Mănâncă sănătos, trăiește armonios. 10 produse care nu ar trebui să îți lipsească din cămară

E timpul. Timpul să începi să mănânci sănătos sau mai sănătos ca înainte. Ai luat deja decizia? Felicitări! Ești ceea ce mănânci, nu? Dar, din abundența de produse, cu ce alimente începi?

Pentru început, am făcut o listă cu 10 alimente care nu ar trebui să lipsească din cămara ta, pentru o dietă echilibrată. Aceste alimente m-au ajutat să trec peste momentele în care aveam poftă de ronțăieli, asigurându-mi aportul de vitamine și minerale necesare organismului.

1. Mărul

Este un fruct foarte popular, mai ales în copilăria noastră. Este bogat în antioxidanți și vitamina C. Se consumă crud, uscat sau în diverse preparate.
Mărul are acțiune tonică, diuretică, uricolitică, depurativă, antiseptică, intestinală, laxativă. Este indicat în astenie, surmenaj, convalescență, graviditate, anemie, reumatism, gută, litiază urică, hepatită, colibaciloză, stări febrile, ulcer gastric, gastrite, insomnie, diabet și altele. – conform Wikipedia. De ce e bine să-l ai în cămară? Pentru că mărul este o soluție pentru ronțăielile nesănătoase ca chipsuri sau dulciuri din comerț.

2. Roșiile

De această legumă mă leagă amintiri plăcute. Părinții mei îmi povestesc de câte ori au ocazia că eram mare fană roșii când eram copil. Le mâncam ca pe bomboane. Și de ce nu le-aș fi mâncat? Pe lângă faptul că sunt gustoase, sunt bogate în potasiu și vitamina C. Se regăsesc în proporție mai mică și vitaminele B1, B3, B6, E și K. Aceste legume se folosesc în salate, ciorbe, supe cremă. Sunt baza pastei de tomate și a ketchup-ului.

3. Morcovii

Sunt foarte bogați în betacaroten. Betacarotenul este un excelent antioxidant, protejează plămânii și le asigură copiilor o dezvoltare armonioasă. Gustul dulce și textura crocantă fac din morcovi o gustare sănătoasă.

4. Năutul

Este un aliment sățios, bogat în fibre. Se poate consuma în salate, se pot face chifteluțe sau humus. Preferatul meu este humusul, pe care-l pregătesc în felul următor: pun năutul la hidratat de seara până dimineața. Într-un robot de bucătărie îl adaug fiert cu un pic din apa în care a fiert, un cățel de usturoi, sare, zeama de la o lămâie, o linguriță de ulei de măsline. Textura va fi una cremoasă. Îl consum la micul dejun sau la prânz.

Printre beneficiile consumului de năut se numără: îmbunătățește digestia, promovează sănătatea oaselor și a sistemului cardiovascular, ajută la controlul greutății corporale, asigură organismului necesarul de proteine, normalizează nivelul glicemiei din sânge (sursa: 5fructe.ro).

5. Ouăle

Sinceră să fiu, sunt produsele pe care le consumăm intens. Bogate în proteine și fier, sunt printre cele mai nutritive alimente. Se pot consuma prăjite, fierte, poșate sau ca adaus în diverse preparate. Și te salvează în situațiile în care nu ai timp să faci de mâncare.

Foto: arhiva mea personală.

6. Pieptul de pui

Sunt adepta unei diete echilibrate și susțin consumul de carne săracă în grăsimi. Carnea este cea mai importantă sursă de proteine, este bogată în fibre, este sățioasă și are mult fier. Timpul de digerare este mai lung, deci automat nu ți se face foame în două ore. Pieptul de pui se poate găti în sute de moduri, dar din păcate, nu toate sunt sănătoase.

7. Iaurtul

Știați că iaurtul ajută la întărirea sistemului imunitar? Mulți oameni se limitează crezând că iaurtul le aduce numai aportul de calciu, dar, pe lângă asta, el mai conține și probiotice, proteine, fosfor, magneziu, potasiu (aceste informații se pot afla de pe eticheta produsului). Iaurtul este preferat în menținerea greutății.

8. Pastele integrale

Pastele integrale mă salvează când îmi este foarte foame, pentru că sunt sățioase și nu îngrașă în comparație cu pastele făinoase. Mie îmi place să le consum alături de roșii proaspete tocate mărunt, ulei de măsline și busuioc.

Ciocolata amara 85 bio 3-600x600

Sursă foto: driedfruits.ro

9. Cafeaua

Fără cafea nu exist. O beau fără zahăr și fără lapte (ok, uneori adaug puțin) pentru a-i simți aroma și pentru a mă bucura de proprietățile ei. Este bogată în antioxidanți, ajută digestia, are efect energizant. Și te împinge să ai o viață socială activă.

10. Ciocolata neagră cu minim 75% cacao

Mie ciocolata neagră îmi cam taie pofta de mâncare datorită gustului puternic amar, ceea ce-i bine, pentru că sunt gurmandă. Se știe că este o sursă de antioxidanți, iar pe lângă asta, este foarte hrănitoare, poate îmbunătăți circulația sângelui și poate scădea tensiunea arterială, poate reduce riscul de boli cardiovasculare, poate îmbunătăți anumite funcții cerebrale (sursa: scientia.ro).

Și acum, după ce ți-am prezentat lista cu alimentele pe care mă bazez pentru o dietă echilibrată, iată că vin în ajutor și cu două propuneri de meniu care să conțină unele alimente de mai sus.

20200321_161143_00001868841553147439850.png

Sau

Editare în Canva

În încheiere, vreau doar să subliniez faptul că multe dintre alimentele sănătoase le găsiți pe driedfruits.ro. Cândva, când încă mai locuiam în țară și când făceam parte dintr-un grup local de mămici, dădeam comenzi comune la driedfruits lunar. Era (și pentru celelalte mame încă este) locul nostru preferat din care ne procuram diverse produse la prețuri accesibile.

Tu ai o listă cu alimente sănătoase pe care le consumi frecvent?

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.
Sursă info, în afara celor menționate: healthline.com

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.