Amsterdam sau Viena?

Amsterdam și Viena. Două capitale șarmante și pline de obiective turistice, două capitale care atrag ca un magnet vizitatori curioși din diverse colțuri ale lumii. Le-aș numi, mai degrabă, orașe boeme, orașe în care dăm frâu liber celor mai dulci și nevinovate dorințe, orașe în care poți să evadezi din lumea modernă admirând simplitatea, cât și grandoarea clădirilor sau a canalelor, orașe în care simți, uneori, că timpul a stat pe loc, că nimic nu s-a schimbat, deși abundă în elemente moderne. Ambele îți oferă perspective pline de inspirație și viziune când le privești dincolo de aparențe, când începi să le înțelegi farmecul unic și debordant, când treci dincolo de barierele vizualului și începi să percepi lumea prin ochii locuitorilor.

Amsterdam

Aș scrie un roman de dragoste despre Amsterdam și aș plasa firul narativ prin apropierea celui de-al doilea război mondial, cu un el și o ea, doi imigranți veniți în căutarea unei vieți mai bune și mai sigure, ce se văd prima dată în Piața Rembrandt, atrași ca un magnet și simțindu-și inima ieșind din piept, se îndrăgostesc la prima vedere. Despărțiți timp de aproximativ un an și jumătate de inundațiile canalelor, a podurilor dărâmate și pierduți în umbrele morilor de vânt, fiecare dintre cei doi crede că celălalt a murit și-și vede cu neputință și tristețe de drum. Cu inima sfâșiată, ea se refugiază printre tablourile și picturile găzduite de Muzeul Van Gogh, înscriindu-se în clubul pictorilor amatori seduși de peisajele coloristice. El, un pierzător de vreme, care nu-și mai găsește rostul, este salvat, în timp ce îngheța pe o bancă în Piața Dam de o femeie ce îngrijește florile din Parcul Vordel. El se căsătorește cu această femeie la Oude Kerk, simțind oarecum că este dator să facă asta. Cum căile dragostei sunt, uneori, încurcate, într-o zi splendidă de vară o revede pe EA într-o barcă roșie ce aluneca lin pe canalul Singel. Dorul, pasiunea și entuziasmul regăsirii le vibrează prin toți porii, parcă nu a trecut nici măcar o zi să nu se gândească unul la celălalt, să nu-și revadă mental chipul și să nu-și simtă răsuflarea. Așa că în acea zi merg în Piața Leidse unde închiriază o cameră la un hotel și fac dragoste timp de o săptămână sau poate chiar mai mult (îndrăgostiții nu se satură niciodată unul de celălalt). Dar, cum războiul bate la ușă, alarmele îi trezesc din îmbrățișare și în timp ce alergau să se adăpostească în subsol, două gloanțe o ucid pe loc.

Amsterdam

Viena

Stați așa. Nu am terminat romanul. Se continuă în Viena anilor ’50 când lumea încearcă să-și revină din ororile războiului. El este încă în viață, deși fusese împușcat de două ori în timpul confruntării armatelor căci a decis să se înroleze, dorindu-și oarecum să fie ucis. Printr-o întâmplare, datorată unui camarad de război, ajunge în Austria. Se stabilește în Viena, angajându-se la un magazin unde vindea napolitane Manner în centrul orașului de lângă Catedrala Sfântul Petru. Este sedus de valsurile vieneze și începe să frecventeze Opera de Stat din Viena. Dar se plictisește după câteva săptămâni și își regăsește echilibrul interior printre vizitele Palatului Schönbrunn și ale Palatului Belvedere, gândindu-se cu ardoare la sensul vieții. În anul 1951, intră în magazinul de napolitane o femeie veselă și încrezătoare care-i cere câteva indicii despre cum să ajungă la Muzeul Leopold, dar el îi cere permisiunea să o însoțească după închiderea magazinului. Se reîntâlnesc și zilele următoare ținând în mână câte-un ștrudel vienez savurându-l prin Cartierul Muzeelor. Își dau seama că sunt îndrăgostiți. Căci, da. Ne îndrăgostim de mai multe ori în viață și cred că, uneori, mult mai puternic comparativ cu dățile trecute.

Viena

Dragostea se simte mereu la fel, deși poate prinde mai multe forme, fie că-i în Amsterdam sau Viena sau în orice alt colț al lumii. E la fel de intensă și arzătoare, trebuie doar să îți deschizi inima să o primești și să o dăruiești.

Dar voi? Ce oraș ați vizitat dintre cele două și în care ați fost îndrăgostiți? Care v-a stârnit mai tare interesul?

Sursă foto: Unsplash, editare în Canva.

De ce să ai viața pe care ți-o dorești?

Văd tot mai mulți oameni care se plâng că nu au ce au visat, nu sunt în punctul în care vor sau nu trăiesc viața pe care și-o doresc. Și eu am trecut de multe ori prin această postură. Dar știi ce făceam? Nimic. Sau doar așteptam ca ceva să se schimbe, deși eu nu schimbam cu nimic situația. Eram într-o stare latentă de lâncezeală, toropeală ca în zilele fierbinți de vară când aștepți să vină seara să te răcorești. Diferența este că în zilele de vară chiar te răcorești seara, pe când așteptarea de a schimba ceva în viața ta nu se va termina până nu îți dai seama că e absolut necesar să faci un pas oricât de mic și să conștientizezi că nu mai poți continua așa.

Mai știu și altceva. Că de cele mai multe ori suntem setați pe modul de supraviețuire. Asta înseamnă că suntem ocupați doar cu a ne asigura strictul necesar, adică mâncare, îmbrăcăminte și adăpost, iar asta ne mănâncă timpul și ne seacă energia mai mult ca orice altceva. O vorbă spune: Where your focus goes, your energy flows (Unde îți îndrepți atenția, acolo merge și energia ta). Și e adevărat. Chiar luna trecută m-am simțit atât de prinsă cu munca încât nu am mai avut energie și pentru altceva. Și nu o spun ca pe o scuză. De inspirație nu mai zic.

Ce trebuie să faci înainte de a avea viața pe care ți-o dorești?

Simplu. Să te odihnești. O zi, o săptămână, chiar o lună dacă simți nevoia, dar nu mai mult. Când ai ajuns atât de obosit încât nu mai vezi lucrurile clar, când ai mai multă frustrare și nervozitate decât liniște și fericire, ăsta e un semn clar că ai nevoie de relaxare. Odihna îți va aduce claritate, îți va reda energia și entuziasmul pe care le-ai pierdut pe parcurs.

Fă-ți un plan de acțiune.

Nu te speria. Nu trebuie să faci un grafic sau mai știu eu ce proiect amplu care îți va lua mai mult de 5-10 minute. Atât îți trebuie pentru un plan. 5-10 minute. Vrei alt job? Vrei o relație frumoasă? Vrei să aduci o schimbare în viața ta? Vrei să câștigi mai mulți bani? Fă-ți un plan de acțiune de două, trei rânduri pe o foaie de hârtie. Apoi ACȚIONEAZĂ. Și nu e musai să îți faci un plan. Trebuie doar să știi ce vrei să faci cu viața ta. Ce tot aștepți? Ezitarea aduce mai multă suferință și pierdere decât acțiunea. Tot din experiență vorbesc. Iar regretul că nu ai încercat te macină ani de zile, din păcate.

Nu știu ce planuri ai cu viața ta. Dar știu că ar trebui să ai măcar unul. Unul important.

De ce să ai viața pe care ți-o dorești?

Pentru că meriți.

Meriți tot ce-i bun. Atenție, însă! Asta depinde doar de tine. Tu ești propriul tău creator, nu altcineva. Nu mama, nu tata, nu bunica sau bunicul, nici măcar iubitul/iubita, soțul/soția, prietenul cel mai bun. Nu. Tu. Știu că este o mare responsabilitate. Una uriașă. Dar totul va fi bine dacă acționezi și te pui în mișcare. Nu te atașa de rezultate. E bine să ai un rezultat, chiar și unul negativ. Ne temem atât de tare de suferință și pierdere încât mai bine stăm în păturica noastră numită zona de confort. Paradoxal, zona de confort aduce mai multă neîmplinire și suferință comparativ cu un eșec.

Pentru că stă în natura omenească de a ne dori o viață bună și creativă.

Știu că ne gândim că avem tot timpul din lume pentru tot și toate. Pentru relația perfectă, deși nici măcar nu ne dăm ocazia să cunoaștem persoanele din jurul nostru, pentru jobul perfect, pentru partenerul/partenera perfectă, pentru a fi părintele perfect. Nu. Nu există așa ceva. E ok să ne dorim să facem lucrurile așa încât să ne iasă și să funcționeze cât mai bine, dar uneori, e de-ajuns să ne acceptăm imperfecțiunile, să le acceptăm pe ale celorlalți și să începem să trăim, pur și simplu. Ce naiba! O singură viață avem.

Un lucru pe care l-am învățat este că unii oameni cred că au o viață bună și creativă doar dacă au un job bun, bine plătit și pe o poziție superioară. Total de acord. Cunosc oameni creativi, expresivi și fericiți cu joburile și viețile lor. Parcă sunt special făcuți pentru acel job și nici nu-mi imaginez pe altcineva în locul lor. Înfloresc. Emană pozitivitate. Dar restul, o parte, ce-i drept, ajung să se definească prin prisma jobului crezând că doar de atât sunt în stare. Și rămân pasivi. Păi, nene, doar atât poți? Că imediat te trezești la bătrânețe cu multe regrete și resentimente.

Rezonez cu acest citat al unui autor pe care nu-l mai rețin: „Oamenii pasivi nu vor schimba niciodată lumea în care trăiesc. Persoanele indiferente nu vor avea o viață care să conteze. Oamenii pasivi se elimină singuri din măreția propriilor povești.”

Poți avea o viață creativă și fericită chiar dacă nu ai jobul perfect sau cel la care visezi sau unul pe o poziție inferioară. La concluzia aceasta am ajuns după ce am citit cartea ”Lecții de magie” a lui Elisabeth Gilbert. A fost ca un AHA profund când, deși făceam ce-mi plăcea, totuși nu aveam jobul pe care mi-l doream, mai ales că acum trăiesc într-o țară străină și nu stăpânesc limba neerlandeză. Credeam că doar așa voi crește în ochii oamenilor, având un job pe o poziție superioară când lucrurile sunt cât se poate de simple. Nu îmi mai pasă ce cred oamenii atâta timp cât am un job decent, onest și care mă menține activă. Și între noi fie vorba, acum a devenit un lux să ai un job, făcând referire la ce se întâmplă la nivel mondial.

Deci, cred că trebuie să ne oprim din a ne defini doar din prisma vieții profesionale și să nu mai ignorăm celelalte laturi. De exemplu, cum își petreci timpul liber sau ce altceva faci pe lângă jobul tău poate spune foarte multe lucruri despre tine. Pasiunile tale, hobby-urile, relațiile de prietenie și oamenii cu care te înconjori pot avea o semnificație mult mai profundă în definirea ta ca om și în evoluția ta.

Sursă foto: Unsplash.

Unde căutăm sensul vieții? Poate în iubire și creație?

Îmi place tare mult să mă gândesc la sensul vieții. Ca atare, am și scris pe blogul lui Răzvan prima parte a acestui articol. Acolo am abordat această temă din prisma materialului. Căutam sensul vieții și în posesiuni materiale. Vă invit să îl citiți acolo. În articolul de față ating tema iubirii și a creației.

Căutarea sensului vieții prin iubire

Încă din vremuri străvechi, iubirea a fost o temă larg apreciată și discutată. Oare nu acesta e sensul? Să ne iubim, să dăruim iubire și să fim iubiți? Oare nu iubirea ne oferă acea profunzime a lucrurilor și împlinirea supremă, să zic așa?

Să ne iubim pe noi înșine, să iubim și să ne lăsăm iubiți, nu doar pe membri familiei, ci pe toți cei din jur. Să răspândim bunătate, să îi încurajăm și pe ceilalți cu blândețe să facă la fel ca noi, să lăsăm toată goana asta nebună după bani sau avuții și să căutăm în profunzimea sufletului nostru. Să observăm, să vedem, să studiem. Bine, acum nu zic să stăm să lenevim sau să așteptăm de la alții să ne ofere tot ce ne lipsește sau să așteptăm să fim vindecați. Trebuie depus un efort, trebuie perseverat și acest efort se poate întinde pe tot parcursul vieții.

Mai întâi, e nevoie să te iubești pe tine pentru a oferi iubire celorlalți. Altfel, nu ai cum să oferi și tu iubire, dacă nu o ai în tine. Și dacă nu o faci un scop în sine, dacă nu înveți mereu cum să o faci s-ar putea să nu ajungi niciodată să ai acea iubire față de semeni. Erich Fromm spune în Arta de a iubi că: ”Iubirea este o activitate; dacă iubesc, sunt într-o stare de continuă preocupare activă pentru persoana iubită, și nu numai pentru persoana iubită. Aș deveni incapabil să fiu într-o relație activă cu persoana iubită dacă aș fi trândav, dacă nu aș fi tot timpul într-o stare de conștiență, de alertă, de activitate. Somnul este singura situație potrivită inactivității. Situația paradoxală care apare la mulți oameni în ziua de azi este că ei sunt pe jumătate adormiți când sunt treji și pe jumătate treji când dorm sau când vor să doarmă. Să fii complet treaz este condiția ca să nu fii plictisit sau plicticos și, într-adevăr, să nu fii plictisit sau plicticos este una din principalele condiții pentru a iubi. Să fii activ în gândire, în sentimente, să ai ochii deschiși și urechile atente toată ziua, să eviți trândăvia interioară, atât sub forma lăcomiei pasive, cât și sub cea a simplei lenevii, este o condiție indispensabilă pentru practica artei de a iubi. Este o iluzie să crezi că îți poți împărți viața în așa fel încât să fii productiv în sfera iubirii și neproductiv în alte sfere.

Din păcate, unii oameni se pierd în iubiri neîmplinitoare și relații toxice și se rătăcesc din căutarea sensului vieții rămânând ancorați acolo neștiind sursa nefericirii lor și a tristeții.

Cred că cel mai frumos exemplu de om care a oferit iubire și care și-a găsit sensul vieții prin iubire a fost Maica Tereza. Maica Tereza a fost un exemplu de altruism și bunătate tocmai pentru că simțea că acesta este scopul și menirea ei în viață, să dăruiască iubire tuturor necondiționat.

Și mai cred și că foarte multe femei își găsesc împlinirea, menirea în copiii lor. Își petrec toată viața lor oferindu-le tot timpul disponibil și iubirea crescându-i, educându-i, lăsând astfel o moștenire valoroasă generațiilor următoare. Acum, nu vreau să vorbesc despre excepțiile care spun cât de inumane sunt unele mame.

Căutarea sensului vieții prin creație

O viață este șansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant și creativ mod cu putință. – Richard Bach

Oamenii sunt veșnici creatori. Tot ceea ce vedem în jur, începând de la un pix până la clădiri impresionante, poduri, avioane, etc. sunt niște creații, iar aceste creații au plecat de la o simplă idee. Ideea a izvorât tot din dorința omului de a evolua, de a-și căuta o ocupație, de a fi într-o permanentă activitate creatoare care să-l aducă mai aproape de a afla răspunsuri, de a-și ușura traiul, de a găsi confort și timp mai mult pentru plăceri, activități intelectuale și pasiuni.

Creația este o activitate la îndemâna tuturor oamenilor, deci putem spune că toți suntem creatori mai mari sau mai mici. Poți da dovadă de creativitate în orice domeniu. Copiii sunt născuți cu un spirit creativ ieșit din comun, dar dacă creativitatea nu este susținută, ea se stinge treptat. Desigur, se pot face oricând, la orice vârstă exerciții de creativitate. Important este să-ți dorești să-ți dezvolți latura creativă.

Noi suntem creatorii propriei noastre vieți. În tumultul acesta de zi cu zi, în alergarea de la job acasă și prinși în activitățile de rutină, uităm să fim creatori, uităm să stăm, să privim la viața noastră și să vedem din punct de vedere obiectiv tot ce am creat. Să vedem dacă suntem unde ne-am dorit sau dacă am greșit drumul.

Să ne atingem potențialul, să ne arătăm adevărata latură, să devenim cea mai bună versiune a noastră. Acesta ar fi una dintre căile prin care să ne găsim sensul vieții. Eu pe acest drum am luat-o de puțină vreme și încep să mă gândesc tot mai mult la menirea mea. Am început să mă cunosc mai bine, să-mi observ reacțiile în anumite situații și motivele sau de ce mă simt într-un anume fel. Și asta mă duce mai aproape de a aprofunda teme de spiritualitate. Dar acesta este un alt subiect.

Poate ceea ce nu știți despre mine este că până să ajung să văd că-mi place să scriu, am încercat multe alte lucruri. Am făcut cursuri de managementul resurselor umane, de contabilitate, de croitorie, de hand made, de fotografie și m-am oprit la scris de vreo 2 ani. Bine, deși încă îmi place să fotografiez și regret că în ultima perioadă nu m-am mai ocupat de asta, celelalte încercări s-au dovedit a fi un eșec. Dar, nu ai cum să ajungi la a ști ce-ți dorești, ce-ți place cu adevărat dacă nu ești dispus să încerci, să experimentezi, să te cunoști eșuând.

Să fii dispus să aloci timp oricărei tentative de a-ți găsi menirea este esențial, dacă nu primordial. Acum, viața nu înseamnă numai suferință, eșecuri, delăsare, lene, deși uneori s-ar putea să trecem prin ele doar pentru a fi mai aproape de atingerea țelurilor noastre. Viața înseamnă mai presus de toate fericire, împlinire, visuri, țeluri și succes, și nu mă refer numai la succesul financiar, ci și la cel personal sau relațional.

Până la urmă, unde găsim sensul vieții? Eu, personal, nu pot răspunde pentru tine, știu doar că sunt într-o permanentă căutare – bine, nici ca o furnică nu sunt 🙂 – dar sunt deschisă la a experimenta, a studia, a vedea și sper să devin mult mai curioasă în legătură cu lumea înconjurătoare decât sunt în prezent. Cheia este în mâinile tale, răspunsul este în tine sau te așteaptă să-l găsești.

Cum mă ajută un magazin OUTLET sau second hand să fiu mai aproape de stilul meu?

”Când o femeie se simte perfect îmbrăcată, poate să uite de ea. Este ceea ce se cheamă farmec. Cu cât veți uita de voi, cu atât veți avea mai mult farmec.” Scott Fitzerald – Blândețea nopții

Nu mă consider o mare fashionistă pentru că nu-mi mai place să îmbrac modele de haine pe care le îmbracă și alții. Dar, recunosc, din când în când, mai arunc și câte-o privire în magazinele de fast fashion. Totuși, cel mai și cel mai mult îmi place să mă las inspirată într-un magazin second hand sau să ies triumfătoare cu o nouă achiziție dintr-un outlet damă datorită pieselor unicat care-ți sunt oferite.

Stilul meu vestimentar este într-o permanentă adaptare, asta pentru că mă păstrez deschisă și flexibilă la ce-i nou, dar cum spuneam, nu neapărat ce-i în vogă, ci mai degrabă la ce-i nou în a încerca pe corpul meu. De multe ori admir ținute pe stradă care-mi dau idei de a adapta și potrivi două stiluri diferite între ele. Corpul meu e departe unul cu forme perfecte, dar asta nu mă oprește să-l răsfăț cu materiale fine, naturale.

Mă știți doar, îmi plac materialele naturale, nu numai pentru calitățile lor, ci și pentru că sunt prietenoase cu planeta, fiind un mare substitut al fibrelor de poliester, contribuind astfel la reducerea consumului de plastic. Asta nu poate decât să mă încânte. A fost nevoie să devin mamă pentru a descoperi cât de răsfățată mă simt într-o bluză din lână merinos sau într-o cămașă de mătase. Nu mai zic de puloverele călduroase din cașmir, o finețe cu care ți-ai dori să-ți învălui corpul într-o zi de iarnă geroasă.

Chiar atunci, ca proaspătă mamă, frecventam un magazin second hand în care găseam haine de calitate ale unor branduri de top la un preț cât se poate de mic. Asta iubeam la acel magazin, că avea un singur produs dintr-un model, adică erau și unicate. În plus, știam că dacă nu mi se potriveau sau mă răzgândeam le puteam oricând returna.

Cauți și tu un outlet damă în care să găsești stilul ce te reprezintă, piese unicat și originale, din materiale de calitate? Evernisaj este soluția pe care ți-o propun. Este un magazin online cu produse second hand și din outlet 100% autentice. Un astfel de magazin te poartă prin marile case de modă fără să simți că nu își permiți financiar.

Cred că dacă m-aș putea teleporta în trecut, mi-ar plăcea să aterizez în atelierul de croitorie al lui Coco Chanel tocmai pentru că stilul acesta serios, elegant și sobru mă reprezintă. Chiar sunt o persoană serioasă și-mi place să iau oamenii cât mai în serios, deși uneori mă mai las purtată și de câte-un val vesel și colorat. Bine, deși garderoba mea nu este alcătuită doar din negru, crem, gri sau alb, chiar abundă în culori, asta nu însemnă că nu-mi place și să fiu jucăușă într-o rochie din in în timpul verii sau să îmbrac o rochie roz în ajunul Anului Nou.

Apropo de culoarea negru. Eu uram să port negru. Îmi părea mult prea tern, lipsit de culoare (sună ciudat, nu?) și mult prea vag pentru mine. Dar, faza este că un personaj literar mi-a schimbat total percepția despre hainele de culoare neagră. Este vorba de Anna Karenina. Nu știu dacă aveți și voi un astfel de personaj (mi-ar plăcea să îmi scrieți în comentarii cine vă inspiră), cert este că mi-a deschis o poartă spre a vedea din altă perspectivă cum e să te îmbraci în negru.

Ca să înțelegeți mai bine, redau aici fragmentul din Anna Karenina de Lev Tolstoi:

”Anna nu purta o rochie violetă, cum își închipuise Kitty, ci una de catifea neagră, cu un decolteu mare, care-i dezgolea umerii plini, pieptul și brațele rotunde, cu mâini subțiri și mici — totul sculptat parcă în fildeș vechi. Rochia avea o garnitură de dantele venețiene. Pe cap, în părul negru, Anna își pusese o mică ghirlandă de pansele. Avea și un buchețel din aceleași flori prins Ia
talie cu cordonul negru al rochiei, între dantele albe. Coafura ei era foarte simplă ; ceea ce o deosebea erau buclele naturale, ale părului său cârlionțat, care i se revărsau mereu pe tâmple și pe ceafă, împodobind-o. În jurul gâtului neted, ca sculptat, purta un șirag de mărgăritare. Kitty o vedea pe Anna în fiecare zi. Era îndrăgostită de dânsa. Și-o închipuise însă îmbrăcată neapărat în violet. Dar, văzând-o în negru, își dădu seama că nu-i prinsese tot farmecul ; o vedea acum într-o lumină cu totul nouă și necunoscută. Înțelese că Anna nu se putea îmbrăca în violet, și că vraja ei stătea tocmai în aceea că punea în umbră orice toaletă purta. Nici rochia aceea neagră cu dantele vaporoase nu-ți atrăgea prea mult atenția. N-o vedeai decât pe ea — simplă,
prea prețioasă și totodată veselă, vioaie…”

Cred că ce-i mai important într-un stil vestimentar este să fii tu însuți, să fii original și să nu copiezi, eventual să lași loc de inspirație. Iar stilul să nu-ți ia din farmec, ba din contră, să-ți scoată-n evidență calitățile, atitudinea și să-ți ofere acea încredere în sine pe care mulți dintre noi ne-o dorim.

Articol scris pentru competiția Spring SuperBlog 2021.

Sursă foto: Unsplash, editare în Canva.

Despre îndrăgostire, iubire și atașament

Cine a spus că iubirea este cel mai înalt nivel de profunzime la care poate ajunge un om, a spus o mare vorbă. Dar uite, până să ajungem acolo, știm ce înseamnă a iubi? Veți spune că da. Desigur, dar de multe ori confundăm iubirea cu îndrăgostirea sau cu atracția sexuală. Sau poate suntem într-o formă de atașament pe care l-am trăit în copilărie. Sau poate că mai întâi așteptăm doar să fim iubiți și abia apoi să oferim iubire, ca un fel de troc.

Despre îndrăgostire

Când ne îndrăgostim, ne pierdem mințile, la propriu. Nu mai acționăm lucid. Suntem într-un sevraj de emoții pozitive, de euforie. Nu mai avem poftă de mâncare, nu mai dormim, nu ne mai concentrăm la activitățile noastre, gândurile ne sunt dominate numai de persoana de care ne îndrăgostim, vrem să fim doar alături de ea. Asta este perfect normal, spun psihologii. Tot ei afirmă că ce se petrece în corpul nostru atunci seamănă cu sevrajul datorat consumului de droguri. Aș adăuga și că sentimentul de acceptare și de reușită datorat faptului că cineva te place este foarte puternic. Te simți foarte bine în pielea ta. Ești încrezător, ai lumea la picioare, ești de succes.

Starea de îndrăgostire durează de la câteva ore la câteva zile. După ce ea trece, unii oameni își dau seama că, de fapt, nu au nimic în comun și se despart. Alții își doresc să descopere și mai mult persoana respectivă și continuă să construiască o relație bazată pe respect, încredere și în cele din urmă iubire. Dar mai sunt și acele cazuri, foarte multe din păcate, care, deși își dau seama că nimic nu-i apropie sau poate că-i apropie un atașament din copilărie, continuă să se agațe de o relație plină de tulburări, de nefericire, crezând astfel că vor face pe eroii, că vor vindeca traume, că vor reuși să schimbe partenerul după cum își doresc, așteptând să iasă învingători.

Cele două greșeli majore, consider eu, că le fac oamenii când se îndrăgostesc este că fie confundă dragostea cu atracția sexuală, fie iau decizii pripite care, mai târziu, le aduc suferință. Sfatul meu este să îți analizezi bine sentimentele, să nu te grăbești, să îți iei timpul necesar și să nu faci promisiuni pe care nu le poți îndeplini. Să te cunoști, să îți știi reacțiile în diverse împrejurări este un mare avantaj.

Despre atașamentul nesigur

Relația de atașament se formează încă din primul an de viață și va impacta relațiile de mai târziu ale viitorului adult. Dacă părinții și-au arătat mereu disponibilitatea și au fost prezenți să răspundă nevoilor bebelușului se formează o relație de atașament securizant. Mai târziu vom avea un adult cu stimă de sine ridicată, încrezător, care se acceptă și se iubește, care-i deschis și care poate oferi iubire. Dacă părinții nu satisfac în mod constant nevoile bebelușului și vor apărea din când în când, vor deruta copilul și acesta va ajunge să trăiască cu teama de abandon, de singurătate. Acesta nu-și va arăta temerile și își va inhiba emoțiile atât în joc cât și în relațiile cu cei din jur.

Mai târziu, adultul care a simțit abandonul în copilărie, va căuta în relațiile cu cei din jur să îi mulțumească, să le facă mereu pe plac de teama de a nu fi respins și de a nu rămâne singur. În relația cu persoana iubită va încerca să-i accepte orice deviere de comportament, orice greșeală fatală, de teama de a nu fi respins, îndepărtat și abandonat. Acestor persoane le va lipsi încrederea în sine și le va lipsi acel sentiment de împlinire față de propria persoană. Vor pune pe umerii celor din jur, nu-și vor asuma responsabilitatea legat de ceea ce simt și îi vor învinui pe ceilalți pentru toate emoțiile lor. Adică vor fi într-o permanentă dependență de ceea ce fac ceilalți raportat la persoana lor.

Încă ceva. Atașamentul diferă de iubire. Este o legătură emoțională de lungă durată cu o altă persoană, în care unul dintre indivizi este vulnerabil, iar celălalt este securizant, aduce confort, iar separarea de această persoană produce disconfort, supărare (sursa aici).

Din fericire, există șanse ca aceste persoane să-și câștige încrederea în sine și să iubească fără suferință, liber și fără compromisuri. Prin acțiune, făcând altceva, ieșind din acel normal anormal. Terapeuții ajută mult, dar mai ajută și dezvoltarea personală, propria conștientizare despre sine și cititul cărților de specialitate.

Despre iubire

Mă întrebam mai sus dacă știm ce înseamnă iubirea. În afara dragostei pe care o poartă o mamă copilului ei, care vine natural și fără nici un efort, pentru celelalte tipuri de iubire este nevoie de efort, de acțiune. Așa cum spune Erich Fromm în ”Arta de a iubi”, iubirea este o activitate, o artă pe care trebuie să o învățăm atât teoretic cât și practic, la fel cum învățăm arta de a trăi sau orice formă de activitate creativă. Tot el spune că deși toți oamenii își doresc să găsească iubirea, foarte mulți pleacă de la premise greșite în căutarea ei:

Prima ar fi că ei vor doar să se simtă iubiți, nu și a depune efortul de a-i iubi pe alții;

A doua este că văd iubirea ca pe un obiect și nu o aptitudine, adică e de-ajuns să găsești pe cineva care să te iubească și pe care să iubești;

A treia este confuzia dintre starea de îndrăgostire și menținerea unei stări permanente de iubire.

Erich Fromm ne aduce la cunoștință că în practicarea iubirii avem nevoie de disciplină, concentrare și răbdare. Iar condiția esențială este preocuparea majoră pentru a învăța arta de a iubi.

Spuneam mai sus că una dintre metodele prin care să ne câștigăm încrederea în sine în relațiile cu cei din jur este să și citim, printre altele. Dacă vă pasionează psihologia și dacă vă interesează să aflați mai multe detalii despre relațiile care eșuează, care sunt cauzele care stau la baza eșecului – care se trag tot din copilărie – care sunt tiparele unei relații de iubire distructivă și cum poți intra într-o relație de iubire deschis, încrezător, oferind și emanând dragoste, vă recomand cartea ”Femei care iubesc prea mult” de Robin Norwood. Este pur și simplu revelatoare, chiar esențială atât pentru femeile care sunt în relații de iubire reușite cât și pentru femeile care trăiesc un coșmar.

În această carte vom insista asupra motivelor pentru care atâtea femei aflate în căutarea unui bărbat care să le iubească par să găsească, inevitabil, parteneri labili, lipsiți de sentimente. Vom analiza de asemenea și motivul pentru care, chiar și atunci când înțelegem că relația pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totuși atât de greu să îi punem capăt. Vom vedea cum o iubire normală devine exagerată atunci când, deși partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunța la el – ba chiar îl dorim și avem nevoie de el mai mult ca înainte. Vom ajunge să înțelegem cum nevoia de dragoste, dorința arzătoare de a iubi, dragostea însăși se transformă în dependență.” Aș adăuga că se potrivește la fel de bine și bărbaților, dar există și echivalentul în cartea ”Bărbați care nu pot iubi” de Steven Carter, Julia Sokol.

Femei care iubesc prea mult de Robin Norwood se găsește în stoc în următoarele librării online:

Elefant Libris Litera

Bărbați care nu pot iubi de Steven Carter, Julia Sokol se găsește în stoc aici:

Elefant Carturesti Libris

Sursă foto: Unsplash.

3 tipuri de oameni de care mă feresc

Nu vreau să credeți despre mine că aș fi superficial sau că judec, dar experiența cu oamenii m-a învățat de ce tipologii să mă feresc.

Îmi plac oamenii, în general. Îmi place să-i observ și să-i înțeleg și am o abordare empatică. Dar chiar și așa, am învățat să-mi ascult mereu instinctele… 

Cei care îți povestesc toată viața lor în 30 de minute

Am învățat pe calea cea grea că oamenii care îți povestesc toată viața lor în 30 de minute au un ego foarte mare și adesea se descriu din postura de victimă.

Aceștia fac ca toate lucrurile să fie despre ei și le place mai mult să vorbească, decât să asculte. Conversațiile cu ei sunt de cele mai multe ori monologuri în care tânjesc cu toate celulele corpului lor după validare.

Ei nu vor să fie combătuți, ci să li se confirme mereu opiniile și credințele. De multe ori, după ce povestesc câte ceva, simt nevoia să întrebe „Înțelegi?” sau „Știi ce zic?”

De asemenea, aceștia au tendința de a se îndepărta de cei care nu le cântă în strună și nu își exprimă în mod evident aprecierea fața de ei.

Oamenii care oferă sfaturi nesolicitate

Oamenii care oferă sfaturi nesolicitate sunt de-a dreptul enervanți. Ori de câte ori le povestești câte ceva, simt nevoia să îți explice cum ar trebui să faci un anumit lucru, iar dacă nu cooperezi, se simt lezați.

Nu știu cum sunt alții, dar eu nu am nevoie să mi se ofere soluții pentru lucruri pe care nu vreau să le rezolv, sau pentru chestii pe care le-am rezolvat deja, în felul meu.

De multe ori, după ce ne bagă pe gât un set de sfaturi, ne mai și bat la cap să ne convingă că au dreptate, iar dacă nu procedăm cum am fost sfătuiți, se supăra și ne judecă.

Dacă îndrăznim să le spunem că nu le-am cerut ajutorul, se scuză că ei au vrut doar să ajute. Eu am învățat că este falimentar să permit acestor oameni să fie prea aproape de mine, ca mai apoi să mă judece dacă n-am făcut precum m-au sfătuit.

Oamenii care critică și bârfesc

De oamenii care critică și bârfesc fug ca dracul de tămâie, iar motivul este unul foarte simplu. Chiar dacă nu mă vorbesc pe mine de rău în față, o să ajung și eu la un moment dat subiect de bârfă.

Această tipologie umană își consumă timpul vorbind despre ceilalți, de obicei într-un mod negativ. Ăsta e un fel de hobby.

De fapt, oamenii ăștia sunt demni de milă (doar că eu nu prea mai am milă de oferit). De multe ori stau cu alții pe buze doar pentru a le „scădea valoarea” și implicit a-și consolida poziția. „Eu nu sunt prost ca ăla să fac așa…”

Concluzie:

Mi-am creat propriile mecanisme de a ține la distanță oamenii toxici. Consider că relațiile apropiate cu tipologiile menționate în articol îmi consumă mai multă energie decât ar trebui, astfel că prefer să evit contactul.

A, da, era să uit. Numele meu este Răzvan și scriu despre oameni, IT, și experiențe reale pe 99xp.ro. Recent am construit un nou blog, numit AntiSimetrie.ro, unde aștern cu dibăcie împreună cu Anaphielle gânduri și emoții. Articolul de care sunt cel mai mândru este 100+ idei pentru atunci când nu ai despre ce să scrii pe blog.

Îi mulțumesc Anielei pe această cale că a acceptat să-mi găzduiască articolul.

Sursă foto: Unsplash.

Interviu cu Roxana Pacurar. Despre renunțare, pasiuni și redescoperiri

Pe Roxana Pacurar o știu de când se ocupa cu pasiune de prepararea cosmeticelor naturale, de vestitele săpunuri cu arome și forme care-ți activau simțurile. Și o făcea atât de bine încât nu m-aș fi gândit că ar renunța vreodată sau cel puțin nu în viitorul apropiat. Mânuțele ei și creativitatea se întâlneau într-o lume pline de arome și culori care-ți furau ochii. Și când vedeai cât de mult se implica pentru fiecare detaliu, mai că-ți venea să le comanzi doar de dragul ei.

Sunt convinsă că prea puțini oameni știu de existența ei, dar mi-ar plăcea să găsiți în aceste rânduri inspirație spre redescoperiri și pasiuni, chiar dacă asta vă va determina să faceți alegeri și să renunțați la altceva. Ce-mi place și mai mult la ea este că de la o pasionată de confecționarea săpunurilor din ingrediente naturale a ajuns o mare devoratoare de cărți, anul trecut citind nu mai puțin de 401 cărți, conform profilului ei de pe Goodreads.

Cine-i Roxana Pacurar? Descrie-te în 10 cuvinte.

Încă nu m-am decis. Sunt un amestec de contradicții. Ador mărunțișurile decorative și cu toate astea le folosesc doar ca decor pentru poze, îndesându-le apoi în cutii, pentru că îmi place mai mult stilul minimalist. Îmi plac lecturile optimiste, dar consider că nimic nu se compară cu un final care te dă peste cap prin tristețea lui. De cele mai multe ori, mă hlizesc și sunt numai un zâmbet. Ascult Evanescence, Eminem sau Rammstein. Îmi place să vorbesc cu alți oameni, să îi ascult sau să fiu ascultată, însă dacă m-ai pune acum să aleg între asta și a sta singură pe o bancă în parc, ar fi o alegere destul de grea.

Ce ți-a adus cea mai mare satisfacție în perioada în care te ocupai cu cosmeticele naturale?

Wow, parcă a trecut un car de ani de atunci! Cea mai mare bucurie era reacția oamenilor cu privire la produsele pe care le făceam. Am început pentru mine, îmi oferea în primul rând satisfacție mie, și am rămas surprinsă să văd că și alții apreciază munca mea. Mereu am fost pasionată de handmade și DIY, dar când la final de zi vedeam mesajele celor la care ajungeau produsele mele, când vedeam ca au observat că lucrez cu grijă, că am asortat, de exemplu, panglicile cu florile din cutia în care erau așezate cosmeticele, ajungeam să am pe față, minute în șir, un zâmbet mare, mare! Datorită acelei perioade din viața mea am ajuns să cunosc mulți oameni interesanți, oameni cu care vorbesc și acum în diverse circumstanțe. Cum ai zis și tu, chiar și pe tine te știu de atunci, și uite, ani mai târziu, fără discuții în domeniu, am descoperit că încă avem „de vorbit”, lucru care mă bucură.

Ce s-a schimbat între timp în lumea cosmeticelor sau în lumea ta? Cititorii nu știu că tu ai renunțat complet la mica ta afacere de produse naturale.

Viața s-a schimbat și e încă într-o continuă schimbare. Am renunțat pentru că după ani de zile de făcut asta, devenise prea mult pentru mine. Am ajuns să fiu nevoită să aleg: continui pasiunea mea cu un ajutor, delegând o parte din atribuții și o dată cu ele, renunțând la o parte din plăcerile pe care le obțineam făcând singură totul, sau renunț? Știi ce am ales.

Cum ai ales cărțile? Ce te-a determinat să devii o cititoare pasionată?

O să fiu un pic poetică și o să zic că ele m-au ales pe mine :)) . Cum stăteam eu așa liniștită acum muuuuulți ani, am văzut o carte pe un raft. Erau mai multe de fapt, colorate, cu tot felul de coperți, dar asta m-a intrigat tare! Pe cotorul ei scria Maitreyi și cred că m-a atras că numele era ciudat. Citisem până atunci, desigur, ca orice copil conștiincios, toate lecturile obligatorii de școală, dar de asta nu știam nimic. Aveam cred, vreo 14 ani. Cred, nu îmi amintesc exact. De atunci am citit Maitreyi în fiecare an, vreo 5-6 ani la rând, în fiecare vară. Devenise ca un ritual. Desigur, printre lecturile de școală, strecuram clasici. Apoi, anii au trecut și am ales cărțile în funcție de nevoi, de timp si de multe alte circumstanțe.

Te urmăresc pe Goodreads și am observat că în anul 2020 ai citit peste 400 de cărți. Cum ai reușit? Ai vreun secret?

După cum știi, 2020 a fost un an special. A fost un an în care socializarea a fost mai mult online, iar ieșirile cu prietenii au ajuns să… nu fie. Ca oricare, mi-am concentrat atenția pe altceva, să nu o iau razna. Perioada pandemiei mi-a oferit o oarecare libertate și am ajuns să pot face din noapte zi și din zi noapte, și în final, să renunț la noapte complet când voiam. Am renunțat și la altele, la clasicul scroll pe Facebook ce îmi ocupa cel puțin o oră zilnic, la filmul pe care îl vedeam în fiecare seară pe Netflix, la pierdut vremea aiurea. Totodată, am ales să citesc ebook-uri fapt care m-a ajutat foarte mult, putând să citesc inclusiv de pe telefon, oriunde m-aș fi aflat, și în orice timp din zi sau din noapte. Ajută foarte mult și faptul ca sunt un fast reader, adică citesc în jur de o pagină pe minut așa că nici nu îmi dau seama când termin o carte de 200 de pagini, de exemplu.

Care-i stilul tău literar? Recomandă-ne 3 cărți și argumentează-ți alegerile.

În afară de cărțile de dezvoltare personală, pot citit orice. Am avut diverse perioade, iar acum sunt de ceva vreme la romance și fantasy. Nu suport cărțile prea „dulci”, cu situații trase de păr și dialoguri ce nu par reale, indiferent de gen. Trei cărți? Cum, doar trei? Ce faci cu DOAR TREI?!!!??:)) Dacă vrei un fantasy cu peisaje de basm care îți vor rămâne în minte luni de zile după ce termini cartea, îți recomand Argintul preschimbat de Naomi Novik. Dacă n-ai mai plâns de mult și n-ai triggere cu privire la abuzul de substanțe interzise, Garden of goodbyes, de Faith Andrews te poate ajută în privința asta. Master of salt and bones de Keri Lake are un aer gotic și are un twist de rămâi cu gura căscată, iar Too late de Colleen Hoover e atât de bine scrisă încât la final ajungi să îl ai la suflet și pe cel mai nenorocit dintre personaje, cel pe care îl voiam mort încă din primele rânduri. Hmm, ai zis doar trei, nu? 😛

Ce sfaturi ai pentru oameni atât din perspectiva unui om care a renunțat la o pasiune pentru o alta, cât și din perspectiva unui cititor înrăit?

Nu consider că am renunțat la o pasiune pentru alta. La una am renunțat pentru că nu mai putea fi ceea ce îmi doream, iar cealaltă a ajuns involuntar să îi ia locul dar mereu a fost cumva acolo, în spate. Din perspectiva unui om normal, pot să spun doar atât: viața e scurtă, nu pierdeți vremea cu lucruri care nu vă oferă bucurie!

Care-s planurile tale de viitor – dacă dorești să ni le împărtășești? 

Momentan trăiesc în prezent, de viitor îți spun când ajung acolo! 

Îți mulțumesc pentru oportunitatea asta! Îți mulțumesc, mai ales, că ai considerat că aș avea ceva interesant de spus, fapt care nu poate decât să mă bucure și mă facă să caut în mine acel „ceva” pe care l-ai văzut tu.

Îi mulțumesc și eu Roxanei pe această cale și continui să mă delectez cu aceste rânduri pline de simplitate, dar în același timp cu multă inspirație. O puteți urmări pe Goodreads și pe Facebook: Roxana Pacurar (Midnight.and.black).

Particip la Spring SuperBlog 2021

Îmi place, uneori, ca lucrurile să se întâmple cum vreau eu. Din păcate, nu ies așa de fiecare dată. Dar e ok. În asta constă maturizarea noastră emoțională (care nu are legătură cu vârsta, de cele mai multe ori), în acceptarea ideii de a pierde și în a ideii că nu deții controlul asupra tuturor lucrurilor. Fie că dau de o situație incomodă în care nu știu cum să mă port sau fie că sentimentele mi-au fost rănite, spun asta celorlalți. Și o fac direct, fără diplomație. Nu pot să cosmetizez, să fac totul să pară mai puțin negru. Sunt tragică. Ori e albă, ori e neagră. Am încercat alte abordări, dar pe cuvânt că nu vreau să ajung să mă prefac de dragul artei. Asta ar însemna să fiu cine vor alții să fiu. De multe ori am jignit cu sinceritatea mea, deși nu acesta era rezultatul la care mă gândeam.

Acesta cred că este cel mai mare defect al meu: faptul că sunt prea directă. Și totuși, vreau să fac o schimbare în privința asta, vreau să-mi corectez apucăturile și să învăț de la specialiști în comunicare și diplomație sau de la oameni care au succes în domeniul comunicării, al scrierii creative. Deci, trebuie luate niște măsuri de urgență.

Particip la Spring SuperBlog 2021 pentru a-mi îmbunătăți tehnicile de comunicare

Cum există mai multe tipuri de comunicare, pe mine mă interesează cea verbală, adică cea bazată pe cuvântul vorbit sau scris. Primul pas l-am făcut. M-am înscris la un curs de comunicare eficientă care să mă ajute să transmit mesajul corect, într-o formă obiectivă, justă și cu rezultat pozitiv. Și nu este doar despre comunicarea în public. Asta este altceva. Este și despre cea în relațiile cu cei dragi. Al doilea pas este că mă înscriu la Spring SuperBlog 2021, fiind cea de-a 22-a ediție a proiectului. Am mai făcut pasul acesta în trecut, dar se pare că am fost împinsă de motive mult prea egoiste și bineînțeles, am și pierdut. Dar sunt ok cu asta. Acum, pe lângă motivele egoiste și ajustate din trecut, mai am unul nou: să-mi îmbunătățesc tehnicile de comunicare.

Poate te întrebi cum te poate ajuta un concurs de scriere creativă să îți îmbunătățești felul în care comunici. Garantat, te poate ajuta prin multe forme. Mai întâi, Claudia Pătrașcu, unul dintre organizatori, este un ideal pe care oricine vrea să-l atingă într-ale diplomației. Știe cum să împace pe toată lumea, știe să stingă un foc ce pare să se transforme într-un incendiu de proporții și ce-i mai important, știe să asculte. Un om care știe să asculte îți înțelege mai bine frământările. Și asta te poate inspira.

Apoi, brief-urile date în urma cărora se scriu articolele transmit niște mesaje, iar cu cât mesajele sunt mai clare și mai concise, cu atât rezultatul va fi mai satisfăcător, adică oamenii vor ști exact ce să urmărească și ce trebuie să puncteze în scrierile lor. În trecut, au fost câteva brief-uri formulate incert, cu loc de interpretări, iar de acolo au pornit și câteva discuții în contradictoriu. Deci, e foarte important să îți alegi cuvintele potrivite pentru a transmite mesajul dorit.

Ok. Poate te mai întrebi ce anume este SuperBlog. Ei, bine, în mare parte este un concurs adresat numai bloggerilor. Este o competiție de scriere creativă și un maraton al suspansului. Aceasta este a treia oară când mă înscriu. Primele două dăți au fost așa, de testare și pentru a mă lămuri exact care-i treaba. Și am căzut și în capcana de a scrie numai pentru competiție, când, de fapt, scopul blogului meu este altul. Nici acum nu am fost 100% convinsă că merită să mă înscriu pentru a nu mă abate din nou de la drum, dar nah, am zis că nu am nimic de pierdut dacă-mi mai încerc norocul. Riști și câștigi, așa-i? Adică, nu mă înțelegeți greșit. SuperBlog e un concurs la care trebuie musai să participi măcar o dată în viață dacă ești blogger.

De data asta nu mi-am setat așteptări. Fie ce-o fi. O să mă implic acolo unde simt că am ceva de spus și o voi face cu toată ființa mea. Mă voi strădui mai mult, mă voi corecta și voi fi mai îngăduitoare cu mine acolo unde voi eșua. Mă voi baza și pe spontaneitate (să nu spuneți nimănui, dar nu știu ce-mi veni, nu sunt deloc spontană). Inspirație să fie!

Dacă ești blogger și îți dorești să participi la SuperBlog 2021, accesează link-ul de înscriere, citește condițiile de participare și aruncă o privire pe lista de premii. Mult succes!

Turist în orașul tău. Tips & tricks

Weekend-ul trecut am avut parte de o vreme însorită, cu temperaturi de 10-15 grade pentru un februarie geros, cum a fost săptămâna trecută. Apropo de săptămâna trecută. Aici, în Olanda au fost minus 10 grade, mai rar pentru zona aceasta, și oamenii au profitat și de faptul că au înghețat canalele, patinând. E drept că noi nu am avut patine, dar tot am încercat gheața cu bocanci/cizme.

Vremea aceasta însorită îmi creează atmosferă de vacanță, sau cel puțin așa sunt eu setată să văd treaba. Și m-am gândit: de ce să plec altundeva dacă în orașul meu mă simt ca-n concediu, dacă mă simt ca un turist în orașul meu? Așa, ca o paranteză – nu sunt în concediu, ba chiar duminică am fost la muncă. Revenind, da, cred că ține de mentalul nostru să ne simțim bine oriunde și liberi oricând. Voi nu ați pățit să mergeți într-o locație de vis în vacanță și totuși să vă simțiți prost-dispuși? Și asta pentru că avem, uneori, impresia că fugind de probleme într-un loc impresionant, o să și scăpăm de ele, dar, de fapt, ele sunt mereu în mintea noastră. Eu am pățit-o de câteva ori. Târziu mi-am dat seama că am tendința să fug de probleme. Și nu numai asta, dar și îi indispunem pe cei care ne însoțesc cu problemele noastre, aparent grave. Și chiar dacă locația ne oferă multe beneficii și dispunem de servicii de top, tot vom găsi lucruri de care să nu fim mulțumiți. Nu vorbesc de cazuri în care proasta gestionare și managementul aduc necazuri în unitatea de cazare sau în restaurante, ci de situațiile în care devenim tentați să căutăm nod în papură sau să facem din țânțar, armăsar, cum bine zic aceste vorbe populare.

Una este să scăpăm de stres, să ne eliberăm mintea de toată energia negativă, alta este să ducem cu noi tot bagajul inutil și încărcătură emoțională grea care ne aduc și mai multe neplăceri. Știți cum e? Vă zic raportându-mă tot la mine și cred că vi s-a întâmplat și vouă. Dacă suntem setați pe rezolvarea problemelor în vacanță, plecăm din start cu o premisă greșită. Și atunci avem tendința să ne focusăm pe tot ce merge prost în vacanță. Vedem scama de pe pat, vedem furculița pusă într-o parte, luăm graba ospătarului ca pe o ofensă personală, etc. Mai bine ne propunem să ne relaxăm, pur și simplu, și să ne lăsăm mintea deschisă oricăror mici descoperiri.

Sper că încă sunteți curioși de subiectul acestui articol, mai ales acum, în pandemie, când suntem sfătuiți să nu călătorim în interes personal. Haideți să vedem mai departe cum puteți să vă redescoperiți orașul.

Eu și aparatul foto în oglinda unei motociclete

Cum să fii turist în orașul tău? trucuri și sfaturi de urmat

Caută un loc nou.

Sunt convinsă că nu cunoști fiecare părticică a localității în care trăiești. Eu am locuit primii mei 26 de ani în Sibiu și sunt multe zone pe care nu le cunosc deloc. Le cunosc doar pe cele populare sau cele în care sunt situate școlile, locul de muncă, casele prietenilor, cartierul în care locuiam. Așa că, ia-ți rucsacul, o apă și du-te în locul acela în care ai tot amânat să mergi din diverse motive. Sau fă o plimbare random pe străduțe, admiră fiecare casă, fiecare clădire, caută un spațiu verde de care habar nu aveai. Sunt sigură că sunt multe locșoare ce așteaptă să le vezi. De curând, în Vlissingen, am găsit o pădure mică, dar tare faină, cu ghiocei, cu un mic loc de joacă pentru copii. Continuă să mă surprindă și-mi dau seama că mai sunt multe de descoperit în ciuda faptului că este un oraș mic. Și apropo de străduțe și case. Îmi place să mă pierd printre ele, să mai trag câte-o privire pe furiș în casele oamenilor și să le apreciez gusturile în materie de decor.

Încearcă o nouă experiență.

Ce-ar fi să încerci un restaurant tematic, cu specific din diverse țări ale lumii? Mie îmi plac restaurantele grecești, italiene, turcești, chinezești pentru rețetele tradiționale și gustoase, unele și sănătoase. Sau poate vrei să iei masa într-un restaurant turn? Sau cum ar fi să încerci o plimbare cu barca (asta dacă locuiești într-un oraș cu un râu sau pe malul mării)? Orice nouă experiență ce te duce cu gândul la vacanță și te face să evadezi din cotidian e oricând bine-venită, chiar și la tine în oraș. Ce zici de o piesă de teatru cu actorii locali? Și dacă mai ești însoțit/ă și de o persoană dragă ție, plăcerea va fi și mai mare.

Dar de a lua cu tine un aparat foto profesionist sau chiar telefonul pentru a poza orice îți atrage atenția, cum ți se pare? Eu mai fac asta, uneori. Nu trebuie ceva profesional, dacă nu face parte din pasiunile tale. Joacă-te, amuză-te de ceea ce-ți iese. Deschide-te și privește cu alți ochi – e o metaforă -ceea ce te înconjoară, privește oamenii, turiștii, extazul de pe chipul lor.

Cazează-te minim o noapte la un hotel.

Tot ca o extensie în căutarea unei experiențe noi încadrez și o noapte de cazare la un hotel, dar hai să spunem unul cu mai multe stele pentru ca efectul să fie și mai puternic. De ce-ți propun asta? Pentru că pe lângă răsfățul de care ai parte acolo, adică nu trebuie să te gospodărești, o să primești tot felul de informații despre oraș și chiar dacă le știi, ascultă-le cu interes. Lasă-i pe oameni să te pună la curent cu locațiile populare, cu mâncărurile tradiționale, cu evenimentele locale, chiar dacă tu ești de-al casei, cum se zice. De câte ori mă cazez în Sibiu am parte de aceste informații și-mi place să le aud și de la alți oameni. Îmi provoacă un sentiment de mândrie că și alți oameni iubesc orașul la fel ca și mine.

Caută curiozități despre orașul tău.

Zilele trecute m-am uitat prin vitrinele magazinelor de suveniruri – zic vitrine pentru că în Olanda încă sunt închise – și am descoperit tot felul de amănunte noi din ele. Eu cred că e o idee foarte bună să vezi suvenirurile ca pe un mod de informare despre oraș. Sunt suveniruri istorice, cu imagini cu clădiri sau locuri populare ale orașului proiectate pe tot felul de obiecte (mie îmi plăceau magneții de frigider).

Un alt mod prin care mai poți afla curiozități este să cauți în arhivele istorice ale bibliotecilor, dacă ești un fan al cărților sau să vizitezi muzee. Mie îmi plac cele de etnografie, în mod special, dar și cele de artă sunt interesante. Află istoria orașului tău. Excludem navigarea pe google, bine? Țin minte că prin clasa a IX-a am avut o materie opțională în liceu de care am fost foarte încântată și care m-a ajutat să văd Sibiul cu alți ochi, ”Istoria Sibiului”. Bine, nu vă pun să deschideți un manual de istorie, nu vă speriați. E interesant să găsești ce-l face deosebit, ce-l face special, unic. Căutați acel ceva aparte al orașului. O să vă dea o stare de exaltare când aflați curiozități.

Invită un prieten sau un membru al familiei la tine.

Nu cred că nu aveți câte-un prieten sau un membru al familiei care tot așteaptă momentul potrivit să vă facă o vizită. Probabil lipsa timpului liber, distanța și găsirea unei împrejurări potrivite sunt printre scuzele cele mai folosite. Nu zic că nu sunt și adevărate. Convinge-l odată să te viziteze. Propune-i un traseu, scoate plusurile în față și porniți hai-hui pe străzile aglomerate. Ai să revezi locuri pe care nu le-ai mai văzut de luni sau ani buni și asta o să-ți reamintească motivele pentru care încă îl preferi.

Vlissingen

Marile orașe sunt orașele ideale în care poți fi sărac fără rușine. – Camelia Oprița în Zidul gândurilor.

Poate nu te-am convins prea mult de ce să faci asta. Sper ca ceea ce urmează să te motiveze și să te determine să alegi să redescoperi de ce-ți iubești locul natal. Mai am 3 motive pentru care să te transformi într-un turist în orașul tău.

Sursă foto: arhiva mea personală, cu editare în Canva – fotografii de prin oraș.

Top 5 lucruri pe care să nu le faci dacă ești blogger începător

Te-ai hotărât să îți deschizi un blog? Felicitări! Bine ai venit în lumea bloggerilor. O să îți placă sau nu, asta depinde de parcursul pe care-l vei alege. Știu că primești sfaturi foarte bune și foarte proaste. Ce să faci, cum să faci, când să faci. Asta se întâmplă când începi orice. Oamenii sunt bine intenționați, cu siguranță, dar știi cum e, nu poți învăța să pilotezi un avion de la un pianist, nu?  Dă-mi voie să îți prezint aici cele mai frecvente 5 lucruri pe care să nu le faci dacă ești blogger începător. Eu le-am bifat pe toate, așa că vreau să-ți împărtășesc din experiența și greșelile mele pentru a evita să le tranzitezi și tu.

1.Nu îți cumpăra domeniu propriu.

Cel puțin nu din prima cum am procedat eu. Studiază piața de hosting, platformele, vezi prețul cel mai bun, vezi ce ți se oferă de banii pe care-i vei plăti (sumele nu sunt de neglijat). Vei avea mai târziu surpriza că plătești mult prea mult, dar ai beneficii puține spre deloc. Îs pățită, m-am grăbit să-mi iau blog nou pe wordpress pentru care plătesc în jur de 180 €, cu totul, dar dacă vreau să beneficiez de instrumente SEO, de module sau să instalez alte teme mă costă și mai mult. Ops!

2. Nu pierde timp căutând pe ce nișă să te axezi.

Dacă nu ai o pasiune pentru un domeniu anume, nu aștepta să treacă timpul crezând că vei deveni pasionat de anumite lucruri. Să știi că nu-i nimic greșit să nu ai o pasiune bine definită. O poți descoperi cu timpul, scriind. Când am început blogul habar nu aveam spre ce nișă să mă îndrept, dar am scris despre călătorii, dezvoltare personală, tot felul de experiențe, gânduri, lucruri utile. Nici acum nu pot spune că sunt nișată, pentru că scriu în continuare despre cele de mai sus. Să spunem că am un blog cu subiecte vaste, deși nu scriu despre generalități. Știu despre importanța nișei, dar în lumea mea e loc de toate, apropo de numele blogului meu, Lumea Anielei :).

3. Nu te crede cel mai bun.

Pentru că nu ești bun, cel puțin la început. Asta nu înseamnă că nu poți deveni mai bun. Chiar poți deveni expert. Multe ore investite scrierii, chiar sute, multe cărți citite, alte bloguri pe care să le studiezi. Eventual, te poți înscrie și la niște cursuri de scriere creativă sau de comunicare. E mult de muncă, știu. Dar nu te descuraja. Păstrează-ți încrederea în sine și entuziasmul pentru că oamenii vor vedea asta în scrierile tale. Dă-ți ocazia să înveți cât poți, în ritmul tău și pune în aplicare. Ai să râzi dacă îți spun că scriam articole de 300 de cuvinte, rigide și telegrafice, fără emoție sau fără stil – care ți-l șlefuiești cu timpul – și mă așteptam să primesc multe aprecieri, cu sute de vizualizări sau chiar mii pe zi. Da, m-am crezut foarte bună. Adevărul este că eram doar o începătoare.

4. Nu-ți seta așteptări nerealiste.

Cum spuneam și mai sus, de la ideea că te crezi bun, își setezi și așteptări ireale. Hei, e bine să ai un plan, e bine să știi spre ce vrei să te îndrepți, ce rezultate să ai, ce targete să atingi, dar nu-ți seta multe așteptări. Fii sincer cu tine. Pentru că la început te vor citi 2, 3 oameni. Poate după o lună mai câștigi încă 5 cititori. E perfect normal. Doar scriind și perseverând vei câștiga admirația și fidelitatea cititorilor, iar rezultatele vor începe să apară. Acum sunt mii de bloguri pe piața din România, oamenii sunt invadați de sute de articole pe rețelele sociale și e greu să te faci remarcat. E greu, dar nu imposibil. Fii tu însuți, fii onest în articolele tale, fii încrezător, permite-le oamenilor să-ți vadă slăbiciunile, nu numai atuurile. Nimeni nu-i numai lapte și miere. Nu zic să jignești sau să devii circar, rămâi integru.

5. Nu exclude să înveți de la alți bloggeri.

Trebuie să știi ceva. Și ei au fost la început, ca și tine. Au făcut greșeli și apoi au avut și rezultate mărețe. Eu mă pornisem să nu citesc alte bloguri pentru că mergeam pe ideea că nu mă interesează părerea altora și despre ce scriu ei. Și că nu mă învață alții ce să scriu și cum. Total greșit. Asta chiar este o greșeală capitală, să spun așa, în blogging. Pot afirma cu tărie acum că de la ei înveți cel mai mult pe partea de scriere creativă, aspect, creșterea comunității de cititori. Îți vin idei despre tot felul de abordări ale unor subiecte, te provoacă, poți prelua lepșe, puteți colabora scriind guest post-uri și multe alte lucruri. Și nu numai atât, dar s-ar putea să și devii cititor fidel al unora dintre ei. Acum le citesc cu drag pe Diana, Martha, Almona, Raluca, Ana Maria, Oana. Îi citesc și pe Răzvan și Daniel. (Ceilalți bloggeri nu vă supărați pe mine că nu v-am menționat. Fie am uitat, fie încă nu v-am descoperit). Răsfoiește blogosfera și ai să găsești mulți oameni faini, dedicați, implicați și deschiși.

Ce alegi să faci mai departe stă în puterea ta de acțiune. Sper doar să nu faci aceleași greșeli ca și mine la început de drum. Nu este o tragedie, dar scutești timp, bani și energie și astea le poți folosi producând rezultate și crescându-ți lista de cititori.

Lasă-mi un comentariu mai jos dacă ai găsit util acest articol!

8 cărți autobiografice de citit în 2021

Cândva, când spuneam și mă gândeam la categoria de cărți autobiografice, afișam, vrând- nevrând, o respingere totală față de aceasta. Îmi intrase mie în cap, încă din perioada școlii, că biografia înseamnă doar date de memorat, operele autorului și detalii telegrafice. Bine, adevărul este că astfel de informații ni se serveau în anii de școală primară și de liceu. Mi-au trebuit treizeci de ani (da, 30) să îmi dau o palmă peste față – la figurat – și să citesc prima carte autobiografică din viața mea. Dar, știți doar, niciodată nu-i târziu să începi ceva. Așa că, dacă și voi încă mai considerați că despre asta-i vorba într-o astfel de carte, vă înțeleg perfect.

Nici nu-mi amintesc cum de am decis să dau o șansă acestor nestemate. Cert este că acum am o sete de nepotolit în privința nișei de cărți autobiografice. Au fost adevărate surprize. Mi-au depășit toate așteptările și mi-au deschis noi portițe. Am pătruns în lumi ale unor oameni celebri și de succes sau oameni care s-au aflat în circumstanțe periculoase și fără ieșire. M-au determinat să înțeleg mai bine ce înseamnă eșecul și succesul, ce înseamnă să ieși învingător. Vă cer doar atât. Aveți încredere în ce vă voi scrie mai jos și luați în considerare să adăugați pe lista voastră, măcar una sau două.

Această listă de 8 cărți autobiografice de citit în 2021, am făcut-o după criteriul personal, acela că le-am citit pe toate sau sunt în curs de a fi citite. Le voi prezenta în ordinea în care le-am citit, dar toate sunt la fel de interesante și utile dacă știm ce să preluăm din ele. Sunt din domenii diverse ca cel al afacerilor, invențiilor, actorilor, scriitorilor români, al istoriei. Vă asigur că fiecare poveste de viață vine cu un plus valoare, cu momente de suspans în care se iau decizii proaste sau mult chibzuite. Acești oameni au fost în împrejurări diferite, au ales să se încreadă în oportunitățile ce le-au ieșit în cale și au transformat experiențele negative în unele pozitive.

8 cărți autobiografice de citit în 2021

1. Pierderea virginității – Richard Branson

A fost prima carte autobiografică cu care-mi amintesc că mi-am deschis apetitul pentru acest domeniu. O să râdeți, dar la bibliotecă fiind, am frunzărit-o căutând înșiruiri de date, ani și tot felul de evenimente memorabile, crezând că despre asta este vorba. Am împrumutat-o pe criteriul că o vedeam scrisă ca pe-un roman.

Richard Branson este un mare om de afaceri, fiind fondatorul companiilor Virgin, printre care Virgin Atlantic și Virgin Hotels. Recunosc că nu auzisem de el până am primit această recomandare de carte biografie. Aș spune că titlul este ales sugestiv pentru că prezintă maturizarea autorului în domeniul afacerilor, o maturizare ce are loc trecând peste eșecuri și lăsându-se purtat de val. Este genul de persoană care te îndeamnă să trăiești clipa, fără să cugeți prea mult, să iei decizii riscante căci s-ar putea să pierzi șansa vieții tale. Descrie tot felul de aventuri din tinerețe alături de prieteni, cum și-a întemeiat familia și multe alte detalii ce i-au adus succesul. Recomand această carte oamenilor de afaceri ce caută idei, antreprenorilor, dar și tuturor celor care se gândesc serios să o apuce pe calea antreprenoriatului.

Cel curajos poate nu va trăi pentru totdeauna – Dar cei prudenți nu trăiesc deloc.

2. Poirot și cu mine – David Suchet

Recunosc, tare mult mi-a plăcut serialul Hercule Poirot. Iar creatoarea acestui personaj, Agatha Christie, este autoarea mea preferată de romane polițiste. De acolo, cumva, m-am îndreptat spre această carte autobiografică. Cum a ajuns David Suchet să joace rolul lui Poirot, cum s-au desfășurat filmările, cum s-a decis continuarea seriei și multe alte detalii de-ale actorului veți afla în paginile acestei biografii. E plăcut să vezi și din altă perspectivă, să faci loc sufletului tău să îmbrățișeze omul dincolo de ecran. O carte ce se citește ușor, David Suchet având un stil cu totul diferit de personajul Hercule Poirot.

3. Pe firul de păianjen al memoriei – Cella Serghi

Cella Serghi, îndrăgostită de Camil Petrescu și prietenă cu Mihail Sebastian face o incursiune în anii și în momentele care-o determină să scrie Pânza de păianjen. Pasiunea ei pentru Petrescu nu s-a concretizat fizic, în ciuda faptului că și el simțea atracție pentru Cella. O carte de tip memorii, în care autoarea reușește să redea cu emoție și răbdare tot șirul evenimentelor ce au condus-o pe drumul scrierii literare. Camil Petrescu a fost mentorul și unul dintre susținătorii ei: ”Păstrează-ți personalitatea. Fii mai calculată. Răsfrânge în tine sentimente, impresii, aprecieri. E un șiretlic al naturii intime această nevoie de discuții, de confidențe, de prea numeroase prietenii. Disciplinează-te. Ai un fel de grizerie verbală, care te satisface pe moment, dar ce rămâne? Trebuie să aduni în tine tot. Acest tot va izbucni într-o zi în scris. Poți să stai lângă un cireș și să aștepți să se coacă, dar să stai lângă un plop și să aștepți ivirea cireșelor? Asta nu! Nu se scrie un roman spunând: vreau să scriu!” – Camil Petrescu

Cartea ei are și un aer boem pentru că ne duce prin cafenelele din Paris unde a locuit o perioadă sau la întâlnirile literare interbelice ce au loc în casa criticului Eugen Lovinescu, alături de alți scriitori români ai vremii: Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu și alții.

4. Spovedanie – Căutând sensul vieții de Lev Tolstoi

Cred că toți avem câte-un autor pe care-l ocolim din diverse considerente. Eu am fugit de Tolstoi ca de naiba. De ce? Nici acum nu știu. Dar mă bucur enorm că i-am citit unul dintre romane, Anna Karenina. Acolo mi-am dat seama că omul acesta e plin de principii și valori personale asemănătoare cu ale mele. Pur și simplu, mă atrage scriitura lui. Și am descoperit și mai mult despre omul Lev Tolstoi în cartea lui biografică, în pasiunea lui de a-și transmite ideile în ciuda faptului că erau respinse categoric în vremurile Rusiei la începuturile lui 1900. Întrebările lui despre sensul vieții și le pune în raport cu divinitatea. A căutat sensul vieții și în plăcerile deșarte, apucând-o pe acest drum greșit al viciilor.

”Că în învățătură este adevărul, de asta nu mă îndoiesc; dar neîndoielnic este și faptul că în ea se află și minciuna, și eu trebuie să găsesc adevărul și minciuna și să le separ.”

5. Invențiile mele – Autobiografia lui Nikola Tesla

Această carte a fost o surpriză pentru mine. Mă așteptam să citesc o lucrare științifică pe care nu o voi înțelege pe deplin, mai ales că nu le am cu fizica și invențiile. Când colo, s-a dovedit a fi o relatare fascinantă despre copilărie, despre parcursul lui școlar și profesional, despre familia lui, despre prietenia cu scriitorul Mark Twain și relația cu Edison, despre ingineriile lui electrice. Tesla a fost un geniu, cu un IQ mai mare decât al lui Einstein și avea capacitatea de a-și vizualiza invențiile. Printre cele mai cunoscute invenții ale lui sunt: bobina Tesla, curentul alternativ, telecomanda, radioul, becul fără filament. Cu toate astea, a fost urmărit de nedreptăți, trăia o viață singuratică, ducea lipsă de spirit antreprenorial și asta s-a văzut în încercările lui de a atrage oameni care să-i sponsorizeze invențiile. A murit sărac într-o cameră de hotel din New York.

”Cred cu toată convingerea într-o lege a compensației. Adevăratele răsplăți sunt întotdeauna proporționale cu truda depusă și cu sacrificiile făcute. Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt sigur că, dintre toate invențiile mele, transmițătorul amplificator se va dovedi a fi cel mai important și mai valoros pentru generațiile următoare.”

6. Eu sunt Malala – Malala Yousafzai

Malala este o fată ce a luptat pentru dreptul ei la educație cu prețul propriei vieți, în timpul ocupației Pakistanului de către talibani. Este un best-seller internațional, cu multe premii printre care premiul Goodreads Choice pentru cele mai bune memorii și autobiografii în 2013, premiul Nobel pentru pace în 2014 , Medalia Philadelphia pentru Libertate. Lupta ei pentru accesul femeilor la educație continuă și astăzi prin fundațiile înființate. Nu vă dezvălui mai multe despre evenimentele din carte, zic doar atât: citiți-o!

”Uitându-mă la televizor, o voce interioară mi-a șoptit: De ce nu te duci tu să lupți pentru drepturile femeilor? De ce nu te lupți să faci din Pakistan un loc mai bun? … În timp ce toată lumea din jurul meu plângea, eu păstram acest secret. O să continui să lupt pentru pace și democrație în țara mea, mi-am spus.”

7. Viața și opera mea – Henry Ford

Henry Ford nu a fost doar inventatorul automobilului cu același nume, ci și un revoluționar al metodelor ce vizează munca din producția în serie. A pus pe primul loc calitatea serviciilor oferite, a plasat satisfacția clienților mai presus decât profitul considerând că era mult mai important ca el să întrețină o relație cu cumpărătorul chiar și după ce vânzarea a avut loc. A introdus, ca serviciu opțional, asigurarea mașinii. Sloganul lui era ”Când una dintre mașinile mele se strică, știu că eu sunt de vină!” A simplificat producția prin introducerea liniei de asamblare, ce a dus la împărțirea și subîmpărțirea operațiunilor. Era înzestrat cu un spirit antreprenorial remarcabil, făcând o avere uriașă. În Statele Unite a vândut aproximativ 15 000 000, în primii douăzeci de ani ai mașinii Ford Modelul T.

”Dacă succesul înseamnă pietrificare, atunci nu trebuie decât să dăm satisfacție părții leneșe a minții; dar dacă succesul înseamnă creștere, atunci trebuie să ne trezim nou-nouți în fiecare dimineață și să rămânem treji pe tot parcursul zilei.”

”A privi spre înainte, a te gândi mereu să încerci să faci mai mult generează o mentalitate conform căreia nimic nu e imposibil.”

8. Povestea mea – Michelle Obama

Recunosc. Încă nu am citit-o, dar mi-a atras atenția fragmentul de pe coperta din spate. Știu că nu se judecă o carte după copertă, dar trebuie neapărat să-l scriu aici:

Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m-a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi-a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să-mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m-au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos și perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.

Acum că v-am oferit o scurtă listă de cărți autobiografice de citit în 2021, vă întreb și pe voi. Care sunt preferințele voastre în acest domeniu? Și dacă v-am stârnit interesul, le găsiți pe câteva dintre ele aici.

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu!

Continui seria de guest post-uri cu Ana Maria Haller, blogger pasionat de carte, călătorii, spiritualitate, ea însăși cu un suflet frumos și deschis.

Acesta a fost răspunsul pe care i l-am dat Anielei la întrebarea: Dacă te-ai întâlni cu tine pe stradă, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ai vrea să ți le spui?

În nebunia vieții de zi cu zi uităm să ne oprim, să ne „tragem sufletul”. Să ne oprim să vedem frumosul și minunea din jurul nostru. Agitația ne transformă în niște versiuni deformate ale ființei noastre. Suntem mereu pregătiți pentru a da replica, mereu pregătiți de ceartă, pregătiți pentru a riposta. Avem mereu impresia că noi știm ceea ce este bine, că suntem cei mai frumoși, cei mai deștepți, cei mai cei!

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu.

Ia o pauză!

Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu mine când aș fi copil, să mă iau în brațe și să-i vorbesc frumos acelui pui de om. Să-i spun să nu-și piardă încrederea orice s-ar întâmpla. Să-i spun că uneori viața este nedreaptă, însă schimbarea cursului nu înseamnă ceva neapărat rău. Că unele rele vin doar pentru a ne face să progresăm. Că nu trebuie să-i răspunzi celuilalt așa cum îți răspunde el. Că o răutate nu trebuie să te afecteze atât de mult încât să renunți la visul tău. Dumnezeu ne trimite mereu numai îngeri. (Conversații cu Dumnezeu – Neale Donald Walsh)

Aș vrea ca acest copil să-și păstreze puritatea sufletului mereu, să fie bucuros de fiecare zi care îi este dată și să fie recunoscător pentru că este sănătos, voios, fericit, și să răspândească și asupra celor din jurul lui fericire. Aș vrea să înțeleagă că atunci când cineva este răutăcios la adresa lui este pentru că el însuși are o problemă cu sine, că se simte hărțuit și neapreciat de părinți, de colegi, de oamenii din jurul lui.

Fii lumina pentru ceilalți

Mi-ar plăcea să fie lumina din viața celorlalți, dar să nu uite de sine. Să nu uite că trebuie să aibă grijă de el însuși, de sănătatea lui și de ceea ce-i place lui mai mult să facă. Să nu dea tot de la el pentru că există șansa să nu mai rămână cu nimic. Să lase loc în inima lui pentru toată lumea, dar să păstreze doar acele lucruri valoroase în sufletul lui.

Să-și iubească părinții, sora și bunicii, însă să-și dea voie să mai și greșească uneori. Să fii copilul perfect poate fi obositor pentru orice. Să nu se judece prea dur pentru deciziile pe care le ia, pentru că acelea sunt cele mai bune soluții la momentul respectiv. E normal să greșești, oricine este pasibil de greșeală. Oamenii perfectibili sunt cei mai nefericiți. De ce? Pentru că atunci când tinzi spre perfecțiune ești dur cu tine, te obosești și te judeci dur pentru nereușite.

Ești unic

Să nu uite că nu este ca X sau că Y, și că Dumnezeu l-a făcut unic și l-a trimis cu un scop pe acest pământ. Să-și caute menirea în ceea ce-i place și face cu drag. Să fie bun și să arate compasiune și nu milă. Compasiunea vine din înțelegere și din sentimentele tale nobile. Mila vine din frică și din aroganță.

Scopul nu este să fii mai bun decât ceilalți, scopul tău este să fii mai bun decât ai fost ieri.

Să nu-ți fie frică sau să-ți fie doar atât cât să nu-ți pui viața în pericol. Dumnezeu este mereu cu tine și în tine. Dă-ți timp să te rogi, să meditezi și să-i simți prezența cu fiecare adiere de vânt, cu fiecare rază de soare, cu fiecare frunză căzută. El este acolo și te veghează.

Nu încerca să-ți faci dreptate singur!

Nu încerca să-ți faci dreptate singur! Chiar dacă ți s-a făcut o nedreptate, încearcă mijloace prin care să nu-i răspunzi adversarului tău cu aceeași monedă. Karma este cea care îi va da înapoi ceea ce ți-a făcut ție cândva. Cum te tratează oamenii este karma lor, cum îi tratezi tu pe ei este karma ta. Ți se va da cu măsura cu care tu ai măsurat. Oprește-te dacă consideri că faci ceva rău! Ai această abilitate de a-ți da seama când ceva este rău. Sufletul tău, din experiențele anterioare, o știe.

„Când îți este frică, roagă-te. Când simți că îți pierzi credința, roagă-te. Când obosești și nu mai vrei să înaintezi, roagă-te. Când iubești, când ți-e dor, când te doare… roagă-te. Dumnezeu e singurul care ascultă ce inima spune și tot El îi poate șterge lacrimile.”

Ioana Sirghei

Nu toți oamenii vor să fie salvați. Nu este doar jobul tău de a schimba lumea sau mentalități. Pe unii îi poți ajuta doar dându-le dragostea ta, mai mult decât atât nu poți face. Nu te pierde pe tine ajutându-i pe ei. Scopul tău pe acest pământ nu este doar ajutorul unei persoane, ci a tuturor care-și doresc acest lucru. Fii iubire și dăruiește iubire!

„Durerea durează în corp 30 de secunde, restul timpului sunt gândurile noastre care îmbracă durerea în haine groase și o fac să transpire în noi, paralizându-ne sau congelându-ne. Cine sau ce ne dezgheață?”

Hrisostom Filipescu

Trecut versus viitor

Trecutul este în capul tău, însă viitorul este în mâinile tale! Nu te opri din drumul tău dacă ai făcut ceva greșit. Lasă-l să treacă și gândește pozitiv. Ceea ce ți s-a întâmplat în trecut nu te definește pentru ceea ce ești în prezent. Nu trebuie să dai explicații nimănui! Ceea ce s-a întâmplat este doar între tine și Dumnezeu, și doar El are dreptul să te judece dacă va dori acest lucru.

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu.

Un mesaj către mine, către copilul din mine, către adultul din mine. Dacă tot ceea ce am scris mai sus a trezit și ceva în tine, te invit pe blogul meu de carte dusacucartea.ro și pe ladyinblack.ro pentru a descoperi multe cărți interesante și subiecte deosebite.

Mulțumesc, Aniela pentru găzduire!

Așa că îți adresez și ție, cititorule, această întrebare preluată de la Cristi Grosaru. Dacă te-ai întâlni cu tine pe stradă, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ai vrea să ți le spui?