Evoluția stilului meu vestimentar

Când eram în anii de liceu și facultate, aveam obiceiul de a împrumuta haine de la o prietenă și bineînțeles, ea de la mine: bluze, fuste, botine (să mă fi văzut iarna patinând cu ditamai tocurile cui), accesorii, tot ce doream. Când una dintre noi își cumpăra un top, era musai să facem cu rândul la purtat în club. Ziceți că nu ați făcut și voi așa? Nu pot afirma că aveam un stil bine definit, ca orice licean sau student, bugetul dedicat vestimentației era aproape inexistent și cumpăram lucruri ieftine. Da, ieftine, din materiale sintetice, de proastă calitate, care se decolorează la prima spălare. Știu că părerile sunt împărțite și că unele persoane cred că poți avea un stil bine definit și cu haine ieftine și nu dezaprob, chiar poți. Din păcate, nu eram dornică să răsfoiesc reviste de modă (vorbesc de perioada 1999 – 2007), să vizionez emisiuni de fashion pentru a mă informa în legătură cu acest aspect. Pur și simplu, nu era în aria mea de interese. Atunci nu prea știam eu ce înseamnă să porți in, cânepă, mătase, lână sau cașmir și nici nu eram educată în privința aprecierii unei material de calitate, natural. Târziu am aflat cât de respectat și iubit se simte corpul meu în astfel de materiale, de pe grupurile de mămici. Și l-am molipsit și pe soțul meu cu hainele de lână.

Și dacă e să mă gândesc la ce anume mi-a influențat stilul vestimentar, veți afla în cele ce urmează. De la stilul ieftin să fie, că nu am bani, cel de care vă vorbeam mai sus, am trecut la stilul femeii măritate. Știți cum e ăla? Ești foarte atentă la hainele pe care le cumperi (ai salariu, îți permiți) și pe care le selectezi pentru job, pentru piață, pentru ieșirile cu prietenii, că doar acum ești doamnă și nu-ți permiți să ieși din casă îmbrăcată în orice și neasortată. Dacă ești o doamnă sau un domn, pe Answear găsești articole 100% originale, le probezi la tine acasă în fața oglinzii și păstrezi ce se potrivește stilului tău. Simplu, nu?

full_img_1930939

Ce credeți că a urmat? Am născut și am trecut pe mommy style. Nu știu dacă e vreo mamă care să nu-l cunoască. Stai în pijamale toată ziua, ieși afară îmbrăcată în orice articol (curat să fie și care să te mai cuprindă), nu-ți mai pasă de culori, ba chiar ești mai mereu cu ochii prin magazine după adidași damă să poți alerga în voie după copil. Atunci am aflat și de hainele din materiale naturale.

large_img_2076739

Acum am trecut la stilul e cazul să mă îmbrac și eu ca pe site-uri, dar aleg în continuare hainele și încălțămintea de damă confortabile, stilul casual. Pe Answear găsești orice articol potrivit oricărui stil, deci am sursă de shopping și inspirație. Să nu ziceți că nu v-am zis și vouă. 😉

În etapele de mai sus, o influență majoră au avut-o și anumite persoane pe care le-am întâlnit și de la care m-am lăsat inspirată. Deci, toate aceste perioade și-au lăsat amprenta asupra stilului meu vestimentar. Acum apreciez varietatea online, informația și ușurința cu care pot comanda articole de îmbrăcăminte sau încălțăminte de pe site-uri cu branduri de top.

answear5-768x648

F19_SOREL_GROUP_03_134_RT_RGB-768x512
Sursă imagini: Answear.ro

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.