Maraton pentru Gafton sau despre puterea unei comunități

Evoluția se bazează pe comunitate și cooperare. – Bruce Lipton

Cred că v-ați întrebat și voi, uneori, încotro se îndreaptă omenirea, spre o prăpastie sau înspre mai bine, spre regres sau spre evoluție. Unele evenimente, întâmplări ne fac să afirmăm că nu mai există bunătate, că fiecare-și urmărește interesul propriu sau că nu ne mai pasă de bunăstarea altora. Ei bine, aveți dreptate. Poate că ne-am cam pierdut în multele tentații ale vieții de zi cu zi, alergăm după lucruri efemere, uneori suntem superficiali și egoiști, alteori nu le întindem mâna celor care au nevoie de noi.

Dar … există și multe alte situații și lucruri în care oamenii au demonstrat că încă mai există bunătate, solidaritate, compasiune, întrajutorare și altruism. Pentru că avem în noi o inimă și un suflet. Iar acestea tânjesc după fapte bune. Așa e în natura umană.

O FAPTĂ BUNĂ ESTE UN ACT INTENȚIONAT POZITIV CU O FINALITATE POZITIVĂ.

Și zilele astea, ceva extraordinar se întâmplă pe facebook, pe grupul Maraton pentru Gafton, ceva ce merită împărtășit cât mai multor oameni. Să vedeți cât de puternică este comunitatea din online. Vă dau acum mai multe detalii.

Daniel Gafton, un tânăr de 35 de ani din Galați, tată a doi băieți (unul dintre ei este de vârsta fiului meu), a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer, limfomul Burkitt. Vestea bună este că există tratament și o rată ridicată de vindecare. Tratamentul va fi de lungă durată și constă în chimioterapie și transplant de măduvă osoasă. Roxana, soția lui Daniel, spune că a primit o estimare a costului tratamentului, la aproximativ 240 000 de euro. O sumă imensă pentru mulți dintre noi. Așa că oamenii au început să se mobilizeze în strângerea sumei.

Impresionant este că în două săptămâni, pe grupul de care vă spuneam mai sus, s-au strâns deja 170 000 de euro. Dă-le oamenilor ocazia să creadă în ceva. Nu-i așa că oamenii ăștia sunt minunați? Nu-i așa că, uneori, rămâi fără cuvinte? Și cunosc acolo persoane care au făcut eforturi uriașe cu donații, acțiuni, evenimente și licitații. Și nu-i așa că o comunitate îți dă o putere atât de mare încât răstorni și munții? Ceea ce ne unește uneori este atingerea aceluiași obiectiv. Și avem un scop comun: SĂ ÎI OFERIM ACESTUI OM ȘANSA SPRE VINDECARE!

Ce-l face pe Dan atât de special? Ei bine, toată dăruirea și implicarea în toate acțiunile lui din trecut i se vor întoarce înmiit. Și chiar cred că este înzestrat cu o forță divină, răsunătoare.

Dan este cea mai echilibrată persoană pe care o cunosc. Fără excese, sport, odihnă, mâncat corect. Nimic din ce i se întâmplă nu are sens.” Roxana Gafton

Când vorbesc despre Dan nu pot vorbi dramatic. Dan e puternic, e vesel, e sarea și piperul oricărei întâlniri și nu avem voie să ni-l imaginăm altfel.”

”Aceasta licitatie este cu atat mai speciala si mai emotionanta pentru mine cu cat Daniel, la fel ca si Cristi, a luptat tot timpul pentru diverse cauze umanitare, ajutand zeci sau sute de persoane din Galati in a-si indeplini proiectele lor.”

Eu nu îl cunosc personal pe Daniel, dar aud numai lucruri bune despre el și mi-ar plăcea ca după finalizarea tratamentului să am ocazia să îi strâng mâna omului pentru care se mobilizează atâta lume din oraș.

Felicitări pentru mobilizare și solidaritatea de care dați dovada, e chiar impresionant. Nu îl cunosc personal pe Daniel, dar sunt sigur ca e un om bun, m-am interesat.”

Așa că dragi prieteni din blogosferă și nu numai, lansez o provocare la început de an:

DONEAZĂ PENTRU DANIEL GAFTON! (Click)

Mai sunt de strâns mai puțin de 100 000 de euro. Orice sumă donată contează, știți asta. Iar dacă sunteți strâmtorați financiar, nicio problemă. Un simplu share ajută enorm. Astfel vor afla și oameni care pot dona. Puțin cu puțin se face mult.

Fiți și voi parte din vindecarea lui Daniel. Haideți și voi alături de el și de alți 6 700 de oameni care fac tot posibilul să îi ofere șansa spre vindecare!


RO93INGB0000999907411686 – Gafton Roxana – cont în lei
RO67INGB0000999911040924 – Swift: INGBROBU -cont în euro – Gafton Roxana
(cu mențiunea alimentare cont sau donație).

Grup de facebook: Maraton pentru Gafton.

Pentru donații de oriunde din lume accesați Platforma GoFundMe sau trimiteți în contul PayPal la adresa roxanagafton2016@gmail.com.

Foto: Pencil Artelier

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.