Interviu cu Roxana Pacurar. Despre renunțare, pasiuni și redescoperiri

Pe Roxana Pacurar o știu de când se ocupa cu pasiune de prepararea cosmeticelor naturale, de vestitele săpunuri cu arome și forme care-ți activau simțurile. Și o făcea atât de bine încât nu m-aș fi gândit că ar renunța vreodată sau cel puțin nu în viitorul apropiat. Mânuțele ei și creativitatea se întâlneau într-o lume pline de arome și culori care-ți furau ochii. Și când vedeai cât de mult se implica pentru fiecare detaliu, mai că-ți venea să le comanzi doar de dragul ei.

Sunt convinsă că prea puțini oameni știu de existența ei, dar mi-ar plăcea să găsiți în aceste rânduri inspirație spre redescoperiri și pasiuni, chiar dacă asta vă va determina să faceți alegeri și să renunțați la altceva. Ce-mi place și mai mult la ea este că de la o pasionată de confecționarea săpunurilor din ingrediente naturale a ajuns o mare devoratoare de cărți, anul trecut citind nu mai puțin de 401 cărți, conform profilului ei de pe Goodreads.

Cine-i Roxana Pacurar? Descrie-te în 10 cuvinte.

Încă nu m-am decis. Sunt un amestec de contradicții. Ador mărunțișurile decorative și cu toate astea le folosesc doar ca decor pentru poze, îndesându-le apoi în cutii, pentru că îmi place mai mult stilul minimalist. Îmi plac lecturile optimiste, dar consider că nimic nu se compară cu un final care te dă peste cap prin tristețea lui. De cele mai multe ori, mă hlizesc și sunt numai un zâmbet. Ascult Evanescence, Eminem sau Rammstein. Îmi place să vorbesc cu alți oameni, să îi ascult sau să fiu ascultată, însă dacă m-ai pune acum să aleg între asta și a sta singură pe o bancă în parc, ar fi o alegere destul de grea.

Ce ți-a adus cea mai mare satisfacție în perioada în care te ocupai cu cosmeticele naturale?

Wow, parcă a trecut un car de ani de atunci! Cea mai mare bucurie era reacția oamenilor cu privire la produsele pe care le făceam. Am început pentru mine, îmi oferea în primul rând satisfacție mie, și am rămas surprinsă să văd că și alții apreciază munca mea. Mereu am fost pasionată de handmade și DIY, dar când la final de zi vedeam mesajele celor la care ajungeau produsele mele, când vedeam ca au observat că lucrez cu grijă, că am asortat, de exemplu, panglicile cu florile din cutia în care erau așezate cosmeticele, ajungeam să am pe față, minute în șir, un zâmbet mare, mare! Datorită acelei perioade din viața mea am ajuns să cunosc mulți oameni interesanți, oameni cu care vorbesc și acum în diverse circumstanțe. Cum ai zis și tu, chiar și pe tine te știu de atunci, și uite, ani mai târziu, fără discuții în domeniu, am descoperit că încă avem „de vorbit”, lucru care mă bucură.

Ce s-a schimbat între timp în lumea cosmeticelor sau în lumea ta? Cititorii nu știu că tu ai renunțat complet la mica ta afacere de produse naturale.

Viața s-a schimbat și e încă într-o continuă schimbare. Am renunțat pentru că după ani de zile de făcut asta, devenise prea mult pentru mine. Am ajuns să fiu nevoită să aleg: continui pasiunea mea cu un ajutor, delegând o parte din atribuții și o dată cu ele, renunțând la o parte din plăcerile pe care le obțineam făcând singură totul, sau renunț? Știi ce am ales.

Cum ai ales cărțile? Ce te-a determinat să devii o cititoare pasionată?

O să fiu un pic poetică și o să zic că ele m-au ales pe mine :)) . Cum stăteam eu așa liniștită acum muuuuulți ani, am văzut o carte pe un raft. Erau mai multe de fapt, colorate, cu tot felul de coperți, dar asta m-a intrigat tare! Pe cotorul ei scria Maitreyi și cred că m-a atras că numele era ciudat. Citisem până atunci, desigur, ca orice copil conștiincios, toate lecturile obligatorii de școală, dar de asta nu știam nimic. Aveam cred, vreo 14 ani. Cred, nu îmi amintesc exact. De atunci am citit Maitreyi în fiecare an, vreo 5-6 ani la rând, în fiecare vară. Devenise ca un ritual. Desigur, printre lecturile de școală, strecuram clasici. Apoi, anii au trecut și am ales cărțile în funcție de nevoi, de timp si de multe alte circumstanțe.

Te urmăresc pe Goodreads și am observat că în anul 2020 ai citit peste 400 de cărți. Cum ai reușit? Ai vreun secret?

După cum știi, 2020 a fost un an special. A fost un an în care socializarea a fost mai mult online, iar ieșirile cu prietenii au ajuns să… nu fie. Ca oricare, mi-am concentrat atenția pe altceva, să nu o iau razna. Perioada pandemiei mi-a oferit o oarecare libertate și am ajuns să pot face din noapte zi și din zi noapte, și în final, să renunț la noapte complet când voiam. Am renunțat și la altele, la clasicul scroll pe Facebook ce îmi ocupa cel puțin o oră zilnic, la filmul pe care îl vedeam în fiecare seară pe Netflix, la pierdut vremea aiurea. Totodată, am ales să citesc ebook-uri fapt care m-a ajutat foarte mult, putând să citesc inclusiv de pe telefon, oriunde m-aș fi aflat, și în orice timp din zi sau din noapte. Ajută foarte mult și faptul ca sunt un fast reader, adică citesc în jur de o pagină pe minut așa că nici nu îmi dau seama când termin o carte de 200 de pagini, de exemplu.

Care-i stilul tău literar? Recomandă-ne 3 cărți și argumentează-ți alegerile.

În afară de cărțile de dezvoltare personală, pot citit orice. Am avut diverse perioade, iar acum sunt de ceva vreme la romance și fantasy. Nu suport cărțile prea „dulci”, cu situații trase de păr și dialoguri ce nu par reale, indiferent de gen. Trei cărți? Cum, doar trei? Ce faci cu DOAR TREI?!!!??:)) Dacă vrei un fantasy cu peisaje de basm care îți vor rămâne în minte luni de zile după ce termini cartea, îți recomand Argintul preschimbat de Naomi Novik. Dacă n-ai mai plâns de mult și n-ai triggere cu privire la abuzul de substanțe interzise, Garden of goodbyes, de Faith Andrews te poate ajută în privința asta. Master of salt and bones de Keri Lake are un aer gotic și are un twist de rămâi cu gura căscată, iar Too late de Colleen Hoover e atât de bine scrisă încât la final ajungi să îl ai la suflet și pe cel mai nenorocit dintre personaje, cel pe care îl voiam mort încă din primele rânduri. Hmm, ai zis doar trei, nu? 😛

Ce sfaturi ai pentru oameni atât din perspectiva unui om care a renunțat la o pasiune pentru o alta, cât și din perspectiva unui cititor înrăit?

Nu consider că am renunțat la o pasiune pentru alta. La una am renunțat pentru că nu mai putea fi ceea ce îmi doream, iar cealaltă a ajuns involuntar să îi ia locul dar mereu a fost cumva acolo, în spate. Din perspectiva unui om normal, pot să spun doar atât: viața e scurtă, nu pierdeți vremea cu lucruri care nu vă oferă bucurie!

Care-s planurile tale de viitor – dacă dorești să ni le împărtășești? 

Momentan trăiesc în prezent, de viitor îți spun când ajung acolo! 

Îți mulțumesc pentru oportunitatea asta! Îți mulțumesc, mai ales, că ai considerat că aș avea ceva interesant de spus, fapt care nu poate decât să mă bucure și mă facă să caut în mine acel „ceva” pe care l-ai văzut tu.

Îi mulțumesc și eu Roxanei pe această cale și continui să mă delectez cu aceste rânduri pline de simplitate, dar în același timp cu multă inspirație. O puteți urmări pe Goodreads și pe Facebook: Roxana Pacurar (Midnight.and.black).

Particip la Spring SuperBlog 2021

Îmi place, uneori, ca lucrurile să se întâmple cum vreau eu. Din păcate, nu ies așa de fiecare dată. Dar e ok. În asta constă maturizarea noastră emoțională (care nu are legătură cu vârsta, de cele mai multe ori), în acceptarea ideii de a pierde și în a ideii că nu deții controlul asupra tuturor lucrurilor. Fie că dau de o situație incomodă în care nu știu cum să mă port sau fie că sentimentele mi-au fost rănite, spun asta celorlalți. Și o fac direct, fără diplomație. Nu pot să cosmetizez, să fac totul să pară mai puțin negru. Sunt tragică. Ori e albă, ori e neagră. Am încercat alte abordări, dar pe cuvânt că nu vreau să ajung să mă prefac de dragul artei. Asta ar însemna să fiu cine vor alții să fiu. De multe ori am jignit cu sinceritatea mea, deși nu acesta era rezultatul la care mă gândeam.

Acesta cred că este cel mai mare defect al meu: faptul că sunt prea directă. Și totuși, vreau să fac o schimbare în privința asta, vreau să-mi corectez apucăturile și să învăț de la specialiști în comunicare și diplomație sau de la oameni care au succes în domeniul comunicării, al scrierii creative. Deci, trebuie luate niște măsuri de urgență.

Particip la Spring SuperBlog 2021 pentru a-mi îmbunătăți tehnicile de comunicare

Cum există mai multe tipuri de comunicare, pe mine mă interesează cea verbală, adică cea bazată pe cuvântul vorbit sau scris. Primul pas l-am făcut. M-am înscris la un curs de comunicare eficientă care să mă ajute să transmit mesajul corect, într-o formă obiectivă, justă și cu rezultat pozitiv. Și nu este doar despre comunicarea în public. Asta este altceva. Este și despre cea în relațiile cu cei dragi. Al doilea pas este că mă înscriu la Spring SuperBlog 2021, fiind cea de-a 22-a ediție a proiectului. Am mai făcut pasul acesta în trecut, dar se pare că am fost împinsă de motive mult prea egoiste și bineînțeles, am și pierdut. Dar sunt ok cu asta. Acum, pe lângă motivele egoiste și ajustate din trecut, mai am unul nou: să-mi îmbunătățesc tehnicile de comunicare.

Poate te întrebi cum te poate ajuta un concurs de scriere creativă să îți îmbunătățești felul în care comunici. Garantat, te poate ajuta prin multe forme. Mai întâi, Claudia Pătrașcu, unul dintre organizatori, este un ideal pe care oricine vrea să-l atingă într-ale diplomației. Știe cum să împace pe toată lumea, știe să stingă un foc ce pare să se transforme într-un incendiu de proporții și ce-i mai important, știe să asculte. Un om care știe să asculte îți înțelege mai bine frământările. Și asta te poate inspira.

Apoi, brief-urile date în urma cărora se scriu articolele transmit niște mesaje, iar cu cât mesajele sunt mai clare și mai concise, cu atât rezultatul va fi mai satisfăcător, adică oamenii vor ști exact ce să urmărească și ce trebuie să puncteze în scrierile lor. În trecut, au fost câteva brief-uri formulate incert, cu loc de interpretări, iar de acolo au pornit și câteva discuții în contradictoriu. Deci, e foarte important să îți alegi cuvintele potrivite pentru a transmite mesajul dorit.

Ok. Poate te mai întrebi ce anume este SuperBlog. Ei, bine, în mare parte este un concurs adresat numai bloggerilor. Este o competiție de scriere creativă și un maraton al suspansului. Aceasta este a treia oară când mă înscriu. Primele două dăți au fost așa, de testare și pentru a mă lămuri exact care-i treaba. Și am căzut și în capcana de a scrie numai pentru competiție, când, de fapt, scopul blogului meu este altul. Nici acum nu am fost 100% convinsă că merită să mă înscriu pentru a nu mă abate din nou de la drum, dar nah, am zis că nu am nimic de pierdut dacă-mi mai încerc norocul. Riști și câștigi, așa-i? Adică, nu mă înțelegeți greșit. SuperBlog e un concurs la care trebuie musai să participi măcar o dată în viață dacă ești blogger.

De data asta nu mi-am setat așteptări. Fie ce-o fi. O să mă implic acolo unde simt că am ceva de spus și o voi face cu toată ființa mea. Mă voi strădui mai mult, mă voi corecta și voi fi mai îngăduitoare cu mine acolo unde voi eșua. Mă voi baza și pe spontaneitate (să nu spuneți nimănui, dar nu știu ce-mi veni, nu sunt deloc spontană). Inspirație să fie!

Dacă ești blogger și îți dorești să participi la SuperBlog 2021, accesează link-ul de înscriere, citește condițiile de participare și aruncă o privire pe lista de premii. Mult succes!

Turist în orașul tău. Tips & tricks

Weekend-ul trecut am avut parte de o vreme însorită, cu temperaturi de 10-15 grade pentru un februarie geros, cum a fost săptămâna trecută. Apropo de săptămâna trecută. Aici, în Olanda au fost minus 10 grade, mai rar pentru zona aceasta, și oamenii au profitat și de faptul că au înghețat canalele, patinând. E drept că noi nu am avut patine, dar tot am încercat gheața cu bocanci/cizme.

Vremea aceasta însorită îmi creează atmosferă de vacanță, sau cel puțin așa sunt eu setată să văd treaba. Și m-am gândit: de ce să plec altundeva dacă în orașul meu mă simt ca-n concediu, dacă mă simt ca un turist în orașul meu? Așa, ca o paranteză – nu sunt în concediu, ba chiar duminică am fost la muncă. Revenind, da, cred că ține de mentalul nostru să ne simțim bine oriunde și liberi oricând. Voi nu ați pățit să mergeți într-o locație de vis în vacanță și totuși să vă simțiți prost-dispuși? Și asta pentru că avem, uneori, impresia că fugind de probleme într-un loc impresionant, o să și scăpăm de ele, dar, de fapt, ele sunt mereu în mintea noastră. Eu am pățit-o de câteva ori. Târziu mi-am dat seama că am tendința să fug de probleme. Și nu numai asta, dar și îi indispunem pe cei care ne însoțesc cu problemele noastre, aparent grave. Și chiar dacă locația ne oferă multe beneficii și dispunem de servicii de top, tot vom găsi lucruri de care să nu fim mulțumiți. Nu vorbesc de cazuri în care proasta gestionare și managementul aduc necazuri în unitatea de cazare sau în restaurante, ci de situațiile în care devenim tentați să căutăm nod în papură sau să facem din țânțar, armăsar, cum bine zic aceste vorbe populare.

Una este să scăpăm de stres, să ne eliberăm mintea de toată energia negativă, alta este să ducem cu noi tot bagajul inutil și încărcătură emoțională grea care ne aduc și mai multe neplăceri. Știți cum e? Vă zic raportându-mă tot la mine și cred că vi s-a întâmplat și vouă. Dacă suntem setați pe rezolvarea problemelor în vacanță, plecăm din start cu o premisă greșită. Și atunci avem tendința să ne focusăm pe tot ce merge prost în vacanță. Vedem scama de pe pat, vedem furculița pusă într-o parte, luăm graba ospătarului ca pe o ofensă personală, etc. Mai bine ne propunem să ne relaxăm, pur și simplu, și să ne lăsăm mintea deschisă oricăror mici descoperiri.

Sper că încă sunteți curioși de subiectul acestui articol, mai ales acum, în pandemie, când suntem sfătuiți să nu călătorim în interes personal. Haideți să vedem mai departe cum puteți să vă redescoperiți orașul.

Eu și aparatul foto în oglinda unei motociclete

Cum să fii turist în orașul tău? trucuri și sfaturi de urmat

Caută un loc nou.

Sunt convinsă că nu cunoști fiecare părticică a localității în care trăiești. Eu am locuit primii mei 26 de ani în Sibiu și sunt multe zone pe care nu le cunosc deloc. Le cunosc doar pe cele populare sau cele în care sunt situate școlile, locul de muncă, casele prietenilor, cartierul în care locuiam. Așa că, ia-ți rucsacul, o apă și du-te în locul acela în care ai tot amânat să mergi din diverse motive. Sau fă o plimbare random pe străduțe, admiră fiecare casă, fiecare clădire, caută un spațiu verde de care habar nu aveai. Sunt sigură că sunt multe locșoare ce așteaptă să le vezi. De curând, în Vlissingen, am găsit o pădure mică, dar tare faină, cu ghiocei, cu un mic loc de joacă pentru copii. Continuă să mă surprindă și-mi dau seama că mai sunt multe de descoperit în ciuda faptului că este un oraș mic. Și apropo de străduțe și case. Îmi place să mă pierd printre ele, să mai trag câte-o privire pe furiș în casele oamenilor și să le apreciez gusturile în materie de decor.

Încearcă o nouă experiență.

Ce-ar fi să încerci un restaurant tematic, cu specific din diverse țări ale lumii? Mie îmi plac restaurantele grecești, italiene, turcești, chinezești pentru rețetele tradiționale și gustoase, unele și sănătoase. Sau poate vrei să iei masa într-un restaurant turn? Sau cum ar fi să încerci o plimbare cu barca (asta dacă locuiești într-un oraș cu un râu sau pe malul mării)? Orice nouă experiență ce te duce cu gândul la vacanță și te face să evadezi din cotidian e oricând bine-venită, chiar și la tine în oraș. Ce zici de o piesă de teatru cu actorii locali? Și dacă mai ești însoțit/ă și de o persoană dragă ție, plăcerea va fi și mai mare.

Dar de a lua cu tine un aparat foto profesionist sau chiar telefonul pentru a poza orice îți atrage atenția, cum ți se pare? Eu mai fac asta, uneori. Nu trebuie ceva profesional, dacă nu face parte din pasiunile tale. Joacă-te, amuză-te de ceea ce-ți iese. Deschide-te și privește cu alți ochi – e o metaforă -ceea ce te înconjoară, privește oamenii, turiștii, extazul de pe chipul lor.

Cazează-te minim o noapte la un hotel.

Tot ca o extensie în căutarea unei experiențe noi încadrez și o noapte de cazare la un hotel, dar hai să spunem unul cu mai multe stele pentru ca efectul să fie și mai puternic. De ce-ți propun asta? Pentru că pe lângă răsfățul de care ai parte acolo, adică nu trebuie să te gospodărești, o să primești tot felul de informații despre oraș și chiar dacă le știi, ascultă-le cu interes. Lasă-i pe oameni să te pună la curent cu locațiile populare, cu mâncărurile tradiționale, cu evenimentele locale, chiar dacă tu ești de-al casei, cum se zice. De câte ori mă cazez în Sibiu am parte de aceste informații și-mi place să le aud și de la alți oameni. Îmi provoacă un sentiment de mândrie că și alți oameni iubesc orașul la fel ca și mine.

Caută curiozități despre orașul tău.

Zilele trecute m-am uitat prin vitrinele magazinelor de suveniruri – zic vitrine pentru că în Olanda încă sunt închise – și am descoperit tot felul de amănunte noi din ele. Eu cred că e o idee foarte bună să vezi suvenirurile ca pe un mod de informare despre oraș. Sunt suveniruri istorice, cu imagini cu clădiri sau locuri populare ale orașului proiectate pe tot felul de obiecte (mie îmi plăceau magneții de frigider).

Un alt mod prin care mai poți afla curiozități este să cauți în arhivele istorice ale bibliotecilor, dacă ești un fan al cărților sau să vizitezi muzee. Mie îmi plac cele de etnografie, în mod special, dar și cele de artă sunt interesante. Află istoria orașului tău. Excludem navigarea pe google, bine? Țin minte că prin clasa a IX-a am avut o materie opțională în liceu de care am fost foarte încântată și care m-a ajutat să văd Sibiul cu alți ochi, ”Istoria Sibiului”. Bine, nu vă pun să deschideți un manual de istorie, nu vă speriați. E interesant să găsești ce-l face deosebit, ce-l face special, unic. Căutați acel ceva aparte al orașului. O să vă dea o stare de exaltare când aflați curiozități.

Invită un prieten sau un membru al familiei la tine.

Nu cred că nu aveți câte-un prieten sau un membru al familiei care tot așteaptă momentul potrivit să vă facă o vizită. Probabil lipsa timpului liber, distanța și găsirea unei împrejurări potrivite sunt printre scuzele cele mai folosite. Nu zic că nu sunt și adevărate. Convinge-l odată să te viziteze. Propune-i un traseu, scoate plusurile în față și porniți hai-hui pe străzile aglomerate. Ai să revezi locuri pe care nu le-ai mai văzut de luni sau ani buni și asta o să-ți reamintească motivele pentru care încă îl preferi.

Vlissingen

Marile orașe sunt orașele ideale în care poți fi sărac fără rușine. – Camelia Oprița în Zidul gândurilor.

Poate nu te-am convins prea mult de ce să faci asta. Sper ca ceea ce urmează să te motiveze și să te determine să alegi să redescoperi de ce-ți iubești locul natal. Mai am 3 motive pentru care să te transformi într-un turist în orașul tău.

Sursă foto: arhiva mea personală, cu editare în Canva – fotografii de prin oraș.

Top 5 lucruri pe care să nu le faci dacă ești blogger începător

Te-ai hotărât să îți deschizi un blog? Felicitări! Bine ai venit în lumea bloggerilor. O să îți placă sau nu, asta depinde de parcursul pe care-l vei alege. Știu că primești sfaturi foarte bune și foarte proaste. Ce să faci, cum să faci, când să faci. Asta se întâmplă când începi orice. Oamenii sunt bine intenționați, cu siguranță, dar știi cum e, nu poți învăța să pilotezi un avion de la un pianist, nu?  Dă-mi voie să îți prezint aici cele mai frecvente 5 lucruri pe care să nu le faci dacă ești blogger începător. Eu le-am bifat pe toate, așa că vreau să-ți împărtășesc din experiența și greșelile mele pentru a evita să le tranzitezi și tu.

1.Nu îți cumpăra domeniu propriu.

Cel puțin nu din prima cum am procedat eu. Studiază piața de hosting, platformele, vezi prețul cel mai bun, vezi ce ți se oferă de banii pe care-i vei plăti (sumele nu sunt de neglijat). Vei avea mai târziu surpriza că plătești mult prea mult, dar ai beneficii puține spre deloc. Îs pățită, m-am grăbit să-mi iau blog nou pe wordpress pentru care plătesc în jur de 180 €, cu totul, dar dacă vreau să beneficiez de instrumente SEO, de module sau să instalez alte teme mă costă și mai mult. Ops!

2. Nu pierde timp căutând pe ce nișă să te axezi.

Dacă nu ai o pasiune pentru un domeniu anume, nu aștepta să treacă timpul crezând că vei deveni pasionat de anumite lucruri. Să știi că nu-i nimic greșit să nu ai o pasiune bine definită. O poți descoperi cu timpul, scriind. Când am început blogul habar nu aveam spre ce nișă să mă îndrept, dar am scris despre călătorii, dezvoltare personală, tot felul de experiențe, gânduri, lucruri utile. Nici acum nu pot spune că sunt nișată, pentru că scriu în continuare despre cele de mai sus. Să spunem că am un blog cu subiecte vaste, deși nu scriu despre generalități. Știu despre importanța nișei, dar în lumea mea e loc de toate, apropo de numele blogului meu, Lumea Anielei :).

3. Nu te crede cel mai bun.

Pentru că nu ești bun, cel puțin la început. Asta nu înseamnă că nu poți deveni mai bun. Chiar poți deveni expert. Multe ore investite scrierii, chiar sute, multe cărți citite, alte bloguri pe care să le studiezi. Eventual, te poți înscrie și la niște cursuri de scriere creativă sau de comunicare. E mult de muncă, știu. Dar nu te descuraja. Păstrează-ți încrederea în sine și entuziasmul pentru că oamenii vor vedea asta în scrierile tale. Dă-ți ocazia să înveți cât poți, în ritmul tău și pune în aplicare. Ai să râzi dacă îți spun că scriam articole de 300 de cuvinte, rigide și telegrafice, fără emoție sau fără stil – care ți-l șlefuiești cu timpul – și mă așteptam să primesc multe aprecieri, cu sute de vizualizări sau chiar mii pe zi. Da, m-am crezut foarte bună. Adevărul este că eram doar o începătoare.

4. Nu-ți seta așteptări nerealiste.

Cum spuneam și mai sus, de la ideea că te crezi bun, își setezi și așteptări ireale. Hei, e bine să ai un plan, e bine să știi spre ce vrei să te îndrepți, ce rezultate să ai, ce targete să atingi, dar nu-ți seta multe așteptări. Fii sincer cu tine. Pentru că la început te vor citi 2, 3 oameni. Poate după o lună mai câștigi încă 5 cititori. E perfect normal. Doar scriind și perseverând vei câștiga admirația și fidelitatea cititorilor, iar rezultatele vor începe să apară. Acum sunt mii de bloguri pe piața din România, oamenii sunt invadați de sute de articole pe rețelele sociale și e greu să te faci remarcat. E greu, dar nu imposibil. Fii tu însuți, fii onest în articolele tale, fii încrezător, permite-le oamenilor să-ți vadă slăbiciunile, nu numai atuurile. Nimeni nu-i numai lapte și miere. Nu zic să jignești sau să devii circar, rămâi integru.

5. Nu exclude să înveți de la alți bloggeri.

Trebuie să știi ceva. Și ei au fost la început, ca și tine. Au făcut greșeli și apoi au avut și rezultate mărețe. Eu mă pornisem să nu citesc alte bloguri pentru că mergeam pe ideea că nu mă interesează părerea altora și despre ce scriu ei. Și că nu mă învață alții ce să scriu și cum. Total greșit. Asta chiar este o greșeală capitală, să spun așa, în blogging. Pot afirma cu tărie acum că de la ei înveți cel mai mult pe partea de scriere creativă, aspect, creșterea comunității de cititori. Îți vin idei despre tot felul de abordări ale unor subiecte, te provoacă, poți prelua lepșe, puteți colabora scriind guest post-uri și multe alte lucruri. Și nu numai atât, dar s-ar putea să și devii cititor fidel al unora dintre ei. Acum le citesc cu drag pe Diana, Martha, Almona, Raluca, Ana Maria, Oana. Îi citesc și pe Răzvan și Daniel. (Ceilalți bloggeri nu vă supărați pe mine că nu v-am menționat. Fie am uitat, fie încă nu v-am descoperit). Răsfoiește blogosfera și ai să găsești mulți oameni faini, dedicați, implicați și deschiși.

Ce alegi să faci mai departe stă în puterea ta de acțiune. Sper doar să nu faci aceleași greșeli ca și mine la început de drum. Nu este o tragedie, dar scutești timp, bani și energie și astea le poți folosi producând rezultate și crescându-ți lista de cititori.

Lasă-mi un comentariu mai jos dacă ai găsit util acest articol!

8 cărți autobiografice de citit în 2021

Cândva, când spuneam și mă gândeam la categoria de cărți autobiografice, afișam, vrând- nevrând, o respingere totală față de aceasta. Îmi intrase mie în cap, încă din perioada școlii, că biografia înseamnă doar date de memorat, operele autorului și detalii telegrafice. Bine, adevărul este că astfel de informații ni se serveau în anii de școală primară și de liceu. Mi-au trebuit treizeci de ani (da, 30) să îmi dau o palmă peste față – la figurat – și să citesc prima carte autobiografică din viața mea. Dar, știți doar, niciodată nu-i târziu să începi ceva. Așa că, dacă și voi încă mai considerați că despre asta-i vorba într-o astfel de carte, vă înțeleg perfect.

Nici nu-mi amintesc cum de am decis să dau o șansă acestor nestemate. Cert este că acum am o sete de nepotolit în privința nișei de cărți autobiografice. Au fost adevărate surprize. Mi-au depășit toate așteptările și mi-au deschis noi portițe. Am pătruns în lumi ale unor oameni celebri și de succes sau oameni care s-au aflat în circumstanțe periculoase și fără ieșire. M-au determinat să înțeleg mai bine ce înseamnă eșecul și succesul, ce înseamnă să ieși învingător. Vă cer doar atât. Aveți încredere în ce vă voi scrie mai jos și luați în considerare să adăugați pe lista voastră, măcar una sau două.

Această listă de 8 cărți autobiografice de citit în 2021, am făcut-o după criteriul personal, acela că le-am citit pe toate sau sunt în curs de a fi citite. Le voi prezenta în ordinea în care le-am citit, dar toate sunt la fel de interesante și utile dacă știm ce să preluăm din ele. Sunt din domenii diverse ca cel al afacerilor, invențiilor, actorilor, scriitorilor români, al istoriei. Vă asigur că fiecare poveste de viață vine cu un plus valoare, cu momente de suspans în care se iau decizii proaste sau mult chibzuite. Acești oameni au fost în împrejurări diferite, au ales să se încreadă în oportunitățile ce le-au ieșit în cale și au transformat experiențele negative în unele pozitive.

8 cărți autobiografice de citit în 2021

1. Pierderea virginității – Richard Branson

A fost prima carte autobiografică cu care-mi amintesc că mi-am deschis apetitul pentru acest domeniu. O să râdeți, dar la bibliotecă fiind, am frunzărit-o căutând înșiruiri de date, ani și tot felul de evenimente memorabile, crezând că despre asta este vorba. Am împrumutat-o pe criteriul că o vedeam scrisă ca pe-un roman.

Richard Branson este un mare om de afaceri, fiind fondatorul companiilor Virgin, printre care Virgin Atlantic și Virgin Hotels. Recunosc că nu auzisem de el până am primit această recomandare de carte biografie. Aș spune că titlul este ales sugestiv pentru că prezintă maturizarea autorului în domeniul afacerilor, o maturizare ce are loc trecând peste eșecuri și lăsându-se purtat de val. Este genul de persoană care te îndeamnă să trăiești clipa, fără să cugeți prea mult, să iei decizii riscante căci s-ar putea să pierzi șansa vieții tale. Descrie tot felul de aventuri din tinerețe alături de prieteni, cum și-a întemeiat familia și multe alte detalii ce i-au adus succesul. Recomand această carte oamenilor de afaceri ce caută idei, antreprenorilor, dar și tuturor celor care se gândesc serios să o apuce pe calea antreprenoriatului.

Cel curajos poate nu va trăi pentru totdeauna – Dar cei prudenți nu trăiesc deloc.

2. Poirot și cu mine – David Suchet

Recunosc, tare mult mi-a plăcut serialul Hercule Poirot. Iar creatoarea acestui personaj, Agatha Christie, este autoarea mea preferată de romane polițiste. De acolo, cumva, m-am îndreptat spre această carte autobiografică. Cum a ajuns David Suchet să joace rolul lui Poirot, cum s-au desfășurat filmările, cum s-a decis continuarea seriei și multe alte detalii de-ale actorului veți afla în paginile acestei biografii. E plăcut să vezi și din altă perspectivă, să faci loc sufletului tău să îmbrățișeze omul dincolo de ecran. O carte ce se citește ușor, David Suchet având un stil cu totul diferit de personajul Hercule Poirot.

3. Pe firul de păianjen al memoriei – Cella Serghi

Cella Serghi, îndrăgostită de Camil Petrescu și prietenă cu Mihail Sebastian face o incursiune în anii și în momentele care-o determină să scrie Pânza de păianjen. Pasiunea ei pentru Petrescu nu s-a concretizat fizic, în ciuda faptului că și el simțea atracție pentru Cella. O carte de tip memorii, în care autoarea reușește să redea cu emoție și răbdare tot șirul evenimentelor ce au condus-o pe drumul scrierii literare. Camil Petrescu a fost mentorul și unul dintre susținătorii ei: ”Păstrează-ți personalitatea. Fii mai calculată. Răsfrânge în tine sentimente, impresii, aprecieri. E un șiretlic al naturii intime această nevoie de discuții, de confidențe, de prea numeroase prietenii. Disciplinează-te. Ai un fel de grizerie verbală, care te satisface pe moment, dar ce rămâne? Trebuie să aduni în tine tot. Acest tot va izbucni într-o zi în scris. Poți să stai lângă un cireș și să aștepți să se coacă, dar să stai lângă un plop și să aștepți ivirea cireșelor? Asta nu! Nu se scrie un roman spunând: vreau să scriu!” – Camil Petrescu

Cartea ei are și un aer boem pentru că ne duce prin cafenelele din Paris unde a locuit o perioadă sau la întâlnirile literare interbelice ce au loc în casa criticului Eugen Lovinescu, alături de alți scriitori români ai vremii: Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu și alții.

4. Spovedanie – Căutând sensul vieții de Lev Tolstoi

Cred că toți avem câte-un autor pe care-l ocolim din diverse considerente. Eu am fugit de Tolstoi ca de naiba. De ce? Nici acum nu știu. Dar mă bucur enorm că i-am citit unul dintre romane, Anna Karenina. Acolo mi-am dat seama că omul acesta e plin de principii și valori personale asemănătoare cu ale mele. Pur și simplu, mă atrage scriitura lui. Și am descoperit și mai mult despre omul Lev Tolstoi în cartea lui biografică, în pasiunea lui de a-și transmite ideile în ciuda faptului că erau respinse categoric în vremurile Rusiei la începuturile lui 1900. Întrebările lui despre sensul vieții și le pune în raport cu divinitatea. A căutat sensul vieții și în plăcerile deșarte, apucând-o pe acest drum greșit al viciilor.

”Că în învățătură este adevărul, de asta nu mă îndoiesc; dar neîndoielnic este și faptul că în ea se află și minciuna, și eu trebuie să găsesc adevărul și minciuna și să le separ.”

5. Invențiile mele – Autobiografia lui Nikola Tesla

Această carte a fost o surpriză pentru mine. Mă așteptam să citesc o lucrare științifică pe care nu o voi înțelege pe deplin, mai ales că nu le am cu fizica și invențiile. Când colo, s-a dovedit a fi o relatare fascinantă despre copilărie, despre parcursul lui școlar și profesional, despre familia lui, despre prietenia cu scriitorul Mark Twain și relația cu Edison, despre ingineriile lui electrice. Tesla a fost un geniu, cu un IQ mai mare decât al lui Einstein și avea capacitatea de a-și vizualiza invențiile. Printre cele mai cunoscute invenții ale lui sunt: bobina Tesla, curentul alternativ, telecomanda, radioul, becul fără filament. Cu toate astea, a fost urmărit de nedreptăți, trăia o viață singuratică, ducea lipsă de spirit antreprenorial și asta s-a văzut în încercările lui de a atrage oameni care să-i sponsorizeze invențiile. A murit sărac într-o cameră de hotel din New York.

”Cred cu toată convingerea într-o lege a compensației. Adevăratele răsplăți sunt întotdeauna proporționale cu truda depusă și cu sacrificiile făcute. Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt sigur că, dintre toate invențiile mele, transmițătorul amplificator se va dovedi a fi cel mai important și mai valoros pentru generațiile următoare.”

6. Eu sunt Malala – Malala Yousafzai

Malala este o fată ce a luptat pentru dreptul ei la educație cu prețul propriei vieți, în timpul ocupației Pakistanului de către talibani. Este un best-seller internațional, cu multe premii printre care premiul Goodreads Choice pentru cele mai bune memorii și autobiografii în 2013, premiul Nobel pentru pace în 2014 , Medalia Philadelphia pentru Libertate. Lupta ei pentru accesul femeilor la educație continuă și astăzi prin fundațiile înființate. Nu vă dezvălui mai multe despre evenimentele din carte, zic doar atât: citiți-o!

”Uitându-mă la televizor, o voce interioară mi-a șoptit: De ce nu te duci tu să lupți pentru drepturile femeilor? De ce nu te lupți să faci din Pakistan un loc mai bun? … În timp ce toată lumea din jurul meu plângea, eu păstram acest secret. O să continui să lupt pentru pace și democrație în țara mea, mi-am spus.”

7. Viața și opera mea – Henry Ford

Henry Ford nu a fost doar inventatorul automobilului cu același nume, ci și un revoluționar al metodelor ce vizează munca din producția în serie. A pus pe primul loc calitatea serviciilor oferite, a plasat satisfacția clienților mai presus decât profitul considerând că era mult mai important ca el să întrețină o relație cu cumpărătorul chiar și după ce vânzarea a avut loc. A introdus, ca serviciu opțional, asigurarea mașinii. Sloganul lui era ”Când una dintre mașinile mele se strică, știu că eu sunt de vină!” A simplificat producția prin introducerea liniei de asamblare, ce a dus la împărțirea și subîmpărțirea operațiunilor. Era înzestrat cu un spirit antreprenorial remarcabil, făcând o avere uriașă. În Statele Unite a vândut aproximativ 15 000 000, în primii douăzeci de ani ai mașinii Ford Modelul T.

”Dacă succesul înseamnă pietrificare, atunci nu trebuie decât să dăm satisfacție părții leneșe a minții; dar dacă succesul înseamnă creștere, atunci trebuie să ne trezim nou-nouți în fiecare dimineață și să rămânem treji pe tot parcursul zilei.”

”A privi spre înainte, a te gândi mereu să încerci să faci mai mult generează o mentalitate conform căreia nimic nu e imposibil.”

8. Povestea mea – Michelle Obama

Recunosc. Încă nu am citit-o, dar mi-a atras atenția fragmentul de pe coperta din spate. Știu că nu se judecă o carte după copertă, dar trebuie neapărat să-l scriu aici:

Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m-a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi-a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să-mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m-au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos și perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.

Acum că v-am oferit o scurtă listă de cărți autobiografice de citit în 2021, vă întreb și pe voi. Care sunt preferințele voastre în acest domeniu? Și dacă v-am stârnit interesul, le găsiți pe câteva dintre ele aici.

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu!

Continui seria de guest post-uri cu Ana Maria Haller, blogger pasionat de carte, călătorii, spiritualitate, ea însăși cu un suflet frumos și deschis.

Acesta a fost răspunsul pe care i l-am dat Anielei la întrebarea: Dacă te-ai întâlni cu tine pe stradă, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ai vrea să ți le spui?

În nebunia vieții de zi cu zi uităm să ne oprim, să ne „tragem sufletul”. Să ne oprim să vedem frumosul și minunea din jurul nostru. Agitația ne transformă în niște versiuni deformate ale ființei noastre. Suntem mereu pregătiți pentru a da replica, mereu pregătiți de ceartă, pregătiți pentru a riposta. Avem mereu impresia că noi știm ceea ce este bine, că suntem cei mai frumoși, cei mai deștepți, cei mai cei!

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu.

Ia o pauză!

Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu mine când aș fi copil, să mă iau în brațe și să-i vorbesc frumos acelui pui de om. Să-i spun să nu-și piardă încrederea orice s-ar întâmpla. Să-i spun că uneori viața este nedreaptă, însă schimbarea cursului nu înseamnă ceva neapărat rău. Că unele rele vin doar pentru a ne face să progresăm. Că nu trebuie să-i răspunzi celuilalt așa cum îți răspunde el. Că o răutate nu trebuie să te afecteze atât de mult încât să renunți la visul tău. Dumnezeu ne trimite mereu numai îngeri. (Conversații cu Dumnezeu – Neale Donald Walsh)

Aș vrea ca acest copil să-și păstreze puritatea sufletului mereu, să fie bucuros de fiecare zi care îi este dată și să fie recunoscător pentru că este sănătos, voios, fericit, și să răspândească și asupra celor din jurul lui fericire. Aș vrea să înțeleagă că atunci când cineva este răutăcios la adresa lui este pentru că el însuși are o problemă cu sine, că se simte hărțuit și neapreciat de părinți, de colegi, de oamenii din jurul lui.

Fii lumina pentru ceilalți

Mi-ar plăcea să fie lumina din viața celorlalți, dar să nu uite de sine. Să nu uite că trebuie să aibă grijă de el însuși, de sănătatea lui și de ceea ce-i place lui mai mult să facă. Să nu dea tot de la el pentru că există șansa să nu mai rămână cu nimic. Să lase loc în inima lui pentru toată lumea, dar să păstreze doar acele lucruri valoroase în sufletul lui.

Să-și iubească părinții, sora și bunicii, însă să-și dea voie să mai și greșească uneori. Să fii copilul perfect poate fi obositor pentru orice. Să nu se judece prea dur pentru deciziile pe care le ia, pentru că acelea sunt cele mai bune soluții la momentul respectiv. E normal să greșești, oricine este pasibil de greșeală. Oamenii perfectibili sunt cei mai nefericiți. De ce? Pentru că atunci când tinzi spre perfecțiune ești dur cu tine, te obosești și te judeci dur pentru nereușite.

Ești unic

Să nu uite că nu este ca X sau că Y, și că Dumnezeu l-a făcut unic și l-a trimis cu un scop pe acest pământ. Să-și caute menirea în ceea ce-i place și face cu drag. Să fie bun și să arate compasiune și nu milă. Compasiunea vine din înțelegere și din sentimentele tale nobile. Mila vine din frică și din aroganță.

Scopul nu este să fii mai bun decât ceilalți, scopul tău este să fii mai bun decât ai fost ieri.

Să nu-ți fie frică sau să-ți fie doar atât cât să nu-ți pui viața în pericol. Dumnezeu este mereu cu tine și în tine. Dă-ți timp să te rogi, să meditezi și să-i simți prezența cu fiecare adiere de vânt, cu fiecare rază de soare, cu fiecare frunză căzută. El este acolo și te veghează.

Nu încerca să-ți faci dreptate singur!

Nu încerca să-ți faci dreptate singur! Chiar dacă ți s-a făcut o nedreptate, încearcă mijloace prin care să nu-i răspunzi adversarului tău cu aceeași monedă. Karma este cea care îi va da înapoi ceea ce ți-a făcut ție cândva. Cum te tratează oamenii este karma lor, cum îi tratezi tu pe ei este karma ta. Ți se va da cu măsura cu care tu ai măsurat. Oprește-te dacă consideri că faci ceva rău! Ai această abilitate de a-ți da seama când ceva este rău. Sufletul tău, din experiențele anterioare, o știe.

„Când îți este frică, roagă-te. Când simți că îți pierzi credința, roagă-te. Când obosești și nu mai vrei să înaintezi, roagă-te. Când iubești, când ți-e dor, când te doare… roagă-te. Dumnezeu e singurul care ascultă ce inima spune și tot El îi poate șterge lacrimile.”

Ioana Sirghei

Nu toți oamenii vor să fie salvați. Nu este doar jobul tău de a schimba lumea sau mentalități. Pe unii îi poți ajuta doar dându-le dragostea ta, mai mult decât atât nu poți face. Nu te pierde pe tine ajutându-i pe ei. Scopul tău pe acest pământ nu este doar ajutorul unei persoane, ci a tuturor care-și doresc acest lucru. Fii iubire și dăruiește iubire!

„Durerea durează în corp 30 de secunde, restul timpului sunt gândurile noastre care îmbracă durerea în haine groase și o fac să transpire în noi, paralizându-ne sau congelându-ne. Cine sau ce ne dezgheață?”

Hrisostom Filipescu

Trecut versus viitor

Trecutul este în capul tău, însă viitorul este în mâinile tale! Nu te opri din drumul tău dacă ai făcut ceva greșit. Lasă-l să treacă și gândește pozitiv. Ceea ce ți s-a întâmplat în trecut nu te definește pentru ceea ce ești în prezent. Nu trebuie să dai explicații nimănui! Ceea ce s-a întâmplat este doar între tine și Dumnezeu, și doar El are dreptul să te judece dacă va dori acest lucru.

Nu uita să rămâi cu un suflet frumos mereu.

Un mesaj către mine, către copilul din mine, către adultul din mine. Dacă tot ceea ce am scris mai sus a trezit și ceva în tine, te invit pe blogul meu de carte dusacucartea.ro și pe ladyinblack.ro pentru a descoperi multe cărți interesante și subiecte deosebite.

Mulțumesc, Aniela pentru găzduire!

Așa că îți adresez și ție, cititorule, această întrebare preluată de la Cristi Grosaru. Dacă te-ai întâlni cu tine pe stradă, care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care ai vrea să ți le spui?

Ce este frustrarea?

Frustrarea vine din neputința de a schimba ceva legat de o situație neplăcută sau de o problemă, din prea multe sarcini și task-uri, din încercarea de a face lucrurile perfect și de a mulțumi pe toată lumea, din prea multe așteptări și dorințe neîmplinite și din multe limitări impuse. Ce este frustrarea, pe larg?

Mai întâi, vreau să vă spun ceva. Eu am fost o persoană frustrată, să știți. Am avut comportamentul unui om frustrat timp de 2-3 ani. Am fost o persoană furioasă, anxioasă, nervoasă și prost-dispusă, mult prea obosită, copleșită de o grămadă de lucruri pe care trebuia să le fac, de multe ori, neînțeleasă, judecată aspru de ceilalți și pusă la zid, dar și o persoană care, la rândul ei, îi judeca pe ceilalți. Nu mi-am dorit asta, dar cumva, s-a întâmplat. Mă bucur că nu am intrat în depresie. Am simțit cum pierd controlul asupra multor situații și asta mi-a adâncit și mai tare sentimentul de frustrare. Am simțit că nu mai sunt eu. Cred că nu ți-ai fi dorit să fii în preajma mea. Dar cui i-ar plăcea să fie în preajma unei persoane frustrate? Mie nu, sincer. Și acum înțeleg și de ce am fost respinsă de câteva persoane.

Când apare frustrarea?

Frustrarea și neliniștea provin din faptul că nu dați ascultare sufletului vostru. – Neale Donald Walsch

Apare zi de zi. La fiecare eșec, la fiecare vis neîmplinit, în fiecare situație pe care nu o putem controla sau în fiecare moment în care îi punem pe ceilalți pe primul loc, în detrimentul propriei persoane. Simți că toată lumea e împotriva ta și toată lumea vrea ceva de la tine. E un sentiment apăsător și distrugător. Ai multă furie, multă energie negativă, multă încărcătură inutilă și nu știi cum să scapi de toate astea. Refulezi. Apoi, faci iar ceva ce nu-ți aduce plăcere și satisfacție și se adună și mai multă frustrare. Așa ajunsesem eu. Îmi încețoșase rațiunea și îmi distrugea și fărâma de creativitate pe care o mai aveam. Nu aveam o direcție spre care să-mi îndrept viața, o pasiune, un hobby, un sens sau un vis de descoperit. Fiecare zi era la fel, fiecare lucru greșit sau nepotrivit îmi aducea și mai multă frustrare. Nu eram rezistentă și nici nu încercam să devin. Din frustrare s-a născut și vinovăția, în cazul meu.

La mine apărea des când, efectiv, nu-mi găseam timp să mă ocup și de altceva în afară de a avea grijă de copil și de casă. Mă simțeam prinsă de acest rol de mamă. De multe ori așteptam somnul copilului pentru a citi, a viziona un film, dar de cele mai multe ori, somnul lui de prânz era foarte scurt, cam 30-40 de minute. Apărea iar neputința. Aici se regăsesc multe proaspete mămici, sunt efectiv copleșite de grămada de activități casnice și de îngrijirea copilului. Apropo, ca o paranteză, un studiu recent spune că mamele muncesc într-o săptămână, în medie, 98 de ore, echivalentul a două joburi full-time + unul part-time. Gândiți-vă la asta.

Dacă e să ne raportăm la situația actuală, pandemia a fost cauza multor frustrări, la nivel mondial. Faptul că o situație de genul acesta, pe care nu am putut-o controla și care ne-a scos complet din rutinele noastre, ne-a determinat să ne reevaluăm valorile și prioritățile forțat, ci nu în ritmul nostru, a dus la inadaptare și la acumularea unei presiuni uriașe, mai ales în cazul celor care nu am exercițiul flexibilității și al deschiderii.

Comportamentul unui om frustrat

Semnalarea frustrării este bună. Faptul că e prezentă trage un semnal de alarmă și spune ceva despre momentul în care te afli. Doar că atunci nici nu realizezi că ești un om frustrat. În cazul meu, când îmi spunea cineva asta mă înfuriam, încercam să mă apăr că doar asta știam să fac cel mai bine. Și spuneam că i se pare, că sunt doar obosită sau multe alte motive cu care mă abăteam de la subiect. Sau mă puneam în postura de victimă. Cea care le face pe toate și în schimb, uite ce primește. Aveam impresia că mie mi se cuvine totul.

Faptul că simți că este ceva în neregulă este un lucru bun, corpul și mintea îți transmit semnale că nu ești ok, deci trebuie să iei atitudine. Dar felul în care iei atitudine și cum te manifești, de cele mai multe ori, se întâmplă să fie într-un mod nociv, dăunător și nejustificabil. Cum am amintit mai sus se ajunge la furie, agresivitate, vorbe nepotrivite, ură, ranchiună, nerăbdare, insatisfacție, un dezechilibru cu sinele interior.

Eram într-o stare de tensiune interioară și asta a fost și cauza unor certuri și neînțelegeri nesfârșite cu partenerul de viață. Și astfel, dădeam vina pe el, el era motivul mâniei și al suferinței mele. Îmi lipsea liniștea interioară. Eram ca un zombie umblător. Îmi lipsea dedicarea, dragostea de viață.

Și sănătatea mi-a fost afectată. Aveam des migrene puternice care se soldau cu vomă. Mi-am găsit alinare în mâncare, în dulciuri, iar asta s-a văzut, căci am luat destule kilograme. Deci, eram cam distrusă, pe termen lung.

Gestionarea frustrării

Frustrarea duce la o rigiditate și la o închidere spre lucruri noi, spre descoperirea unor pasiuni. Tocmai că asta este soluția optimă pentru a o gestiona. A încerca lucruri noi și a te pune pe primul loc, a-ți da undă verde pentru a face lucruri care-ți plac. Printr-o minune, eu am început cu sportul. M-am înscris la o sală de fitness și am început să merg mai des la coafor și la cosmetică. Am început să am grijă de mine. Am început să urmez cursuri de dezvoltare personală, să citesc cărți de dezvoltare personală, să mă studiez mai mult și să mă controlez și mai mult. Am început să practic reziliența și să exersez răbdarea. Chiar și blogul acesta a venit, nu din frustrare, ci în momentul în care mă vindecam de frustrare. Mi-am redescoperit pasiunea pentru scris. Chiar și migrenele s-au rărit. Încerc să fiu mai disciplinată în legătură cu alimentația. Am exersat și toleranța față de ceilalți și am început să fiu mai îngăduitoare cu greșelile lor. Asta nu înseamnă că accept pe oricine în preajma mea. Nu mă înțelegeți greșit, nu spun din aroganță și nici nu mă consider superioară. Doar că sunt unii oameni cu care nu ai nimic în comun sau alții care sunt sugători de energie și te lasă fără vlagă. Prefer singurătatea, sincer. Acolo pot să fiu creativă și liberă.

Faceți-vă o analiză, puneți-vă pe stop activitățile și întrebați-vă. Ce mi se întâmplă? De ce mă simt atât de mizerabil? De ce nimic din ce fac nu-mi aduce satisfacție și mulțumire? De ce mă plictisește orice activitate? O introspecție ajută mereu. Eu am descoperit că nu am viața pe care mi-o doresc, că nu sunt omul care vreau să fiu, nu care vor alții să fiu. Nu eram în viața pe care vreau să o trăiesc. Sufletul meu tânjea după împlinire, recunoaștere, apreciere. O să vedeți că în interiorul vostru se ascund comori de care nu știați și care abia așteaptă să fie căutate. Scoateți-le la iveală. Noi, ceilalți avem nevoie de ele.

Sper ca experiența mea legată de gestionare să vă ajute. Sfatul meu este să acționați, să căutați, să fiți curioși, să descoperiți și lucruri cu care nu sunteți obișnuiți, să practicați un sport, chiar și 10-15 minute pe zi, să ascultați muzică de relaxare, să petreceți timp îmbunătățindu-vă. Puterea transformării este în mâinile noastre. Eu mi-am îmbunătățit viața semnificativ, cu pași mici. Nu mă opresc, continui. Cred că oricine poate face asta.

Transformarea este jocul meu preferat și din experiența mea, furia și frustrarea sunt rezultatele faptului că nu ai fost autentic undeva în viața ta sau cu cineva în viața ta. – Jason Mraz

Ce este fericirea?

Ce-i face pe oameni cu adevărat fericiți? De ce toată lumea caută să atingă fericirea? Chiar avem nevoie de fericire sau putem trăi fără ea?

Și eu, la fel ca și voi, mi-am pus aceste întrebări. Consider că fericirea nu pică din cer ca fulgii de nea. E necesar să muncim pentru ea, să facem niște alegeri și să ne asumăm responsabilități.

Fiecare om are propria viziune asupra fericirii. Putem vedea asta privind oamenii de lângă noi sau dând o căutare pe google unde găsim de la citate până la cărți stufoase de filozofie. Unii cred că dacă ești bogat ești fericit. Alții cred că dacă ești sănătos ești fericit. Cert e că fericirea nu este o formulă matematică. Și nu există răspuns corect sau greșit care-și propune să descrie fericirea. De fapt, greșit este modul în care ne raportăm la fericire. Pentru că unii își irosesc viața căutând-o în alți oameni, în lucruri, în haine, în experiențe și sfârșesc negăsind-o. Se uită doar la condițiile lor exterioare, ci nu în interiorul lor.

Fericirea nu-i despre cine-i mai frumos, mai inteligent, mai avut, mai știu eu cum. Fericirea este despre echilibrul dintre ceea ce ai și dorințele tale, între ceea ce ai realizat și între visurile tale. Fericirea o simți tu, vine autentică, nu se poate copia sau mima. E pur și simplu acolo. Știu câțiva oameni care au tot ce le trebuie, material vorbind, dar nu sunt fericiți pentru că nu sunt în armonie cu ei înșiși. Și nu-mi amintesc să fi cunoscut oameni săraci și fericiți. Or exista, eu nu am întâlnit. Dar, nu prea ai cum să fii fericit dacă nu ai cu ce cumpăra de mâncare sau cu ce să te îmbraci, adică îți lipsesc mijloacele prin care să-ți satisfaci nevoile de bază. Și nu vorbim de bunătate aici. Fericirea cuprinde bunătatea, dar uneori, bunătatea nu cuprinde și fericirea. De multe ori, am citit că doar săracii sunt buni, iar bogații sunt răi. Oare? Vorbesc de bogații aceia foarte bogați care fac donații de sume pe care nici nu suntem în stare să le scriem corect cifrele, bogații aceia care au tot felul de campanii umanitare și fundații și echipe de cercetare pentru calitatea vieții, bogații aceia care urmăresc doar să evolueze odată cu omenirea. De asta îmi plac mie biografiile celor faimoși și bogați, pentru că sunt multe învățăminte acolo. Dar stați, mă cam abat de la subiect.

Deci, chiar cred că fericirea este legată de împlinire și de felul în care alegem să ne trăim viața. Când suntem copii, aleg alții pentru noi, apoi, la vârsta maturității ne revine puterea de a lua propriile decizii.

Fericirea este o stare de mulțumire intensă și satisfacție deplină, ne explică DEX-ului.

Fericirea nu este ceva deja creat. Ea vine în urma propriilor tale acțiuni”, spune Dalai Lama.

‘Fericirea este alcătuită dintr-un șir de plăceri mărunte, consideră Charles Baudelaire.

Fotografie de Megan Markham pe Pexels.com

Alegi sau nu să fii fericit?

Sper că vă plac poveștile. Am să vă spun acum una.

O fată credea că de va găsi pe cineva care să o iubească și pe care să iubească, va fi fericită. Și a găsit. Și a fost fericită, dar curând și-au dat seama amândoi că le trebuie un apartament al lor să fie și mai fericiți. Și-au cumpărat unul cu două camere, în rate. Atunci au fost fericiți. Apoi, a început povara plății ratelor. Și-au mai luat un job part-time, pe lângă cel full-time pe care-l aveam amândoi. Nu mai aveau timp pentru ei, abia se mai vedeau câteva minute pe zi, erau foarte obosiți. Și-au luat o vacanță. Ea a rămas însărcinată. Au fost fericiți. Copilul s-a născut, iar odată cu el au apărut mai multe responsabilități. După o vreme, a mai apărut un alt copil în viața lor. Și atunci au fost tare fericiți. Și-au cumpărat o altă mașină mai mare pentru a încăpea cele două scaune pentru copii, pe bancheta din spate. Copiii creșteau, și în acest timp creștea și nevoia lor de intimitate. Așa că și-au vândut apartamentul și și-au luat o casă, la marginea orașului. După câțiva ani au simțit că relația lor nu mai funcționa. Au mers la un psihoterapeut.

Este o poveste inspirată din traiul nostru de zi cu zi, o poveste fără final pentru că vreau să vă pun pe gânduri. Ideea este că uităm, în goana asta nebună după bani, obiecte, lucruri materiale, să fim fericiți, să trăim din plin momentul. Credem că nu suntem îndeajuns de fericiți și că mereu există loc de și mai multă fericire. Nu e greșit să ne dorim mai multă fericire, dar s-ar putea să devenim foarte frustrați, apatici, morocănoși, nefericiți căutând fericirea. Un paradox, nu? Dar la întrebarea ești fericit? poți răspunde doar cu Da sau Nu. Nu există cale de mijloc.

Adevărata fericire constă în simplitate, după spusele lui Dominique Loreau. În lucrurile și prioritățile cu adevărat importante. Un gest, o faptă bună, o îmbrățișare, un pahar de vin, o plimbare, o carte sau un film, o întâlnire cu un prieten, mirosul unei flori, mirosul mării, o casă plină de luminozitate, mobilată cu strictul necesar.

Spuneți-vă că simplitatea nu înseamnă să scăpați de ceea ce iubiți, ci de ceea ce nu mai contribuie la fericirea dumneavoastră. – Dominique Loreau

Nu am o viață perfectă, nu sunt un om perfect, dar asta nu mă împiedică să fiu fericită. Poate îmi fac curaj, cândva, să vă spun mai multe despre viața mea personală și să vă convingeți că nu am multe motive de fericire… poate. Totuși, regăsesc fericirea în micile plăceri, într-o cafea băută în timp ce citesc câteva pagini dintr-un roman, în râsetele de bucurie ale copilului meu în timp ce ne jucăm, în timpul alocat scrierii sau într-o fotografie simplă a unui răsărit sau apus de soare. Fericită mă fac și reușitele mele și a celor din familie.

Să nu uităm, totuși, că viața nu este numai despre posesiuni și despre a avea cât mai mult, ci și despre a fi, a trăi și a simți. E necesar să ne asumăm și să îmbrățișăm greșelile și eșecurile pentru că altfel se strâng în sufletul nostru ca un gunoi și de îndată ce vom dori să fim fericiți, nu vom putea, gunoiul va începe să pută și să ne umbrească fericirea. Mai concret, să ne rezolvăm luptele interioare, să ne iertăm pentru trecut și să fim mai îngăduitori cu noi, cu greșelile pe care le facem. Suntem oameni, la urma urmei. Și toți merităm să fim fericiți. Cum? Asta depinde numai de noi.

Fericirea este un exercițiu fizic și mental pe care-l facem în fiecare clipă a vieții, o luptă continuă. – Dominique Loreau

Câteva cărți despre fericire:

Arta simplității de Dominique Loreau – o puteți găsi aici.

Metoda Ikigai: secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită de Francesc Miralles – o puteți găsi aici.

Curajul de a fi fericit. Ichiro Kishimi, Fumitake Koga

Fericirea îmi scapă printre degete, Agnes Martin-Lugand – se comandă de aici.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Agnes Martin-Lugand – se găsește aici sau aici.

Cartea fericirii – Nina Berberova

Cărți pentru copii:

Dani, o fetiță fericită. Vânătoarea de comori de Rose Lagercrantz, Eva Eriksson – o puteți procura de aici.

Pe tine ce te face fericit? de Alec Blanche – o găsiți aici.

Ce este fericirea. Nouă istorioare minunate pentru părinți, copii, bunici – o puteți achiziționa de aici.

Amintiri din copilărie și lecții de viață

Nu înțeleg mentalitatea celor care cred că doar copilăria este perioada în care acumulezi învățături, când, de fapt, atunci se pun bazele a ceea ce va urma de-a lungul vieții. E doar fundația unui proces lung de trăiri și alegeri. Atunci aflăm despre reguli, prietenie, ce-i corect și ce nu, ce-i bine și ce-i rău, despre societate, mediul înconjurător. Atunci ne dezmeticim și începem să ne dăm seama care-i treaba.

Eu cred în sintagma cât trăiești înveți. Și mai cred că cel ce se oprește din învățat se oprește și din a trăi. Unii oameni sunt convinși că au învățat cam tot ce era de învățat în școală când nici măcar despre asta nu e vorba pentru că se confundă des educația și creșterea personală cu acumularea de cunoștințe. Nu trebuie să fii o enciclopedie pentru a fi un om educat sau dornic de a-și îmbunătăți sinele. Desigur, sunt conectate într-o oarecare măsură. Dar sunt convinsă că toate experiențele, bune, rele, ne oferă lecții de viață valoroase din care putem trage învățăminte. Și dacă nu ești conștient de asta, nu te vei schimba. Chiar putem trage multe concluzii din acțiunile, eșecurile sau reușitele noastre sau ale altor oameni. Important este să fim conștienți de acestea și să luăm aminte.

Copilăria mai este și perioada în care suntem programați mental de cei care ne îngrijesc, dar și de cercul de prieteni, iar această programare vine la pachet și cu limitări de care ne este greu să scăpăm. Bine, nu mai vorbesc de abuzuri sau traume care, poate, nu se vindecă niciodată. De pedepse și umilințe a fost plină copilăria anilor ’80 – ’90. Eu am fost programată să dau vina pe alții, să fiu rasistă, să mă compar cu ceilalți, că bătaia e ruptă din rai, să fug când dau de greu, să nu ofer o a doua șansă sau să iert. Vă pot face o listă lungă cu limitările mele, dar nu văd rostul acesteia. Bănuiesc că și a voastră este la fel de lungă. Desigur, în acest articol îmi propun să subliniez, mai degrabă, experiențele care au avut un impact puternic asupra modelării caracterului meu. Și am selectat câteva dintre amintirile copilăriei mele, copilărie ce s-a încheiat pe la vreo 25 de ani.

Pot spune că am trăit copilăria din plin. Eram un copil cuminte, devreme acasă și nerăzvrătit, dar, prin anii ’80 -’90, toată distracția se întâmpla afară și acolo eram și eu. Iar acolo noi, copiii, am învățat unii de la alții principii de viață, reguli nescrise și cum să ieșim singuri din bucluc. Am făcut destule năzbâtii, dar așa, ca pentru o fată timidă și ca pentru o fată ce avea parte de multe interdicții din partea părinților.

Lecții de viață

Să nu furi.

Deși auzisem de nenumărate ori că furtul este un lucru grav, nu am ținut cont de regula să nu furi. Cred că aveam vreo 6-7 ani când ne jucam mai mulți copii în casa unei fete de vârsta mea, undeva în satul natal al tatălui meu. Fetița respectivă avea multe păpuși mici. Mie mi-au plăcut atât de mult încât am băgat una în buzunar și am plecat acasă. Nu m-am bucurat mult de ea că-n urma mea au și venit două fetițe și mi-au spus că m-au văzut ele când am pus păpușa-n buzunar, că sunt furăcioasă (vă mai amințiți cuvântul acesta?). În ziua aceea am plâns mult, dar atât de tare m-a durut reacția celorlalți încât nici nu mi-am mai dorit vreodată să fur. Și nici nu am mai făcut-o.

Regulile sunt reguli.

Absolut toate jocurile copilăriei – șapte țigle, elastic, de-a v-ați ascunselea, șotron, etc.- aveau reguli. Și nici în ruptul capului nu ne abăteam de la ele. Cine înșela era scos din joc. Nu făceam compromisuri.

Și astăzi tind spre respectarea regulilor și a legilor, chiar dacă nu sunt pe placul meu.

Să nu te răzbuni.

Într-o zi mama m-a trimis la cofetăria din cartier să cumpăr două prăjituri. La întoarcere, pe scară, o fată mai mare ca mine mi-a luat pachetul cu prăjituri, l-a aruncat jos și l-a strivit. În sufletul meu de copil asta a însemnat o adevărată tragedie. Am simțit ură, umilință și răutate. În plus, m-a mai certat și mama. Dar întâmplarea aceasta a rămas o vreme în mine ca o chestiune nerezolvată, adunasem ranchiună și ură, la rându-mi. Așa că, să mă eliberez de tensiune am găsit o fetiță mai mică pe care să mă răzbun trăgând-o de păr ori de câte ori o vedeam. După un timp mi-a trecut.

Fotografie de Mu00e1ximo pe Pexels.com

Să fii prieten cu omul cu care-ți face plăcere să vorbești.

V-am spus mai sus. Părinții nu-mi dădeau voie să mă joc chiar cu oricine, mai ales dacă li se părea lor că acel copil are pielea mai închisă la culoare, adică să-mi selectez prietenii din considerente rasiale. Eu nici nu am vrut să aud. Mi-am dat seama repede că-mi plac copiii cu care comunic deschis, despre orice, fără prejudecăți. Și am legat prietenii durabile, puține ce-i drept, dar sincere indiferent de culoarea pielii. Acum, trăiesc într-o țară în care există un mix multicultural și multietnic și asta-mi place la nebunie.

Să te compari cu ceilalți e dureros.

Cunoașteți vreun copil care, pe vremea aceea, să nu se fi comparat cu altul sau să nu fi fost comparat? Eu nu. Încă din clasa I, mi-a fost trimisă, de către învățătoare, lucrarea de nota 10 la matematică părinților colegului care luase 4. De ce? Probabil să se simtă prost. Încă de mică mi se spunea că prietena mea este mai frumoasă decât mine, că e mai slabă, că e mai sexy, etc. Acasă, când mergeam cu o notă proastă eram întrebată Dar X cât a luat? Aa, e mai bun. Apoi, când am crescut mi-am dorit să fi fost în locul altor persoane care păreau că au o viață împlinită.

Mi-aș dori să pot spune că nu mă mai compar cu alte persoane, dar, câteodată îmi vine greu să nu o fac. Mă lupt cu mine și uneori îmi demonstrez singură că sunt bine, mulțumită și fericită cu ce am.

Ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată.

De multe ori îl auzeam pe bunicul meu povestind despre război, dar niciodată nu i-am oferit credit. Nu i-am spus: Hai, bunicule, mai povestește-mi despre război. A fost prizonier în Rusia în al doilea război mondial, timp de doi ani, mânca biscuiți din buzunarele soldaților morți, a fost împușcat în palmă. Acestea sunt singurele detalii pe care le știu despre el din timpul războiului. Regret amarnic pentru că sunt sigură că avea să-mi povestească o grămadă din experiența aceasta, mai ales că al doilea război mondial e unul dintre subiectele mele preferate din istoria universală. Aveam 16 ani când a murit. Din păcate, nu m-am învățat minte și am mai pierdut oameni și clipe ce nu le mai pot recupera vreodată, asta din indiferență, lipsă de curiozitate și aroganță.

Nu-i trăda pe ceilalți.

Eram o mare pârâcioasă. Pentru a-mi salva pielea din bucluc ți-aș fi spus orice, aș fi dat în vileag pe oricine. Îmi vine în minte o întâmplare din liceu. Profa de franceză ne grupase pentru o temă câte 6 elevi și ne dăduse termen de câteva zile. Deși o știam îngăduitoare din fire, m-a întrebat într-o zi de ce grupul nostru nu și-a făcut încă tema. Eu, cred că v-ați dat seama, am aruncat vina pe celelalte colege că nu și-au făcut timp sau că nu au vrut, în timp ce eu vreau dar nu am cu cine. Nu mai știu cum m-am simțit după, dar știu că toată lumea a fost cam supărată. A fost o lecție de așa nu.

Într-o prietenie, e musai să fii prieten până la capăt.

Aveam puține prietene și încă le mai am. Asta pentru că eram directă și mult prea anostă. Dar, am legat o prietenie care și acum durează. Și eram all in. Nu mergea cu jumătăți de măsură. Am fost în cluburi împreună, ne beam cafeaua împreună, am plâns după băieți împreună, ne petreceam vacanțele împreună, ne mai certam, e drept, dar ideea este că ambele ne implicam în aceeași măsură. Nu-mi plac persoanele care îți sunt prieteni doar din interes, persoane care își petrec timpul cu tine doar pentru că nu au cu cine altcineva, nu pentru că te preferă pe tine. Dacă îți ofer din timpul meu pentru că vreau, mă aștept ca și tu să faci la fel, nu să invoci scuze la nesfârșit. Nu sunt roata de rezervă a nimănui.

După cum vedeți, o parte din copilăria mea a fost despre prejudecăți, indiferență, umilință, trădare, ranchiună, mediocritate și dacă mă credeți, sunt multe lucruri de care sunt mândră. De familia mea, de orașul în care m-am născut și copilărit, de toți copiii de atunci, de garsoniera noastră despre care am mai scris, de tot ceea ce m-a format. Cu toate astea am observat că trebuie să scap de anumite obiceiuri, apucături, copilării, supărări inutile. Să devin o versiune mai bună, să mă maturizez emoțional, să mă autodepășesc, să mă iert și să mă iubesc. Sunt încă în acest proces și nu cred că mă voi opri, mai ales că am acum o motivație puternică: copilul meu.

Spuneți-mi, care-i cea mai prețioasă amintire din copilăria voastră care s-a dovedit a fi o lecție de viață? Haideți să ne amintim împreună.

Ei mi-au dat rostul

Când am acceptat să scriu acest guest-post habar nu aveam de provocarea pe care aveam să o primesc. Eu, Mamă de 3, să vorbesc despre mine cea de dinainte de ei mi se pare greu. Înainte de ei parcă nu a fost niciodată. Parcă-s cu ei dintotdeauna.

Prin vene îmi curge de când mă știu un „ceva” ce nu mă lasă să fiu liniștită dacă stau, dacă nu am direcție, dacă nu mă frământ. Când mă gândesc la mine înainte de copii îmi amintesc că în toate vacanțele în care mergeam doream să fac cât mai multe. Rar, foarte rar stăteam o zi întreagă la plajă pe șezlong. Eram cu ochii pe ceas mai mereu de parcă întârziam undeva.  Râd câteodată de mine cea de atunci zicând că mă antrenam pentru cea de azi.

Însă, mă credeți sau nu, în sinea mea sunt mai relaxată acum cu trei copii față de atunci, înainte de ei. De ce? Ce s-a schimbat?

Vă zic eu imediat.

Acum am un scop, acum am un rost, un drum al meu dincolo de orice. Un sens. O direcție. Nu mai trebuie să demonstrez nimănui nimic. Cu acest dar minunat au venit copiii mei pentru mine! Ei m-au schimbat pe mine în raport cu … MINE. Înainte mă raportam la ce e bine, ce ar trebui să zic, să fac, ce ar zice X despre asta. De când cu ei, contează ce simt, cum simt, cum ne e bine fiecăruia dintre noi și între noi. Cu siguranță e și acum o luptă în a face lucruri, dar nu le mai fac în concurență cu nimeni, nici pentru a le demonstra cuiva, le fac cu alt gând.

Cu gândul să le creez lor amintiri dragi, cu gândul să mă poarte în inimă frumos, să simtă că se pot baza pe mine, că sunt în siguranță cu mine, că mă au aliat, că în mine pot găsi un confident, un bun ascultător și sfătuitor.

Iar toate astea le fac punându-mă inclusiv pe mine mult mai des pe primul loc decât o făceam înainte de ei.

Prima mea născută, Sofia, m-a găsit încă dornică să împac pe toată lumea cu toată lumea, să mulțumesc pe alții și să uit de mine adesea, să dau mai mult decât ar merita să o fac și să mă consum înzecit pentru asta. În timpul cât am stat acasă cu ea, am pierdut relații de prietenie.  Poate e mult spus prietenie acum, dar asta credeam eu că este atunci. Lecția pe care mi-a adus-o a fost că de când a apărut ea pe lume, ar trebui să nu mă mai simt singură oricât de multe relații s-ar sfârși în jurul meu. O am pe ea. Bucățică din mine. Bucuria mea de suflet!

A doua sarcină, cea cu Radu, mi-a adus dorința de a mă ocupa de plăcerile mele sufletești și mi-a dat curajul să nu îmi mai pun bariere singură. Așa am dat viață blogului și glasului meu. A fost ca o eliberare  să pot face asta. Mult timp înainte de Radu ba nu aveam curaj, ba nu aveam putere, ba nu știam de ce să o fac. El mi-a dăruit libertatea să o fac pur și simplu pentru că am plăcere de scris și drag de oameni. Numele ales pentru colțul meu de suflet a venit natural, firesc de parcă mă aştepta.

În cea de a treia sarcină, cea cu Andrei, am fost împinsă dincolo de limitele și convingerile pe care mi le pusesem: limita că formula de patru ne e suficient, convingerea că nu va trebui să mai trec printr-o perioadă de acomodare cu viața noastră de familie, cu corpul meu, cu schimbările ce au loc când în ecuație mai apare ceva. Credeam că am dat deja tot ce aveam de dat în materie de mamă de bebeluș şi că pot să închid totul în cufărul de amintiri. Iar azi încă am revelații și zic adesea: „Ce dar minunat am primit într-un an atât de încercat pentru toată lumea! Ce frumos că mi s-a dat și nu mi s-a luat ca să îmi înving limitele astea, să am încă o dată șansa de un timp de creștere a unui bebeluș și pe ceilalți doi pe lângă el.” Aș zice că am încă o dată șansa să revizuiesc și să cântăresc ce vreau și ce voi face pe viitor mai ales în perioada aceasta tulbure pe care o traversăm. Şi sigur nici nu ştiu tot ce mi-a adus încă.

De când îi am pe ei sunt mai organizată şi mai determinată în ce fac. Nu de puține ori am fost întrebată CUM reuşesc să scriu, să fac cele necesare în casă şi să mă păstrez pozitivă. Sau DE CE în timp ce adorm copiii, ascult în căşti seminarii/podcast-uri, mă documentez despre cele necesare mie sau citesc carți? De ce nu stau liniştită? Nu aş şti să zic de ce şi cum, pur şi simplu le fac. Am energie pentru toate astea şi reuşesc să le îmbin tocmai pentru că mă simt bine cu fiecare dintre ele. Copiii nu mi-au luat această energie, ci mi-au triplat-o.

Prin copiii mei respir, mă curăț, cresc, mă dezvolt. Mă imaginez tare tristă și frustrată când mă gândesc ce ar fi fost dacă nu i-aș fi avut. Alung gândul și mă consider norocoasă și cu rost.

Copiii mi-au dat rostul.

Martha Cinipa este autoarea articolului de mai sus. Nu știu cum face, dar scrie frumos și din inimă, cu sufletul pe tavă despre cei trei copii minunați ai săi. Sunt plăcut surprinsă de postările ei cu momente bune și mai puțin bune din viața de mamă. O puteți citi pe facebook pe Mama de 3 și cred că s-ar bucura de minune să-i vizitați locșorul unde își așterne gândurile: http://www.mamade3.ro.

Lista celor 101 de mici plăceri ale vieții

În această perioadă am citit două dintre cărțile lui Dominique Loreau, Arta simplității și Arta frugalității și a voluptății, și mi-au deschis o nouă perspectivă de a privi viața. Mi s-a părut interesant că la sfârșitul cărții Arta simplității, Dominique Loreau ne propune să facem o listă cu 1 000 de mici plăceri ale vieții. M-am lăsat inspirată de această idee și am zis să încep să scriu. Vedeți mai jos ce-a ieșit.

Deși m-am limitat la 101, am făcut această listă cu scopul de a ne destinde și de a vă aminti că cele mai mici plăceri ale vieții sunt gratuite, simple și nu implică nimic altceva. De fapt, implică o stare de bine și de fericire. Bineînțeles, lista se personalizează în funcție de preferințele voastre. Vă invit să o parcurgem împreună.

1.Să stai pe plajă fără să îți pese de trecerea timpului.

2. Să bei un pahar de vin roșu de calitate.

3. Să petreci câteva ore alături de prieteni savurând o mâncare simplă.

4. Să admiri un răsărit.

5. Să-ți privești bebelușul în timp ce doarme.

6. Să faci sex cu persoana de care te-ai îndrăgostit.

7. Să savurezi prăjitura preferată pe ascuns.

8. Să râzi fără să știi de ce.

9. Să scrii pe nisip.

10. Să asculți natura.

11. Să mergi desculț.

12. Să dormi până la ce oră vrei.

13. Să te uiți la nori și să vezi animale.

14. Să privești de la înălțime pământul.

15. Să adormi în brațele unei persoane dragi.

16. Să-ți cumperi un lucru pe care ți-l doreai de mult timp.

17. Să bei un pahar de șampanie la un eveniment.

18. Să termini un puzzle de câteva sute de piese.

19. Să admiri un apus de soare.

20. Să stai tolănit pe iarbă în curtea bunicilor.

Fotografie de Jonathan Petersson pe Pexels.com

21. Să-ți îmbrățișezi părinții.

22. Să pregătești o surpriză.

23. Să miroși floarea preferată.

24. Să adulmeci mirosul ierbii.

25. Să stai o zi întreagă fără să-ți pese de nimic.

26. Să bei o bere cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut demult.

27. Să simți aroma mâncării tale preferate.

28. Să-ți gătească mama orice când ți-e foame.

29. Să înjuri în gând pe cineva care chiar merită.

30. Să dormi într-o casă goală, dar fericit.

31. Să cânți în timp ce faci duș.

32. Să te relaxezi într-o saună.

33. Să primești o veste bună.

34. Să găsești în dulap ciocolată când ai poftă de dulce.

35. Să faci un om de zăpadă cu copiii tăi.

36. Să primești o invitație la un eveniment.

37. Să cânți fals și să-ți placă.

38. Să vorbești la telefon două ore și să crezi că ai vorbit cinci minute.

39. Să asculți mierla în pădure.

40. Să mănânci o roșie proaspătă culeasă de tine din grădină.

41. Să mănânci cu mâna cartofi prăjiți.

42. Să bei o cafea/bere pe malul mării.

43. Să culegi flori pe câmp.

44. Să zâmbești oricui.

45. Să săruți.

46. Să cuprinzi un copac bătrân cu ambele brațe.

47. Să înalți un zmeu.

48. Să citești ce vrei, când vrei și cât vrei.

49. Să aplauzi o piesă de teatru.

50. Să apreciezi munca altora, indiferent despre ce este vorba.

51. Să faci sex pe muzica preferată.

52. Să te plimbi pe malul unui râu.

Fotografie de ELEVATE pe Pexels.com

53. Să culegi cireșe și să le mănânci până nu mai poți.

54. Să faci un foc de tabără.

55. Să asculți melodia preferată de peste 10 ori la rând.

56. Să bați mingea toată ziua.

57. Să crezi în cine vrei sau în ce vrei.

58. Să găsești bani într-o haină de anul trecut.

59. Să vizionezi un film bun.

60. Să faci o baie cu multă spumă.

61. Să te cazezi într-un hotel.

62. Să fii lăudat.

63. Să te joci de-a v-ați ascunselea cu copiii.

64. Să te plimbi cu mașina.

65. Să simți răcoarea dimineții.

66. Să privești cum ninge.

67. Să asculți Ani de liceu – Stela Enache.

68. Să urci pe munte.

69. Să gătești pentru tine.

70. Să te pozezi pe un câmp cu lavandă.

71. Să găsești un loc nou de care nu știai în orașul tău.

72. Să vizionezi un desen animat din copilărie.

73. Să ai grijă de corpul tău.

74. Să încapi într-o pereche de blugi din liceu.

75. Să dormi într-un cort vara.

76. Să te plimbi cu barca.

77. Să trimiți o scrisoare scrisă de mână.

78. Să atingi cel mai bun scor la un joc video.

79. Să faci sex o zi întreagă.

Fotografie de Belle Co pe Pexels.com

80. Să vizionezi un film în aer liber.

81. Să participi la un festival.

82. Să faci baie în mare.

83. Să împodobești bradul cu familia ta.

84. Să dăruiești.

85. Să asculți colindători.

86. Să mergi la un concert dat de trupa ta preferată.

87. Să primești.

88. Să îmbraci haine de calitate.

89. Să fii primul într-o competiție.

90. Să petreci timp cu fratele tău/sora ta.

91. Să sărbătorești o reușită.

92. Să pleci în vacanță într-un loc de vis.

93. Să obții jobul pe care ți-l dorești.

94. Să mănânci orice fără să te îngrași.

95. Să cumperi o casă.

96. Să joci Monopoly cu prietenii.

97. Să stai iarna lângă o sobă sau un calorifer după ce ai venit de afară.

98. Să te acoperi noaptea cu o pilotă călduroasă.

99. Să câștigi ceva.

100. Să faci o faptă bună.

101. Să ieși seara în oraș.

Acum că ați parcurs lista, lăsați-mi un comentariu cu micile voastre plăceri. 🙂

Tânjești după succes? Mai bine dorește-ți echilibrul!

M-a provocat Aniela să scriu despre succes, ținând cont de faptul că am câștigat SuperBlog 2020, ediția de toamnă.

O temă cu adevărat provocatoare, deși miile de cărți scrise par să demonstreze contrariul, că de fapt succesul e ceva ce se poate atinge foarte ușor, începând cu a citi cartea respectivă și terminând cu aplicarea multiplelor sfaturi prețioase din ea. V-aș putea înșira și eu câteva titluri care mi-au marcat viața în mod pozitiv cum sunt: Inteligența emoțională de Daniel Goleman, Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen Covey, Secretele succesului – D’ale Carnegie, Psihologia persuasiunii de Robert Cialdini. V-aș putea face un sumar al lecțiilor desprinse din aceste cărți, dar o să merg din nou pe calea autenticității care mă caracterizează și vă zic să împăturiți cuvântul succes și să îl înlocuiți cu: ECHILIBRU.

Dacă vă întrebați de ce vă cer să faceți acest lucru, vă dau trei motive:

1. Succesul este definit atât de diferit de fiecare dintre noi, încât nu mai știm ce este și ce nu este succes.

2. Succesul nu trăiește și nici nu se obține singur.

3. Echilibrul persistă chiar și atunci când aburii succesului s-au împrăștiat.

Legat de primul aspect, Dicționarul explicativ al limbii romane a găsit o variantă destul de bună pentru a defini succesul: “Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă”, dar tradusă pentru fiecare în parte, are conotații diferite. Pentru unii succesul se măsoară în mărimea contului din bancă, pentru alții succes este atunci când au pornit de la omul cu pizza la director general, pentru unii succesul se traduce în a avea o familie, pentru alții să fie un etalon în social media, șamd.

Fiecare dintre noi măsoară succesul prin raportare la trei aspecte: nevoi, efortul pe care îl depune ca să împlinească acele nevoi și recunoașterea socială. Cu cât mai mare efortul și cu cât mai mare aprecierea din partea celorlalți, cu atât mai mare succesul. In realitate însă ecuația este alta: ce pierzi ca să obții acel succes validat de toți?

Pentru omul care are milioane de euro în bancă, timpul dedicat jobului sau afacerilor este prioritatea maximă, iar relaxarea un cuvânt oarecum străin – a strâns, dar nu a ajuns nici după “n” ani în călătoria aceea exotică de o lună la care a visat toată viața. Pentru omul care a ajuns din livrator de pizza în director general, mai ales dacă a făcut-o în timp destul de scurt, de câțiva ani, sărind multe etape, asta înseamnă multe ore peste program, multe întâlniri cu prieteni amânate, multe relații create artificial, cât să servească scopului de a avansa în carieră. Pentru omul pentru care succes înseamnă să ai o familie, timpul pentru el însuși sau pentru alte nevoi personale s-a diminuat considerabil. Daca mai vorbim și de o femeie, este destul de probabil că avansarea pe scara ierarhică să fi rămas la stadiu de vis, unul neîmplinit.

Ca atare, când vedem pe cineva că are succes, înainte să aplaudăm reușita ne putem întreba la ce a renunțat sau ce a neglijat ca să ajungă acolo? Și mai ales, a meritat efortul?

Dacă înlocuim cuvântul succes cu echilibru, vedem că deja viața noastră este mai plină de sens și este mai puțin despre raportul câștig / pierdere. Când spui echilibru, înțelegi că nu pui în cui viața personală, ca să ajungi sus pe scara ierarhică, așa cum nu îți lași eul tău plin de vise, povești ce așteaptă să fie împlinite pentru a te vinde cu totul idealului familiei. Când spui echilibru înțelegi ca de fapt succesul este a avea câte puțin din fiecare și a te bucura la fel de mult decât dacă ai câștiga ceva în detrimentul pierderii altor lucruri. Oricum pierdem întotdeauna ceva când facem o alegere, dar măcar să nu ajungem să resimțim dezechilibru în urma alegerii. Când spui echilibru, înțelegi că viața este o suma de alegeri ce ne definesc și că succesul este doar o mica bucățică. Când spui echilibru înțelegi că succesul nu trăiește și nu se obține singur. Acea validare din partea tuturor este vârful icebergului, dar calota este compusă din muncă, din oameni potriviți la locul potrivit, dintr-un context favorabil, din resurse și viziune. Succesul nu este permanent, el este ca o mărgea care îți scapă printre degete, iar efectele lui pot fi devastatoare, mai ales dacă nu le gestionezi cum trebuie.

De aceea timingul pentru succes este foarte important. Dacă vine prea devreme în raport cu ceea ce poți și ce ești, e posibil să suporți consecințe extrem de neplăcute. Gândește-te de exemplu la Lindsay Lohan, copilul minune al cinematografiei hollywoodiene, care și-a început cariera la vârsta de trei ani și după nenumărate premii, a ajuns pe prima pagina a revistelor de scandal din Statele Unite pentru consum de droguri, iar cariera ei s-a terminat mult prea devreme. În schimb prin echilibru, succesul se definește fix cum este – o izbândă de o durată mai mare sau mai mică într-o anumită arie sau în mai multe arii de viață, din care îți iei energia, motivația necesare pentru alte vise de împlinit.

Cam așa am gestionat eu succesul de la SuperBlog, încercând să scot câteva învățăminte care să mă ajute și pe viitor cum sunt:

• arta de a-ți doza energia și nu de a te epuiza înainte de a finaliza ceva;

• perseverența de a duce la capăt un lucru și de a nu renunța după primul obstacol;

• arta de a alege lucrurile în care să investești timp, pasiune și efort și nu de a te arunca în toate, doar de dragul multi-taskingului.

Închei parafrazându-l pe Winston Churchill cu fraza lui memorabilă: “succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să-ți pierzi entuziasmul.”

Să aveți echilibrul în succesul pe care vi-l doriți!

Articolul a fost scris de Oana Pană, câștigătoarea ediției de toamnă a competiției SuperBlog 2020. Puteți arunca o privire pe blogul Oanei, inimadincuvinte.com și sunt convinsă că veți rămâne cu sufletul acolo.