăruiește iubire!

„Durerea durează în corp 30 de secunde, restul timpului sunt gândurile noastre care îmbracă durerea în haine groase și o fac să transpire în noi, paralizându-ne sau congelându-ne. Cine sau ce ne dezgheață?”

Hrisostom Filipescu

Trecut versus viitor

Trecutul este în capul tău, însă viitorul este în mâinile tale! Nu te opri din drumul tău dacă ai făcut ceva greșit. Lasă-l să treacă și gândește pozitiv. Ceea ce ți s-a întâmplat în trecut nu te definește pentru ceea ce ești în prezent. Nu trebuie să dai explicații nimănui! Ceea ce s-a întâmplat este doar între tine și Dumnezeu, și doar El are dreptul să te judece dacă va dori acest lucru.

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu.

Un mesaj către mine, către copilul din mine, către adultul din mine. Dacă tot ceea ce am scris mai sus a trezit și ceva în tine, te invit pe blogul meu de carte dusacucartea.ro și pe ladyinblack.ro pentru a descoperi multe cărți interesante și subiecte deosebite.

Mulțumesc, Aniela pentru găzduire!

Așa că îți adresez și ție, cititorule, această întrebare preluată de la Cristi Grosaru. Dacă te-ai întâlni cu tine pe stradă, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ai vrea să ți le spui?

Ce este frustrarea?

Frustrarea vine din neputința de a schimba ceva legat de o situație neplăcută sau de o problemă, din prea multe sarcini și task-uri, din încercarea de a face lucrurile perfect și de a mulțumi pe toată lumea, din prea multe așteptări și dorințe neîmplinite și din multe limitări impuse. Ce este frustrarea, pe larg?

Mai întâi, vreau să vă spun ceva. Eu am fost o persoană frustrată, să știți. Am avut comportamentul unui om frustrat timp de 2-3 ani. Am fost o persoană furioasă, anxioasă, nervoasă și prost-dispusă, mult prea obosită, copleșită de o grămadă de lucruri pe care trebuia să le fac, de multe ori, neînțeleasă, judecată aspru de ceilalți și pusă la zid, dar și o persoană care, la rândul ei, îi judeca pe ceilalți. Nu mi-am dorit asta, dar cumva, s-a întâmplat. Mă bucur că nu am intrat în depresie. Am simțit cum pierd controlul asupra multor situații și asta mi-a adâncit și mai tare sentimentul de frustrare. Am simțit că nu mai sunt eu. Cred că nu ți-ai fi dorit să fii în preajma mea. Dar cui i-ar plăcea să fie în preajma unei persoane frustrate? Mie nu, sincer. Și acum înțeleg și de ce am fost respinsă de câteva persoane.

Când apare frustrarea?

Frustrarea și neliniștea provin din faptul că nu dați ascultare sufletului vostru. – Neale Donald Walsch

Apare zi de zi. La fiecare eșec, la fiecare vis neîmplinit, în fiecare situație pe care nu o putem controla sau în fiecare moment în care îi punem pe ceilalți pe primul loc, în detrimentul propriei persoane. Simți că toată lumea e împotriva ta și toată lumea vrea ceva de la tine. E un sentiment apăsător și distrugător. Ai multă furie, multă energie negativă, multă încărcătură inutilă și nu știi cum să scapi de toate astea. Refulezi. Apoi, faci iar ceva ce nu-ți aduce plăcere și satisfacție și se adună și mai multă frustrare. Așa ajunsesem eu. Îmi încețoșase rațiunea și îmi distrugea și fărâma de creativitate pe care o mai aveam. Nu aveam o direcție spre care să-mi îndrept viața, o pasiune, un hobby, un sens sau un vis de descoperit. Fiecare zi era la fel, fiecare lucru greșit sau nepotrivit îmi aducea și mai multă frustrare. Nu eram rezistentă și nici nu încercam să devin. Din frustrare s-a născut și vinovăția, în cazul meu.

La mine apărea des când, efectiv, nu-mi găseam timp să mă ocup și de altceva în afară de a avea grijă de copil și de casă. Mă simțeam prinsă de acest rol de mamă. De multe ori așteptam somnul copilului pentru a citi, a viziona un film, dar de cele mai multe ori, somnul lui de prânz era foarte scurt, cam 30-40 de minute. Apărea iar neputința. Aici se regăsesc multe proaspete mămici, sunt efectiv copleșite de grămada de activități casnice și de îngrijirea copilului. Apropo, ca o paranteză, un studiu recent spune că mamele muncesc într-o săptămână, în medie, 98 de ore, echivalentul a două joburi full-time + unul part-time. Gândiți-vă la asta.

Dacă e să ne raportăm la situația actuală, pandemia a fost cauza multor frustrări, la nivel mondial. Faptul că o situație de genul acesta, pe care nu am putut-o controla și care ne-a scos complet din rutinele noastre, ne-a determinat să ne reevaluăm valorile și prioritățile forțat, ci nu în ritmul nostru, a dus la inadaptare și la acumularea unei presiuni uriașe, mai ales în cazul celor care nu am exercițiul flexibilității și al deschiderii.

Comportamentul unui om frustrat

Semnalarea frustrării este bună. Faptul că e prezentă trage un semnal de alarmă și spune ceva despre momentul în care te afli. Doar că atunci nici nu realizezi că ești un om frustrat. În cazul meu, când îmi spunea cineva asta mă înfuriam, încercam să mă apăr că doar asta știam să fac cel mai bine. Și spuneam că i se pare, că sunt doar obosită sau multe alte motive cu care mă abăteam de la subiect. Sau mă puneam în postura de victimă. Cea care le face pe toate și în schimb, uite ce primește. Aveam impresia că mie mi se cuvine totul.

Faptul că simți că este ceva în neregulă este un lucru bun, corpul și mintea îți transmit semnale că nu ești ok, deci trebuie să iei atitudine. Dar felul în care iei atitudine și cum te manifești, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie într-un mod nociv, dăunător și nejustificabil. Cum am amintit mai sus se ajunge la furie, agresivitate, vorbe nepotrivite, ură, ranchiună, nerăbdare, insatisfacție, un dezechilibru cu sinele interior.

Eram într-o stare de tensiune interioară și asta a fost și cauza unor certuri și neînțelegeri nesfârșite cu partenerul de viață. Și astfel, dădeam vina pe el, el era motivul mâniei și al suferinței mele. Îmi lipsea liniștea interioară. Eram ca un zombie umblător. Îmi lipsea dedicarea, dragostea de viață.

Și sănătatea mi-a fost afectată. Aveam des migrene puternice care se soldau cu vomă. Mi-am găsit alinare în mâncare, în dulciuri, iar asta s-a văzut, căci am luat destule kilograme. Deci, eram cam distrusă, pe termen lung.

Gestionarea frustrării

Frustrarea duce la o rigiditate și la o închidere spre lucruri noi, spre descoperirea unor pasiuni. Tocmai că asta este soluția optimă pentru a o gestiona. A încerca lucruri noi și a te pune pe primul loc, a-ți da undă verde pentru a face lucruri care-ți plac. Printr-o minune, eu am început cu sportul. M-am înscris la o sală de fitness și am început să merg mai des la coafor și la cosmetică. Am început să am grijă de mine. Am început să urmez cursuri de dezvoltare personală, să citesc cărți de dezvoltare personală, să mă studiez mai mult și să mă controlez și mai mult. Am început să practic reziliența și să exersez răbdarea. Chiar și blogul acesta a venit, nu din frustrare, ci în momentul în care mă vindecam de frustrare. Mi-am redescoperit pasiunea pentru scris. Chiar și migrenele s-au rărit. Încerc să fiu mai disciplinată în legătură cu alimentația. Am exersat și toleranța față de ceilalți și am început să fiu mai îngăduitoare cu greșelile lor. Asta nu înseamnă că accept pe oricine în preajma mea. Nu mă înțelegeți greșit, nu spun din aroganță și nici nu mă consider superioară. Doar că sunt unii oameni cu care nu ai nimic în comun sau alții care sunt sugători de energie și te lasă fără vlagă. Prefer singurătatea, sincer. Acolo pot să fiu creativă și liberă.

Faceți-vă o analiză, puneți-vă pe stop activitățile și întrebați-vă. Ce mi se întâmplă? De ce mă simt atât de mizerabil? De ce nimic din ce fac nu-mi aduce satisfacție și mulțumire? De ce mă plictisește orice activitate? O introspecție ajută mereu. Eu am descoperit că nu am viața pe care mi-o doresc, că nu sunt omul care vreau să fiu, nu care vor alții să fiu. Nu eram în viața pe care vreau să o trăiesc. Sufletul meu tânjea după împlinire, recunoaștere, apreciere. O să vedeți că în interiorul vostru se ascund comori de care nu știați și care abia așteaptă să fie căutate. Scoateți-le la iveală. Noi, ceilalți avem nevoie de ele.

Sper ca experiența mea legată de gestionare să vă ajute. Sfatul meu este să acționați, să căutați, să fiți curioși, să descoperiți și lucruri cu care nu sunteți obișnuiți, să practicați un sport, chiar și 10-15 minute pe zi, să ascultați muzică de relaxare, să petreceți timp îmbunătățindu-vă. Puterea transformării este în mâinile noastre. Eu mi-am îmbunătățit viața semnificativ, cu pași mici. Nu mă opresc, continui. Cred că oricine poate face asta.

Transformarea este jocul meu preferat și din experiența mea, furia și frustrarea sunt rezultatele faptului că nu ai fost autentic undeva în viața ta sau cu cineva în viața ta. – Jason Mraz

Ce este fericirea?

Ce-i face pe oameni cu adevărat fericiți? De ce toată lumea caută să atingă fericirea? Chiar avem nevoie de fericire sau putem trăi fără ea?

Și eu, la fel ca și voi, mi-am pus aceste întrebări. Consider că fericirea nu pică din cer ca fulgii de nea. E necesar să muncim pentru ea, să facem niște alegeri și să ne asumăm responsabilități.

Fiecare om are propria viziune asupra fericirii. Putem vedea asta privind oamenii de lângă noi sau dând o căutare pe google unde găsim de la citate până la cărți stufoase de filozofie. Unii cred că dacă ești bogat ești fericit. Alții cred că dacă ești sănătos ești fericit. Cert e că fericirea nu este o formulă matematică. Și nu există răspuns corect sau greșit care-și propune să descrie fericirea. De fapt, greșit este modul în care ne raportăm la fericire. Pentru că unii își irosesc viața căutând-o în alți oameni, în lucruri, în haine, în experiențe și sfârșesc negăsind-o. Se uită doar la condițiile lor exterioare, ci nu în interiorul lor.

Fericirea nu-i despre cine-i mai frumos, mai inteligent, mai avut, mai știu eu cum. Fericirea este despre echilibrul dintre ceea ce ai și dorințele tale, între ceea ce ai realizat și între visurile tale. Fericirea o simți tu, vine autentică, nu se poate copia sau mima. E pur și simplu acolo. Știu câțiva oameni care au tot ce le trebuie, material vorbind, dar nu sunt fericiți pentru că nu sunt în armonie cu ei înșiși. Și nu-mi amintesc să fi cunoscut oameni săraci și fericiți. Or exista, eu nu am întâlnit. Dar, nu prea ai cum să fii fericit dacă nu ai cu ce cumpăra de mâncare sau cu ce să te îmbraci, adică îți lipsesc mijloacele prin care să-ți satisfaci nevoile de bază. Și nu vorbim de bunătate aici. Fericirea cuprinde bunătatea, dar uneori, bunătatea nu cuprinde și fericirea. De multe ori, am citit că doar săracii sunt buni, iar bogații sunt răi. Oare? Vorbesc de bogații aceia foarte bogați care fac donații de sume pe care nici nu suntem în stare să le scriem corect cifrele, bogații aceia care au tot felul de campanii umanitare și fundații și echipe de cercetare pentru calitatea vieții, bogații aceia care urmăresc doar să evolueze odată cu omenirea. De asta îmi plac mie biografiile celor faimoși și bogați, pentru că sunt multe învățăminte acolo. Dar stați, mă cam abat de la subiect.

Deci, chiar cred că fericirea este legată de împlinire și de felul în care alegem să ne trăim viața. Când suntem copii, aleg alții pentru noi, apoi, la vârsta maturității ne revine puterea de a lua propriile decizii.

Fericirea este o stare de mulțumire intensă și satisfacție deplină, ne explică DEX-ului.

Fericirea nu este ceva deja creat. Ea vine în urma propriilor tale acțiuni”, spune Dalai Lama.

‘Fericirea este alcătuită dintr-un șir de plăceri mărunte, consideră Charles Baudelaire.

Fotografie de Megan Markham pe Pexels.com

Alegi sau nu să fii fericit?

Sper că vă plac poveștile. Am să vă spun acum una.

O fată credea că de va găsi pe cineva care să o iubească și pe care să iubească, va fi fericită. Și a găsit. Și a fost fericită, dar curând și-au dat seama amândoi că le trebuie un apartament al lor să fie și mai fericiți. Și-au cumpărat unul cu două camere, în rate. Atunci au fost fericiți. Apoi, a început povara plății ratelor. Și-au mai luat un job part-time, pe lângă cel full-time pe care-l aveam amândoi. Nu mai aveau timp pentru ei, abia se mai vedeau câteva minute pe zi, erau foarte obosiți. Și-au luat o vacanță. Ea a rămas însărcinată. Au fost fericiți. Copilul s-a născut, iar odată cu el au apărut mai multe responsabilități. După o vreme, a mai apărut un alt copil în viața lor. Și atunci au fost tare fericiți. Și-au cumpărat o altă mașină mai mare pentru a încăpea cele două scaune pentru copii, pe bancheta din spate. Copiii creșteau, și în acest timp creștea și nevoia lor de intimitate. Așa că și-au vândut apartamentul și și-au luat o casă, la marginea orașului. După câțiva ani au simțit că relația lor nu mai funcționa. Au mers la un psihoterapeut.

Este o poveste inspirată din traiul nostru de zi cu zi, o poveste fără final pentru că vreau să vă pun pe gânduri. Ideea este că uităm, în goana asta nebună după bani, obiecte, lucruri materiale, să fim fericiți, să trăim din plin momentul. Credem că nu suntem îndeajuns de fericiți și că mereu există loc de și mai multă fericire. Nu e greșit să ne dorim mai multă fericire, dar s-ar putea să devenim foarte frustrați, apatici, morocănoși, nefericiți căutând fericirea. Un paradox, nu? Dar la întrebarea ești fericit? poți răspunde doar cu Da sau Nu. Nu există cale de mijloc.

Adevărata fericire constă în simplitate, după spusele lui Dominique Loreau. În lucrurile și prioritățile cu adevărat importante. Un gest, o faptă bună, o îmbrățișare, un pahar de vin, o plimbare, o carte sau un film, o întâlnire cu un prieten, mirosul unei flori, mirosul mării, o casă plină de luminozitate, mobilată cu strictul necesar.

Spuneți-vă că simplitatea nu înseamnă să scăpați de ceea ce iubiți, ci de ceea ce nu mai contribuie la fericirea dumneavoastră. – Dominique Loreau

Nu am o viață perfectă, nu sunt un om perfect, dar asta nu mă împiedică să fiu fericită. Poate îmi fac curaj, cândva, să vă spun mai multe despre viața mea personală și să vă convingeți că nu am multe motive de fericire… poate. Totuși, regăsesc fericirea în micile plăceri, într-o cafea băută în timp ce citesc câteva pagini dintr-un roman, în râsetele de bucurie ale copilului meu în timp ce ne jucăm, în timpul alocat scrierii sau într-o fotografie simplă a unui răsărit sau apus de soare. Fericită mă fac și reușitele mele și a celor din familie.

Să nu uităm, totuși, că viața nu este numai despre posesiuni și despre a avea cât mai mult, ci și despre a fi, a trăi și a simți. E necesar să ne asumăm și să îmbrățișăm greșelile și eșecurile pentru că altfel se strâng în sufletul nostru ca un gunoi și de îndată ce vom dori să fim fericiți, nu vom putea, gunoiul va începe să pută și să ne umbrească fericirea. Mai concret, să ne rezolvăm luptele interioare, să ne iertăm pentru trecut și să fim mai îngăduitori cu noi, cu greșelile pe care le facem. Suntem oameni, la urma urmei. Și toți merităm să fim fericiți. Cum? Asta depinde numai de noi.

Fericirea este un exercițiu fizic și mental pe care-l facem în fiecare clipă a vieții, o luptă continuă. – Dominique Loreau

Câteva cărți despre fericire:

Arta simplității de Dominique Loreau – o puteți găsi aici.

Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită de Francesc Miralles – o puteți găsi aici.

Curajul de a fi fericit. Ichiro Kishimi, Fumitake Koga

Fericirea îmi scapă printre degete, Agnes Martin-Lugand – se comandă de aici.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Agnes Martin-Lugand – se găsește aici sau aici.

Cartea fericirii – Nina Berberova

Cărți pentru copii:

Dani, o fetiță fericită. Vânătoarea de comori de Rose Lagercrantz, Eva Eriksson – o puteți procura de aici.

Pe tine ce te face fericit? de Alec Blanche – o găsiți aici.

Ce este fericirea. Nouă istorioare minunate pentru părinți, copii, bunici – o puteți achiziționa de aici.

Amintiri din copilărie și lecții de viață

Nu înțeleg mentalitatea celor care cred că doar copilăria este perioada în care acumulezi învățături, când, de fapt, atunci se pun bazele a ceea ce va urma de-a lungul vieții. E doar fundația unui proces lung de trăiri și alegeri. Atunci aflăm despre reguli, prietenie, ce-i corect și ce nu, ce-i bine și ce-i rău, despre societate, mediul înconjurător. Atunci ne dezmeticim și începem să ne dăm seama care-i treaba.

Eu cred în sintagma cât trăiești înveți. Și mai cred că cel ce se oprește din învățat se oprește și din a trăi. Unii oameni sunt convinși că au învățat cam tot ce era de învățat în școală când nici măcar despre asta nu e vorba pentru că se confundă des educația și creșterea personală cu acumularea de cunoștințe. Nu trebuie să fii o enciclopedie pentru a fi un om educat sau dornic de a-și îmbunătăți sinele. Desigur, sunt conectate într-o oarecare măsură. Dar sunt convinsă că toate experiențele, bune, rele, ne oferă lecții de viață valoroase din care putem trage învățăminte. Și dacă nu ești conștient de asta, nu te vei schimba. Chiar putem trage multe concluzii din acțiunile, eșecurile sau reușitele noastre sau ale altor oameni. Important este să fim conștienți de acestea și să luăm aminte.

Copilăria mai este și perioada în care suntem programați mental de cei care ne îngrijesc, dar și de cercul de prieteni, iar această programare vine la pachet și cu limitări de care ne este greu să scăpăm. Bine, nu mai vorbesc de abuzuri sau traume care, poate, nu se vindecă niciodată. De pedepse și umilințe a fost plină copilăria anilor ’80 – ’90. Eu am fost programată să dau vina pe alții, să fiu rasistă, să mă compar cu ceilalți, că bătaia e ruptă din rai, să fug când dau de greu, să nu ofer o a doua șansă sau să iert. Vă pot face o listă lungă cu limitările mele, dar nu văd rostul acesteia. Bănuiesc că și a voastră este la fel de lungă. Desigur, în acest articol îmi propun să subliniez, mai degrabă, experiențele care au avut un impact puternic asupra modelării caracterului meu. Și am selectat câteva dintre amintirile copilăriei mele, copilărie ce s-a încheiat pe la vreo 25 de ani.

Pot spune că am trăit copilăria din plin. Eram un copil cuminte, devreme acasă și nerăzvrătit, dar, prin anii ’80 -’90, toată distracția se întâmpla afară și acolo eram și eu. Iar acolo noi, copiii, am învățat unii de la alții principii de viață, reguli nescrise și cum să ieșim singuri din bucluc. Am făcut destule năzbâtii, dar așa, ca pentru o fată timidă și ca pentru o fată ce avea parte de multe interdicții din partea părinților.

Lecții de viață

Să nu furi.

Deși auzisem de nenumărate ori că furtul este un lucru grav, nu am ținut cont de regula să nu furi. Cred că aveam vreo 6-7 ani când ne jucam mai mulți copii în casa unei fete de vârsta mea, undeva în satul natal al tatălui meu. Fetița respectivă avea multe păpuși mici. Mie mi-au plăcut atât de mult încât am băgat una în buzunar și am plecat acasă. Nu m-am bucurat mult de ea că-n urma mea au și venit două fetițe și mi-au spus că m-au văzut ele când am pus păpușa-n buzunar, că sunt furăcioasă (vă mai amințiți cuvântul acesta?). În ziua aceea am plâns mult, dar atât de tare m-a durut reacția celorlalți încât nici nu mi-am mai dorit vreodată să fur. Și nici nu am mai făcut-o.

Regulile sunt reguli.

Absolut toate jocurile copilăriei – șapte țigle, elastic, de-a v-ați ascunselea, șotron, etc.- aveau reguli. Și nici în ruptul capului nu ne abăteam de la ele. Cine înșela era scos din joc. Nu făceam compromisuri.

Și astăzi tind spre respectarea regulilor și a legilor, chiar dacă nu sunt pe placul meu.

Să nu te răzbuni.

Într-o zi mama m-a trimis la cofetăria din cartier să cumpăr două prăjituri. La întoarcere, pe scară, o fată mai mare ca mine mi-a luat pachetul cu prăjituri, l-a aruncat jos și l-a strivit. În sufletul meu de copil asta a însemnat o adevărată tragedie. Am simțit ură, umilință și răutate. În plus, m-a mai certat și mama. Dar întâmplarea aceasta a rămas o vreme în mine ca o chestiune nerezolvată, adunasem ranchiună și ură, la rându-mi. Așa că, să mă eliberez de tensiune am găsit o fetiță mai mică pe care să mă răzbun trăgând-o de păr ori de câte ori o vedeam. După un timp mi-a trecut.

Fotografie de Mu00e1ximo pe Pexels.com

Să fii prieten cu omul cu care-ți face plăcere să vorbești.

V-am spus mai sus. Părinții nu-mi dădeau voie să mă joc chiar cu oricine, mai ales dacă li se părea lor că acel copil are pielea mai închisă la culoare, adică să-mi selectez prietenii din considerente rasiale. Eu nici nu am vrut să aud. Mi-am dat seama repede că-mi plac copiii cu care comunic deschis, despre orice, fără prejudecăți. Și am legat prietenii durabile, puține ce-i drept, dar sincere indiferent de culoarea pielii. Acum, trăiesc într-o țară în care există un mix multicultural și multietnic și asta-mi place la nebunie.

Să te compari cu ceilalți e dureros.

Cunoașteți vreun copil care, pe vremea aceea, să nu se fi comparat cu altul sau să nu fi fost comparat? Eu nu. Încă din clasa I, mi-a fost trimisă, de către învățătoare, lucrarea de nota 10 la matematică părinților colegului care luase 4. De ce? Probabil să se simtă prost. Încă de mică mi se spunea că prietena mea este mai frumoasă decât mine, că e mai slabă, că e mai sexy, etc. Acasă, când mergeam cu o notă proastă eram întrebată Dar X cât a luat? Aa, e mai bun. Apoi, când am crescut mi-am dorit să fi fost în locul altor persoane care păreau că au o viață împlinită.

Mi-aș dori să pot spune că nu mă mai compar cu alte persoane, dar, câteodată îmi vine greu să nu o fac. Mă lupt cu mine și uneori îmi demonstrez singură că sunt bine, mulțumită și fericită cu ce am.

Ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată.

De multe ori îl auzeam pe bunicul meu povestind despre război, dar niciodată nu i-am oferit credit. Nu i-am spus: Hai, bunicule, mai povestește-mi despre război. A fost prizonier în Rusia în al doilea război mondial, timp de doi ani, mânca biscuiți din buzunarele soldaților morți, a fost împușcat în palmă. Acestea sunt singurele detalii pe care le știu despre el din timpul războiului. Regret amarnic pentru că sunt sigură că avea să-mi povestească o grămadă din experiența aceasta, mai ales că al doilea război mondial e unul dintre subiectele mele preferate din istoria universală. Aveam 16 ani când a murit. Din păcate, nu m-am învățat minte și am mai pierdut oameni și clipe ce nu le mai pot recupera vreodată, asta din indiferență, lipsă de curiozitate și aroganță.

Nu-i trăda pe ceilalți.

Eram o mare pârâcioasă. Pentru a-mi salva pielea din bucluc ți-aș fi spus orice, aș fi dat în vileag pe oricine. Îmi vine în minte o întâmplare din liceu. Profa de franceză ne grupase pentru o temă câte 6 elevi și ne dăduse termen de câteva zile. Deși o știam îngăduitoare din fire, m-a întrebat într-o zi de ce grupul nostru nu și-a făcut încă tema. Eu, cred că v-ați dat seama, am aruncat vina pe celelalte colege că nu și-au făcut timp sau că nu au vrut, în timp ce eu vreau dar nu am cu cine. Nu mai știu cum m-am simțit după, dar știu că toată lumea a fost cam supărată. A fost o lecție de așa nu.

Într-o prietenie, e musai să fii prieten până la capăt.

Aveam puține prietene și încă le mai am. Asta pentru că eram directă și mult prea anostă. Dar, am legat o prietenie care și acum durează. Și eram all in. Nu mergea cu jumătăți de măsură. Am fost în cluburi împreună, ne beam cafeaua împreună, am plâns după băieți împreună, ne petreceam vacanțele împreună, ne mai certam, e drept, dar ideea este că ambele ne implicam în aceeași măsură. Nu-mi plac persoanele care îți sunt prieteni doar din interes, persoane care își petrec timpul cu tine doar pentru că nu au cu cine altcineva, nu pentru că te preferă pe tine. Dacă îți ofer din timpul meu pentru că vreau, mă aștept ca și tu să faci la fel, nu să invoci scuze la nesfârșit. Nu sunt roata de rezervă a nimănui.

După cum vedeți, o parte din copilăria mea a fost despre prejudecăți, indiferență, umilință, trădare, ranchiună, mediocritate și dacă mă credeți, sunt multe lucruri de care sunt mândră. De familia mea, de orașul în care m-am născut și copilărit, de toți copiii de atunci, de garsoniera noastră despre care am mai scris, de tot ceea ce m-a format. Cu toate astea am observat că trebuie să scap de anumite obiceiuri, apucături, copilării, supărări inutile. Să devin o versiune mai bună, să mă maturizez emoțional, să mă autodepășesc, să mă iert și să mă iubesc. Sunt încă în acest proces și nu cred că mă voi opri, mai ales că am acum o motivație puternică: copilul meu.

Spuneți-mi, care-i cea mai prețioasă amintire din copilăria voastră care s-a dovedit a fi o lecție de viață? Haideți să ne amintim împreună.

Ei mi-au dat rostul

Când am acceptat să scriu acest guest-post habar nu aveam de provocarea pe care aveam să o primesc. Eu, Mamă de 3, să vorbesc despre mine cea de dinainte de ei mi se pare greu. Înainte de ei parcă nu a fost niciodată. Parcă-s cu ei dintotdeauna.

Prin vene îmi curge de când mă știu un „ceva” ce nu mă lasă să fiu liniștită dacă stau, dacă nu am direcție, dacă nu mă frământ. Când mă gândesc la mine înainte de copii îmi amintesc că în toate vacanțele în care mergeam doream să fac cât mai multe. Rar, foarte rar stăteam o zi întreagă la plajă pe șezlong. Eram cu ochii pe ceas mai mereu de parcă întârziam undeva.  Râd câteodată de mine cea de atunci zicând că mă antrenam pentru cea de azi.

Însă, mă credeți sau nu, în sinea mea sunt mai relaxată acum cu trei copii față de atunci, înainte de ei. De ce? Ce s-a schimbat?

Vă zic eu imediat.

Acum am un scop, acum am un rost, un drum al meu dincolo de orice. Un sens. O direcție. Nu mai trebuie să demonstrez nimănui nimic. Cu acest dar minunat au venit copiii mei pentru mine! Ei m-au schimbat pe mine în raport cu … MINE. Înainte mă raportam la ce e bine, ce ar trebui să zic, să fac, ce ar zice X despre asta. De când cu ei, contează ce simt, cum simt, cum ne e bine fiecăruia dintre noi și între noi. Cu siguranță e și acum o luptă în a face lucruri, dar nu le mai fac în concurență cu nimeni, nici pentru a le demonstra cuiva, le fac cu alt gând.

Cu gândul să le creez lor amintiri dragi, cu gândul să mă poarte în inimă frumos, să simtă că se pot baza pe mine, că sunt în siguranță cu mine, că mă au aliat, că în mine pot găsi un confident, un bun ascultător și sfătuitor.

Iar toate astea le fac punându-mă inclusiv pe mine mult mai des pe primul loc decât o făceam înainte de ei.

Prima mea născută, Sofia, m-a găsit încă dornică să împac pe toată lumea cu toată lumea, să mulțumesc pe alții și să uit de mine adesea, să dau mai mult decât ar merita să o fac și să mă consum înzecit pentru asta. În timpul cât am stat acasă cu ea, am pierdut relații de prietenie.  Poate e mult spus prietenie acum, dar asta credeam eu că este atunci. Lecția pe care mi-a adus-o a fost că de când a apărut ea pe lume, ar trebui să nu mă mai simt singură oricât de multe relații s-ar sfârși în jurul meu. O am pe ea. Bucățică din mine. Bucuria mea de suflet!

A doua sarcină, cea cu Radu, mi-a adus dorința de a mă ocupa de plăcerile mele sufletești și mi-a dat curajul să nu îmi mai pun bariere singură. Așa am dat viață blogului și glasului meu. A fost ca o eliberare  să pot face asta. Mult timp înainte de Radu ba nu aveam curaj, ba nu aveam putere, ba nu știam de ce să o fac. El mi-a dăruit libertatea să o fac pur și simplu pentru că am plăcere de scris și drag de oameni. Numele ales pentru colțul meu de suflet a venit natural, firesc de parcă mă aştepta.

În cea de a treia sarcină, cea cu Andrei, am fost împinsă dincolo de limitele și convingerile pe care mi le pusesem: limita că formula de patru ne e suficient, convingerea că nu va trebui să mai trec printr-o perioadă de acomodare cu viața noastră de familie, cu corpul meu, cu schimbările ce au loc când în ecuație mai apare ceva. Credeam că am dat deja tot ce aveam de dat în materie de mamă de bebeluș şi că pot să închid totul în cufărul de amintiri. Iar azi încă am revelații și zic adesea: „Ce dar minunat am primit într-un an atât de încercat pentru toată lumea! Ce frumos că mi s-a dat și nu mi s-a luat ca să îmi înving limitele astea, să am încă o dată șansa de un timp de creștere a unui bebeluș și pe ceilalți doi pe lângă el.” Aș zice că am încă o dată șansa să revizuiesc și să cântăresc ce vreau și ce voi face pe viitor mai ales în perioada aceasta tulbure pe care o traversăm. Şi sigur nici nu ştiu tot ce mi-a adus încă.

De când îi am pe ei sunt mai organizată şi mai determinată în ce fac. Nu de puține ori am fost întrebată CUM reuşesc să scriu, să fac cele necesare în casă şi să mă păstrez pozitivă. Sau DE CE în timp ce adorm copiii, ascult în căşti seminarii/podcast-uri, mă documentez despre cele necesare mie sau citesc carți? De ce nu stau liniştită? Nu aş şti să zic de ce şi cum, pur şi simplu le fac. Am energie pentru toate astea şi reuşesc să le îmbin tocmai pentru că mă simt bine cu fiecare dintre ele. Copiii nu mi-au luat această energie, ci mi-au triplat-o.

Prin copiii mei respir, mă curăț, cresc, mă dezvolt. Mă imaginez tare tristă și frustrată când mă gândesc ce ar fi fost dacă nu i-aș fi avut. Alung gândul și mă consider norocoasă și cu rost.

Copiii mi-au dat rostul.

Martha Cinipa este autoarea articolului de mai sus. Nu știu cum face, dar scrie frumos și din inimă, cu sufletul pe tavă despre cei trei copii minunați ai săi. Sunt plăcut surprinsă de postările ei cu momente bune și mai puțin bune din viața de mamă. O puteți citi pe facebook pe Mama de 3 și cred că s-ar bucura de minune să-i vizitați locșorul unde își așterne gândurile: http://www.mamade3.ro.

Lista celor 101 de mici plăceri ale vieții

În această perioadă am citit două dintre cărțile lui Dominique Loreau, Arta simplității și Arta frugalității și a voluptății, și mi-au deschis o nouă perspectivă de a privi viața. Mi s-a părut interesant că la sfârșitul cărții Arta simplității, Dominique Loreau ne propune să facem o listă cu 1 000 de mici plăceri ale vieții. M-am lăsat inspirată de această idee și am zis să încep să scriu. Vedeți mai jos ce-a ieșit.

Deși m-am limitat la 101, am făcut această listă cu scopul de a ne destinde și de a vă aminti că cele mai mici plăceri ale vieții sunt gratuite, simple și nu implică nimic altceva. De fapt, implică o stare de bine și de fericire. Bineînțeles, lista se personalizează în funcție de preferințele voastre. Vă invit să o parcurgem împreună.

1.Să stai pe plajă fără să îți pese de trecerea timpului.

2. Să bei un pahar de vin roșu de calitate.

3. Să petreci câteva ore alături de prieteni savurând o mâncare simplă.

4. Să admiri un răsărit.

5. Să-ți privești bebelușul în timp ce doarme.

6. Să faci sex cu persoana de care te-ai îndrăgostit.

7. Să savurezi prăjitura preferată pe ascuns.

8. Să râzi fără să știi de ce.

9. Să scrii pe nisip.

10. Să asculți natura.

11. Să mergi desculț.

12. Să dormi până la ce oră vrei.

13. Să te uiți la nori și să vezi animale.

14. Să privești de la înălțime pământul.

15. Să adormi în brațele unei persoane dragi.

16. Să-ți cumperi un lucru pe care ți-l doreai de mult timp.

17. Să bei un pahar de șampanie la un eveniment.

18. Să termini un puzzle de câteva sute de piese.

19. Să admiri un apus de soare.

20. Să stai tolănit pe iarbă în curtea bunicilor.

Fotografie de Jonathan Petersson pe Pexels.com

21. Să-ți îmbrățișezi părinții.

22. Să pregătești o surpriză.

23. Să miroși floarea preferată.

24. Să adulmeci mirosul ierbii.

25. Să stai o zi întreagă fără să-ți pese de nimic.

26. Să bei o bere cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut demult.

27. Să simți aroma mâncării tale preferate.

28. Să-ți gătească mama orice când ți-e foame.

29. Să înjuri în gând pe cineva care chiar merită.

30. Să dormi într-o casă goală, dar fericit.

31. Să cânți în timp ce faci duș.

32. Să te relaxezi într-o saună.

33. Să primești o veste bună.

34. Să găsești în dulap ciocolată când ai poftă de dulce.

35. Să faci un om de zăpadă cu copiii tăi.

36. Să primești o invitație la un eveniment.

37. Să cânți fals și să-ți placă.

38. Să vorbești la telefon două ore și să crezi că ai vorbit cinci minute.

39. Să asculți mierla în pădure.

40. Să mănânci o roșie proaspătă culeasă de tine din grădină.

41. Să mănânci cu mâna cartofi prăjiți.

42. Să bei o cafea/bere pe malul mării.

43. Să culegi flori pe câmp.

44. Să zâmbești oricui.

45. Să săruți.

46. Să cuprinzi un copac bătrân cu ambele brațe.

47. Să înalți un zmeu.

48. Să citești ce vrei, când vrei și cât vrei.

49. Să aplauzi o piesă de teatru.

50. Să apreciezi munca altora, indiferent despre ce este vorba.

51. Să faci sex pe muzica preferată.

52. Să te plimbi pe malul unui râu.

Fotografie de ELEVATE pe Pexels.com

53. Să culegi cireșe și să le mănânci până nu mai poți.

54. Să faci un foc de tabără.

55. Să asculți melodia preferată de peste 10 ori la rând.

56. Să bați mingea toată ziua.

57. Să crezi în cine vrei sau în ce vrei.

58. Să găsești bani într-o haină de anul trecut.

59. Să vizionezi un film bun.

60. Să faci o baie cu multă spumă.

61. Să te cazezi într-un hotel.

62. Să fii lăudat.

63. Să te joci de-a v-ați ascunselea cu copiii.

64. Să te plimbi cu mașina.

65. Să simți răcoarea dimineții.

66. Să privești cum ninge.

67. Să asculți Ani de liceu – Stela Enache.

68. Să urci pe munte.

69. Să gătești pentru tine.

70. Să te pozezi pe un câmp cu lavandă.

71. Să găsești un loc nou de care nu știai în orașul tău.

72. Să vizionezi un desen animat din copilărie.

73. Să ai grijă de corpul tău.

74. Să încapi într-o pereche de blugi din liceu.

75. Să dormi într-un cort vara.

76. Să te plimbi cu barca.

77. Să trimiți o scrisoare scrisă de mână.

78. Să atingi cel mai bun scor la un joc video.

79. Să faci sex o zi întreagă.

Fotografie de Belle Co pe Pexels.com

80. Să vizionezi un film în aer liber.

81. Să participi la un festival.

82. Să faci baie în mare.

83. Să împodobești bradul cu familia ta.

84. Să dăruiești.

85. Să asculți colindători.

86. Să mergi la un concert dat de trupa ta preferată.

87. Să primești.

88. Să îmbraci haine de calitate.

89. Să fii primul într-o competiție.

90. Să petreci timp cu fratele tău/sora ta.

91. Să sărbătorești o reușită.

92. Să pleci în vacanță într-un loc de vis.

93. Să obții jobul pe care ți-l dorești.

94. Să mănânci orice fără să te îngrași.

95. Să cumperi o casă.

96. Să joci Monopoly cu prietenii.

97. Să stai iarna lângă o sobă sau un calorifer după ce ai venit de afară.

98. Să te acoperi noaptea cu o pilotă călduroasă.

99. Să câștigi ceva.

100. Să faci o faptă bună.

101. Să ieși seara în oraș.

Acum că ați parcurs lista, lăsați-mi un comentariu cu micile voastre plăceri. 🙂

Tânjești după succes? Mai bine dorește-ți echilibrul!

M-a provocat Aniela să scriu despre succes, ținând cont de faptul că am câștigat SuperBlog 2020, ediția de toamnă.

O temă cu adevărat provocatoare, deși miile de cărți scrise par să demonstreze contrariul, că de fapt succesul e ceva ce se poate atinge foarte ușor, începând cu a citi cartea respectivă și terminând cu aplicarea multiplelor sfaturi prețioase din ea. V-aș putea înșira și eu câteva titluri care mi-au marcat viața în mod pozitiv cum sunt: Inteligența emoțională de Daniel Goleman, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen Covey, Secretele succesului – D’ale Carnegie, Psihologia persuasiunii de Robert Cialdini. V-aș putea face un sumar al lecțiilor desprinse din aceste cărți, dar o să merg din nou pe calea autenticității care mă caracterizează și vă zic să împăturiți cuvântul succes și să îl înlocuiți cu: ECHILIBRU.

Dacă vă întrebați de ce vă cer să faceți acest lucru, vă dau trei motive:

1. Succesul este definit atât de diferit de fiecare dintre noi, încât nu mai știm ce este și ce nu este succes.

2. Succesul nu trăiește și nici nu se obține singur.

3. Echilibrul persistă chiar și atunci când aburii succesului s-au împrăștiat.

Legat de primul aspect, Dicționarul explicativ al limbii romane a găsit o variantă destul de bună pentru a defini succesul: “Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă”, dar tradusă pentru fiecare în parte, are conotații diferite. Pentru unii succesul se măsoară în mărimea contului din bancă, pentru alții succes este atunci când au pornit de la omul cu pizza la director general, pentru unii succesul se traduce în a avea o familie, pentru alții să fie un etalon în social media, șamd.

Fiecare dintre noi măsoară succesul prin raportare la trei aspecte: nevoi, efortul pe care îl depune ca să împlinească acele nevoi și recunoașterea socială. Cu cât mai mare efortul și cu cât mai mare aprecierea din partea celorlalți, cu atât mai mare succesul. In realitate însă ecuația este alta: ce pierzi ca să obții acel succes validat de toți?

Pentru omul care are milioane de euro în bancă, timpul dedicat jobului sau afacerilor este prioritatea maximă, iar relaxarea un cuvânt oarecum străin – a strâns, dar nu a ajuns nici după “n” ani în călătoria aceea exotică de o lună la care a visat toată viața. Pentru omul care a ajuns din livrator de pizza în director general, mai ales dacă a făcut-o în timp destul de scurt, de câțiva ani, sărind multe etape, asta înseamnă multe ore peste program, multe întâlniri cu prieteni amânate, multe relații create artificial, cât să servească scopului de a avansa în carieră. Pentru omul pentru care succes înseamnă să ai o familie, timpul pentru el însuși sau pentru alte nevoi personale s-a diminuat considerabil. Daca mai vorbim și de o femeie, este destul de probabil că avansarea pe scara ierarhică să fi rămas la stadiu de vis, unul neîmplinit.

Ca atare, când vedem pe cineva că are succes, înainte să aplaudăm reușita ne putem întreba la ce a renunțat sau ce a neglijat ca să ajungă acolo? Și mai ales, a meritat efortul?

Dacă înlocuim cuvântul succes cu echilibru, vedem că deja viața noastră este mai plină de sens și este mai puțin despre raportul câștig / pierdere. Când spui echilibru, înțelegi că nu pui în cui viața personală, ca să ajungi sus pe scara ierarhică, așa cum nu îți lași eul tău plin de vise, povești ce așteaptă să fie împlinite pentru a te vinde cu totul idealului familiei. Când spui echilibru înțelegi ca de fapt succesul este a avea câte puțin din fiecare și a te bucura la fel de mult decât dacă ai câștiga ceva în detrimentul pierderii altor lucruri. Oricum pierdem întotdeauna ceva când facem o alegere, dar măcar să nu ajungem să resimțim dezechilibru în urma alegerii. Când spui echilibru, înțelegi că viața este o suma de alegeri ce ne definesc și că succesul este doar o mica bucățică. Când spui echilibru înțelegi că succesul nu trăiește și nu se obține singur. Acea validare din partea tuturor este vârful icebergului, dar calota este compusă din muncă, din oameni potriviți la locul potrivit, dintr-un context favorabil, din resurse și viziune. Succesul nu este permanent, el este ca o mărgea care îți scapă printre degete, iar efectele lui pot fi devastatoare, mai ales dacă nu le gestionezi cum trebuie.

De aceea timingul pentru succes este foarte important. Dacă vine prea devreme în raport cu ceea ce poți și ce ești, e posibil să suporți consecințe extrem de neplăcute. Gândește-te de exemplu la Lindsay Lohan, copilul minune al cinematografiei hollywoodiene, care și-a început cariera la vârsta de trei ani și după nenumărate premii, a ajuns pe prima pagina a revistelor de scandal din Statele Unite pentru consum de droguri, iar cariera ei s-a terminat mult prea devreme. În schimb prin echilibru, succesul se definește fix cum este – o izbândă de o durată mai mare sau mai mică într-o anumită arie sau în mai multe arii de viață, din care îți iei energia, motivația necesare pentru alte vise de împlinit.

Cam așa am gestionat eu succesul de la SuperBlog, încercând să scot câteva învățăminte care să mă ajute și pe viitor cum sunt:

• arta de a-ți doza energia și nu de a te epuiza înainte de a finaliza ceva;

• perseverența de a duce la capăt un lucru și de a nu renunța după primul obstacol;

• arta de a alege lucrurile în care să investești timp, pasiune și efort și nu de a te arunca în toate, doar de dragul multi-taskingului.

Închei parafrazându-l pe Winston Churchill cu fraza lui memorabilă: “succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să-ți pierzi entuziasmul.”

Să aveți echilibrul în succesul pe care vi-l doriți!

Articolul a fost scris de Oana Pană, câștigătoarea ediției de toamnă a competiției SuperBlog 2020. Puteți arunca o privire pe blogul Oanei, inimadincuvinte.com și sunt convinsă că veți rămâne cu sufletul acolo.

Simplitatea unui cadou. Un gând bun pe-o chocotelegramă

Când cineva m-a întrebat ce-mi place să fac, am stat, am dat din umeri și am zis sincer: „Habar n-am!„. Acum trei-patru ani ăsta era răspunsul pe care l-ai fi primit de la mine. Eram copleșită de viața de mamă, cu multe nopți nedormite cap coadă, cu sarcini gospodărești, cu Du-te, vino!, încât pe mine m-am uitat, pur și simplu. Eram…hm, pierdută. Am uitat să-mi hrănesc sufletul, nu doar corpul, am uitat să mă privesc în oglindă, să mă apreciez, să mă las iubită și să mă iubesc. Am uitat să zâmbesc și să-mi spun: Ești minunată! Dezamăgitor a fost și că i-am uitat pe ceilalți. Ceilalți oameni din jur care se străduiau să-mi facă pe plac, să mă ajute, să mă îndrume.

Pentru că, dragilor, asta-i viața de mamă, de cele mai multe ori. Dedicare, sacrificiu, oboseală, uitare de sine. Ce-i drept, și multă, multă iubire. Și am înțeles asta când am devenit eu mamă.

Mi-aș dori să le amintim mai des mamelor că sunt minunate, că sunt exact ce avem nevoie și că suntem recunoscători pentru că există în viața noastră. Și pentru asta, nu vreau să așteptăm mereu vreo ocazie specială. Avem un motiv important: sunt ale noastre și le prețuim cu bune și cu rele, mereu. Ce părere aveți? Le trimitem o mică atenție prin care să ne arătăm recunoștința și aprecierea?

Din multitudinea de idei de cadouri, am găsit ceva inedit: o chocotelegramă.

Aproape toți oamenii iubesc ciocolata, nu-i așa? Și cum ar fi să trimitem gânduri bune pe-o ciocolată belgiană premium? Vă zic că orice frunte încrețită va zâmbi relaxată la vederea unui mesaj din ciocolată.

Pe chocolissimo.ro găsiți o mulțime de idei de cadouri din ciocolată belgiană premium. Vă puteți crea textul singuri, în limita a 60 de caractere. Aveți de urmat doar 3 pași pentru a vă personaliza ciocolata. Mai multe detalii găsiți pe site-ul deja menționat.

Știați că?

Produsele Chocolissimo sunt create în ciocolaterii tradiționale din Franța, Belgia, Germania, Țările de Jos, Elveția și chiar Madagascar sau Australia, de maeștri ciocolatieri cu experiență, după rețete tradiționale bine păstrate. 

Și dacă mă credeți, nu numai mamelor aș trimite o chocotelegramă. Aș trimite cadouri de ciocolată tuturor oamenilor care se află într-un impas sau trec printr-un moment dificil și le-aș aminti că viața este și dulce și frumoasă, de cele mai multe ori. O pătrățică de ciocolată ne poate reda încrederea și energia. În plus, nu ne strică o porție de antioxidanți.

Sper să luați această idee ca pe un bun ce poate fi dăruit și cu ocazia altor evenimente, onomastice, aniversări sau sărbători. Apropo, se apropie Ziua Îndrăgostiților și luna martie. Numa’ zic.

Acest text a fost scris pentru proba extra-concurs Chocolissimo lansată via SuperBlog.

11 lucruri simple și de bun simț pe care le-am învățat de la olandezi

Viața de emigrant în Olanda îmi oferă satisfacții și beneficii la care visam de multă vreme. Au trecut mai bine de doi ani de când ne-am mutat în sud-vestul Olandei și vreau să vin cu o completare la articolul pe care l-am scris în 2019, pe același subiect.

Dacă întrebi 10 români despre viața în Olanda în 2021, vei avea 10 răspunsuri diferite pentru că fiecare a venit aici cu un alt motiv și fiecare își evaluează experiența de aici prin prisma situațiilor prin care a trecut. Știți vorba aceea ”Dacă nu ești fericit unde ești, mută-te! Nu ești copac!”? Simt că mă reprezintă. Desigur, fericirea vine din interior, dar nu cred că rezistă într-un mediu în care ceilalți nu sunt fericiți. Cred că un măr putrezit poate strica o întreagă recoltă și mai cred și că o rază de soare poate alunga orice nor. Chiar mă simt recunoscătoare pentru că am ajuns aici.

Plec de la premiza că sunteți conștienți că nici o țară din lume nu este perfectă și că nici o țară din lume nu își poate mulțumi toți cetățenii. Dar este indicat ca un procent foarte mare de locuitori să fie mulțumiți și fericiți. Conform ultimului raport în care s-a înregistrat gradul de fericire, la nivel mondial, Olanda ocupă locul al șaselea, înaintea ei clasându-se Norvegia, Islanda, Elveția, Danemarca, Finlanda ocupând primul loc, iar după Olanda urmează Suedia, Noua Zeelandă, Austria și Luxemburg. România ocupă locul 48, înregistrând o creștere semnificativă față de anii trecuți.

Delft – Olanda
Fotografie din arhiva mea personală.

Acum să trec la subiect. Ce am învățat de la olandezi? Destul de multe lucruri simple și normale încât să merite împărtășite și adoptate de oricine, de oriunde.

1. Bicicleta este un mijloc de transport esențial și de nelipsit din orice casă.

Spre rușinea mea, nici acum nu am învățat să merg pe bicicletă (mai sunt oameni ca mine? 🙂 ). Aici e ceva normal să pui accent pe mișcare. Am rămas stupefiată când, pe vremea în care încă aveau loc evenimente în centrul orașului, parcările erau arhipline de biciclete și mopede.

2. Zâmbește.

Tot timpul. Poți face ziua mai bună cuiva. Zâmbetul e molipsitor și nu te costă nimic să-l oferi unui trecător. În amintesc și acum foarte bine o întâmplare, deși nu are legătură cu Olanda. Eram în anul I de facultate, în Sibiu. Într-o dimineață, pe când mă îndreptam spre clădirea în care se țineau cursurile, un om mi-a spus, din senin: Zâmbește, domnișoară! Uite ce zi frumoasă! Deci, ce te oprește să nu afișezi un zâmbet altora sau chiar să le dai un ”Bună ziua!”?

Poate că veți spune că e mai ușor să zâmbești când ai bani și ai de toate. Posibil, deși aici viața e mult mai scumpă ca-n România. Un lucru e sigur: sunt câteva politici guvernamentale care-și propun să-i ajute pe oameni să fie fericiți. Totuși, a zâmbi și a fi fericit cu ce ai face parte din identitatea olandezilor.

Vlissingen
Fotografie din arhiva mea personală.

3. Folosirea mijloacelor de transport în comun nu este un semn al sărăciei.

Oricine, indiferent de job sau de statut social, călătorește cu trenul, tramvaiul, metroul sau autobuzul, asta pentru că se poate folosi acel timp în favoarea ta dormind, citind, socializând, privind pe geam sau pur și simplu muncind pe laptop. În plus, e mai comod așa.

4. Ai greșit, îți ceri scuze.

Simplu. Sorry este pe buzele tuturor. Nu este un tic verbal deloc, ci mai degrabă o formă de politețe și de bună creștere. Nu-mi pare a fi o formă abuzivă de a încerca să placi tuturor, ci mai degrabă o formă de a urmări să alunge tensiunea.

5. Nu e o tragedie dacă vara sunt 17 grade.

Se spune că nu există vreme rea, ci doar haine nepotrivite. Aici plouă mai mult ca-n România, dar mai puțin ca-n Marea Britanie. O să fiți uimiți când olandezii, pe cod portocaliu de furtună (vorbesc de rafale de vânt care depășesc 100 km/oră) ies să se plimbe, să admire valurile sau vă spun că iubesc vântul.

Leiden – Olanda
Fotografie din arhiva mea personală.

6. Mariajul este despre relații și parteneriate.

E mult mai importantă relația pe care o dezvolți cu cel de lângă tine, decât o nuntă cu lăutari și 300 de persoane. Mai este cunoscut și parteneriatul civil, un fel de concubinaj oficial recunoscut.

7. Cina se ia la ora 6 seara.

Nu am aflat încă de unde vine această regulă, dar cert e că e o regulă nescrisă și foarte respectată. Ora 6 ar face bine să te găsească cinând.

8. Mâncatul în oraș înseamnă o porție de cartofi prăjiți.

Nu restaurante fancy sau terase simandicoase, nu feluri de mâncare pompoase, ci o porție de cartofi prăjiți sau hering cu ceapă este tot ce ai nevoie într-o pauză de masă de la muncă sau la o ieșire cu prietenii ori familia. A nu se interpreta că nu se mănâncă și altceva. 🙂

9. E loc pentru toată lumea, indiferent de naționalitate, etnie sau religie.

Olandezii sunt recunoscuți pentru deschiderea și toleranța lor față de alte nații. Vorbesc la modul general, căci specific veți găsi și oameni cu prejudecăți legate de anumite popoare. Există și discriminare, ce-i drept, dar zic într-o proporție mult mai mică față de Spania, Italia, Franța sau Marea Britanie.

10. Tu ești unicul responsabil de ceea ce ți se întâmplă.

Nu guvernul, nu altcineva e de vină pentru nefericirea ta. Tu ești propriul creator al vieții tale. Asumă-ți responsabilitatea pentru eșecurile sau dezamăgirile tale și mergi mai departe.

11. În organizare stă secretul unei vieți simple și cumpătate.

Olandezii pun totul pe hârtie, în email-uri, în tabele tocmai pentru a avea control asupra cheltuielilor și veniturilor. Nu cumpără abuziv lucruri de care nu au neapărat nevoie. Poate și de-asta veți vedea aici mulți oameni îmbrăcați modest. Îmbrăcămintea trece la lucruri neesențiale.

Sunt curioasă ce lucruri și obiceiuri bune și sănătoase ați preluat de pe unde sunteți, chiar și din orașul în care locuiți în România. Am în plan să scriu, cândva, și despre ce am învățat din țara noastră. Obiceiuri sănătoase și oameni care inspiră găsim peste tot. Important este să fim conștienți de prezenta acestora și să le aplicăm în viața noastră doar dacă sunt în acord cu valorile noastre.

Efteling – Olanda
Sursa: arhiva mea personală.

Cărțile de ficțiune care m-au făcut ceea ce sunt: un cititor-povestitor

Bună, eu sunt Diana și de când mă știu am fost întotdeauna fascinată de cărți. Nici nu știam să citesc, dar universurile ascunse între copertele cărților din bibliotecă mă atrăgeau de parcă erau vreun magnet, iar eu eram făcută din metal. Eu le răsfoiam pe toate fără să înțeleg prea multe. Știam doar că acolo sunt povești fie pentru mine cea de atunci, fie pentru oamenii mari. Îmi era de ajuns.

Apoi am crescut. Am învățat să citesc și, cumva, biblioteca alor mei îmi rămăsese mică (cel puțin în cărți pentru vârsta mea). Așa mi-am făcut fișă la biblioteca din oraș și am deschis o ușă spre o altă lume. Prima carte pe care am împrumutat-o de acolo a fost Călătoriile lui Gulliver.

Apoi a urmat prima cartea care m-a impresionat cu adevărat: Heidi, fetița munților. Nu știu, a avut cartea aceea ceva. M-am regăsit în ea cum nu mă regăsisem în niciuna până atunci. M-a vrăjit efectiv. Au urmat altele și fiecare a avut ceva ce a rămas în mine. Sunt, cumva suma cărților citite – indiferent dacă vorbim de Heidi, de Cireșarii lui Constantin Chiriță, cărțile lui Coelho, ale lui Paler sau Elif Shafak.

Oh, au fost multe cărți. Aș putea să vă scriu despre ele la infinit. Dar, mai bine vă scriu despre cele care au contat: cele care m-au format pe mine – cititorul și cele care m-au inspirat pe mine – scriitorul. Căci da, am și eu, în sfârșit, ficțiunea mea publicată nu doar ficțiunea mea de pe blog.

Cărțile mele de căpătâi

Pe lista cărților mele „de căpătâi” se înscriu cărți de toate felurile, scrise în toate stilurile. O să vi le scriu în ordinea în care îmi vin în minte, nu în vreuna anume.

Viața pe un peron a lui Paler am citit-o pe final de liceu. În perioada aceea Facebook-ul abunda de citate din cărțile sale. Ele au fost magnetul, recunosc. Dar, nu mă așteptam ca o carte să-mi decojească sufletul precum o ceapă și să-mi atingă miezul. Nu mi se mai întâmplase. Romanul lui Octavian Paler mi-a influențat și îmi influențează filosofia personală. Unii îl au pe Osho. Eu îl am pe Paler, poate de aceea și celelalte cărți scrise de acest autor mi-au mers la suflet.

Domnul Ibrahim și florile din CoranPe când eram o operă de artă și Visătoarea din Ostende  – două romane și un volum de proză scurtă aparținând lui Eric Emmanuel Schmitt ce m-au înduioșat teribil și totodată m-au pus pe gânduri. Nu puteau să nu fie pe listă. Cărțile astea se citesc extrem de repede, dar prin subiectele tratate nu sunt deloc frivole, sunt exact contrariul.

Hoții de frumusețe a lui Pascal Bruckner mi-a părut de la prima pagină o capodoperă, deși totuși stranie, un pic violentă. Dar, chiar și așa, e una dintre cărțile pe care le recomand întotdeauna și una dintre inspirațiile mele scriitoricești. Minuțiozitatea lui Bruckner, pasiunea bolnăvicioasă pentru frumusețe și tinerețe veșnică sunt delicioase!

La fel pot spune și despre alte două cărți:

·      Acolo unde femeile sunt regi de Christie Watson – o carte plină de suflet, dar tulburătoare prin subiect: ce se întâmplă când iubirea unei mame e toxică?

·      Înainte să adorm de S.J. Watson – un thriller, cred că primul pe care l-am citit, ce nu poate fi lăsat din mână. Visul meu e să scriu așa o carte, poate nu thriller, dar care să fie imposibil de lăsat.

Și, evident, lista nu ar fi completă fără Elif Shafak – idolul meu absolut. Am început cu Bastarda IstanbululuiCele patruzeci de legi ale iubirii și am continuat cu… tot! Tot ce iese din mâna ei e magic. Aș recunoaște textele ei dintr-o mie pentru că au un miros aparte: condimentat și dulce, oriental, sublim. Însă, mai presus de toate cărțile ei, stă Lapte negru – o carte despre feminitate, creație și cum o scriitoare de succes își poate împăca aspirațiile profesionale cu statutul de mamă (sau nu…). E fix cartea ce mă definește în acest moment al vieții mele.

În loc de încheiere

Și o să închei aici, nu vreau să devin obositoare. V-am spus, pot enumera cărți până mâine. Nu v-am scris, totuși, prea multe despre aceste cărți. Asta pentru că vreau să vă provoc: căutați-le, citiți-le și apoi vedeți dacă și vouă v-au atins sufletul.

Dar, evident, nu pot încheia  fără a vă mai recomanda o carte: antologia Nuanțe de piper și ciocolată apărută la editura Siono. Aici mă veți găsi și pe mine printre pagini.

Și, gata… până aici mi-a fost. Vă mulțumesc vouă și Anielei pentru că m-ați citit și suportat! Pe mine mă găsiți pe cele două bloguri spre care am tot presărat link-uri aici: De-ale Dianei și Illusion’s Street. Însă, mai nou, mă găsiți și pe canalul meu de YouTube unde vorbesc despre cărți, blogging și lifestyle.

Cum putem înlocui plasticul din casa noastră?

Faptul că lumea e invadată de plastic nu mai e un secret de mult timp. Se fac campanii de informare și educare, campanii de colectare și de igienizare. Sunt și o groază de petiții. Guvernele adoptă tot felul de politici în legătură cu reciclarea plasticului, sortarea deșeurilor și caută moduri sustenabile. Și totuși, muntele de plastic crește de la an la an. De ce? Pentru că plasticul este foarte ieftin, iar fabricile de producție, de cele mai multe ori, urmăresc doar profitul.

Cu toate că oamenii au început să aleagă mai conștient, supermarketurile sunt pline cu plastic mai mult ca niciodată. Uitați-vă atent la următoarea vizită în supermarket. Eu asta am făcut zilele trecute și pur și simplu m-am îngrozit. Treceam pe lângă rafturi setată pe pilot automat și nu observam cât de mult plastic există la vânzare.

Conform Greenpeace, peste 90% din producția de plastic nu se reciclează. O mare parte ajunge în mări și oceane, punând în pericol viața marină. Multora nu ne pasă de vietățile mărilor și al oceanelor, dar ar trebui să ne pese de acum încolo, pentru că distrugerea lor înseamnă și ruperea lanțului trofic, iar asta va avea efecte dezastroase pentru omenire. Și dac-ar fi numai atât, dar s-au găsit microparticule de plastic și în aer, în placentă, de stomacul animalelor nici nu mai pomenesc. Ce mai? Plasticul este poluant. Unii oameni de știință pun chiar și apariția Coronavirusului pe seama distrugerii biodiversității, iar asta are mare legătură cu poluarea și schimbarea climatică.

Dacă în 1950 se produceau 2 milioane de tone de plastic, în 2017 s-a ajuns la o producție de 8,3 miliarde de tone, iar până în 2050 se estimează că se va ajunge la 34 de miliarde de tone de plastic. Enorm. Da, știu. Asta ni se oferă. Și noi, vrem nu vrem, îl cumpărăm, fie din rațiuni financiare ori din comoditate.

Sursa: greenpeace.org

Ce putem face?

Să aruncăm tot ce putem? Să înlocuim cu materiale naturale?

Nu știu dacă este soluția optimă. La urma urmei, plasticul este un material rezistent și des folosit pentru calitățile lui.

Se caută soluții la nivel mondial. Momentan, zic să ne axăm pe niște pași mici pe care-i putem face, realistic. Pentru că una este să cumperi un tomberon din plastic pe care-l folosești ani de zile, alta e să folosești zi de zi saci de unică folosință pentru colectarea gunoiului. Vedeți voi, cam aici e marea problemă: ambalajele de unică folosință.

Și ca să caut răspuns la problema ambalajelor de unică folosință, de vreo cinci săptămâni, în fiecare vineri, postez pe pagina mea de facebook variante de produse care înlocuiesc cu succes plasticul.

Iată câteva idei practice pentru înlocuirea plasticului:

– căutați să cumpărați detergent pentru rufe la cutie de carton și pentru curățenia casei unul cu utilizare universală, în loc de 3-4 bidoane cu utilizare specifică.

– puteți înlocui bidoanele de șampon, balsam, gel de duș cu săpunurile solide. Nu vă speriați, nu ne întoarcem pe vremea bunicilor. Săpunurile pe care eu le folosesc sunt 100% din ingrediente naturale, fără parabeni, hidratează și au o aromă discretă.

– puteți înlocui periuțele de dinți, platourile, cutiuțele de depozitare cu produse din bambus sau din sticlă. Dau un aspect îngrijit casei.

– hainele din poliester și elasten cu îmbrăcăminte din materiale naturale ca lâna merinos, cașmirul, inul, mătasea, bumbacul.

– toate pungile, sacii, sacoșele de unică folosință cu variante durabile: sacoșe din bumbac, folii alimentare cu ceară de albine.

– cănile, paharele, paiele și sticlele de unică folosință cu variante din sticlă, porțelan, metal.

– sisteme de depozitare din plastic cu cele din lemn. Lemnul arată mai elegant și dă casei o atmosferă primitoare.

Să fim un exemplu pentru comunitate.

Cam în orice domeniu putem fi un model pentru cei din jur. De ce nu am fi un exemplu și prin încercarea noastră de a reduce plasticul? Să începem cu familia noastră, copiilor să le explicăm mai multe despre plastic și reciclare, cu prietenii – să le arătăm că există produse calitative fără plastic și din ingrediente prietenoase cu natura și cu casa în care locuim.

Sursa: plasticsoupfoundation.org

Să ne abținem de la plastic, să adoptăm o dietă.

Îmi este util? Am neapărat nevoie de acest produs? Îl pot refolosi? Dacă răspunsul este Da la toate întrebările atunci îl cumpărăm. Și ca să simplificăm și cumpărăturile, vin cu o idee. Cum ar fi dacă într-o zi a săptămânii am ține dietă, să fie fără achiziții care conțin plastic, indiferent despre ce este vorba? Exact ca în dietele alimentare. Mie îmi surâde ideea. Încercați și voi. Spuneți dacă ați reușit.

Știu că nu e ușor. Dar, cum am spus și mai sus, să începem cu pași mici. Să găsim cele mai bune variante pentru noi și pentru planetă. Să reducem plasticul. Să înlocuim plasticul. Să ne informăm din surse sigure. Să le oferim generațiilor următoare o lume mai curată și mai sănătoasă. Să fie aceasta cea mai prețioasă moștenire pe care o putem lăsa.

Un robot eco mobil proiectat pentru a purifica apa oceanelor.
Sursa: plasticsoupfoundation.org

Maraton pentru Gafton sau despre puterea unei comunități

Evoluția se bazează pe comunitate și cooperare. – Bruce Lipton

Cred că v-ați întrebat și voi, uneori, încotro se îndreaptă omenirea, spre o prăpastie sau înspre mai bine, spre regres sau spre evoluție. Unele evenimente, întâmplări ne fac să afirmăm că nu mai există bunătate, că fiecare-și urmărește interesul propriu sau că nu ne mai pasă de bunăstarea altora. Ei bine, aveți dreptate. Poate că ne-am cam pierdut în multele tentații ale vieții de zi cu zi, alergăm după lucruri efemere, uneori suntem superficiali și egoiști, alteori nu le întindem mâna celor care au nevoie de noi.

Dar … există și multe alte situații și lucruri în care oamenii au demonstrat că încă mai există bunătate, solidaritate, compasiune, întrajutorare și altruism. Pentru că avem în noi o inimă și un suflet. Iar acestea tânjesc după fapte bune. Așa e în natura umană.

O FAPTĂ BUNĂ ESTE UN ACT INTENȚIONAT POZITIV CU O FINALITATE POZITIVĂ.

Și zilele astea, ceva extraordinar se întâmplă pe facebook, pe grupul Maraton pentru Gafton, ceva ce merită împărtășit cât mai multor oameni. Să vedeți cât de puternică este comunitatea din online. Vă dau acum mai multe detalii.

Daniel Gafton, un tânăr de 35 de ani din Galați, tată a doi băieți (unul dintre ei este de vârsta fiului meu), a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer, limfomul Burkitt. Vestea bună este că există tratament și o rată ridicată de vindecare. Tratamentul va fi de lungă durată și constă în chimioterapie și transplant de măduvă osoasă. Roxana, soția lui Daniel, spune că a primit o estimare a costului tratamentului, la aproximativ 240 000 de euro. O sumă imensă pentru mulți dintre noi. Așa că oamenii au început să se mobilizeze în strângerea sumei.

Impresionant este că în două săptămâni, pe grupul de care vă spuneam mai sus, s-au strâns deja 170 000 de euro. Dă-le oamenilor ocazia să creadă în ceva. Nu-i așa că oamenii ăștia sunt minunați? Nu-i așa că, uneori, rămâi fără cuvinte? Și cunosc acolo persoane care au făcut eforturi uriașe cu donații, acțiuni, evenimente și licitații. Și nu-i așa că o comunitate îți dă o putere atât de mare încât răstorni și munții? Ceea ce ne unește uneori este atingerea aceluiași obiectiv. Și avem un scop comun: SĂ ÎI OFERIM ACESTUI OM ȘANSA SPRE VINDECARE!

Ce-l face pe Dan atât de special? Ei bine, toată dăruirea și implicarea în toate acțiunile lui din trecut i se vor întoarce înmiit. Și chiar cred că este înzestrat cu o forță divină, răsunătoare.

Dan este cea mai echilibrată persoană pe care o cunosc. Fără excese, sport, odihnă, mâncat corect. Nimic din ce i se întâmplă nu are sens.” Roxana Gafton

Când vorbesc despre Dan nu pot vorbi dramatic. Dan e puternic, e vesel, e sarea și piperul oricărei întâlniri și nu avem voie să ni-l imaginăm altfel.”

”Aceasta licitatie este cu atat mai speciala si mai emotionanta pentru mine cu cat Daniel, la fel ca si Cristi, a luptat tot timpul pentru diverse cauze umanitare, ajutand zeci sau sute de persoane din Galati in a-si indeplini proiectele lor.”

Eu nu îl cunosc personal pe Daniel, dar aud numai lucruri bune despre el și mi-ar plăcea ca după finalizarea tratamentului să am ocazia să îi strâng mâna omului pentru care se mobilizează atâta lume din oraș.

Felicitări pentru mobilizare și solidaritatea de care dați dovada, e chiar impresionant. Nu îl cunosc personal pe Daniel, dar sunt sigur ca e un om bun, m-am interesat.”

Așa că dragi prieteni din blogosferă și nu numai, lansez o provocare la început de an:

DONEAZĂ PENTRU DANIEL GAFTON! (Click)

Mai sunt de strâns mai puțin de 100 000 de euro. Orice sumă donată contează, știți asta. Iar dacă sunteți strâmtorați financiar, nicio problemă. Un simplu share ajută enorm. Astfel vor afla și oameni care pot dona. Puțin cu puțin se face mult.

Fiți și voi parte din vindecarea lui Daniel. Haideți și voi alături de el și de alți 6 700 de oameni care fac tot posibilul să îi ofere șansa spre vindecare!


RO93INGB0000999907411686 – Gafton Roxana – cont în lei
RO67INGB0000999911040924 – Swift: INGBROBU -cont în euro – Gafton Roxana
(cu mențiunea alimentare cont sau donație).

Grup de facebook: Maraton pentru Gafton.

Pentru donații de oriunde din lume accesați Platforma GoFundMe sau trimiteți în contul PayPal la adresa roxanagafton2016@gmail.com.

Foto: Pencil Artelier