Low-cost, o soluție împotriva crizelor de furie?

Nu știu cum e la voi, dar eu când călătoresc cu avionul cu fiu’mio, vreau să am totul la îndemână, mai ales lucrurile lui. Și asta mă face să devin mult mai atentă și organizată cu obiectele și hainele pe care le iau în bagajul de mână. Nu mi-aș imagina până unde ar merge dacă i-aș spune că mașinuța cu care vrea să se joace în avion este în bagajul de cală. Ar fi în stare să scotocească toate încăperile sau poate ar avea un tantrum, cu toate explicațiile de rigoare, iar tu, pasager care iubești liniștea, nu cred că ți l-ai dori. 😀 Așa că previn asta alegând un bagaj de 55×40×20 și unul de 40×30 și toate cărțile și jucăriile sunt lângă noi pe durata zborului. Cred că o să arunc o privire și la trolere copii, special pentru el. Bine, bine, dar cine mă oprește să-mi iau un bagaj mai mare? În primul rând, în tariful de bază, ai inclus doar un bagaj de mână, pentru extra bagaje se plătește separat. În al doilea rând, se întâmplă ca băiatul meu să aibă nevoie la toaletă fix când intrăm în aeroport și ghici cine va căra toate bagajele la baie? Zic pentru că am pățit-o. Și am călătorit doar noi doi, fără soțul meu. Deci, pentru confortul meu și al celor cu care călătoresc, prefer cât mai puține bagaje. Nu-i chiar așa de complicat să aleg lucrurile importante de care am nevoie. Când am avut undă verde la bagaj de cală de 40 kg, ce credeți că am luat cu mine? Chestii inutile, pe premiza „să fie, dacă voi avea nevoie”?

troler-aero-hard-4-roti-rose-gold-girl-768x768

Și dacă tot am început cu low-cost, hai să vă mai spun încă un motiv pentru care aleg această variantă în detrimentul altor companii, pe lângă prețul mic. Au sandvișuri pe alese (contra cost, desigur). Știți cum e cu copiii? Vor fix ce mănâncă alți oameni, nu ce ai tu la pachet. Aleg mai degrabă copil fericit cu burtica plină, criză de nervi inexistentă. Nu zic că alte companii nu or avea de mâncare, Doamne ferește, dar mi s-a întâmplat să primesc un biscuite sau te miri ce mică atenție culinară pe un zbor de 2-3 ore. Și culmea e că nu mâncasem înainte știind că voi primi în avion.

Deci, trăiască biletele de avion low-cost. Bagaje puține, fără stres, fără nervi (nu zic că alte motive nu s-or găsi), mamă fericită, copil fericit.

40x20x25-Ryanair-1-1

Foto: travelkit.ro

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.