Și bucătăria ta are nevoie de accesorii cool nu doar a mea

Bun găsit! Bine ați venit în bucătăria mea! Astăzi vă voi prezenta o rețetă foarte ușor de preparat și anume tartă cu vișine.” Stau cu sufletul la gură și urmăresc toți pașii, aproape că îmi vine să-mi pregătesc și eu ingredientele, telul, bolul, dar vai mie! Nu am forme de prăjituri sau cel puțin nu de tartă. Oare să pun în tava de chec sau în tava de sticlă termoizolantă? Mai bine fac altă dată. Altă dată când? Știi vorba aceea care se poate aplica și-n bucătărie „Ce nu gătești la timp, nu mai gătești niciodată?” Cred că îți este cunoscut scenariul acesta. Te răzgândești și renunți pentru că nu ai ustensilele de bucătărie și accesoriile necesare ori nu ai suficiente ingrediente ori ți se pare mult prea complexă rețeta pentru aptitudinile tale.

72532279_384157375804687_8417803035899592704_n

Dar gata. Cum nu mai vreau să aleg să schimb meniul din cauzele mai sus menționate (să lămurim un lucru, nu mă declar o gospodină desăvârșită, ci una part-time, de genul celei care gătește doar când e neapărat nevoie, uneori și de plăcere, ce-i drept) am zis că e musai să am și eu o bucătărie modernă dotată cu electrocasnice mici și accesorii. Așa că mi-am făcut stocul de tigăi, tacâmuri, tăvi de diverse dimensiuni, set de oale, cești de cafea, farfurii, boluri care să aibă următoarele calități: inovație, utilitate, durabilitate și rezistența la șocuri termice.

Și nu numai video-urile de pe internet m-au inspirat și m-au ajutat să descopăr o listă must have, ci am găsit idei și-n anumite grupuri de mame sau de la o prietenă stabilită în Elveția. Cu ea, printre altele, fac schimb de rețete, ne trimitem poze cu preparatele culinare și vorbim despre anumite accesorii de bucătărie care ne rezolvă probleme legate de timp sau energie. De abia aștept să îi spun și despre magazinul online Dajar care deține o gamă întreagă de accesorii pentru bucătărie și amenajarea mesei. Produsele din gama Ambition și Disney au un design atrăgător, iar cele din gama Domotti sunt foarte practice. Aruncați o privire și în supermarket după ele.


67964440_346084326278659_4937949884763340800_o

Legat de ce să spuneam mai sus, asta nu-i tot. Pe lângă ustensile și accesorii, am cel mai minunat ajutor de bucătar, pe fiul meu, alături de care pregătesc pizza cu legume, biscuiți simpli, clătite cu gem, miere sau brânză, lava cake, lipii, milkshake-uri. Astfel, bucătăritul împreună ne aduce mai multă conectare și momente unice. El învață să deosebească ingredientele sănătoase de cele nocive și nu mare mi-e mirarea când îmi cere să facem o pizza cu legume, ton, mozarella sau parmezan.

În încheiere, vreau să vă prezint accesoriile de care aveți nevoie pentru o șaorma de casă, care va arăta fix ca-n poza de mai jos. Mai întâi se va folosi o farfurie plată, de preferat una din gama Ambition, pe care să așezați lipiile (apropo, puteți folosi o tigaie Ambition cu înveliș Qualum în care să le coaceți dacă alegeți să le faceți în casă). Pentru prepararea cărnii și a cartofilor pai la cuptor, se va folosi o tavă de copt cu grătar marca Domotti (pentru cartofi se îndepărtează grătarul), iar legumele se vor pune tăiate într-un bol de salată Tokyo. Să aveți poftă!



Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2020.

Sursă foto: arhiva personală și dajarmagazin.ro