Ei mi-au dat rostul

Când am acceptat să scriu acest guest-post habar nu aveam de provocarea pe care aveam să o primesc. Eu, Mamă de 3, să vorbesc despre mine cea de dinainte de ei mi se pare greu. Înainte de ei parcă nu a fost niciodată. Parcă-s cu ei dintotdeauna.

Prin vene îmi curge de când mă știu un „ceva” ce nu mă lasă să fiu liniștită dacă stau, dacă nu am direcție, dacă nu mă frământ. Când mă gândesc la mine înainte de copii îmi amintesc că în toate vacanțele în care mergeam doream să fac cât mai multe. Rar, foarte rar stăteam o zi întreagă la plajă pe șezlong. Eram cu ochii pe ceas mai mereu de parcă întârziam undeva.  Râd câteodată de mine cea de atunci zicând că mă antrenam pentru cea de azi.

Însă, mă credeți sau nu, în sinea mea sunt mai relaxată acum cu trei copii față de atunci, înainte de ei. De ce? Ce s-a schimbat?

Vă zic eu imediat.

Acum am un scop, acum am un rost, un drum al meu dincolo de orice. Un sens. O direcție. Nu mai trebuie să demonstrez nimănui nimic. Cu acest dar minunat au venit copiii mei pentru mine! Ei m-au schimbat pe mine în raport cu … MINE. Înainte mă raportam la ce e bine, ce ar trebui să zic, să fac, ce ar zice X despre asta. De când cu ei, contează ce simt, cum simt, cum ne e bine fiecăruia dintre noi și între noi. Cu siguranță e și acum o luptă în a face lucruri, dar nu le mai fac în concurență cu nimeni, nici pentru a le demonstra cuiva, le fac cu alt gând.

Cu gândul să le creez lor amintiri dragi, cu gândul să mă poarte în inimă frumos, să simtă că se pot baza pe mine, că sunt în siguranță cu mine, că mă au aliat, că în mine pot găsi un confident, un bun ascultător și sfătuitor.

Iar toate astea le fac punându-mă inclusiv pe mine mult mai des pe primul loc decât o făceam înainte de ei.

Prima mea născută, Sofia, m-a găsit încă dornică să împac pe toată lumea cu toată lumea, să mulțumesc pe alții și să uit de mine adesea, să dau mai mult decât ar merita să o fac și să mă consum înzecit pentru asta. În timpul cât am stat acasă cu ea, am pierdut relații de prietenie.  Poate e mult spus prietenie acum, dar asta credeam eu că este atunci. Lecția pe care mi-a adus-o a fost că de când a apărut ea pe lume, ar trebui să nu mă mai simt singură oricât de multe relații s-ar sfârși în jurul meu. O am pe ea. Bucățică din mine. Bucuria mea de suflet!

A doua sarcină, cea cu Radu, mi-a adus dorința de a mă ocupa de plăcerile mele sufletești și mi-a dat curajul să nu îmi mai pun bariere singură. Așa am dat viață blogului și glasului meu. A fost ca o eliberare  să pot face asta. Mult timp înainte de Radu ba nu aveam curaj, ba nu aveam putere, ba nu știam de ce să o fac. El mi-a dăruit libertatea să o fac pur și simplu pentru că am plăcere de scris și drag de oameni. Numele ales pentru colțul meu de suflet a venit natural, firesc de parcă mă aştepta.

În cea de a treia sarcină, cea cu Andrei, am fost împinsă dincolo de limitele și convingerile pe care mi le pusesem: limita că formula de patru ne e suficient, convingerea că nu va trebui să mai trec printr-o perioadă de acomodare cu viața noastră de familie, cu corpul meu, cu schimbările ce au loc când în ecuație mai apare ceva. Credeam că am dat deja tot ce aveam de dat în materie de mamă de bebeluș şi că pot să închid totul în cufărul de amintiri. Iar azi încă am revelații și zic adesea: „Ce dar minunat am primit într-un an atât de încercat pentru toată lumea! Ce frumos că mi s-a dat și nu mi s-a luat ca să îmi înving limitele astea, să am încă o dată șansa de un timp de creștere a unui bebeluș și pe ceilalți doi pe lângă el.” Aș zice că am încă o dată șansa să revizuiesc și să cântăresc ce vreau și ce voi face pe viitor mai ales în perioada aceasta tulbure pe care o traversăm. Şi sigur nici nu ştiu tot ce mi-a adus încă.

De când îi am pe ei sunt mai organizată şi mai determinată în ce fac. Nu de puține ori am fost întrebată CUM reuşesc să scriu, să fac cele necesare în casă şi să mă păstrez pozitivă. Sau DE CE în timp ce adorm copiii, ascult în căşti seminarii/podcast-uri, mă documentez despre cele necesare mie sau citesc carți? De ce nu stau liniştită? Nu aş şti să zic de ce şi cum, pur şi simplu le fac. Am energie pentru toate astea şi reuşesc să le îmbin tocmai pentru că mă simt bine cu fiecare dintre ele. Copiii nu mi-au luat această energie, ci mi-au triplat-o.

Prin copiii mei respir, mă curăț, cresc, mă dezvolt. Mă imaginez tare tristă și frustrată când mă gândesc ce ar fi fost dacă nu i-aș fi avut. Alung gândul și mă consider norocoasă și cu rost.

Copiii mi-au dat rostul.

Martha Cinipa este autoarea articolului de mai sus. Nu știu cum face, dar scrie frumos și din inimă, cu sufletul pe tavă despre cei trei copii minunați ai săi. Sunt plăcut surprinsă de postările ei cu momente bune și mai puțin bune din viața de mamă. O puteți citi pe facebook pe Mama de 3 și cred că s-ar bucura de minune să-i vizitați locșorul unde își așterne gândurile: http://www.mamade3.ro.

Un gând despre „Ei mi-au dat rostul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.